SĂ CĂUTĂM CETĂŢILE GRĂDIŞTEA

 ing. Dumitru Vochescu 

Grădiştea, este recunoscută după ultimele studii ca nume dacic. Chiar dacă mulţi au spus că este nume slav, nu avem motive să nu cercetam istoria lor. Chiar dacă ar fi slav, ar însemna că cetăţile existau la venirea lor pe aceste meleaguri. Important este că aceste cetăţi trebuie cercetate acum, şi cu mijloace tehnologice moderne.

În primul rând observăm că cetăţile dacice, Sarmizegetusa Regia, ca şi Sarmizegetusa Ulpia Traiana, au purtat în timpul istoriei noastre numele de Grădiştea. Localităţi cu numele Grădiştea au existat pe lângă mari aşezări ca: Bucureşti, Craiova, Arad, Reşita, Slatina, Brăila, Giurgiu, Călăraşi, pe lângă cetatea Histria din lacul Razlem, (Is-Tria) sau pe principale căi de comunicaţie, sau căi de retragere, cum ar fi cetatea Grădiştea din jud. Vâlcea, amplasată pe drumul fără poduri ce trece de la Dunăre pe Drumul Domnului de Rouă, la Romula pe Drumul Muierii, trecând prin Craiova, Dealul Muierii, Poiana Muierii, Vârful Lui Pătru, până la Grădiştea de Munte, Sarmizegetusa –Regia.

Important este că nu s-a făcut încă un studio cuprinzând toate toponimele existente în ţară şi în afara ei. De exemplu, Constantin Daicoviciu, pe când săpa la Sarmizegetusa Regia, a descoperit în apropiere de Alba-Iulia, o cetate într-un loc care se chema Grădiştea, în jurul căreia s-au cules legende despre nişte încăperi subterane foarte asemănătoare cu cele de la Grădiştea –Vâlcea.

În Republica Moldova se găsesc mai multe comune cu numele Grădiştea.

În Serbia, pe Valea Timocului, într-o regiune locuită de români, pe unde există şi palatele în care s-a născut Constantin cel Mare, dac, care a ajuns împărat al Romei, cunoscut de noi ca Sfântul Constantin, pentru creştinarea imperiului Roman, se găseşte localitatea Velica Grădiştea (Marea Grădişte).

 Mai multe localităţi din fosta Yugoslavia mai poartă denumirea Grădiştea, şi cred că se mai găsesc în Bulgaria şi Macedonia.

Am crescut lângă cetatea Grădiştea de Vâlcea pe Dealul Muierii, şi am fost (verb.....) de legendele acestei cetăţi. Interesant era că deşi se situa la o cotă mai înaltă decât restul dealului, în platoul ei exista un izvor cu apă curată, unde ciobanii care mergeau cu oile la păstorit între munte şi Valea Dunării, făceau un popas mai lung. Vitele căutau neapărat să bea apă din acest izvor.

Legenda spunea că sub cetate se găsesc nişte subterane mari unde se găseau buţi cu miere şi mari depozite de bani şi bijuterii. Cetatea subterană ar fi fost făcută de nişte uriaşi nemuritori, care îi ajutau pe oameni să se apere de invazia căpcăunilor, şi de multe ori îi primeau să se adăpostească în cetate. Cetatea subterană avea câteva uşi secrete, care se deschideau la o dată anume, o sărbătoare pe care unii bătrâni o ştiau. Se zice că nişte oameni, aflând data deschiderii, au pândit şi au intrat în cetate. Fiecare a luat câte un sac de bani şi au ieşit. Numai doi inşi, mai lacomi s-au întors înapoi să mai ia câte un sac. În acest timp uşa s-a închis şi ei au rămas în interior. Ei au trăit în cetate unde aveau de mâncare şi băutură până când uşa s-a deschis din nou.

La ieşire au observat că trecuse multă vreme de la intrarea lor şi oamenii nu-i mai cunoşteau. Mai mult, au aflat că nici banii nu mai mergeau, că lumea nu-i mai cunoştea.

Se mai spunea că din cetate porneau canale subterane care aveau nişte ieşiri secrete ce răspundeau peste ceva distanţe. La aceste ieşiri, la zilele sorocite, înainte de deschidere se aprindeau nişte flăcări unde jucau banii. Aşa se zice că au găsit mulţi intrările, dar nu s-au întors la timp şi au rămas închişi.

Adevărul este că foarte mulţi oameni au găsit comori de aur şi argint. Se crede că multe comori au fost reale şi au existat mulţi norocoşi. Se poate ca mare parte din aceste comori au fost păstrate moştenire de către urmaşi, care din cauza legilor aspre din România nu au fost valorificate.

Cred că este momentul să se dea nişte legi care permită valorificarea acestor comori care numai aşa ar intra în patrimonial naţional.

Este timpul să se treacă la o cercetare sistematică a acestor vetre de cultură materială, în care am putea găsi urme ale vieţuirii strămoşilor noştri, unelte, arme, cimitire, construcţii, şi de ce nu, documente scrise care ar completa golurile cu privire la limba vorbită pe aceste locuri.

Practic, lucrarea noastră trebuie să înceapă cu nişte studii organizate la care să se înroleze mase mari de oameni cuprinşi de un entuziasm al găsirii unor dovezi ale limbii şi culturii noastre milenare. Să ne cunoaştem trecutul şi să ne mândrim cu el. Ce poate fi mai frumos?

Se va întocmi harta cu toponimele Grădiştea, ca şi al altor toponime interesante.

Să realizăm monografii cu fiecare localitate, şi să ne creăm un site- pe internet sau în marile biblioteci.

Să ne dotăm cu aparatură performantă de căutare a metalelor, a gropilor de necropole, a cavităţilor subterane.

Să iniţiem concursuri de cercetare a aparaturii necesare, între inventatori şi cercetători.

Să iniţiem expediţii tematice de cercetare în care să punem în evidenţă trasee şi puncte turistice interesante pe teritoriul nostru.

Voi începe cu Grădiştea de Vâlcea, pe care deocamdată o cunosc mai bine.

Să folosim societăţile de alpinism şi trasee turistice, cum este Pelendava din Craiova.

Să antrenăm în jurul lor o mare parte din studenţi şi elevi, sub îndrumarea corpului didactic. Câteva ziare şi posturi de radio şi televiziune să conducă şi să popularizeze aceste expediţii.

Se va începe de la Dunăre, cu şoseaua pavată: Drumul Domnului De Rouă, până la Romula. Se va continua spre Craiova, pe Drumul Muierii, drum de salvare  către munţi şi păduri, a femeilor, copiilor, bătrânilor şi a vitelor, în timp ce combatanţii luptau pentru apărarea pământului.

De la Craiova se porneşte pe Dealul Muierii, amplasat între bazinele Olteţului şi Amaradiei. Pe acest drum se circula intens în timpul războiului, când podul peste Amaradie de la Negoeşti era defect şi Amaradia venea învolburată.

De la Grădiştea, se va continua pe Dealul Muierii spre Muntele Muierii, cu nişte popasuri pentru vizitarea Peşterii Muierilor, şi a peşterii Polovraci.

La Muntele Muierii, întâlnim vestita Poiană a Muierii, pe care Nicolae Deleanu a descris-o atât de frumos în romanul “Nedeia din Poiana Miresii”. Critica şi cenzura din acea vreme i-au impus acest titlu, considerând că Poiana Muierii ar fi un titlu indecent.

N. Deleanu, ne arata că de Sânziene, singura sărbătoare păgână din calendarul nostru se făcea la Poiana Muierii, o mare Nedeie, unde veneau negustori din toate provinciile româneşti şi unde puneau la cale nunti şi încuscriri între romanii nevoiţi să trăiască între hotare diferite.

De la Poiana Muierii, se merge la Vârful lui Pătru, unde găsim construcţii dacice, iar de aici până la Grădiştea de Munte, sau Sarmizegetusa Regia, drumul este cunoscut.

Acest drum al refugiului a dus la păstrarea Fiinţei Naţionale a românilor în timpul vitregiilor cu care ne-au dăruit timp de 1000 de ani migraţia popoarelor..

Tocmai în această noapte a istoriei, epoca năvălirilor, în care timp a avut loc şi creştinarea noastră, avem aşa de puţine date istorice şi documente scrise, trebuie să facem orice efort care ne-ar aduce cât de puţină lumină.

Expediţia ce urmează să o întreprindem va fi crucială. Vom merge cot la cot pe toata lăţimea dealului, cu detectoare de metale şi detectoare sonore şi nu ne va scăpa nici un bănuţ şi nici-o necropolă cu vre-un os de strămoş.

Cu câteva buldozere, se va crea o şosea turistică fără poduri şi inundaţii şi se va putea instala o întreagă reţea de centrale eoliene care ar mări zestrea energetică a ţării.

Orice obiectiv arheologic şi istoric va putea fi transformat într-un obiectiv turistic, iar obiectivele turistice duc la dezvoltarea industriei locale.