Similitudini peste timp şi spaţiu

Cercet. şt. Lucreţia Eugenia BREZEANU

Cele mai valoroase vestigii ale erelor trecute sunt construcţiile. Studiindu-le putem afla foarte mult despre nivelul tehnico-econimic al celor care le-au realizat. Dar astfel de vestigii sunt la vedere, iar altele de-a dreptul ascunse… chiar şi specialiştilor.

La venirea fanarioţilor, aceştia au constatat cu stupoare că modestele case tradiţionale româneşti seamănă ca organizare spaţială, surprinzător de mult, cu celebrele temple antice greceşti. Istoria arhitecturii şi a construcţiilor ne prezintă faptul că templele greceşti au fost inspirate de templele egiptene. Un fapt derutant este că unele construcţii de cult din evul mediu românesc (bisericile ortodoxe) seamănă cu templele egiptene. Pictura interioară şi exterioară şi coloanele masive ale templelor egiptene se regăsesc şi în locaşurile de cult ortodox, în special, la celebrele mânăstiri din nordul Moldovei, celebre tocmai pentru acest fapt. Putem concluziona că a fost un vechi centru comun de „iradiere culturală“ şi cultică pentru toate cele trei civilizaţii consacrate: egipteană, greacă şi traco-getică.

Un alt aspect este şi prezenţa în picturile aşezămintelor de cult ortodox a unor scene mitologice ale anticului Egipt: scenele iadului de pe biserici îl au pe Apopés şi pe Set, iar Iisus este reprezentat asemenea lui Osiris (Osi-Ra).

În scrierile celebre ale antichităţii Dunărea este comparată adesea cu Nilul. Dunărea, Danubius partea dintre izvoare şi cataracter şi Istru de la Cataracte până la Pont conform cu Strabon, „Geografia“ VII/III este apreciată de Seneca în „Probleme de istorie naturală“, astfel:

„Unii cred că şi fluviile, a căror natură nu poate fi explicată s-au născut o dată cu lumea (?!) ca de pildă, Istrul şi Nilul, fluvii imense şi prea importante spre a se putea spune că au aceeaşi origine ca celelalte.“

Nilul însă se presupune, din interpretările actuale ale scrierilor, că este lucrat, construit artificial de la izvoare la vasta deltă. Din documentele aflate la Biblioteca Vaticanului rezultă că Dunărea este prelucrată numai de la Cazane până la Deltă. Astfel, un fluviu care venea din M-ţii Pădurea-Neagră şi se vărsa în M. Adriatică, a fost deturnat spre M. Neagră, pentru a se crea o arteră importantă a vechii Europe. Sunt scrieri care atestă că în vechime Dunărea avea o deltă formată din 5 braţe principale.

Cine a făcut această lucrare şi pentru ce nu se ştie, dar Maximus din Tir, în „Discuţii“ afirmă: „Între fluvii, cea mai plăcută privelişte oferă Nilul, dar nu din pricina belşugului de ape, căci şi Istrul poate purta corăbii mari.“

Studii geodezice au indicat că traseul firesc în zonă al Dunării ar fi cu totul altul prin zone mult mai joase şi mult mai uşor accesibile decât traversarea unui lanţ muntos.

Surprinzător este că Dunărea este singurul fluviu al lumii care are pe parcursul său două nume consacrate. Dunărea de la izvor la Porţile de Fier – Cazane şi de aici la Deltă este Istru. Din scrierile lui Pliniu cel Bătrân (ISTORIA NATURALIS, Enciclopedia cunoştinţelor din antichitate, volumul Antropologia. Zoologia, Cartea a IX-a. Animale acvatice, cap. 52) din care aflăm că numai peşti trichiae după ce hibernează în Marea Egee, primăvara pătrund în Pont, se afundă în fluviul Istru şi din el prin canalele lui subterane înoată la vale în Marea Adriatică şi se văd (acolo) coborând în mare şi niciodată urcând din ea.

Dacă această lucrare de unire a două fluvii, cel care izvora din M-ţii Pădurea Neagră şi se vărsa în M. Adriatică cu cel care aduna apele curgătoare din sudul M-ţilor Carpaţi, a fost executată de „om“ este evident că a necesitat un volum imens de muncă şi un înalt nivel tehnic pentru realizarea unei astfel de lucrări care se evidenţiază şi printr-o perfectă integrare în natură.