RITUALURI DE TĂMĂDUIRE ÎN EVUL MEDIU CARPATIC

Dr. Elena Chitimia Armenescu

Dr. Costin Laurentiu Chitimia 

          Relaţiile omului primitiv, a omului mitic, a omului tradiţional cu Supremul, sunt menţionate în mituri, legende, basme şi intermediate de simboluri ca purtătoare a informaţiei ancestrale materializată în reprezentări de obiecte asupra cărora s-a pus amprenta sacrului. Sacrul devine astfel aproape vizibil şi palpabil.
          Supremul aude, vede, se înduioşează şi-şi revarsă dragostea protejând fiinţa expusă fără apărare în faţa monştrilor văzuţi: grindina, vânturi dezlănţuite, uragane,  şerpi, alte animale sălbatice, mania şi răutatea oamenilor, dar şi a celor nevăzuţi pe care îi găsim în basmele noastre populare: Muma Pădurii, Ielele, Vântoasele, Zmeii, Nefârtatele (diavolul) etc.
             În locuri considerate de ei sacre, identificate prin ceea ce azi numim clarviziune, erau organizate rânduieli, ritualice, împlinite cu sfinţenie, pe care le întâlnim şi azi în vetrele noastre folclorice.
        Revenind la ritualul propriu-zis, amintim în primul rând descântecele, care au făcut obiectul unei alte prezentări,  apoi, trecerea copilului bolnav printr-o gură de lup, schimbarea numelui, desfacerea vrăjilor, a blestemelor, adică a unor cuvinte grele purtătoare de informaţie negativă, rostite cu răutate, manie şi ură, care se abat asupra unei persoane şi o tulbură, o dezorientează, cei apropiaţi nu o mai recunosc, în sensul că nu mai seamănă cu cea care a fost, are comportamentul schimbat, bizar, ia decizii pe care altădată le-ar fi respins, etc.