CONSIDERAŢII PRIVIND INFLUENŢE ALE CULTURII DACICE

ÎN SPIRITUALITATEA EUROPEANĂ MODERNĂ

 Conf. Univ. Dr. Maria Gâf-Deac,

Universitatea Spiru Haret Bucureşti 

Monumentele de artă figurativă se regăsesc în aproape toate civilizaţiile globului. Toate popoarele Europei, de exemplu, au în istoria lor imagini mitologice. Amuzamentul, ceremoniile sezonale, sacrificiul sunt legate la un cult, de cele mai multe ori particularizat în vechime, însă devenit mai rafinat, mai generalizat în contemporaneitate.

Teritoriul dacic conexat cu cel traco-dacic dinspre centrul şi sud-estul Europei de astăzi este cel care fructifică cel mai expresiv forţele fertilităţii contra ceea ce este nefertilitatea. Ceramica de Cucuteni, Vama, Sarmisegetuza ş.a., statuetele de Hamangia, „Cloşca cu pui de aur” (complex  figurativ prelucrat în aur) şi alte vestigii arată: 1) utilitatea instrumentelor, sculelor sau mijloacelor de sporire a fertilităţii; 2) forma necomplicată a imaginii; 3) mişcări restrânse, lente sugerate de obiecte; 4) intensitate simbolică sporită.

În spiritualitatea traco-dacică însemnele artistice moştenite analizate astăzi arată că se identifică anumite tipuri de bază de nuclee structurale spirituale care au influenţat remarcabil spiritualitate şi cultura europeană în ansamblu. Dintre acestea se amintesc:

-          tendinţa de a crea şi a avea imagini, remarcată ca fiind secundară activităţilor de bază;

-          cultură dacică deschisă nu prin expansiune, ci prin valoare validată care s-au răspândit novativ şi atractiv la alte seminţii din regiunea europeană;

-          spiritul cultural comportamental era manifestat în formulă comună, mai colectivă, unită, interdependent  în interiorul neamului traco-dacic. Această caracteristică este rezultatul conturării dense, puternice, personalizate a spiritului traco-dacic în propriul areal de vieţuire;

-          spiritualitatea traco-dacică nu este autarhică, ci conectată la condiţiile sociale ale timpului antic şi în continuare medieval.

 

Traco-dacii sunt identificaţi în actualul teritoriu românesc şi în extensia largă faţă de graniţe, încă din secolele 12-11 î.Hr. După populaţia hindusă, populaţia traco-dacică, în secolul 6 î.Hr. este considerată a doua populaţie din lume ca dimensiune şi bogăţie. Grupările traco-dacice îşi aveau Centrul la Nordul Dunării. Dacii şi geţii reprezentau întâietatea compoziţională a colectivităţii traco-daco-getice.

În anii 60 î.Hr. regele Burebista al Daciei a construit una dintre cele mai mari puteri militare ale timpului, formată din fortăreţe şi aproape 200 mii de persoane cu statut de luptători. Triburile celte din Europa Centrală au fost zdrobite în acea vreme de către formaţiunile lui Burebista, fiind oprită dominaţia celtă în zonă. Sunt indicii că dacii au pătruns până în zona Dnepr. Burebista a generat interferenţe în războiul civil din Roma, însă victoria rapidă în zonă a lui Cezar a oprit o eventuală dominaţie dacică asupra Romei.

De altfel, Cezar avea în vedere atacarea Daciei cu concepţie punitivă.

Burebista a fost preocupat de construcţia a unor puternice sanctuare în formă de careuri sau cercuri, cu ziduri şi coloane înalte de piatră în păduri dese. Sanctuarele aveau şi rol de locaţii religioase. După Burebista, regele dac Decebal a avut o activă politică externă. Dacia a devenit centrul de gravitaţie al anti-Romei. Decebal a repurtat victorii importante împotriva Împăratului Domiţian, însă Traian, noul împărat roman, cu o armată de peste 100 mii de persoane a pus stăpânire pe teritoriul dacian.

Decebal a fost ucis  (sau s-a sinucis), fortăreţele  în mare parte au fost distruse şi numeroşi daci au trebuit să treacă munţii Carpaţi spre locaţii proprii mai sigure. Abia restul populaţiei înrobite, rămasă în zona de atac roman, a intrat în asimilare sau îngemănare cu coloniştii romani.

Vlahii medievali sunt urmaşii dacilor liberi, cărora  li se adaugă ulterior daco-romanii -  această populaţie în totalitatea sa fiind precursoarea românilor contemporani.

Limba traco-dacică a existat distinct, puternic conturată, însă ea a fost suspendată sub ocupaţia romană, fiind impusă  practicarea limbii latine. Autori greci ai vremii relatează elemente mitologice dacice, iar ceramica, armele, harnaşamentele de cai, ulcioarele şi statuetele descoperite, inscripţiile şi vestigiile sanctuarelor demonstrează existenţa unei culturi şi spiritualităţi excepţionale, generatoare de remarcabilă influenţă în cultura europeană de ansamblu. Spiritualitatea şi arta traco-dacică se manifestă distinct şi personalizate în perioada antică, generând influenţe în cultura Evului mediu european.

Este remarcabilă interferenţa comportamentală a poporului traco-dacic cu situaţiile sociale şi conflictuale ale timpului, prezenţa acestuia la marile evenimente ale erei şi rolul jucat în instaurarea unor stări istorice de fapt în Centrul Europei.