DESPRE CREDINŢELE RELIGIOASE ÎN SPAŢIUL CARPATIC

-consideraţii semiotice-

Virgil Vasilescu

            Omul, între vieţuitoarele Pământului, s-a dovedit a fi deosebit prin câteva aspecte bio-psihice fundamentale. Între acestea s-a găsit şi sentimentul de frică, de nesiguranţă, de protecţie, stare generată de impulsuri venite din mediul exterior, deosebite fiind impulsurile cromatice din gama de roşu (v. ocru-roşu, grota Boroşteni, anii 50 mii).

            A FOST O CREDINŢĂ UNICĂ, UNIVERSALĂ. S-a creat o entitate abstractă, Atotputernică, Cerul ocrotitor şi acestei forţe i s-a cerut sprijin şi protecţie prin mijloace precum: rugă şi mulţumiri, cinstire prin ofrande, dialog prin adoraţii, scenarii specifice ş.a. Toată lumea Pământului, în toate timpurile vechi a avut unul şi acelaşi Dumnezeu concretizat în chipul Soarelui (v. ideogramele solare).

            RELIGIA CARPATICILOR ÎN EPOCA DE PIATRĂ. După multe izvoare arheologice, omul paleoliticului final era religios. Avea un ungher în locuinţa lui rupestră unde păstra materiale necesare practicilor cultice (ocru-roşu, morminte sun bătătura locuinţei, ideograme în dialog cu Cerul, ş.a.) În neolitic, practicile cultice, tradiţionale de data aceasta, au fost preluate, pe plan superior, ridicând colţul sacru, rupestru, în construcţii pe sol, în platforme pe înălţimi, cât mai aproape de Cer, înşirând megaliţi sub formă de sanctuar (v. Hărăboru, Lespezi, ş.a.) În asemenea lăcaşe de cult a slujit Marea Preoteasă, femeia aleasă dintre celelalte toate care era răspunzătoare de tot ceea ce se petrecea în familie (v. Marea Preoteasă de la Porţile de Fier, Tăuţ, Lăpuş, Ghigoeşti, Cucuteni, Glodeni, pe Prut, „Nestreanca”, ş.a.) Aspectul cultic generalizat a fost de atunci marcat numai cu ajutorul RITUALULUI creat anume pentru rugă şi mulţumiri. Din finalul epocii de piatră trebuie să se fi închegat NEDEILE SOLARE pe platformele alpine ale Carpaţilor. Atunci au răsărit Munţii Sfinţi pe Retezat, Bucegi, Ceahlău, Apuseni.

            IN EPOCA BRONZULUI, tradiţia cultică în Carpaţi s-a ridicat în apogeul Cultului Solar. Sentimentul religios generalizat a format o doctrină intangibilă, iar mijloacele de exprimare în practici rituale şi-au extins gama bunurilor specifice. S-au îmbogăţit registrele cromatografice ale veşmintelor purtătoare de ideograme, s-a mărit numărul gătelilor şi podoabelor cu piese de metal, s-a îmbogăţit ritualul, s-au accentuat normele cultice în litera doctrinei etc. Dialogul cu Puterea Cerească a fost însoţit de ofrande pe suportul conceptului tridimensional: APA, FOCUL, PĂMÂNTUL (v. Tipologia ofrandelor). Sute de vetre carpatice din epoca bronzului au păstrat documente referitoare la viaţa spirituală de sorginte solară. După erufiţi, ZALMOXIS a fost rege carpatic în perioada finală a bronzului târziu, iar dupa alţii ar fi domnit în anii 1.500  î.e.n. Atunci, obligaţiile Marii Preotese s-au difuzat în atribuţii casnice, bărbatul devenind conducător de ritual şi apărător al obştei sale.

            EPOCA FIERULUI, perioada marilor transformări cultice. DACIA – marea forţă economică şi militară era condusă de către Marele Preot şi Rege, după toate canoanele cultice moştenite. În aceste vremuri s-a consolidat reforma eşalonului superior al Marelui Preot, Burebista luând sub sceptrul său puterea cultică, religioasă, a teritoriilor demult organizate pe structura vechilor civilizaţii carpatice. Şi după centralizarea statului dac, ritualurile cultice au continuat cu aceeaşi intensitate, pe toată paleta celor trei axe fundamentale: naşterea, afirmarea de sine şi axul thanatic. Pe lângă acestea, adunările cultice de mare amploare, împlinite la sorocul echinocţiului şi solstiţiului pe mai multe platforme de rugă au imprimat perenitate veşnică în practicile rituale carpatice.

            În viaţa religioasă a carpaticilor s-a înregistrat un salt uriaş prin trecerea la noua şi dreapta credinţă, zidire a unicului Atotputernic, stăpân din veci, în veci.

 

 

CONCLUZIE:

1.      De când ne ştim, am avut o singură credinţă religioasă, un singur Dumnezeu.

2.      Sentimentele cultice au impulsionat procesul evoluţiei noastre prin îmbogăţirea permanentă a împlinirilor tradiţionale

3.      Neamul sedentar carpatic şi-a format în timp un trunchi al religiei sale pe acelaşi palier cu celelalte religii universale. Argumentăm cu multimilenarul colţ sacru al locuinţei, cu biserica dreptei credinţe, cu nedeile solare îm ecou contemporan, cu veşmintele încărcate cu ideograme cultice, cu rugă şi mulţumiri în ritual, cu lege veche în lege nouă.