MITUL ÎN ISTORIA ROMÂNILOR

TRILOGIA DACICĂ

-Mitul lui Zalmoxes

-Mitul moţii la geto-daci – Athanantizontes

-Tia Rantos – Ciuleandra 

            Muzicalitatea la traci era bine cunoscută, existând relatări ale istoricilor greci si romani: STRABON / X 3,7; THEO POMPOS – Istorii LXVI, ŞTEFAN DIN BIZANŢ – ETHICA SV GETIA; IORDANES – GETICA; DION CHRIZOSTOMOS -XENOFON ANABASIS TACITUS; POMPONIUS MELA – care arată că la trimiterea soliilor în diverse ţări sau primirea oaspetilor era un obicei bine stabilit ca întrunirile să fie însoţite de grupuri muzicale.

            Aceleaşi manifestări de cultură muzicală erau prezente la banchete sau la ceremoniile funerare, ceea ce ne arată că lucrurile nu s-au schimbat prea mult în concepţia omenirii în general, de atunci şi până acum.

            Instrumentele folosite erau desigur modeste, şi ele făceau parte din următoarele categorii:

• Aerofonelor – fluier, nai, tulnic, bucium, corn, trompeta;
• Cordifonelor – harpa tracă foarte cunoscută sub numele de Magadis cu 20 de corzi, care a fost adoptată de greci şi în timp, „bineînţeles” a rămas de origine greacă, ţitera şi chiar un fel de chitară de astăzi;
• Membranofore – tobe şi timpane.

            Nu e întâmplătoare capacitatea creativă şi interpretativă în muzică a tracilor datorită descendenţei din Orfeu, care poate fi considerat un părinte al muzicii şi care era trac. Este bine cunoscută legenda lui, cuprinzând ca la toate ilustrele existenţe antice – ocultaţia şi epifania sa în drumul readucerii la viaţa din infern a lui Euridice pe calea sfintei iubiri şi a muzicii divine pe care o stăpânea.

            Dacă examinăm cu atenţie poporul român, vom constata foarte uşor că este dotat cu o muzicalitate deosebită prin aceleaşi calităţi creativ-interpretative, muzica fiind o formă de exprimare sinceră, întotdeauna cu caracter estetic al culturii într-un sincretism cu dansul şi versurile.

            Tezaurul folcloric romanesc analizat mai bine de cca 100 de ani si evidentiat in toata maretia si valoarea sa abia la aparitia posibilitatilor tehnice moderne de culegere si inregistrare este un vad al arheologiei antice care ne permite sa descoperim mesaje stravechi prin decriptarea lor (cioburi) la fel cum oamenii de stiinta, istorici, arheologi, antropologi, sociologi, etc releva cu tarnacopul, harletul, peria, sapa, dar si tehnicile ultra-moderne existente, vestigiile culturilor vechi pe care le aduc la lumina prin metodele specifice stiintelor respective.

Aceasta arheologie muzicala nu are, e adevarat, pretentia rigurozitatii si a expertizei stiintifice, insa, prin intuitie si analiza comparativa, ne poate conduce la rezultate spectaculoase.