|
Sorana Georgescu-Gorjan Un adevărat tezaur de cugetări şi încercări literare, în română şi franceză, aşternute pe hârtie chiar de mana lui Constantin Brâncuşi, a intrat recent în conştiinţa publicului. Tipărite în volumele “La dation Brancusi” (Paris, 2003) şi “Brâncuşi inedit” (Bucuresti, 2004), aceste texte autentice ne dezvăluie noi faţete ale sculptorului, artist-filosof şi poet, care-şi păstrează dragostea pentru ţinutul natal, dar este conştient şi de universalitatea geniului său. În rândurile scrise de artist în limba maternă se întâlneşte adesea cuvântul dor, numele unui sentiment atât de caracteristic românilor. Exemplele găsite în cartea “Brâncuşi inedit” merg de la simple notaţii sau încercări de versificaţie până la un fragment de eseu. În comunicare se citează acestea, dar se menţionează şi conexiunile făcute de exegeţi între “dor” şi opera brâncuşiană.
Brâncuşi afirmase cândva “Noi ăştia suntem daci
în munţi” şi pomenise de “coborâtorii din daci din Gorj”. Tor el
declara: “Eu cu noul meu vin din ceva foarte vechi”. Obârşia
străveche a artei atât de moderne a sculptorului a fost relevată
de numeroşi exegeţi, români sau străini, menţionati în lucrarea
de faţă. Se enumeră şi izvoarele arhaice ale câtorva capodopere
brâncuşiene. Dintre cugetările notate de Brâncuşi se scot în
evidenţă cele care-i ilustrează animismul sau tendinţa de
integrare profundă în natură şi cosmos, trăsături moştenite de
la străbunii trăitori de milenii pe pământul care le-a fost
mamă. Din notaţiile artistului aflăm că îşi socotea opera
“esenţa celei mai înalte expresii a purităţii universale”, că
pentru el patria, familia erau “pământul care se-nvârteşte/
adierea vântului/ norii care trec”, iar coloana fără sfârşit o
asemăna cu “un cântec etern care ne duce în infinit, dincolo de
orice durere şi bucurie factice”. |
|
|