ANTROPONIME DE ORIGINE DACO-GETĂ

Ion Ionescu 

1. Burebista

            Numele făuritorului statului geto-dac, „care depăşea cu mult spre toate zările teritoriul de azi al României, ţinând spre vest până la marginile Boemiei şi până la mijlocul Pannoniei, spre nord până dincolo de Carpaţii Păduroşi, spre răsărit până la Olbia şi până la ţărmul Pontului Euxin, spre sud până la Illiria şi până la Munţii Balcani”[1], ne-a fost păstrat de geograful Strabon (cca. 60 î.Hr.-25 d.Hr.), grec din Amasia din Pont, în Asia Mică, în parte contemporan cu Burebista (cca. 82 î.Hr-44 d.Hr.) ortografiat în două feluri: Boirebistas şi Byrebistas (Bυρεβίσταs) şi de inscripţia Acornio de la Dionysopolis (Balcic, în Bulgaria), din anul 48 î.Hr., tot în două grafiiŞ Byrebistas (Bυρεβίσταs) atestat şi într-o inscripţie din Mesambria şi Byrabeistas (Bυρεβείσταs ).

            Iordanes, în sec. VI d.Hr., îl transcrie Burvista. Forma greacă cea mai frecvent folosită, mai ales în inscripţii şi, deci, cea mai apropiată de aspectul fonetic autentic este Byrebistas, care, după normele transliteraţiei din acea epocă, dă forma latină Burebista.

2. Decebal

            Despre regele Decebal (86-106 d.Hr.) avem până în prezent o incertitudine etimologică. Dio Cassius ne-a lăsat o caracteristică portretistică ajunsă clasică: „Foarte priceput la planurile de război şi iscusit în înfăptuirea lor, ştiind să aleagă prilejul pentru a-l ataca pe duşman şi a se retrage la timp. Dibaci în a întinde curse, era un bun luptător şi se pricepea să folosească izbânda, dar şi să iasă cu bine dintr-o înfrângere. Din această pricină, multă vreme a fost un duşman temut de romani.”

            Decebal-Dicebalus-Δεκέβαλις este compus din două radicale: „Dece” (Dice)-”bal”. Radicalul „-bal” se întâlneşte frecvent în antroponime compuse: „Areibalos”, „Bazobalis”, „Decebalus”, „Dinibalis” şi provine din i.e. „bel”, „puternic”.