|
Acad. Alexandru Surdu Contestarea de către anumiţi istorici actuali a valorii mărtuurisirilor antice, în special greceşti, despre traco-geto-daci, indiferent de motivele acestora, ne obligă la studii comparative, pe de o parte, şi, pe de alta, la verificarea (confirmarea sau infirmarea mărturiilor) până în zilele noastre. Descrierea, de exemplu, a traco-geto-dacilor ca fiind blonzi şi cu pielea albă este veridică, fiindcă toate populaţiile nordariene au avut şi mai au această înfăţişare până în zilele noastre. Acelaşi lucru este valabil despre îmbrăcămintea lor, despre armele, stindardele şi unetele lor. De ce să fie atunci false mărturiile antice despre faptele, obiceiurile şi cultura acestora? De ce să mintă un filosof de talia lui Platon, care iubea adevărul, la fel ca binele şi frumosul, atribuindu-le medicilor zalmoxieni nişte practici pe care aceştia nu le-ar fi avut? Ce ar fi zis cititorii dialogului „Charmides”, medici sau nu, dacă l-ar fi prins cu minciuna? Este greu de imaginat o asemenea situaţie, mai ales că practicile medicale zalmoxiene au corespondenţe şi la alte populaţii ariene, la germani şi la celţi, dar nu la greci. Este vorba despre cel puţin trei practici medicale, pe care le putem numi, în termeni moderni, de tip homeopatic, psihoterapeutic şi sugestohipnotic. Sunt practici obişnuite pentru ritualurile de iniţiere şi de trecere de la adolescenţă la junie care s-au practicat la arienii nordici şi, la noi, se practică până în zilele noastre, cele mai cunoscute fiind descântecele, atât de obişnuite la români, despre care vorbeşte Platon. Faptul că ele sunt atât de vechi nu denotă altceva decât continuitatea locuirii acestor teritorii de atunci şi până astăzi de către o populaţie sedentară despre care nici nu se ştie să fi venit din altă parte, cu alte obiceiuri şi alte tradiţii, cum au făcut-o alţii.
|