SINCRETISM ŞI CABALISTICĂ APLICATĂ ÎN BALADA MEŞTERULUI MANOLE 

Vitlain 

Balada nu poate fi opera întâmplătoare a unui bard popular. Este exclus ca la creaţia ei, fie şi numai literară, să se fi implicat mai mulţi astfel de menestreli. Simbolistica cu care se operează pe parcursul întregului suport liric manifest pledează pentru o cu totul altă origine. Şi, deşi ocultarea este la ea acasă în versificaţia cu aer voit popular, totuşi (şi nu neapărat de aceea) contribuţia masonică la alcătuirea baladei nici nu poate să fie avută în vedere, indiferent că am putea invoca factorul epic legat de relatarea dificultăţilor construirii în sine a unei mănăstiri.

Balada este o operă închinată Cuvântului, căci este o alcătuire de cuvinte. Din chiar început se fundamentează o Idee care va fi urmărită insistent pe parcursul întregii serii de versuri (448, comp, nr. pag. Codex Rohonczi):

“Negru-Vodă sta/ /../ / ŞI SE TOT GÂNDEA./ Că tot ce căta, / El tot nu afla:/ MEŞTER DUPĂ GÂND/ ŞI DUPĂ CUVÂNT.”

Este clar că la mijloc este vorba despre o creaţie profund creştină, pentru că în joc nu se găseşte exclusiv construcţia de piatră, ci ni se vorbeşte despre Ctitorirea Bisericii ca operă de mântuire, adică despre înălţarea edificiului intelectual uman implicat de actul gândirii desăvârşite în Credinţă. Facerea prin Cuvânt este pe de o parte de natură hermetică, iar pe cealaltă profund creştină. De aceea trebuie să afirmăm că nu este vorba aici despre Creaţia unei simple Biserici, sublimată prin metafora artei poetice, ci despre Creaţia întregului Univers (Ioan.1;1-3:):

LA ÎNCEPUT ERA CUVÂNTUL, ŞI CUVÂNTUL ERA CU DUMNEZEU, ŞI CUVÂNTUL ERA DUMNEZEU. El era la început cu Dumnezeu. TOATE LUCRURILE AU FOST FĂCUTE PRIN EL; ŞI NIMIC DIN CE A FOST FĂCUT, N-A FOST FĂCUT FĂRĂ EL.

Acest adevăr este încă subliniat de cei care înalţă acea mănăstire “înaltă şi chipoasă” (deşi mănăstirile îndeobşte sunt mici şi nu tocmai remarcabile arhitectonic) şi care au următoarea structură numerică: 1 Meşterul Manole, 9 calfe şi 12 ucenici (cele trei grade masonice scoţiene iniţial acceptate - Londra, 1716). La înălţarea operei Cuvântului care este Dumnezeu Însuşi, participă 22 de actori. Exact acesta este şi numărul literelor alfabetului ebraic şi echivalentul Poruncilor şi Blestemelor (10 + 12) pe care a jurat întreg poporul la Ebal-Garizim atât în Iosua cât şi în Ezdra/ Neemia (al doilea Templu). De aici rezultă că inclusiv Tora are rolul ei aparte în construcţia divină. Manole este ZECE ceea ce corespunde desfăşurătorului cabalistic, lui IOD – exact a zecea literă şi rădăcina, care semnifică perfecţiunea divină. Termenul poate fi echivalat astfel: IOD = 10 + D, unde D este sigla divină şi prescurtarea de la

DEUS = Dumnezeu Este Unul Singur, aşa că putem obţine soluţia enigmistică:

ZECE + DEUS = ZECEDEUS = DECEZEUS = DECENEUS (acrobaţie: Z = N culcat – Peştera Ialomicioarei).

De altfel transliteraţia DZ este ceea ce se numeşte lingvistic dzitacism, şi chiar a circulat lexical întocmai.

Manole era mason, adică Zidar. De bună seamă, la construcţia Templului un alt Mare Maestru îşi are locul lui aparte. Este vorba despre Hiram Abiff cel ucis de ciracii lui Solomon pentru a nu i se atribui acestuia opera. Ca Arhitect al Universului, Hiram moare în masonerie, dar este viu în Biserică, pentru că HIRAM = HיRAM (י = iod) = HRAM.

Şi, pentru că Manole exprimă prin poziţia lui de literă divinitatea, acest lucru trebuia verificat şi prin transcrierea ocultată a numelui Marelui Arhitect al Operei Nepieritoare, care nu putea fi de găsit decât în Numele Zeului însuşi.

ZAMOLXE = NAMOLXE = MANOLE X                  unde X = 10 sau ZECE latin

Adică special pentru a obţine soluţia desfăşurată în baladă: “MANOLE ZECE, care mi-i întrece”

            Decriptările acestea sunt implicite şi, mai ales, obligatorii, pentru că în acest sens găsim următoarea indicaţie:

ZAMOLXE = DAMOLXE = DAMOLCSE = DAMOCLES. (Toate reciprocele sunt valabile)

Totodată, Manole este un nume anunţat prin prooroci Isa.7;14:

Iată, Fecioara va rămâne însărcinată, va naşte un Fiu, şi-i va pune numele EMANUEL (Dumnezeu este cu noi).

Şi, exact prin acest citat se echivalează Emanuel cu Isus Hristos în Evanghelia de la Mat.1;23. Păi, dacă Emanuel este Isus Hristos, atunci Manole X ESTE HRISTOS ŞI, PE CALE DE CONSECINŢĂ, IMPLICIT, ZAMOLXE. Şi toate aceste Nume nu înseamnă nimic altceva decât DUMNEZEU ESTE CU NOI. DAR PENTRU CĂ DUMNEZEU ESTE CUVÂNTUL, ATUNCI CUVÂNTUL ÎN SINE ŞI ÎN MOD DEOSEBIT CEL AL FACERII, ESTE CEL ROMÂNESC.

Nu mai abordăm aici semnificaţiile oculte ale unor Burebuistas sau Dromichetes, pentru că nu există loc, dar ne vom ocupa de enigma unui alt personaj fundamental, puţin înţeles până acum, deşi foarte des pomenit.

Ilie Stanciu şi Teodor Diaconu procedând la soluţionarea textului ascuns în trei inscripţii pe care se găseşte vizibil; “numele” lui Decebal, obţin următoarea rezolvare pentru cea de-a doua: DECEBAL FU ESENŢA, E MEŞTERU – TÂLCU SKEMELOR. Terminaţia –BAL din numele Domnului implică venerarea unor zei care pot aduce nimicirea poporului lui Israel. DECE fiind clar ocultarea lui ZECE, să ne amintim că Tetragrammaton sau YHWH (יהוה) are în cabalistică exact zece nume. Ei bine, înţelegem că de fapt evreii de azi balilor li se închină:

ZECE BALI (skemele) = DECE BALI (tâlcul lor) = DECEBAL I (sau DECEBAL ÎNTÂI) – soluţia.

Astfel, Adrian Bucurescu, pe pistă lingvistică complementară decriptează mult mai aproape de adevăr acest celebru mesaj săpat în piatră, în legătură cu care s-a scurs multă cerneală până acum:

DECEBALUS PER SCORILO. El deduce următoarea soluţie sau traducere la inscripţia cu pricina:

DE CEBALUS PERSCO RILO = DE NEAMUL CALULUI (de inorog) VA PIERI DUŞMANUL. Şi oare ce neam poate să aibă calul? Măgarul? Sigur, călare pe măgăruş intră Hristos în Ierusalim. Dar, pe de altă parte în rebusurile divine CALUL = CABALUS. Iată că decriptarea făcută începe să aibă un sens atunci când scriem ceea ce înţelegem: PRIN CABALISTICĂ VA PIERI DUŞMANUL. Or, obiectul acestui referat tocmai în desluşirea semnificaţiilor pe filonul Legii Orale consistă. Şi, nu ignoraţi faptul că Troia cade din aceeaşi pricină. Numai că TROA (2.Cor.2;12) = TORA.

De fapt BAL este ocultarea ciobănaşului care arată Domnului Negru (BLAK = VLAH, v. Codex Rohonczi) locul în care se găseşte zidul nemântuit. Cabalistic BAL = ABL = ABeeL, care cu intarsul P ne oferă soluţia PAVeeL (PAVL). Care este numele la fel de ocultat al capitalei regatului lui Decebal: APULUM = PAULUM (a lui Pavel). Oricum, născându-se INTARS (ÎN TARS), acest lucru este explicit expus în Fapte unde în loc de S-aul, Apostolul a fost numit P-aul. Chiar şi capitala religioasă era la ULPIA (PAUL I – v. Ulphila) cu referinţe la Puglia sau Apulia şi la Alba-longa-Iulia, de unde alăptează LUPA gemenii divini (= PAUL; iată de ce evreii nu au voie să pronunţe Numele ascuns al Zeului, adevărata paradigmă a circumciziei; vezi şi adorarea lingvamului precum şi toată luxurianta mitologie falică - omphalos) şi în subsidiar ideea fixă de închinare la capul de LUP dar şi la şarpele elongat (înţelegerea desluşită, virilă) care este şi o trimitere mai mult decât străvezie la Uroborus, TIMPUL ÎNFĂŞURAT CICLIC ÎN EL ÎNSUŞI.

            Nu se putea însă ca totul să fie atât de simplu ocultat. Avem în Baladă încă din startul liric o formulare care trebuie să ne sară în ochi: “Negru-Vodă STA, STA ŞI SE GÂNDEA”. Ei bine, dacă despre istoricitatea existenţei unui domn cu un astfel de nume nu avem nici o certitudine, avem însă una în plan material care nu poate fi pusă la îndoială. Ceea ce voi afirma în cele ce urmează pe mulţi îi va face să respingă până şi cele enunţate deja. Dar nu asta mă preocupă pe mine. Dacă am ceva de spus în vreo privinţă, atunci spun, indiferent de dispreţul care mă va strivi ca pe un năpârstoc. Pentru că sunt sigur că ideile avansate aici vor triumfa până la urmă, fiindcă sunt vii.

Este vorba despre vestita statuetă descoperită la Hamangia şi care a primit numele de “Gânditorul”. Precum cunoaşteţi, aceea este o ceramică NEAGRĂ în care a fost imortalizat unul dintre cele mai expresive gesturi intelectuale ale omului: GÂNDIREA, CARE IMPLICĂ RAŢIUNEA SAU ACTUL INTELECTUAL CERT INTENŢIONAL. Echivalarea nu este nicidecum greu de făcut, căci NEGRU-Vodă GÂNDEA. Desigur şi statueta care este NEAGRĂ de asemenea GÂNDEŞTE. Dar dacă Negru = Blak = Vlah, atunci vlahii gândesc cu toţii în acel simbol. Şi de aceea se spune în popor: “Doamne, dă-i Românului, MINTEA de pe urmă!” Geografic vorbind, Adamclisi este o localitate aflată ori PE ori foarte APROAPE de podişul dobrogean NEGRU-VODĂ. Acest lucru nu este lipsit de semnificaţie, pentru că PIATRA mărturiseşte prin codul 64 de cunoaşterea relaţiei dintre cele două situri arheologice:

Statueta de la Adamclisi (prima derivată): “Sens SOMAM aşa: DM datăm prima-n AMANGIA.

            Iar DM reprezintă sigla de la ADAM (-clisi este chiar piatra), adică numai consoanele, ca în scrierea ebraică. Şi, cu adevărat prima statuetă s-a descoperit în Hamangia, astfel ca să se poată verifica corectitudinea ireproşabilă a inscripţiei, de abia ulterior făcându-şi apariţia şi perechea ei, GÂNDITOAREA. Vă întreb eu: oare nu deducţia, ca act al gândirii logice a permis să formulăm această echivalenţă, demonstrând că simbolurile sunt active, deci trăiesc?

Autorul Columnei nu este nimeni altul decât celebrul APOLODOR DIN DAMASC. Tot el, din relatările care au parvenit până la noi ESTE ÎN ACELAŞI TIMP ŞI MARELE ARHITECT, cel care a construit şi celebrul pod (de vase) de la Porţile de Fier pe care romanii au trecut IARNA dintre 105-106 pentru a cuceri COMOARA NEPREŢUITĂ A GEŢILOR. Ei bine, între Apolodor şi Manole există o relaţie, aş zice eu profesională, care îi echivalează: amândoi sunt Constructori. Desigur se poate spune că Manole este doar un personaj legendar. Eu nu uit însă că nici Apolodor nu are vreun atribut istoric şi că este la fel de legendar ca şi Manole. Dar, pentru că la Manole am descoperit faptul că Numele lui era în corespondenţă cu cel al Zeului get, trebuia ca şi Arhitectul care l-a precedat să fi avut tot un nume semnificativ. Astfel, ambii nu reprezintă altceva decât Principii Intelectuale, ca fiind Maeştrii Arhitecţi ai Universului. Dacă la mijloc era însă vorba despre Damasc, atunci trebuia ca numele Arhitectului să fi avut o soluţie criptografică.

Este evident, mi-am spus în consecinţă, că în Apolodor am o rădăcină sigură ca fiind cea a unui zeu: APOLO. Şi, în acelaşi timp am verificat în Fapte şi Epistole dacă ortografiasem corect. Şi, într-adevăr aveam acolo exact ortografia pe care o adoptasem ca ipoteză de studiu (un singur L). Imediat lumina aceea despre care relata Saul parcă m-a molestat crunt şi pe mine, căci am obţinut următoarea soluţie enigmistică:

APOLO = PAOLO = PAUL = PAVEL (Pentru că Divinitatea este unică) Şi, iată că am descoperit iarăşi rădăcina Numelui Zeului (PAVL) care dădea sens logic, zamolxian, denumirii capitalei mistice a Daciei romane, care corespunde astăzi printr-o cratimă (longa) cu cea legendară a Latinilor de ieri. Nu mai abordez aici restantele DOR DIN DAMASC, pentru că înţelegerea acestora necesită o analiză complexă. Trebuie spus numai că pe timpul ocupaţiei romane, comoara dacilor era Dreapta Credinţă Creştină. De aceea europenii au trebuit să învingă prin Ordine divină pentru că înfrângerea nu era a unui popor ci a acelor DECEBALI, cu alte cuvinte Neamurile repurtaseră victoria împotriva Legii şi prin asta îşi câştigaseră nu averi în această lume, care sunt toate deşertăciune şi vânare de vânt, ci dobândiseră cu toţii comoara cea mai de nepreţuit dintre câte putem spune că există: cea a SLOBOZENIEI, CARE ESTE DIN NOU PREGĂTITĂ PENTRU A FI CUCERITĂ. COMOARA VEACULUI DE ODIHNĂ care ocultează cei o mie de ani care despart eliberarea de baladă 272/313 – 1272/1313).

După cum o cunoaşteţi, toţi “conducătorii istorici” din vechime nu se lăudau cu aurul şi stăpânirea, ci cu sărăcia, fiind din acest punct de vedere asemănători în filosofie nu numai (ord)esenilor, ci şi ebioniţilor. Pentru că, precum o cunoaşteţi din Evanghelie, “mai uşor este unei cămile să treacă prin urechea acului, decât unui bogat să intre în Împărăţia lui Dumnezeu” (Mat.19;24). Statul antic românesc era unul al Teocraţiei, în care nu existau Domni, căci cu toţii erau fraţi şi trăiau în Porunca lui Pavel/ Hristos: “Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi” (Gal.5;14, Mar.12;31, Lev.19;18). TIMP DE O MIE DE ANI ROMÂNIA ESTE UN ŢINUT OCULTAT, SPAŢIUL HYPERBOREILOR, căci Ţara se află atunci între pământ şi cer. Despre acesta nu ne relatează nici un document ŞI NICI NU TREBUIE SĂ EXISTE UN PROBATORIU MATERIAL PENTRU CĂ DACĂ AR FI, NU NE-AM MÂNTUI PRIN CUVÂNT (Evr.11;1-3), ADICĂ PRIN REVELAŢIE. Putem însă afirma că dacă Sfânta Treime Statală românească devine “reală”, pe la sau după 1300, CU TOT CU POPOR, atunci nimeni între Neamuri nu poate pretinde că are vreun drept de forţă asupra ei invocând trecutul. O POT MOŞTENI, DAR NUMAI PRIN CREDINŢĂ ŞI PRIN ÎMPLINIREA ÎNTOCMAI A PORUNCII.