andrada writes "Ca populatie aparte în peisajul etnic al peninsulei balcanic, tracii erau cunoscuti încă din vremea marelui cântăret orb al antichitătii grecesti Homer, primul care-i înfătisează măcar cu unele din caracteristicile lor. De la el aflăm pentru prima oară că acest popor de războinici dispunea de bogătii considerabile, din moment ce unii regi ai lor, precum acel Resos de prin părtile noastre, îsi îngăduiau să aibă carele ferecate cu aur si să poarte arme tot de aur, "cum numai zeii au dreptul să poarte".
Din aceste vremi de legendă si pînă în sec. al V-lea î.e.n., la Herodot, stirile despre traci sînt sporadice si neconcludente, dacă facem abstractie de rezultatele exceptionale ale cercetărilor arheologice, mai ales din ultimii 30 de ani. De la Herodot aflăm că tracii ,,sînt cei mai numerosi după inzi”, capabili să adune o armată mai puternică si mai numeroasă decît a oricărui stat pe care-l cunostea istoricul grec, numai că tracii nu sînt uniti între ei si că poartă numeroase războaie fratricide. Însemnarea este cu atît mai valoroasă si mai semnificativă cu cît istoricul amintit se opreste în chip special asupra getilor, "cei mai viteji si mai drepti dintre traci", descriindu-le ocupatiile, caracterul si diverse obiceiuri. Aceasta înseamnă, cu alte cuvinte, că la această dată getii sau geto-dacii se individualizează complet de masa tracilor, fiind descrisi ca un popor aparte, chiar dacă erau înruditi cu tracii.
Preocupările moderne pentru istoria si civilizatia tracică, una dintre cele mai originale si cu o vechime milenară, sînt, oricît ar părea de ciudat, de dată foarte recentă. Practic, studii speciale dedicate acestora au fost realizate abia în ultimele două decade, un pas hotărîtor marcîndu-l primul Congres de tracologie, tinut la Sofia în 1972. Au fost elaborate studii complexe, au apărut reviste speciale dedicate acestei problematici, au fost formulate ipoteze îndrăznete si concluzii importante privind rolul tracilor în istoria sud-est europeană. Un aport deosebit la abordarea problemelor, la elucidarea unor întrebări ridicate de acestea au adus cercetătorii români, fie că e vorba de cercetări arheologice, filologice sau de istorie politică.
La Congresul al doilea de tracologie, tinut la Bucuresti în septembrie 1976, alăturîndu-se rezultatelor cercetătorilor români si bulgari cele ale oamenilor de stiintă din alte circa 30 de tări ale lumii, au iesit în evidentă atît interesul major fată de istoria unui popor cu o interesantă civilizatie, cît si necesitatea conjugării interdisciplinare a cercetărilor.
S-a arătat în esentă că civilizatia tracică trebuie privită nuantat, că problema descoperirilor arheologice nu poate fi lăsată, pentru explicarea fenomenului istoric, numai în seama arheologilor. Pentru dobîndirea unei imagini complete a acesteia este nevoie de migăloase cercetări lingvistice si de altă natură, coroborate cu informatia scrisă ce ni s-a păstrat. În acest sens, va trebui ca în viitor să se precizeze mai clar, pe baza unor documentări sigure, momentul divizării marelui trunchi tracic în entităti aparte, dintre care cea mai viabilă si mai puternică s-a dovedit a fi cea geto-dacică de la nord de Muntii Haemus (Balcani).
Într-adevăr, dacă pe timpul epocii neolitice, a bronzului si, partial, a fierului se constată pe o arie întinsă, de la Carpatii Pădurosi si pînă în Tesalia, unele aspecte culturale comune sau asemănătoare, în epoca următoare această unitate dispare: la nordul Balcanilor, cuprinzînd în mare teritoriul României, dar si zonele limitrofe, se manifestă pregnant unitatea civilizatiei geto-dacice, cu exceptionalele sale mărturii materiale, însemnînd cetăti, tezaure, asezări complexe etc.; la sud, tracii odrizi vor fi din ce în ce mai dependenti fată de influentele greco-macedonene, sfîrsind apoi total în timpul ocupatiei romane asupra Peninsulei Balcanice.
Geto-dacii reusesc, mai ales începînd cu secolul al VI-lea î.e.n., de cînd avem si informatiile scrise, să-si creeze nu numai o civilizatie înfloritoare, dar si extrem de unitară, de originală. Coifuri de aur sau argint ca cele descoperite la Poiana, Cucuteni, Agighiol. Peretu, Hateg nu vor mai fi întîlnite la nici un popor, tot asa cum complexele de cetăti si palate de piatră ca cele din Muntii Orăstiei, de la Cetăteni, Pietroasa, Bîtca Doamnei, Cotnari, etc. reprezintă din toate punctele de vedere, un ,,unicum” clar grăitor despre viata acelor oameni care l-au făcut pe Lucius Annaeus Florus (istoric si poet roman) să afirme despre geto-daci că ,,trăiesc nedezlipiti de munti” si că, în frunte cu regele lor Cotiso, coborau deseori si treceau Dunărea, făcînd incursiuni în provinciile romane din sud.
Arta creată de geto-daci este si ea cu totul originală, fiind, în ansamblul său, o dovadă în plus despre unicatea spirituală, de civilizatie, a unui popor descins din strălucitul trunchi tracic.
"
