IMNUL DACILOR

Marin-Mihail Giurescu

Deoarece NOI, urmaşii daco-geţilor autohtonii acestei ţări, care spre regretul nostru, poartă numele de ROMÂNIA (ROMANIA), de la numele cotropitorilor romani, nu ne regăsim nici în numele ţării nici în versurile actualului Imn de stat, m-am gândit că am fi îndreptăţiţi, ca fii naturali ai acestei ţări, pe care noi continuăm s-o numim DACIA să avem şi noi măcar imnul nostru în care să ne regăsim, până când ţara îşi va recăpăta în mod oficial numele ce l-a avut în trecut, fiindcă nu mai putem tolera acest paradox, ca ţara dacilor să se numească ROMÂNIA, deoarece nici romanii cât au stăpânit Dacia nu s-au gândit să-i schimbe numele, ba dimpotrivă, atunci când împăratul Aurelian (270-275) a fost nevoit să-şi retragă legiunile militare şi personalul de ocupaţie din Dacia, la sud de Dunăre în Moesia, a denumit această provincie  “Dacia Aureliană”, nu ROMANIA, aşa, cum a fost denumită mai târziu Tracia.

Aşa cum filoromanii sau cei care s-au considerat urmaşi ai romanilor şi îşi zic români, se regăsesc atât în numele ţării, pe care l-au impus în anul 1862 în locul celui de Dacia, care s-ar fi cuvenit, cât şi în versurile actualului Imn de stat, la fel şi noi trebuie să ne regăsim atât în numele ţării cât şi în versurile imnului naţional.

Versurile actualului Imn de stat al filoromanilor, fac parte din poezia care a fost numită la început “Un răsunet” şi au fost scrise de filoromanul Andrei Mureşanu, adept al Şcolii latiniste din Transilvania, în timpul revoluţiei din anul 1848 şi se presupune că, alături de discursurile înflăcărate ale conducătorilor revoluţiei, ar fi animat mulţimea care se adunase atunci pe câmpia din jurul Blajului, numită de atunci “Câmpia libertăţii”. Puse pe muzică de Anton Pann, versurile lui Andrei Mureşanu au devenit imnul “Deşteaptă-te Române” care după evenimentele din Decembrie 1989, a fost adoptat de noua conducere a statului ca imn naţional.

Acest imn vechi, reflectă concepţia latinistă a generaţiei paşoptiste şi nu mai corespunde cu concepţia noastră despre originea poporului şi a graiului său, de aceea noi cei care nu împărtăşim ideea latinistă, am recurs pentru început, până se va găsi o soluţie mai bună, la o alternativă la poezia lui Andrei Mureşanu pe care prin analogie cu  poezia lui, am intitulat-o ”Trezeşte-te măi dacule!”, care va constitui textul imnului nostru, imnul dacilor, în ale cărui versuri se reflectă concepţia noastră, deci o adaptare la noua situaţie care s-a creat, în care să ne regăsim şi noi.  

În felul acesta vom îndrepta o parte din răul pe care l-au făcut filoromanii din ţara noastră, începând de la cronicarii moldoveni Grigore Ureche şi Miron Costin încoace.

Dacă autorităţile nu vor lua în considerare versurile imnului nostru, noi le vom memora şi vor fi în gândul nostru ori de câte ori se va intona imnul şi în felul acesta, fiecare parte (grupare) va fi mulţumită, deoarece se va regăsi în versurile imnului care o reprezintă.

În lumina noilor cercetări şi descoperiri, teoria latinistă a filoromanilor şi termenii pe care s-a bazat (român şi România), au devenit paradoxali şi considerăm că vremea filoromanilor a trecut ca şi o modă şi acum a venit rândul nostru al băştinaşilor să ne impunem punctul de vedere şi să reaşezăm în drepturile lui numele uzurpat al ţării şi fiecare va fi liber să se considere urmaşul cui doreşte, până când vom avea posibilitatea să stabilim filiaţiunea pe baza analizei genomului.

Sperăm că influenţa nefastă a Romei să dispară şi din Dacia, aşa cum a dispărut şi din Tracia şi astfel ţara-şi va recăpăta numele ce l-a avut, numele ei din trecut, strămoşescul “Dacia” şi lupta se va-ncheia şi cu toţi ne-om bucura.

M-am străduit ca să alcătuiesc versurile imnului nostru în aşa fel încât să poată fi intonate pe melodia actualului imn de stat şi ca să se poată face comparaţie între cele două imnuri, m-am gândit că ar fi bine să redau şi “Deşteaptă-te, române!” nu în întregime ci aşa cum rezultă el din Broşura “Imnul de Stat al României”. 

TREZEŞTE-TE  MĂI  DACULE

 Marin-Mihail Giurescu ( Mişu Giurescu) 

Trezeşte-te măi dacule! din somnul cel de peste ani,

În care te-adânciră cotropitorii cei romani!

Multe hoarde de barbari trecură peste glia ta,

Dar tot nu te clintiră din ţara mamă Dacia.

Dacia ţi-e patria pe care tu o-ndrăgeşti,

E pământul strămoşesc, ce trebuie să-l stăpâneşti!

Acum mai mult ca oricând, arată-le la tirani,

Că ţie nu ţi-e teamă, fiindc-ai luptat cu mulţi duşmani!

Iar de va fi nevoie, v-om dovedi celor dragi,

Că-n aste mâini mai curge un sânge de la daci

Şi că-n a noastră minte, nimeni nu este egal,

Cu-acei apărători de glie: Burebista, Decebal.

 

Mihai, Ştefan, Corvine sunteţi exemple bune,

Pentr-ai voştri strănepoţi, pentr-această naţiune.

Vrem să trăim în pace cu toţi vecinii noştri,

Viaţa-n libertate o dorim cu toţii.

Să nu mai moară nimeni pentru-acest pământ,

Acesta este gândul şi scopul nostru sfânt!

Gândirea nu religia, să-ţi fie acum deviza

De crezi în toate acestea ai să obţii izbânda!