FIGURI DE DACI LA… LOUVRE

Prof. drd. Catalina Lupu

Seprotec, Barcelona

       Prezenta lucrare a fost elaborată cu scopul de a aduce o dovadă în plus despre originea comună a locuitorilor cetăţii Ilionului şi a triburilor vechii Dacii, triburi ce făceau parte din ramura nordică a Tracilor. Aceste seminţii îşi trăgeau seva din neamul cel mare şi vechi al Pelasgilor.

      Pe lângă izvoarele scrise, vă aduc în atenţie o piesă găsită la muzeul Louvre, în sala Mozaicului roman: un basorelief ce poartă sculptate figuri de... Daci. Este vorba despre partea principală a unui sarcofag din marmură ce a fost datat ca aparţinând anilor 190-200 d.H. (găsim această indicaţie pe plăcuţa explicativă ce însoţeşte exponatul amintit). Provenienţa este necunoscută.

      Basorelieful înfăţişează o scenă inspirată din Iliada lui Homer şi anume cântul al XXIV-lea al epopeii: răscumpărarea corpului neînsufleţit al lui Hector, fiul regelui Troiei, Priam, ucis în război de către Achile. Se pot observa trei tablouri, de la stânga la dreapta, ambasada lui Priam la Achile, restituirea corpului lui Hector şi întoarcerea la Troia în prezenţa Andromacăi, soţia sa şi a micuţului Astyanax, fiul său.

      Ceea ce atrage atenţia în mod deosebit sunt veşmintele purtate de către regele Priam şi întregul său cortegiu. Putem observa mantiile purtate de către troieni, cămăşile lungi, pantalonii strânşi pe picior, dar mai ales căciulile de pe cap. Regele poartă căciulă dacică (vezi celelalte statui de conducători daci) şi putem observa de asemenea şuviţele de aur cu care nobilii daci îşi legau părul, după cum aflăm din scrierile autorilor antici. Cei care alcătuiesc ambasada sunt acoperiţi cu acele glugi de Tarabostes (vezi statuia unui Tarabostes de la Muzeul Naţional de la Roma). Pe acest sarcofag mai apar doi bărbaţi ce duc pe braţe corpul lui Hector. Aceştia fac parte din casta Comatilor, a treia castă, a oamenilor de rând, cei care nu purtau căciuli. În ultimul tablou îl avem înfăţişat pe micuţul Astyanax (sau Scamandrios, după cum apare numit de către tatăl său, Hector, în Iliada), purtând aceeaşi căciulă dacică.

      Aceste detalii vestimentare (şi nu numai ele) ridică două supoziţii plauzibile: troienii şi dacii făceau parte din aceeaşi gintă, sau autorul acestei piese s-a inspirat după Columna lui Traian ori după statuile cu reprezentări de daci. Dar şi în cazul celei de-a doua ipoteze se impune întrebarea: de ce s-ar fi ales tocmai modelul dacic?

      Încercările de a răspunde la aceste întrebări şi eventualele concluzii sunt prezentate în lucrarea integrală.