GâNduri despre KOGAIONON, muntele sacru al geto-dacilor

Nicolae Ţicleanu şi Elena Ţicleanu 

            Înconjurat din toate părţile de versanţi abrupţi asemeni zidurilor unei gigantice cetăţi, Ceahlăul, format din mai multe trepte întocmai unui imens zigurat, este dominat de un platou larg, terminat în extremitatea sa nordică printr-un vârf piramidal, Toaca, străjuit spre nord-est de Panaghia, adevărată axis mundi îndreptată spre tăriile cerului. Prin această morfologie unică în Carpaţi, dar şi prin contrastul cu înălţimile munţilor din jur, Ceahlăul ridicându-se la peste 500 –1000 m deasupra lor, a atras atenţia oamenilor din cele mai vechi timpuri. În jurul său au fost găsite numeroase urme de locuiri, cele mai vechi depăşind  24.000 de ani. Mai mult, chiar sus pe platoul muntelui, la înălţimi de 1400 – 1800 m,  au fost descoperite aşezările unor vânători de acum 12.000 –10.000 de ani, de la sfârşitul ultimei glaciaţiunii.

            Masivitatea, morfologia particulară, izolarea şi contrastul de altitudine combinate cu anumite caracteristici optice ale atmosferei de la latitudinea sa,  fac posibilă  observarea muntelui de la mari şi foarte mari distanţe (peste 300 Km), constituind astfel un reper pe cerul de vest al Moldovei.

            Toate caracteristicile enumerate, multe cu aspect de unicat, deosebesc Ceahlăul de alţi munţi şi îi conferă caracterul unei autentice hierofanii, caracter accentuat prin formarea  la răsăritul soarelui, în prima parte a lunii august, a  fenomenelor optice singulare Calea Cerului şi Umbra Piramidă. Atunci, sus pe platou şi la Toaca se desfăşoară Sărbătoarea Muntelui, care, prin sincretism, este o îmbinare fericită a rămăşiţelor unui cult uranian (solar) cu sărbătoarea creştină a Schimbării la Faţă, ceea ce îi dă un plus de strălucire şi sacralitate.

Frumuseţea muntelui şi atmosfera de profundă sacralitate ce-l înconjoară a atras o pleiadă de scriitori, poeţi şi oameni de ştiinţă,  începând cu eruditul domnitor al Moldovei, Dimitrie Cantemir, care scria: “Cel mai înalt dintre munţi este Ceahlăul, care, dacă ar fi intrat în basmele celor vechi, ar fi fost tot atât de vestit ca Olimpul, Pindul sau Peliasul”.  Un alt mare admirator al Ceahlăului, eruditul preot şi arheolog C-tin Mătasă afirma: “Atâta farmec şi măreţie îţi împărtăşeşte acest munte încât aş putea spune că cine nu l-a urcat într-o zi senină de vară, nu ştie ce înţeles are cuvântul sublim”. Cuvinte inspirate despre Ceahlău au mai scris şi Emil Gârleanu, Alexandru Vlahuţă, Vasile Alexandri, Alecu Russo, Gh. Panu, George Coşbuc, Gala Galaction, Mihail Sadoveanu, Calistrat Hogaş, Geo Bogza  şi încă mulţi alţii.

În acest context nu este de mirare că pe crestele Ceahlăului sunt plasate întâmplări de legendă şi că mulţi cercetători, printre care şi autorii prezentei lucrări, văd în acesta, locul unde, după cum scria Strabon, sălăşluia marele preot al dacilor împreună cu ucenicii săi, mult căutatul KOGAIONON.

Deşi faimosul şi sacrul munte al dacilor este plasat de diferiţi autori în multe locuri ale spaţiului carpatic, cum ar fi: Grădiştea Muncelului, Ceahlăul, Retezatul, Bucegii, Vârful lui Pătru, Gugu, Muntele Găina şi încă altele, autorii aduc numeroase argumente în sprijinul localizării acestuia în Ceahlău, vechiul Pion al Moldovei. Dintre argumente menţionăm: morfologia particulară a muntelui, in special aspectul piramidal al Vârfului Toaca, cu ciudate similitudini în faimoasele piramide egiptene; contrastul surprinzător între altitudinea muntelui şi culmile  înconjurătoare, fapt ce-l face să fie un măreţ reper, vizibil de la mari depărtări; prezenţa toponimelor de origine dacică (bâtcă, lespezi, stănile etc.) alături de toponime alcătuite pe baza numelui unui presupus pustnic Ghedeon (Bâtca Ghedeonului, Pârâul Ghedeonului etc.) considerate a fi disimulări creştine ale vechiului nume Kogaionon în scopul transmiterii peste veacuri a sacralităţii ancestrale. De asemenea, sunt expuse o serie de consideraţii privind denumirea antică a râului Siret (= Hierassos), acesta fiind de altfel singurul râu din Europa considerat sfânt în antichitate.

Într-un context mai larg, în lucrare sunt prezentate diverse aspecte privind sacralitatea munţilor în antichitate, Kogaiononul fiind unul dintre aceştia şi se emit ipoteze asupra simbolurilor sacre şi  pe baza lor a relaţiilor dintre diferite popoare antice: pelasgi, traci, daco-geţi, etrusci, greci, romani, celţi, sciţi, hicsoşi şi alţii.