Temeli spirituale dacice la Mihai Eminescu şi Nicolae Densuşianu

Prof. dr. Mihai Popescu

Biblioteca Militară Naţională, Bucureşti 

          Născuţi în locuri binecuvântate de Dumnezeu ale spaţiului etnic şi spiritual românesc - Nicolae Densuşianu în Ţara Haţegului din Transilvania şi Mihai Eminescu în Botoşanii Moldovei - cei doi tineri aveau să se întâlnească mai întâi într-un spaţiu virtual, în paginile revistei Familia, unde şi-au făcut debutul cu poezie în primăvara anului 1866.

          Într-un interesant articol publicat în revista Dacia Magazin, domnul Napoleon Săvescu a pus în valoare elementele comparative, în plan spiritual, estetic şi prozodic, ale creaţiilor poetice de început şi ale preocupărilor istorice, etnografice şi folclorice ale celor doi poeţi, în acea vreme.

          Mai puţin se ştie că ei s-au întâlnit şi au legat o frumoasă prietenie, începută la Sibiu şi în Mărginimea Sibiului şi continuată apoi la Bucureşti, după 1877. Sunt cunoscute, din amintirile vechilor săi prieteni, detalii ale călătoriei lui Eminescu de la Cernăuţi până la Blaj, în vara anului 1866.

          Unul din fraţii lui Eminescu, Nicolae Eminovici, urma cursurile unei şcoli de felceri militari, la Sibiu. Când Mihai Eminescu a sosit la Sibiu pentru a-şi întâlni fratele, acesta absolvise şcoala şi plecase deja în garnizoana Timişoara. În locul fratelui de sânge, Eminescu va fi primit de un frate de preocupări spirituale. Nicolae Densuşianu era student la Academia Săsească de Drepturi (Rechtsakademie) din Sibiu şi au urmat mai multe zile de erudite discuţii, schimburi de idei poetice, literare şi istorice, ale căror influenţe pot fi urmărite în operele literare, jurnalistice sau istorice ale fiecăruia din ei.

          În timpul călătoriei sale prin Transilvania, Eminescu avusese ocazia să cunoască viaţa de zi cu zi a ţăranului român şi adunase mărturii privind atrocităţile săvârşite de autorităţile maghiare în timpul revoluţiei de la 1848.   Densuşianu cunoştea mai îndeaproape aceste realităţi, deoarece tatăl şi fratele său au fost maltrataţi şi erau gata să-şi piardă viaţa în acele împrejurări tragice prin care trecuse neamul românesc. Părinţii şi bunicii săi îi deschiseseră gustul pentru studierea Revoluţiunii lui Horia, cel care voia să fie "Rex Daciae", titlu pe care adversarii şi detractorii îi luau în derâdere, dar care avusese un ecou profund în sufletele românilor transilvăneni.          Comportamentul autorităţilor austriece şi mai ales al celor maghiare faţă de români l-au făcut pe viitorul istoric să mediteze la soarta locuitorilor Daciei din teritoriul cucerit de romani. Evenimentele contemporane aruncau o lumină nouă asupra trecutului şi permiteau o abordare intuitivă a temeliilor spirituale dacice în formarea poporului român, într-o epocă în care "latinitatea" noastră era socotită un titlu de nobleţe şi apărea ca un adevăr axiomatic până şi în manualele şcolare.

          La rândul său, Eminescu observase prăpastia dintre spoiala vieţii urbane şi autenticitatea profundă şi străveche a satului românesc.

          Putem afirma că această apropiere prin intuiţie de rădăcinile noastre dacice a fost continuată pe căi diferite de Mihai Eminescu şi Nicolae Densuşianu în operele lor.

          La Eminescu, Horea este înfăţişat asemenea unui rege dac, poemul Rugăciunea unui dac are dimensiuni cosmogonice şi antropogenetice, iar dacismul eminescian va înflori şi va da roade în amplul poem Memento mori.

          După cele câteva zile de discuţii aprinse, de cufundări în enigmele istoriei străvechi ale poporului român, Densuşianu află că autorităţile austriece aveau intenţia să-l reţină pe tânărul Eminescu, pentru preocupările sale, considerate subversive. Îl conduce la Răşinari, într-o familie de preoţi de origine aromână (bunicii viitorului poet Octavian Goga), de unde va fi trecut prin "vama cucului" în România.

          După stabilirea lor la Bucureşti, din 1877, prietenia dintre Eminescu şi Densuşianu se va manifesta şi în viaţa publică. Ei vor colabora la aceleaşi publicaţii (de exemplu, ziarul România liberă, editat de ardelenii stabiliţi la Bucureşti, având în program pregătirea unirii Transilvaniei cu România). De asemenea, au activat în cadrul societăţii Carpaţii (fiind urmăriţi pentru asta de serviciile secrete austro-ungare) şi au participat la şedinţele bcureştene ale societăţii Junimea.

          Dacia preistorică, lucrarea postumă a lui Nicolae Densuşianu, este astăzi cunoscută mult dincolo de graniţele României şi ale spaţiului etnic românesc, în ciuda interzicerii tuturor lucrărilor autorului în perioada 1944-1986.

          Opera eminesciană, antumele, postumele şi manuscrisele, cuprind încă numeroase mărturii ale căutărilor marelui poet român la izvoarele etnice şi spirituale ale neamului românesc.