CODEX ARGENTUS – CEL MAI VECHI DOCUMENT SCRIS PREPONDERENT ÎN GETĂ

(DOVEDIT ÎN SPECIAL PRIN LEXIC 

Maria Crişan 

            Pentru moment voi supune cititorului, spre dreapta lui judecată, un text bine cunoscut tuturor din Biblia zisă a lui Ulfila şi anume rugăciunea Tatăl nostru după Evanghelia lui Matei VI, 9-16: ATTA UNSAR THU IN HIMINAI WEIHNAI NAMO THEIN, VIMAI THIU DINASSUS THEINS, WAIRTHAI WILGA THEINS SVE IN HIMINA GAI ANA AIRTHAI. HLAIF UNSAR ANA THANA SINTEINAI GIF UNS HIMMA DAGA. GAH AFLET UNS THATEI SKULAN BIGAIMA SVE SVE, GAI WEIS THAI SKULAM UNSARAIM GAI NI BRIGGAIS UNS IN FRAINSTUBN GAH AK LAUSEI UNS AF THAMMA UBILIN ăUNTE THEINA IST TIUDANGARDI, GAH MACHS, GAH WULTAUS IN AIWINS AMEN] ăcăci a Ta este ]mpără\ia şi puterea şi mărirea ]n vecii vecilor, amin].

            Acest text este transliterat în Codex Argentus din limba gotică.

            În rugăciunea Tatăl nostru avem 65 de cuvinte din care aproape jumătate (toate cele subliniate) le-am putut recunoaşte, chiar la prima vedere, că sunt getice şi hitite.

            Pentru cuv. ATTA ş tată, vă rog să vedeţi/revedeţi atent Studii de dacologie II, cu subtitlul Fals tratat de geto-dacă, Lecţia a 2-a, p. 26-27, precum şi Culegere de microstudii (Arvin Print, 2004) p. 81-82 unde tratez despre limba hitită şi unde, printre multe alte cuvinte semnalate de către Carolus Lundius ca fiind pur getice, în cartea Zamolxis primus Getarum legislator, se regăseşte identic şi în hitită, ba chiar şi în hurită (unde avem IATA şi TATI, exact ca în română), limbă înrudită cu hitita, căci mai multă vreme au avut şi un regat comun.

            Substantivul ATTA a fost însuşit apoi de elină, latină, persană, arabă, turcă (vezi şi ATTATURK ş tată al turcilor, cognomen căpătat de Mustafa Kemal ca unul ce pusese bazele statului turc modern). Deci, cum subiliază cărturarul suedez Carolus Lundius, este unul dintre cele mai vechi cuvinte getice (v. şi LEX ATTINIS) şi la aproape două secole şi jumătate după aceea, susţinut şi de hitită. Geticul ATTA a mai devenit în elină şi latină şi ADONIS (ş  tânărul frumos de care se îndrăgosteşte Afrodita, în rom. avem floarea gingaşă DEDE|EL, anemonă în care Afrodita l-ar fi prefăcut, după moarte, pe ADONIS, după tradiţia autohtonă, regăsit şi în ebraică, în formula de invocare ADONAI (de origine frigiană), însemnând DOAMNE! ST{PÂNE! Aceasta pentru că JEHOVA / JAHVE ş Dumnezeu, era interzis să se pronunţe; în afară de ADONAI ei mai rosteau şi numele ELOHIM.

            }n mitologia nordică acest tătuc (ATTIN / ATTA) a devenit WODAN / WOTAN / ODIN....

            De subliniat că acest extrem de acurat cercetător al adevărului ştiinţific numit Carolus Lundius şi care este primul autor, pe plan modial, al unui dicţionar de cuvinte getice, din care, spre satisfacţia noastră patriotică, oferă cititorului interesat în materie de istorie a limbii şi de substratul substanţial al limbii române o seamă de cuvinte getice, chiar în interiorul cărţii suspomenite evidenţiind de fapt substratul getic al limbii suedeze şi al altor limbi nordice. Cum eu de limba hitită mă ocup de 18 luni, descoperind numeroase cuvinte hitite identice / aproape identice cu cele din getă, reliefate ca atare de către savantul suedez, am concluzionat că hitita este una şi aceeaşi limbă cu geta sau că hitita este o ramură a limbii gete (id. Hurrită). De altfel, însuşi numele de hitit – CHATTI şi CHITTI, cum îşi ziceau ei conducând şi la numele oraşului Chitila, unde e posibil să fi fost un centru metalurgic hitit, ne dezvăluie o identitate toponimică, întrucât consoanele guturale C şi G sunt permutabile, iar H nu este decât o aspiraţie a primelor două; subst. HLAIF ş pâine, regăsit în gotică şi sub forma de HLAIB ne conduce la rusescul HLEB; conform informaţiei furnizate de Ancient Scripts, com. Writing Systems, aflăm că lucrurile stau altfel, pentru că, cităm: „In almost of Europe, the Gothic alphabet and language slowly fated into obscurity by the 9th century CE. The Gothic language survived in the Crimea but in too became extinct around the 17th century CE”. Aşadar avem de-a face cu un cuvânt pur getic (cu atât mai clar este acest lucru cu cât în graiul moldav HLEAB înseamnă vechitură, hârb, comp. pol. CHLEB ş pâine, femeie; se găseşte şi la unii cronicari, cu sensul de o coajă de pâine, adică o nimica toată; şi apoi chiar subst. HÂRB ne trimite prin anagramare la HLEB / HLAB / HLAIF (L cu R şi B cu F fiind consoane permutabile); tot în grai moldav avem HLIBA ş p'ine ordinară; prin urmare, avem de-a face cu un cuvânt vechi românesc, fără nici un dubiu; subst. AIRTHAI ş pământ, regăsit în limbile anglo-saxone EARTH, ERDE, luat si de magh. ERDÖ ş pădure, de unde şi Ardeal; comp. Erz ş minereu (bronz, aramă, duritate; Erzgerbirge ş munţi bogaţi în minereuri – cum sunt şi Munţii Apuseni, dar şi munţi bogat împăduriţi; idibem subst. SKULA > germ. Schuld ş greşeală comp. rom. sculă, podoabă de pietre scumpe, dar şi sculă de om ş podoabă de om, cu sens peiorativ; subst. daga < geticul dyi, id. în Mold. subst aiwi regăsit în elină şi latină îşi are etimonul în geticul aiw, reprezentat în româna veche prin ev; verbul lausei ş a dezlega, a ierta, toate acestea şi multe altele sunt pomenite de Lundius ca fiind pur getice, de unde le-au luat celelalte limbi, începând cu suedeza şi româna veche, adaug eu; ce păcat că Lundius nu a cunoscut româna! în FRAINSTUBS recunoaştem cuvântul vechi românesc DESFRÂNARE.

Merită să scoatem în evidenţă faptul că savantul belgian Bonaventura Vulcanius Brugensis (De litteris et lingua Getarum sive Gothorum, 1597, unde, ca al 2-lea autor, a publicat şi aflabetul getic ăprimul fusese Joannes Magnus Gothus care îl copiase de pe o rocă uriaşă, studiat înainte şi de cărturarul roman CATO MAJOR (234-149 î.e.n), relatând despre el în lucrarea ORIGINES – considerată pierdută, dar din care la cărturarii nordici s-au păstrat fragmente substanţiale) subliniază i.a. Că Episcopul Ulfila, în traducerea Pentateuhului (primele cinci cărţi din Vechiul Testament) s-a folosit de alfabetul getic, de scrierea getică, aducând simplificări unor litere. (Există cercetători asidui ai acestui monument literar, printre care şi Friedrich Fuld (Ulfilas Gotische Bibelübersetzung – Die älteste germanische Urkunde, Leipyis, 1805) care vorbesc despre Moesogotischen Buchstaben, de care s-a slujit efectiv Ulfila în Codex Argentus, moesiene, i.e. Getice.

Episcopul Ulfila (313 – 383) s-a născut, a trăit şi a activat ca prelat pe pământ getic. După cum am stabilit de peste cinci ani pe baze pur raţionale, etnosul GOT este totuna cu cel GET, GE|II s-au numit, după sec. al IV-lea, preponderent GO|I, dar în Peninsula Scandinavă, după cum o susţin toţi cărturarii nordici, ei s-au numit Getae din vremuri imemoriale până în evul mediu târziu, iar Episcopul Ulfila , subliniază nordicii, a creat – aşa zisul alfabet gotic din cel genuin getic li că el a scris esenţialmente în getică, în calitate de autor (parţial) al lui Codex Argentus, considerat cel mai vechi document de limbă germană şi care este, în opinia noastră, şi cel mai vechi document de limbă getă.

Aşadar, Episcopul Ulfila a tradus Pentateuhul (inclus în Codex Argentus), din greacă în gotică/ getică, adică în limba vorbită pe teritoriul unde el a trăit şi a activat timp de 40 de ani ca episcop. Literele / parte din ele pe care Ulfila le foloseşte, sunt cele getice, inclusiv runele, deoarece runele s-au folosit pe teritoriul strămoşilor noştri până în sec. al 12-lea; în bogata prefaţă la Codex Argentus Upsaliensis se subliniază faptul că forma runelor era diferită de la un teritoriu la altul şi că chiar pe acelaşi teritoriu s-au folosit rune diferite. Foarte interesant de semnalat (ceea ce subliniază şi Ancient Scripts. Com: Gothic) este că, citez: „Goţii au vorbit o limbă germanică unică în felul ei şi legat nunumai de conceptul de cel mai vechi idiom germanic, dovedit ca atare, dar mai ales prin aceea că este un idiom cu totul aparte din familia limbilor germanice fără vreo legătură lingvistică cu vreo altă limbă germanică ce a supravieţuit”. La aceasta eu aş mai vrea să adaug: lucrurile stau altfel, pentru că este vorba de idiomul getic în opinia mea, idee susţinută şi de limba hitită în care am aflat o mulţime de cuvinte identice cu cele din getă. Lucrurile stau astfel şi pentru că punctul de plecare a fost limba getă, ca matcă a tuturor celorlalte limbi zis indo-europene / mai curând indo-germanice, de subiliniat, cel dintâi cunoscut mie a spus-o cărturarul suedez CAROLUS LUNDIUS: deci, limba getă este limba indo-germanică matcă, eventual o proto-indoeuropeană.