REGHIN – EXISTENŢĂ MULTIMILENARĂ

Frandăş Ilie Simion           

            După ce Valea Mureşului scapă de strânsoarea munţilor Gurghiu şi Căliman şi se prăvale tăind în două dealurile podişului transilvan, într-un loc învăluit în pitoresc, spală în cristalinul apei sale poalele unui deal învăluit de lumina răsăritului şi parfumat de mireasma câmpului cu flori. Acest loc binecuvântat cu atâta frumuseţe şi bogăţie a devenit răscruce de cărări încă din timpul când acestea erau bătătorite doar de tălpile goale ale oamenilor primitivi care roiau din crăpăturile stâncilor şi din codri munţilor în căutarea unui areal mai prielnic. Pe terasele acelui deal au fost săpate primele bordeie apărate pe de o parte de pădurea ce îmbrăca vârful dealului, iar pe de altă parte de apa învolburată a Mureşului. Aşezarea a devenit statornică deoarece climatul şi împrejurările erau mult mai favorabile traiului decât cele din munte: locul era aşezat la confluenţa râurilor Mureş şi Gurghiu, în apropiere existau două zăcăminte de sare, la Ideciu de Jos şi Jabeniţa, vânat era destul în pădurile din jur, iar terenul era destul de mâlos. Acest lucru se întâmpla cu peste 2000 de ani înainte de Christos, când trăitorii acestui meleag foloseau doar scule şi arme din piatră; mai întâi cioplită, apoi şlefuită iar mai târziu, găurită. În tot ţinutul în mijlocul căruia se află acum Reghinul s-au descoperit vestigii din acele timpuri îndepărtate. Când oamenii s-au înmulţit şi au devenit mai răi, grupurile de locuinţe au fost înconjurate cu şanţuri şi valuri de pământ. Din acele prime forme de apărare unele fragmente s-au păstrat până în zilele noastre sub toponimele de Cetăţuia la Batoş şi Chiheru de Sus, Cetataea Mică la Deda şi Ibăneşti, Dealul Cetăţii la Ideciu de Jos şi Aluniş, iar la Reghin, Jabeniţa, Gurghiu, Hodac, Dedrad, Săcalul de Pădure şi Brâncoveneşti au fost descoperite anumite elemente materiale din acele fortificaţii. Cercetătorul Marton Roska, în Erdely Regeszeti Repertoriuma, susţine că între localităţile de acum Reghin şi Jabeniţa ar fi existat Cetatea Fetei şi Cetatea Slăninii.

            În acest ţinut viaţa şi-a continuat cursul neîntrerupt, dezvoltându-se mai multe aşezări legate între ele prin căi rudumentare de comunicaţie, care au permis pătrunderea în acest spaţiu a elementelor unor culturi, printre care: Petreşti, Gheja, Turdaş şi Coţofeni, ale căror vestigii au fost descoperite în locurile: Ţibliş, Sacălul de Pădure, Vârful Dosului, Râpa de Jos, Groapa lui Gal, Deda, Cetăţuie, Gledinel şi Valea Luţului, Batoş, Pietroasa, Ibăneşti şi Voivodeni.

            Continuitatea vieţii organizate în comunităţi permanente este atestată şi de vestigiile ce datează din epoca bronzului anii 1900 – 1200 î.Ch., şi care au fost descoperite La Criptă, în Apalina, Grădina lui Nagz, cimitirul reformat, Dokert şi Grădina Fazekas din Aluniş, saspart şi Berg din Reghin, Păşune Deda, Păşune Batoş, Casa Câmpeanu şi Valea Logigului, Goreni, Şura hârburilor, Gorneşti, Dubişte Pădure, Hodac, Pârâul Sărat, Gurghiu, Pârloage, Sacălul de Pădure, Bunghat, Voivodeni, precum şi pe locurile unde acum se află localităţile: Glăjărie, Caşva, Comori, Petelea, Toaca şi Sântu.

            Mai târziu când fierul devine hotarâtor în dezvoltarea forţelor de producţie, securea, secera, coasa şi brăzdarul plugului revoluţionează cultura unor cereale, creând în acelaşi timp premizele dezvoltării unor meşteşuguri ca fierăria, olăritul şi ţesutul. Unele modele din acele timpuri poartă amprenta culturii Basarabi, care a pătruns şi în acest culoar. Cele mai însemnate descoperiri din acea epocă au fost făcute în Berg, Reghin, La Cruce, Goreni, Dello, Aluniş, Pârâul de la Cetatea Fetei, Brâncoveneşti, La Moară, Breaza, Pe Deal, Ibăneşti, În Lunci, Jabeniţa, Lunca, Viile Dedarului, Petelea, Voivodeni, Suseni şi Adrian. Au rămas celebre fibulele de la Suseni descrise de Vasile Pârvan şi Aurel Filimon în anul 1924. Alte vestigii din epoca dacă au mai fost descoperite în următoarele locuri in jurul Reghinului: Dealul Marta, Gorneşti, Dealul Batoşului, spre Uila, Dealul Cetăţii, Gurghiu, Cetate, Sacălul de Păure, Deleni şi Apalina.

            Pe mai multe vetre ale aşezărilor dace sau în apropierea lor s-au aşezat apoi romanii construind turnuri de pază, din care au fost localizate cele de la Ideciu de Sus, Vălenii de Mureş, Maioreşti, Bistra şi Ibăneşti. Toate acestea erau legate cu căi de comunicaţii, care s-au înmulţit intersectându-se între ele, cela mai importante trecând chiar prin Reghin spre Potaisa sau Brâncoveneşti. Castrele romane au fost construite la început din pământ, iar mai târziu din zid de piatră. Cel mai important a fost cel de la Brâncoveneşti, unde erau încartiruiţi 1000 de călăreţi, dar probabil că au mai fost şi altele prin acest ţinut. Tot Marton Roska, pe care l-am citat mai sus, susţine ideea că un astfel de castru ar fi fost şi în locul numit Saspart din Reghin, iar alţi cercetători vorbesc despre un castru roman la Gurghiu.

            Existenţa unor aşezări permanente în această regiune este atestată şi de descoperirile monetare ce datează din epoca post-romană: Maximianus Herculius (286-305) şi Constantinus II (337-361), descoperite la Reghin şi donate în anul 1859 liceului săsesc din Sighişoara, sau moneda descoperită anul trecut într-o grădină pe strada Morii din Gurghiu, cu efigia lui Filip Arabul (244-249) pe avers şi efigia personificată a Provinciei Dacia, cu sabie curbă în mână şi cu simbolurile legiunilor V-Macedonica şi XII-Gemina pe revers. Tot de atunci datează fragmente de tezaur decopere la Apalina, Indeciu de Jos, Indeciu de Sus, Dedrad şi Goreni. La Indeciu de Sus şi Apalina au mai fost descoperite şi monezi dintr-o epocă puţin mai târzie: Theodosius II (408-450) sau Justinian (527-565).

            Toate aceste descoperiri atestă cu prisosinţă faptul că pe locul unde se află acum Oraşul Viorilor, a existat o aşezare permanentă încă din cele mai vechi timpuri. În anul 1839, cercetătorul Ignaz Lent von Frevenfeld ajunge la concluzia că în perioada romană, această localitate s-ar fi numit REGIUM PLUVIA, de unde provine numele german REGEN, şi apoi cel de astăzi, REGHIN.

            În susţinerea probaţiunii celor afirmate de mine aici, pe lângă cercetătorii citaţi, aş mai face referire la opera următorilor înaintaşi, cărora cu această ocazie le aduc cuvenitul omagiu: A. Zrinyi, B. Orban, D. Protase, C.Goos, E. Amlacher, J. Paulovics, J.F. Neigebaur, W. Wagner, Valeriu Lazăr, Viorel Borşianu, Z. Molnar, E. Mera şi I. Ferenczi.