MUNTELE CĂLIMAN

UN ALT PRETENDENT LA TITLUL DE KOGAION

(MUNTELE SFÂNT AL GETO-DACILOR )

 Marin Mihail Giurescu

Aşa cum dr. Napoleon Savescu, în serialul  Noi nu suntem urmaşii ROMEI,  publicat în revista DACIA magazin nr. 18  din decembrie 2004, pagina 3, îşi aminteşte cum s-au petrcut lucrurile cu descoperirea tăbliţelor de la Tărtăria, tot aşa şi eu mi-am amintit de împrejurările în care am reuşit să cunosc Muntele Căliman pe care îl consider îndreptăţit de a concura la titlul de KOGAION, muntele sfânt al geto-dacilor, menţionat de Strabon în Geografica VII, 3,5.

În primăvara anului 1958, impreună cu colegul de catedră Traian Naum – geomorfolog şi cu geologul Emil Butnariu care lucra in zonă şi aflase de la localnici că în Masivul Căliman, ce străjuieşte Depresiunea Dornelor în partea de sud, existau trei peşteri, numai de ei ştiute, care nu erau cunoscute de specialişti şi prezentau un interes deosebit, deoarece în ţara noastră până la acea dată nu se cunoşteau peşteri în munţi vulcanici, am început măsurătorile în peşteri pentru întocmirea planurilor topografice şi cercetările de teren necesare întocmirii unui studiu complex de geologie, geografie şi geomorfologie asupra Masivului Căliman. Aşa am ajuns să cunosc acest munte şi oamenii din “Ţara Dornelor” cu preocupările, datinile şi obiceiurile lor.

Rezultatul cercetărilor întreprinse de: M Giurescu, Tr. Naum si E. Butnariu, în decurs de patru ani, s-a concretizat în lucrarea  VULCANOKARSTUL DIN MASIVUL CĂLIMANULUI (CARPAŢII ORIENTALI) , despre care am prezentat o comunicare în Sesiunea Ştiinţifica a Universităţii din Bucureşti, din 7-12 aprilie 1962 şi a fost publicată în ANALELE UNIVERSITĂŢII BUCUREŞTI - Seria Ştiinţele Naturii - Geologie-Geografie-32-anul XI -1962, pag. 143- 179 (36 pagini text, 4 secţiuni verticale (profile geomorfologice) longitudinale şi transversale prin masiv, 6 secţiuni verticale (profile geologice), o schiţă geologică, planurile topografice ale celor trei peşteri dublate de hărţi geomorfologice cu numeroase secţiuni verticale (profile) prin cele trei grote şi numeroase fotografii de la suprafaţa masivului şi din interiorul peşterilor).

Menţionez că termenul de vulcanokarst a fost propus şi folosit pentru prima dată de noi atunci, pentru a desemna formele dezvoltate pe formaţiuni vulcanice asemănătoare cu formele dezvoltate pe formaţiunile calcaroase , care au fost denumite carstice.

Lucrarea s-a bucurat de un real interes şi a primit premiul Ministerului Învăţămîntului pe anul 1962.      

Escavările pentru extragerea sulfului din zăcământul care s-a descoperit în Masivul Căliman au dus la distrugerea parţială sau totală a peşterilor din interiorul masivului şi a unor forme de la suprafaţă din partea de nord a masivului, aşa că acestea vor mai putea fi văzute de cei interesaţi doar în reprezentările din lucrarea noastră.

Incitat de comunicarea soţilor Ţicleanu CALEA CERULUI DIN KOGAIONON pe care au susţinut-o la al III-lea CONGRES INTERNAŢIONAL DE DACOLOGIE din anul 2002, care au extins arealul munţilor presupuşi a fi muntele sfânt al geto-dacilor, în Carpaţii Orientali la Muntele Ceahlău şi de articolul profesoarei Maria Ciornei UNDE ESTE KOGAIONUL?, publicat în Dacia Magazin nr.16 din octombrie 2004, pag.11-15, care, trecând în revistă localizările de până acum, a încercat să ne demonstreze că Muntele Godeanu este muntele sfânt al geto-dacilor, mi-am dat seama că şi Muntele Căliman întruneşte elementele pentru a concura la titlul de KOGAION, aşa că redau pe scurt câteva din acestea cu speranţa că nu vor diminua interesul pentru comunicare:

·         nume predestinat în acest sens;

·         munte şi râu cu aceeaşi denumire;

·         existenţa celor trei peşteri;

·         elemente de ordin geomorphologic cu semnificaţii simbolice (Sfinxul din Căliman asemănătăr cu cel din Bucegi şi Apostolii – 12 stânci cu siluete de om);

·         sărbătoare precreştină a muntelui, ca şi la Muntele Ceahlău;

·         conştiinţa originii autohtone ca şi la oamenii de pe valea Bistra Mărului şi altele care vor fi dezvoltate, analizate şi argumentate în comunicarea  de la AL VI-LEA CONGRES INTERNAŢIONAL DE DACOLOGIE, dedicat muntelui sfânt al geto-dacilor, menţionat de Strabon.

Depresiunea Dornelor situată la poalele Muntelui Căliman, căreia i se spunea “Ţara Dornelor” şi căreia îi aparţine Muntele Căliman, este o vatră  de veche locuire autohtonă, în care ocupaţiile principale, creşterea vitelor, păstoritul, dăinuiesc poate din vremurile carpilor, ramura estică a geto-dacilor, stăpânii de atunci ai munţilor ce le poartă azi numele. Şi aici în această  „ţară”  adăpostită de munţi s-au putut conserva şi au putut să dăinuiască atât graiul cât şi portul împreună cu sărbătorile precreştine, cu datinile şi obiceiurile strămoşeşti ca şi în Ţara Oaşului, Maramureşului, Lăpuşului, Amlaşului, Făgăraşului, Bârsei, Haţegului, Moţilor ş.a., din această Ţară mai mare care în trecut a fost cunoscută sub numele de DACIA. Şi toţi Munţii Carpaţi, care i-au adăpostit pe geto-daci putem să-i numim BINECUVÂNTAŢI sau SFINŢI fiindcă datorită lor au putut să dăinuiască prin veacuri şi unul dintre aceşti munţi este şi Muntele Căliman.

Această dăinuire netulburată până în anul 1775, când Imperiul habsburgic a anexat partea de nord a Moldovei, pe care au numit-o Bucovina, s-a datorat şi faptului că migratorii din Asia cu excepţia tătarilor, ori n-au cunoscut calea nordică de traversare a Carpaţilor Orientali, Pojorâta-Iacobeni-Vatra Dornei-Tihuţa, pe care s-a aflat şi Depresiunea Dornelor, ori au ocolit-o preferând-o pe cea de la nord-vestul Carpaţilor ( Vereczke sau Poarta Rusiei).

Nici maghiarii sau secuii n-au reuşit să pătrundă în Ţara Dornelor, ei ajungând doar până la poalele sudice ale Masivului Căliman, pe care ei îl numeau  „Kelemen”, venind pe Valea Mureşului până la Topliţa, care pe hărţile lor figurează cu denumirea de „Olah Toplicza” adică Topliţa Valahă, stabilindu-se în depresiunile mai mici din Munţii Giurgeului: Bilbor (Belbor) şi Borsec (Gyergyo Borszek), adică Borsecul Giurgeului.