INSCRIPŢIA  PALEOCREŞTINĂ  DE  LA  DIERNA/ORŞOVA

PROF.  IONEL  CIONCHIN 

           Cuvântul – expresie rostită a gândului, comunicarea lui, a avut un rol deosebit în procesul de antropogeneză. Apărută în paleolitic, vorbirea articulată l-a ridicat pe om deasupra tuturor vieţuitoarelor, dezvoltându-i gândirea, capacitatea de a hotărî conform voinţei sale, posibilitatea de a face descoperiri, competenţa de a-şi îmbunătăţi viaţa, dar şi de a-şi făuri istoria.

           Pe lângă utilizarea în vorbirea de zi cu zi între semeni, cuvântul a avut un rol deosebit în comunicarea omului cu zeităţile benefice cărora le cerea ajutorul prin rugăciuni şi jertfe, dar şi pentru alungarea spiritelor rele, malefice, prin vrăjitorii şi blesteme. Potrivit «Noului Testament», evanghelistul Ioan în «întruparea Cuvântului» a susţinut că «La început era Cuvântul şi Cuvântul era la Dumnezeu şi Cuvântul era Dumnezeu»[1]. De-a lungul timpurilor, o mulţime de cercetători au încercat să afle «cuvântul» cu întreita accepţie, dar foarte puţini au reuşit să-l cunoască, eventual cei care au fost iniţiaţi în treapta superioară.  

           La multe neamuri au fost folosite mai multe limbi, una populară şi alta cultă. în evul mediu, în occidentul european limba latină a fost limba administraţiei şi a creştinismului catolic, iar oamenii de rând au vorbit o limbă populară. Dacă limba latină era limba cunoscută de funcţionari şi preoţi, limbile populare arareori erau consemnate în scris. în Afganistan, persana este vorbită în oraşele comerciale, iar araba este limba ştiinţifică.

           Scrierea profană, demotică, populară se baza pe limba populară vorbită de oamenii unor ţinuturi. Era cunoscută de scribi, nobili, parte din negustori şi meşteşugari.

           Adeseori, limbile scrise erau limbi artificiale cunoscute de un număr limitat de iniţiaţi, după cum există şi posibilitatea codificării unor texte, ceea ce a făcut ca multe izvoare scriptice să fie nediscifrate (cazul zecilor de inscripţii etrusce şi a câtorva aşa-zise trace  nedescifrate).

           Scrierea magico-religioasă, considerată o revelaţie a zeilor era tainică legată de unele ritualuri religioase şi era destinată nu atât oamenilor, cât mai ales zeilor. S-ar putea să fi existat o aşa-zisă «limbă a zeilor» necunoscută oamenilor de rând, ci numai iniţiaţilor, limbă a cărei scriere era bine tăinuită şi cunoscută în mod gradat  pe diverse trepte de iniţiere. Care este «limba zeilor» ? Parte din scriitorii antici au susţinut că limba pelasgă a fost limba zeilor. Cunoscând că limba pelasgă este străvechea valacă, cercetătorilor le este în măsură să descopere această limbă.

           Descifrarea unor inscripţii traco-geto-dacice: inscripţiile de pe tăbliţele de la Tărtăria, cea mai veche inscripţie traco-getică (secolul VI a.Chr.) de la Kiolmen (şumen, Bulgaria), inscripţia monedei emisă în jurul anilor 500 a.Chr. de cetatea Edessa – capitala Macedoniei,   inscripţiile de pe fialele traco-getice – secolul V a.Chr. – de la Agighiol (comuna Valea Nucarilor, judeţul Tulcea, România), Rogozen (districtul Vraţa, Bulgaria), Borovo (districtul Ruse, Bulgaria) şi Alexandrovo (districtul Loveci, Bulgaria), inscripţia de pe monedele «KOΣΩN» descoperite în ţinutul Haţegului, inscripţia de pe inelul de la Celei (România), inscripţiile de pe vasele tezaurului de la Sâncolaul Mare (judeţul Timiş), precum şi «dezlegarea» unor toponime, oronoime, hidronime, teonime etc., ne îndreptăţesc a descifra inscripţia de pe foiţa de aur, descoperită la Orşova Veche (judeţul Severin, România).

}n anii 1960-1965, cu prilejul săpăturilor pentru amenajarea spitalului de la Orşova Veche a fost descoperit un sarcofag de cărămidă ce învăluia un sicriu de plumb cu scheletul unui copil, alături de care se aflau monede romane, un inel cu gemă gnostică şi o plăcuţă de aur. Pe baza materialului funerar, dar în special a monedelor, mormântul a fost datat în a doua jumătate a secolului al III-lea (eventual în secolul IV p. Chr.). Plăcuţa de aur, în greutate de 1,86 grame, cu dimensiunile 44 X 33 X 0,5 mm, are un text incizat pe 4 rânduri, cu rândurile înalte de 3-4 mm.[2] Despre monumentul funerar şi plăcuţa de aur cu text incizat au publicat studii reputaţii istorici Doina Benea, A. şchiopu şi Nicolae Vlassa.[3]

Textul incizat al plăcuţei de aur a fost considerat a reprezenta «o combinaţie între câteva semne (litere) ale unui sistem de expresie semitic şi al unei scrieri greceşti, iar rândul numărul 3, în transliterare latină este:

IAW A TH WNII (pentru IAE ATHWNAI)

ce reprezintă o invocare pentru divinitatea supremă ebraică. Rândul 2 ar putea fi identic cu R4, unde repetarea formulei «I W»  este foarte probabilă».[4]

           De la prima observare a plăcuţei de aur inscripţionată se constată că este o scriere celestă/sacră îmbinată cu una profană/rustică.

Plăcuţa de aur cu text incizat a fost  numerotată convenţional:

 Inscripţia are un text criptic, cu simboluri criptografice şi criptoprescurtări. Textul inscripţiei este format din 24 grafeme aşezate pe 4 rânduri: R1 – 9 grafeme, R2 – 3 grafeme, R3 – 8 grafeme, R4 – 4 grafeme. Pentru citirea textului trebuie să se ia în considerare:

a)      în R1 primele două grafeme (nr. 1 şi 2) şi ultimele trei (nr. 7, 8 şi 9) au la capete terminaţii în formă de perle (bule) iar între ele grafeme normale (nr. 3, 4, 5 şi 6), iar în R2 este o singură grafemă cu perle (nr. 11) încadrată de grafeme normale.

b)      Grafema nr. 14 din R3 este «A», iar grafema nr. 16 reprezintă tot  «A», dar pe orizontală.

c)      Litera sigma «Σ» este prezentă în grafemele nr. 3 şi 6 din R1, nr. 12 din R2. Pe R3 grafemele nr. 15 şi 18, precum şi grafemele din R4 cu nr. 22 şi 24 reprezintă tot sigma «Σ» pe orizontală. Grafema are valoarea literei «S» în alfabetul fenician, armaic, palmyrian, siriac şi valoare de sh în scrierea samariteană şi ebraică modernă. Grafema nr. 5 din R1 cu valoare fonetică de «O», anulând posibilitatea ca semnele cu nr. 15, 18, 22 şi 24 să aibă valoarea literei O. Grafema cu nr. 10 din R2 reprezintă tot litera «S». Din cele 24 de grafeme, 8 notează litera «S».

d)     Grafemele nr. 1, 8, 9 din R1, nr. 11 din R2, nr. 13 din R3, nr. 21 şi 23 din R4 au valoare de «I» (iota). Grafema cu nr. 11 din R2, formată din «Ι» cu două linii orizontale, iar la capete cu două perle, presupunem că are valoarea fonetică «U» (eventual y şu), rezultând că 6 semne care au valoarea fonetică «I».

e)      Semnul grafic nr. 7 din R1 îl considerăm ideogramă semnificând Theos (ş Dumnezeu, Domn, Mântuitor).

f)       Grafema nr. 4  are valoarea «T» (tau), în greacă, feniciană, aramaică etc.

Primele două rânduri ale textului incizat:

Dumnezeu/Theos/Mântuitorul, grafemele 8, 9 (R1), 10, 11, 12 (R2) se vor citi I I S U S, cu acepţiunea de Domnul Iisus.

Grafemele 3, 4, 5, 6, se citesc S T O S, ultima parte din C H R I – S T O S. Monograma lui Iisus Christos a fost deosebit de importantă pentru credincioşi de-a lungul timpului: „Hrisma este un simbol important al Bisericii primitive, este alcătuită din literele «I» şi «X», iniţialele greceşti ale numelui lui Iisus Christos; cea de-a doua, căreia i se spune şi hrisma constantiniană  este  folosită şi în zilele noastre, din literele «X» şi «P», primele două litere ale cuvântului Christos în greacă”.[5] în cazul inscripţiei plăcuţei de aur, prima grafemă «I» din R1 reprezintă iniţiala greacă a numelui lui Iisus, termen grec, traducerea cuvântului ebraic Ieşua – prescurtare din  Iehoşua – care înseamnă «Dumnezeu mântuie»  adică Mântuitorul. în monograma «X» este iniţiala numelui Christos, traducerea greacă a vechiului cuvânt ebraic Masiah de la iaşa ‘a unge’, adică Mesia sau «Unsul lui Dumnezeu». Grafema nr. 2 din R1 este CHRI la care se adaugă STOS (grafemele 3, 4, 5, 6), adică numele CHRISTOS. R1 şi R2 ale inscripţiei se citesc:

                        I ISUS     CHRI-STOS   MÂNTUITORUL / DOMNUL   IISUS.

Ipoteza noastră este confirmată de grafemele terminate în perle, mărgăritare: nr. 1 şi 2 IISUS CHRI(STOS), semnul grafic nr. 7, ideogramă pentru DOMN/DUMNEZEU/ MÂNTUITOR şi grafemele cu nr. 8, 9 şi 11, care sunt fiecare în parte litera iniţială a lui IISUS. Neavând un semn grafic pentru vocala «U», grafema nr. 11 din R2 a fost notată cu semnul «I», cu perle dar cu două liniuţe orizontale.

Rândurile 3 şi 4 ale inscripţiei sunt:

In R3, grafema nr. 17 (legată de cea cu nr. 18) conţine două litere O, dar şi un θ (TH), aşa cum dovedeşte legarea de grafema nr. 18  «OTHS». Grafema nr. 18 cuprinde de asemenea  –  2 sunete: «ri». R3 se citeşte de la dreapta la stânga:

K R I S T (H) O AS AI  ăCHRISTOASΑΙî,

citit CRISTHOASE (ai în greacă se citeşte e).

}n R4, grafemele 21, 22, 23, 24, de la stânga la dreapta se citesc  I S I S, de fapt  I S U S («scriitorul redactor» nedispunând de un semn grafic pentru vocala «U» a notat-o «I». Aşa cum atestă citirea textului este posibil ca ultimul rând să se refere la zeiţa egipteană Isis[6].

Textul incizat al plăcuţei de aur de la Dierna/Orşova se va citi:

R 1+2              I(ISUS)  CHRISTOS   MÂNTUITORUL  IISUS

R 4+3              ISUS     CHRISTOASE  (KRISTOASAI)

După tâlcuirea Sfântului Chiril «Iisus Cristos este numit cu două nume: cu numele de Iisus  pentru că mântuieşte şi cu numele de Christos, pentru că este Preot».[7] 

Mormântul este al unui creştin aşa cum atestă inscripţia incizată a plăcuţei de aur de la Dierna/Orşova. Creştin este numele dat celor care s-au botezat şi cred în Christos-Dumnezeu. «Scriitorul redactor», bun cunoscător al scrierii greceşti, dar probabil şi al alfabetelor orientale, a criptat şi a adaptat textul incizat al plăcuţei de aur la limba vorbită la nordul fluviului, limba valacă/română de la sfârşitul secolului al III-lea p. Chr. aşa cum dovedeşte textul inscripţiei: I(I)SUS CRISTOASE.

Plăcuţa de aur cu text incizat de la sfârşitul sec. al III-lea p. Chr. descoperită în mormântul unui copil la Dierna/Orşova Veche este un argument al răspândirii creştinismului la nordul Dunării, dar şi dovada permanenţei şi continuităţii poporului român în vatra străbună.