RENAŞTEREA DACIEI

(DE LA DACIA LA ROMANIA (ROMÂNIA) ŞI IARĂŞI LA DACIA)

Marin Mihail Giurescu

      Lucrarea constituie reluarea intr-o formă mai completă şi mai actualizată a lucrării anterioare intitulate: „DE LA DACIA LA ROMANIA (ROMÂNIA) - A DOUA ROMANIZARE A DACILOR ŞI A DACIEI”, al cărui titlu, am constatat, după apariţia lucrării lui Gh. D. ISCRU  din 2003, „TRACO-GETO-DACII - NAŢIUNEA MATCĂ din spaţiul carpato-danubiano-balcanic”, că se asemăna întrucîtva cu titlul capitolului IX- „DE LA NAŢIUNEA TRACO-GETO-DACĂ LA NAŢIUNEA ROMÂNĂ”, al carui subcapitol 3 „De la traco-geto-daci la români, de la Dacia la România”, a fost reluat şi în revista DACIA MAGAZIN numarul 7 din noiembrie 2003 pagina 14-16.

In lucrarea menţionatâ, îmi expusesem ideile lansate în primavara anului 1977, prin comunicările susţinute la Sesiunile Ştiinţifice organizate cu prilejul sărbătoririi Centenarului Independenţei Statului nostru: prima la Institutul pedagogic din Oradea pe 28-29 mai şi a doua la Universitatea din Bucureşti, Facultatea de Geologie - Geografie, la începutul lunii iunie şi prin Memoriul, întocmit pe baza aceloraşi idei, la care am anexat şi câteva copii după unele documente în sprijinul celor afirmate, memoriu pe care l-am înaintat Conducerii de Partid şi de Stat, cum se spunea atunci.

      Printre altele arătam că „Generaţia revoluţionară paşoptistă”, care a condus lupta pentru Unirea Principatelor şi eliberarea lor de sub dominiţia străină, a fost animată de concepţia latinistă privind originea poporului şi a graiului său, fapt ce a determinat atribuirea numelui de Romania (România) în locul celui vechi de DACIA, care s-ar fi cuvenit noului Stat ce se formase la 24 ianuarie 1859, prin unirea celor doua Principate: Moldova şi Valahia.

      Totodată îmi exprimasem convingerea ce mi-o făcusem din studiul unor documente, că Hotărârea parlamentelor celor două Principate reunite pentru prima dată, după unire, în şedinţă comună la 24 ianuarie 1862 la Bucureşti, care de atunci a devenit capitala noului stat, a însemnat o mare nedreptate de ordin istoric, o mare greşală ce trebuia îndreptată şi am cerut ca această problemă să fie discutată in Marea Adunare Naţională, în speranţa câ va fi îndreptată greşala făcută în 1862.

      Prin Hotărârea de la 1862 s-a ignorat nu numai Hotărârea Convenţiei de la Paris din 19 august 1858, care recomandase ca Moldova unită cu Valahia să se numească „PRINCIPATELE UNITE”, nume pe care noul Stat l-a purtat timp de trei ani, de la 24 ianuarie 1859 până la 24 ianuarie 1962, ci şi „vechiul deziderat al neamului nostru” care prevedea  REFACEREA DACIEI prin UNIREA PRINCIPATELOR aceluiaşi neam, ce se formaseră în Evul Mediu pe teritorul DACIEI, după retragerea legiunilor romane de ocupaţie.

      Unirea Moldovei cu Valahia a constituit doar începutul „vechiului deziderat” şi după cum ştim, restul s-a înfăptuit în 1918, după primul război mondial, care din punctul nostru de vedere se poate numi „ războiul reîntregirii neamului ”, însă spre regretul nostru s-a înfăptuit tot sub emblema concepţiei latiniste.

      Ideile prezentate în cele două comunicări la acea dată au surprins auditoriul, stîrnind un deosebit interes, monopolizînd discuţiile. Deoarece comunicările nu mi s-au publicat au rămas cunoscute numai de cei care le-au audiat atunci, la numai trei luni de la puternicul cutremur din 4 martie 1977, iar Memoriul, pe care îl depusesem la Registatura Comitetului Central a fost dirijat către Institutul de Istorie al Partidului pentru ca specialiştii să se pronunţe.

      Chiar dacă nu a avut un rezultat direct şi imediat, a avut un efect întârziat, constituind un îndemn pentru acei membri ai Institutului de Istorie care i-au cunoscut conţinutul şi care nu au fost adepţii teoriei latiniste, dintre care unii au devenit promotorii cercurilor de dacologie de mai târziu, precum: Augustin Deac a cărui activitate este cunoscută, Nicolae Copoiu, fondatorul Ligii pentru renaşterea Daciei, Paul Lazăr Toncilescu, care a condus cercul Deceneu ş.a.

      Un rol important în relansarea ideii de renaştere a DACIEI a avut-o apariţia lucrării lui  PTOLEMEU ŞI MARINUS DIN TYR  - GEOGRAPHIA, reprodusă in Perioada Renaşterii, în care DACIA a fost prezentată în toată măreţia ei dinainte de a fi cucerită de către Imperiul roman şi cred că sunt în asentimentul colegilor din cercurile de Dacologie ca următorul Congres Internaţional de Dacologie să fie dedicat acestor doi învăţaţi din perioada antică.

      Imboldul actual pentru RENAŞTEREA DACIEI, nu este un fenomen recent care să fi fost declanşat de cei din Liga pentru Renaşterea Daciei sau de cei de la Getica sau Dacia Revival ş.a., ci datează din perioada antică şi a fost generat de cotropire a DACIEI de catre Imperiul roman in anul 106 şi asemenea unui foc, al cărui jar acoperit de cenuşă pare stins, se poate reaprinde ori de câte ori se crează condiţii favorabile.

      În lucrare am trecut în revistă toate încercările de refacere a DACIEI, începând cu cele din timpul stăpânirii romane, până în cea de a doua jumătate a secolului XVII, când a apărut curentul latinist şi ideea autohtoniei noastre a fost întreruptă fiind înlocuită cu concepţia latinistă.

      Rămâne să vedem dacă efortul pe care îl facem noi azi, va fi încununat de succes.