Daca a fost un singur Kogaion, acesta a fost Masivul Ceahlău

Maria Crişan  

Aşa cum am subliniat şi cu vreo şase ani în urmă, în comunicarea mea prezentată la cel de-al VIII-lea Congres Internaţional de Studii Sud-Est Europene (Bucureşti, sept. 1999) – L'Ubicuite des Geto-Daces, precum şi în cea din 8 nov. 2000, în cadrul L.R.D. (publicate apoi în 2002-2004), o fac şi acum pornind de la Istoriile lui Herodot (c. IV 48-49 şi 94-96): în cap. 48-49 istoricul, delimitând ţara Sciţilor, trece în revistă şi apele şi munţii şi cetăţile mai importante. în cap. 94-96 Herodot vorbind despre credinţele şi muntele sfânt Kogaionon (bănuim că este un cuvânt traco-geto-dac pentru că nu se află în Bailly) sediul lui Zamolse şi al preoţilor lui renumiţi în întreaga antichitate pentru evlavia lor; din muntele acesta a izvorât o apă purtând acelaşi nume.

În memoria locuitorilor de pe Valea Bistriţei, unde eu am petrecut o parte din copilărie şi adolescenţă (chiar la poalele Ceahlăului), acesta se numise în vechime PION sau PăUNA. Numele de Păuna era încetăţenit inclusiv în Buhalniţa – comuna natală a mamei mele dar şi a remarcabilului jurist prof. univ. şi renumit diplomat Victor Cădere, al cărui părinte Gheorghe Cădere fusese peste 50 de ani dascălul şcolii din Buhalniţa. Victor Cădere fusese coleg cu mama mea şi rudă prin alianţă. După refugiul din Bucovina în Moldova – 1944-1946- am luat lecţii de franceză (eram în cl. a II-a de liceu) şi am început şi studiul limbii engleze cu ilustrul profesor şi diplomat, el aflându-se între două puşcării.

Aşadar, am primit informaţii mai întâi de la înţeleapta mea mamă, de la onorabila familie Cădere (bătrânul Ghe. Cădere încă mai era în viaţă), de la „Prostul satului” care era un adevărat înţelept şi de la care am deprins şi slovele chirilice, de la mulţi alţii dar şi de la un moşneag care cutreiera satele cărând în spinare saci cu plante medicinale printre care şi Limbă Vecină, un panaceu care nu era găsit decât de ciobani şi de acel moşneag, pe Ceahlău şi în anumite locuri sfinte.

De la el am învăţat istoria multor pietre de pe Ceahlău şi de la poalele acestuia: asemenea persoane mi-au fost dascăli de preţ privind Ceahlăul plus mintea mea iscoditoare. Această „piramidă uriaşă” cum o numesc eu într-una din poezii, văzută de pe pârâul Buhalniţa seamănă perfect cu o păuniţă uriaşă, aşa că i se potrivea mai curând numele de Păuna (primul care s-a zărit după Potop, povesteau localnicii), decât cel de Pion (care după etimologia latină înseamnă gras, grasă, si care nu ni se pare deloc convingător).

Apa izvorând din munte şi purtând acelaşi nume cu acesta, despre care relatează Herodot (c. IV, 94-96) poate fi identificată cu afluentul drept al Bistriţei, numit Izvorul Muntelui, iar satul a luat acelaşi nume cu pârâul, adică în locul în care el se varsă în Bistriţa. Ceahlăul are două vârfuri – Panaghia, însemnând în elină „cu totul sfântă” şi Toaca (2004 m, nume predestinat căci înainte de a fi Toacă era locul de unde se buciuma, anunţând o invazie de duşmani). Faptul că Ceahlăul face parte din Carpaţii Orientali care se mai numesc şi Carpaţii Dacici, m-a făcut să cred că aici trebuie să fi fiinţat şi un palat al lui Burebista sau Decebal sau, ăn orice caz, un punct de observaţie foarte important, de unde se dădea semnalul în caz de primejdie, căci, atunci când e senin, de pe vârful Toaca se poate vedea, spre nord-vest, nord-est, până la Iaşi şi Cetatea Albă, iar spre sud-vest – Constanţa (am văzut cu proprii mei ochi, repetat, aceste oraşe, căci am urcat masivul de vreo 12 ori dar numai de vreo 4 ori a fost senin); Legenda babei Dochia cu cele 20 de oi, un adevărat complex sculptural este viu păstrată în memoria localnicilor (la rugăminţile ei fierbinţi către Zalmose, a fost împietrită împreună cu turma sa, spre a nu cădea vie în mâinile romanilor); Dimitrie Cantemir relatează în Descriptio Moldaviae ca despre nişte minuni, atât despre zarea cuprinsă cu ochii de pe Toaca cât şi despre sora lui Decebal, Baba Dochia. Un alt motiv care mă determină să văd în Ceahlău Kogaiononul lui Herodot este şi prezenţa, în jurul masivului, a numeroase schituri şi mânăstiri, amintind de pioşenia geto-dacilor care erau daţi de exmplu şi de către Josephus Flavius în Antiquitates Judaicae, explicând cititorului pioşenia călugărilor essenieni; flora cu totul aparte de pe Masivul Ceahlău, i.a. şi Limba Vecină – ne duc cu gândul la cognomenul dat de Herodot lui Zalmose, cel de „zeu medic” iar preoţii lui, călugării geto-daci, erau toţi medici fără de arginţi; serbarea muntelui, extrem de fastuoasă, amintind de Marile Dionisiacae, în ziua de 6 august, este specifică numai acestui Munte. Ea a căpătat şi o conotaţie creştin-ortodoxă, Schimbarea la faţă a Maicii Domnului, când cerbul urinează în Bistriţa şi, deci, oamenii nu mai au voie să se scalde. Iată raţiuni suficiente- cred eu, spre a susţine că Masivul Ceahlău este acelaşi cu Kogaionon-ul lui Herodot.

Nu-mi e clar de ce denumirea de Ceahlău este explicată de unii filologi prin cuvântul maghiar CSAHLO – însemnând vultur auriu şi strigătul lui, care, e drept, trăia pe Ceahlău. Posibil ca acest cuvânt elin Kogaionon să fie autohton şi nu elin, iar Herodot să-l fi luat de la ei (legătura cu elina posibil să o fi făcut Herodot cu un verg elin însemnând a striga).