O IPOTEZĂ DE LUCRU PENTRU CERCETAREA IMPLICAŢIILOR DACOLOGICE ALE RELAŢIILOR DINTRE LIMBILE ROMÂNĂ ŞI ALBANEZĂ 

Vladimir GUSIC, Alexandru BĂDULESCU, Emil Gheorghe MÎNDRUŢIU, Diana IONESCU

      Până în prezent nu s-a putut reconstitui limba vorbită de traco-iliri şi geto-daci, cunoscându-se doar un mic număr de cuvinte ca aparţinând limbii vorbite de aceste seminţii, multe dintre acestea fiind numele populare de plante. Nu trebuie considerat că această reconstituire, măcar parţială, nu va fi într-o zi posibilă. Desigur, cum remarca savantul dacolog ION HORAŢIU CRIŞAN, nu putem să regretăm îndeajuns pierderea (pare-se fără speranţă de a fi regăsit) textului lucrării împăratului Traian „De Bello Dacico”, care ar fi elucidat poate şi multe aspecte ale limbii vorbite de daci şi ar fi putut releva şi existenţa unor scrieri în limba respectivă. Autorii, pornind de la unele similitudini lexicale dintre română şi albaneză emit în această comunicare o ipoteză de lucru pe baza unei metodologii aplicată de istoricul american Morgan, în reconstituirea unei realităţi revolute pe baza unor realităţi actuale. Mutatis Mutandis este vorba de efectuarea unei cercetări ale cărei principii le vom expune în cele ce urmează. Am reflectat de mult la faptul că din fostul univers daco-geto-traco-iliric nu a „supravieţuit” nici o limbă sau măcar un dialect viu în afara limbii albaneze singura cale până în prezent posibilă de a cunoaşte cât de cât limba vorbită cândva de popoarele din acest univers şi de a încerca o reconstituire fie şi parţială a lexicului acesteia. Este desigur suficient că există cuvinte comune limbii albaneze şi limbii române, atât de uzuale ca: bucuria (în limba albaneză şi nume propriu), păstaie, copaci, pentru a constata capacităţile limbii albaneze de a ajuta la identificarea şi recuperarea reminiscenţelor dacice din limba română. Autori ca J.E. THUNMANN (1774), BOGDAN PETRICEICU HAŞDEU, Al. PHILIPPIDE, O. DESUŞIANU, Al. ROSETTI, G. REICHENKRON au abordat diverse aspecte ale relaţiei lingvistice româno-albaneze, pe căile încercării de cunoaştere a limbii daco-tracice. Până în prezent nu au fost înregistrate rezultate care să ofere o imagine satisfăcătoare în acest domeniu. Autorii comunicării propun o ipoteză de lucru care ar putea pe baza ideilor şi a metodologiei, mai sus prezentate, să aducă noi elemente de cunoaştere şi care implică, considerăm, o cooperare în toată aria balcanică şi chiar dincolo de limitele acesteia:

1.      Alcătuirea unei liste a cuvintelor din limba română, care nu sunt de origine latină, slavonă, slavă, maghiară, ebraică, greacă, turcă, a neologismelor pătrunse începând din a doua jumătate a secolului al XIX-lea (Dimitrie Cantemir a intuit, poate primul, importanţa unor asemenea cuvinte).

2.      Alcătuirea unei liste, cu asemenea termeni, şi din limbile celorlalte popoare existente în aria daco-traco-ilirică şi compararea acesteia cu cea alcătuită pe baza studiului lexicului românesc.

3.      Investigarea pe aceeaşi bază a lexicului limbii vorbite de toţi românii din comunităţile din Peninsula Balcanică, dar şi a lexicului istro-român (aromâni, meglenoromâni, cuţo-vlahi, etc.)

4.      Studiul comparativ trebuie extins nu numai pe plan geografic, dar şi pe plan cronologic comparativ, aşadar, în perspectiva evoluţiei în timp a fondului lexical şi chiar a semanticii acestuia. Accentul trebuie pus desigur pe lexic, care este mai stabil şi peren în comparaţie cu fonetica şi sintaxa, cercetarea trebuind să fie extinsă, pe cât posibil şi la domeniul folcloric.

   5.  Deşi poporul român, se află, în principal, la confluenţa dintre daci şi romani, nu trebuie omis faptul că singurul popor existent actualmente în lume, înrudit cu românii, pe linie daco-traco-ilirică este poporul albanez, schiptarii.

6.      Este evident că dorinţa unei împliniri a acestor deziderate implică o îndelungată şi laborioasă cercetare ştiinţifică şi colaborarea internaţională în domeniu de la care daco-tracologia are, pe drept cuvânt, de aşteptat multe elucidări, ceea ce implică şi un parteneriat multidirecţional cu participarea unor specialişti din mai multe ţări.