UNDE A FOST KOGAEONON?

Silviu Dragomir

            Localizarea Muntelui Sfânt al geto-dacilor încă este controversată – ne încredinţează autorul. Unii specialişti l-au localizat în Munţii Orăştiei, alţii pe Muntele Gugu, alţii în Munţii Bucegi sau pe Ceahlău, dar şi în Masivul Cozia, în Masivul Bihariei. Sarmizegetusa Regia a fost considerată capitala spirituală, sacră a geto-dacilor, căreia Traian, după ce a distrus-o, a înţeles să-i dea o „replică” la cca. 40 km distanţă.

            Autorul redă, succint, argumentaţia pentru primele trei localizări care, după părerea sa, „întrunesc cele mai multe sufragii ale cercetătorilor”. Nu exclude nici ipoteza capitalelor „itinerante” (ca în Evul Mediu: „capitala este acolo unde este regele”).

            Conform argumentelor admise, Munţii Orăştiei s-ar înscrie perfect în „acea aură de sacralitate” descrisă în izvoarele istorice. Dealtfel, din Evul Mediu şi până azi asupra acestei zone şi-au concentrat atenţia prădătorii patrimoniului geto-dac.

            După Al. Borza (lucrarea „Sanctuarul dacilor”), Muntele Gugu din Masivul Godeanu ar „concura” cu succes, în acest sens, Munţii Orăştiei. Acest autor dă şi o demonstraţie filologică: cum s-ar fi ajuns de la Kogaion la Gugu.

            Cel mai important susţinător al localizării Kogaionului în Munţii Bucegi a fost Nicolae Densuşianu. Şi autorul, dl. Silviu Dragomir, ţine să invoce, atent, argumentele marelui dacolog.

            Asupra Masivului Ceahlău, ca fiind Muntele Sfânt al geto-dacilor, s-au pronunţat multe personalităţi, unii fiind cercetători avizaţi, de la Dimitrie Cantemir la preotul arheolog Constantin Matasă sau ieromonahul Ioanichie Bălan. Acest munte- atrage atenţia autorul- este singurul care în tradiţia populara a locului are şi un hram al său.

            Autorul studiului- ce va fi expus pe larg în Congres-, dl. Silviu Dragomir, adaugă şi multe alte localităţi „concurente” a fi fost „Kogaionon” (=”Muntele Înţelepţilor”) la geto-daci, dar domnia sa personal, luând în consideraţie „principiul ubicuităţii”, este de părere că acest munte, de fapt asemenea „munţi ai înţelepţilor”, puteau fi „oricare dintre înălţimile” în apropierea cărora se aflau aşezările geto-dacilor – opinie ce are marea şansă de a se impune. Autorul aduce, în plus, un argument neadus de altcineva până acum. Anume, că este de luat în seamă că la nunta ritualică a ciobănaşului din Mioriţa, poporul, autorul colectiv al baladei, arată că au oficiat „Preoţi munţii mari...”

            Ulterior, după creştinare, încheie domnia sa, credincioşii intrau în legătură cu Divinitatea supremă la cea mai apropiată biserică din preajma caselor/ satelor lor.[1]