DevaSactiAnu writes "
BALADA ÎNȚELEPTULUI ZALMOXE ȘI A REGINEI HESTIA
VECHIUL TESTAMENT GETO-DACIC
-Tyraxes, preamărite rege,
Un Înțelept, Întemeietor,
Un vajnic călător
Prin lumea-ntreagă,
Sosi la tine și la noi-
Boierii tăi-să ne salute.
(Ba unii spun ca să ne mustre).
Ce facem, deci, îl alungăm
Sau îl scurtăm de cap?
-Ba nu cumva să faceți asta
De nu vreți aspru să vă pedepsesc!
Lăsați mâncarea și-mbuibarea,
Pe loc, acum, eu îl poftesc!
Și să-l tratați ca pe un rege
Și ca un mare Înțelept!
Căci despre acesta
Fost-am în vis înștiințat
Că va veni s-aducă Legea,
Ce noi, uitat-am să o făptuim,
Măcar c-o știm
Din fragedă pruncie!
El fi-va rege mai presus chiar decât mine
Dar nu peste lumească împărăție.
El fi-va Sânt și Rege
Și Zeu și Mare Preot.
Întru aceasta, tot poporul
Cu drag îl va iubi.
Nu e Zalmoxes a toate Creatorul-
Al nostru Unic Zeu-
Deși îi poartă același nume.
(E drept că unii cred
C-ar fi chiar Însuși Dumnezeu-Zalmoxe
Venit aicea pe Pământ
În chipul umilinței,
De nimeni cunoscut,
Dreptatea să dezgroape.)
-Poftește,dar, cucernice Zalmoxe
Și bine-ai venit la noi!
Pâinea și sarea sunt pe masă,
Le oferim,cum știi prea bine,
Acelora ce vin cu gânduri bune.
-Ziua Bună Tyraxes,
Prea-nțelepte rege,
Domnia fie-ți lungă,
Copiii mângâiere
Și pace la hotare!Mă înclin
Și-ți mulțumesc că m-ai primit!
Bărbați prea nobili, geți din vale,
Daci munteni și costoboci,
După cum bine-ați aflat,
De puțin timp m-am întors
De prin cele țări străine
Ca să vă fiu de folos.
Am plecat să aflu multe
Despre lumea neștiută,
Să văd oameni noi și sate,
Regi și preoți, alte Legi,
Să-nțeleg cum merge viața
Precum stelele pe cer.
Iar apoi, pe negândite,
S-a-ntâmplat ceva sublim!
O Fecioară, o Regină,
A sosit ca într-un vis
Amintindu-mi cu blândețe
Despre legile străbune,
Și să mă-ntorc de-ndat’
În Țara mea, căci Neamul nostru
Geme de păcat.
-Ah Zalmoxe,Om prea nobil,
Pentru asta te-ai întors?-
Zise unul din Boieri,-
Să ne-nveți pe noi, pe toți
Legile Blajine?Acestea le primirăm
De la ai noștri mândri tați
Cu multă vreme-n urmă!
-Atunci, prea nobili și viteji bărbați
De ce nu le mai respectați?
Poporul simplu, l-ați uitat,
Țara, o ați lepădat.
Cum credeți că veți mai scăpa
De judecata dreaptă a celui Unic Zeu?
Din Fii curați, Prealuminați,
Din Fii ai Soarelui, ajuns-ați
Fii întunecați.Cum dar
Să nu vin să vă mustru și să-ndrept
Ce e stricat?
Și n-am venit din voia mea!
Căci dacă eu suport o nedreptate
Și nu mă scol, e treaba mea.
Dar dacă văd pe altul în necaz
Și nu mă scol, mă fac părtaș
Cu cel ce-l chinuiește!
Eu n-am venit să fac averi
Prin lucruri sfinte și povești,
Ci, să vorbesc, cui vrea s-asculte!
Lăsați pizma, ura, dezbinarea,
Nepăsarea și uitarea
Și-ascultați ce am a spune,
Căci nu vine de la mine!
Veniți mâine la banchet,
Fi-veți invitații mei,
Unde, nu doar vin va fi și hrană
Pentru trupul stricăcios,
Ci și multe-nvățături curate
Pentr-un suflet luminos.
Apoi, vedea-veți ce veți face mai departe.
Cât despre mine,pleca-voi în Pământ
Ca-ntr-un mormânt,
Să cuget, să mă rog la cele sânte
Ca Bunul Dumnezeu să-mi ierte îndrăzneala
De-a vă-nvăța pe voi, preanobili și viteji bărbați.
Astfel le grăi Zalmoxe-cel cu mare nume-,
Celor adunați.
Iar apoi, a doua zi,
-ținându-și promisiunea,-
îndată ce mâncară și băură ai săi oaspeți-
până terminară,
începu a zice acestea:
-Acum multă vreme
Și ani nenumărați
Trăit-a, dar, odată
Peste ai săi daci,
O Regină mare,
Nespus de frumoasă,
Tare ca o zână
Însă mult mai blândă,
Hestia, al ei nume.
Cu cosițe blonde
Rupte ca din Soare,
Cu ochi precum cerul
Cel fără de nori,
Gura-i delicată
Buze precum fraga,
Pielea-i străvezie
Albă ca neaua.
Trupu-i feciorelnic
Gingaș și sfielnic
Inima-i blajină
De dreptate plină,
Sufletu-i curat
Și nevinovat.
Dar necruțătoare
Și neîndurătoare
Cu păcatul lumii
Și cei ce-l iubesc.
Ea, Regina noastră
Ne-a lăsat prin veacuri
Un model de viață.
Fără șiretlicuri,
Plin de demnitate,
Cu respect în toate
Și în curăție.
Fără răutate
Ură și hoție,
Plin de bunătate
Și bunăvoință
Ca într-o frăție.
Astfel, aste Legi
Numite-au fost, de oameni,
Legile Blajine,
Legile Frumoase,
De Lumină pline!
Și nu le călcau!
Toți, cu bucurie,
De la mic la mare,
Toți le împlineau!
Și Regina dragă,
Astfel le grăia:
-„Dragi copii ai mei ,
Ca Regină-a voastră
De Zalmoxe-aleasă,
Primit-am spre păstrare
Și ca amintire,
O credință mare
Și Legi de cinstire
De la Zeul nostru
Singur Dumnezeu
Creator a toate
Câte le vedem.
El, Zalmoxe Bunul,
Cel „fără de Timp”,
Nevăzut de nimeni
Decât numai de sânți,
El îmi dete aceste
Sânte-nvățături.
Iar cei ce le respectă
Și-n inimă le scriu,
O veșnică odihnă
În Raiul ceresc,
Și astfel, al lor suflet
De-a pururi fi-va viu!”
„De vrei să-ți fie bine,
Acestea să le faci!”,
Îmi spuse apoi Regina
Cu multă-ncredințare.
A)1.”Să crezi într-unul DUMNEZEU, DALB MOȘ
Atoatefăcătorul.
Și nevăzut de nimeni dintre vii.
Lui să te închini!
Și să-l iubești ca pe un Tată,
Lui să-i jertfești-de bunăvoie-ce ai mai bun!
B)2.NATURA dimprejur,
Ți-e Soră dar și Frate.
N-o blestema
Și n-o strica,
Că nu o poți reface.
Răul ce i-l faci acum,
Nepoții tăi îl vor simți!
3.Un COPAC de vei tăia,
De la el să-ți ceri iertare,
Mai apoi de la PĂDURE,
Căci și alte vietăți
Se foloseau de el, ca hrană
Sau ca adăpost.
4.În MUNTE, tu, de vei săpa
Tunel sau mină, nu contează.
Întâi și-ntâi să-ți ceri iertare
Și-apoi pornește de forează.
Căci MUNTELE, precum COPACUL,
Nu-i al tău, și nu-l poți face
Cum era, de îl distrugi,
Doar Dumnezeu!
5.Pe PĂMÂNT, de faci o casă
Sau un drum din pietre grele,
Tu degrab’ să-ți ceri iertare,
Căci atunci, el se sufocă.
Cel mai bine ar fi,
Să lași PĂMÂNTUL
Liber să respire,
Neclădind case uriașe
Și nici drumuri late, pietruite,
Ci, case mici, ușoare
Și drumuri pe pământ.
Făcând așa, el poate să respire
Și astfel, te va respecta la rândul lui!
6.O APĂ sau un LAC de vrei să seci,
Să-ți ceri iertare,
căci pești și alte vietăți
Cu toții vor dispare,
Iar tu, un singur fir de păr nu poți crea,
Doar Dumnezeu!
7.Un FIR de IARBĂ să nu rupi,
Căci el, a sa menire are
Pe care tu n-o înțelegi.
Să nu distrugi ce nu-nțelegi sau nu iubești!
Că nu le poți reface cum au fost,
Doar Dumnezeu!
8.Să nu vânezi, pentru plăcere, animale,
Nici pentru banii de pe blănuri, coarne.
Căci tu de faci aceasta, e păcat,
Se supără Zalmoxe-Domnul.
Căci nu pentru aceasta El ni le-a creat.
Dar dacă totuși vrei s-o faci,
Să-ți ceri iertare.Dar și aici să ai de grijă
Să nu ucizi mamă cu pui,
Că nu-i ceva mai strigător la cer
Decât ca cineva să lase pui fără de mamă!
Ai grijă, așa ceva nu prea se iartă.
9.Natura, fost-a nouă dăruită
S-o stăpânim-e drept-dar cu blândețe,
Și mai ales ca s-o păstrăm intactă.
Tot ce ea ne dăruiește
Să luăm cu-nțelepciune,
Cu blândețe și sfială
Căci suntem administratori
Și nu stăpânii ei pe viață!
Tot ce facem, se răsfrânge
Mai apoi, asupra noastră.
Să fim deci mulțumitori
Și cu foarte mult bun simț!
C)10.Să fii OM de OMENIE,
Iată, cel mai mare țel.
Nici un sânt din lumea-ntreagă
Nu e sânt, fără de el.
Ce-nseamnă, asta te întrebi?
11.Ei bine, acela-i OM de OMENIE
Ce nu ucide alt semen de-al său
Cu vorba sau cu fapta.
Nu-l fură, nu-l înșală,
Nu minte, nu ucide prunci
În pântec, nici nu-i lasă
Goi în stradă, fără cântec
Și fără să-i iubească.
12.Acela-i OM de OMENIE
Ce pe străin hrănește, îmbracă
Și-n casa sa-l primește.
13.Celui OM de OMENIE
Nu-i place în trândăvie,
Ci lucrează cu folos
Chiar la munca cea de jos.
Și dacă nu-i plătit cinstit
La cât ar merita,
Însuși Domnul Dumnezeu, ce vede totul,
Însutit lui îi va da!
14.Acela-i OM de OMENIE
Ce stă pe munți de aur
Și nu-i cuprins de lăcomie.
Ce nu ajunge stăpânit
De viața pământească,
Ci, tinde neoprit
Spre viața cea cerească.
15.OMULUI de OMENIE
Îi place simplu și curat să fie
Dar și înțelepciunea,
Liniștit traiul să-și ducă,
Nimenea să nu-l conducă
Decât numai Bunul Simț și Bunul
Dumnezeu Zalmoxe Unul.
El iubește libertatea,
Mai mult chiar decât însăși viața.
Nu îi plac deșarte lucruri,
Mărunțișuri și nimicuri,
Precum slavă, bani, putere,
Ce te fac pe nesimțite
Plin de ură și de fiere,
Și din OM de OMENIE
Ajungi mort în plină viață.
16.OMUL ce-i de OMENIE,
Nu are oameni în sclavie,
Nici nu-i răpește fără voia lor.
17.OMULUI de OMENIE
Nu-i lipsește bunul simț.
Își iubește mult soția,
Nu o bate,
n-o înșală,
o respectă ca pe mamă.
Pe copii îi ocrotește,
Îi educă și-i iubește!
Iar femeia ce-i soție
Al familiei este înger.
Ține casa-n curăție
Vrednică-n jertfelnicie.
Nu înjură sau blesteamă
Pe bărbat sau pe copii!
Iară cea nemăritată
Stă cuminte și așteaptă
Pe al ei bărbat menit!
Nu cumva să se gândească
Cum să-ncerce să răpească
Pe-al soției soț iubit!
Și nici una nici cealaltă
Să nu facă-n veci avort!
Nu-i nimic mai rău în lume,
Ca un astfel de păcat.
Iar voi soți, părinți și medici
Nu le-mpingeți niciodat’
Pe femei să facă asta,
Căci atunci, veți fi părtași!
18.Acela-i OM de OMENIE,
Cel ce are Demnitate,
Cel ce luptă pân’ la moarte
Pentru ADEVĂR, DREPTATE.
Este cel ce lumea-ntreagă
Nu are bani, să-l poată cumpăra
Fiind neprețuit.
Dar dacă cineva, îi cere ajutorul,
El grabnic vine și-și aduce obolul
Fără s-aștepte vreo răsplată.
19.OMUL cel de OMENIE
Nu se laudă, nu se trufește,
Ci, smerit își duce lucrul
Chiar de nimeni nu-l cinstește.
Nu te-ntrista
Că nu-ți găsi-va nimeni
Locul în Istorie
Ca popor sau ca persoană,
Că vor zice numai rele
Despre tine.Să nu-i bagi în seamă!
Ei își zic civilizați,
Dar distrug totul în jur
Prin mândrie și prin teamă.
Cel mai greu, nu e
Să clădești civilizații,
Ci, să clădești nații
Și indivizi cu suflete curate!
Iar această bătălie,
(Fără a avea nimic spectaculos în sine,
Pe care Istoria să-l scrie),
Se vădește-n chip curios,
Abia după ani o mie.
Să lași urme ce zidesc
în veșnicie,
Nu un nume într-o carte,
Ce-ți exaltă doar ego-ul,
Arătându-te pe tine mare,
Dară gol pe dinăuntru.
20.Acela-i OM de OMENIE
Ce crede tare-n DUMNEZEU,
Căruia-i pasă de NATURĂ
Și de semenul său.
21.Dar când străini de neam și limbă,
Vin peste noi, credința schimbă,
Istoria o măsluiesc
Și pe noi ne cuceresc
Cu viclenie, de devenim
Străini în propria noastră Țară,
Atunci, acela-i OM de OMENIE
Ce se scoală cu tărie
Și cu mare vitejie,
Apărând ce-i SÂNT și DREPT:
NEAMUL, LIMBA și CREDINȚA,
Și pe cei ce simt la fel!
Căci de-ar fi doar pentru sine
Ar ședea frumos deoparte.
Dar când vede că cei mulți ai săi,
Sunt chinuiți și umiliți,
El pornește să-i răzbune
Fără-o clipă de zăbavă.
Iar dacă stă doar ș-o privi,
Cu cei răi părtaș va fi!
Pe strămoși să-i ai la suflet,
Făr’de ei, n-ai fi aici.
N-ai vorbi această limbă
Nici Credința n-ai cinsti.
Ei jertfiră ce-i mai bun,
Ca tu, azi, să fii ce ești.
Astfel, cade-se, să-i amintești
În a ta inimă și să le mulțumești.
Nu fi nepăsător, de vrei să-ți fie bine
Pe Pământ.La fel, pe-ai tăi Părinți
Să-i ai la suflet, să-i respecți,
De vrei să fii un OM de OMENIE!
D)22.ȚARA, e Pământul, Raiul,
E Grădina ce-a fost dată nouă-n grijă
De Zalmoxe-Dumnezeu,
s-o apărăm și s-o păstrăm intactă,
Nu s-o distrugem sau batjocori,
Nu ca s-o umplem de gunoaie sau alte porcării.
Așa cum o vom ține, așa vom și primi!
Căci Ea a fost a Raiului Grădină,
Acolo unde Moș Adam și Moașa Eva
Ieșit-au din Lumină, pân’ce căzură în păcat.
De-aici porniră toți urmașii lor, în toată lumea
Precum Dalb Moș a poruncit.
Și atuncea, fi-vom noi nepăsători,
Stricând Moșia ce-am primit de la străbuni?
Să nu dea Domnul ca să facem asta,
Căci, vai, atuncea, ne-am găsit năpasta!
Vom anula într-o clipită,
Tot ce-au jertfit strămoșii toți
De la Crearea Lumii, pân’la noi!
Și-apoi, la Judecata cea din Urmă
Ne-or întreba, cum am putut să facem asta?
Cum am putut, ca dintr-un falnic brav popor,
Să ieșim noi, niște bicisnici,
Și ca noi să fim sfârșitul
A tot ce clădiră ei?
Putea-vom oare să trăim
Cu-o așa-ncărcată conștiință?”
„-Iară tu Zalmoxis,
Ce porți un mare Nume
Al celui Singur Zeu
Atoatefăcător,
Urmează-mi mie
Și fii conducător
Acestui brav popor-
Și Mare Preot!
Învățându-i cu tărie
Să te-asculte.
Preoți mulți tu vei avea-
Ce stau departe de femei
Și carne nu mănâncă-
Să te ajute,
Nu-i lăsa!
Iar la vremea potrivită,
Domnul mare Dumnezeu
Va jertfi pe Fiul Său
Să ne scoată din păcat.
Atunci fi-va nemurirea noast’
În veci deplină!
Iar Acesta se va naște,
În a anului
Mai lungă noapte,
Dintr-o preasântă Fecioară.
De aceea, tot la patru ani odată,
Să jertfiți lui Dumnezeu,
Pe întîiul fiu al vostru,
Care vrea de bună voie,
Pentru voi să se jertfească.
Iar el trebuie ca să fie
Cel mai bun dintre războinici,
Cel mai bun în comportare,
Sănătos la trup și minte,
Înțelept, blând și smerit,
Frumos la înfățișare,
Cel mai tânăr dintre toți.
Așa să faceți, drept mulțumire
Lui Zalmoxe, că va jertfi
Pe Fiul Său!
Mai mult, nu am a-ți spune,
Moșul nost’,-pe nume SET
În limba evreiască
Și HET sau GET pre limba noastră,
Al Evei fiu ș-al lui Adam
Și frate cu Abel și cu Cain-,
Ne spuse acestea să le știm.
Și în acele tulburi vremi,
Tu, doar, ai mare grijă
Să nu fii înșelat!
Căci fi-vor mulți înșelători
Zicând că ei sunt
„Fiul cel mult așteptat”.
Atuncea, ca să știi, privește
Rodul lor.De va fi bun,
Acela este, iar de e rău
Să fugi departe!
Și mai ales, Focul Iubirii
Și al Credinței Drepte,
Să-l țineți pururea aprins!
Și nimeni, decât numai fecioare
Să-l aibă în grijă!
Acestea să-mi înveți poporul
Și-altfel, nu,
De vrei să-ți fie bine!
Să nu lași scris nimic în urmă,
Ci, doar viața ta, le fie pildă.
În inimi fie scrise
Îndemnurile divine,
Și nu în suluri,
Pietre, ziduri sau coline.
De vei face acestea, iată,
Nouă te vei-adăuga,
Strămoșii tăi, și fi-vei apoi
Și tu, la rândul tău,
Strămoș, celor ce vin
Îndată după tine”!
Aceste vorbe-mi spuse,
Puternica Regină.
Iar eu, nepriceputul,
Cât am putut, le-am zis.
Vă rog, acum, să-mi faceți
O casă sub pământ,
Spre-a cugeta la cele sânte,
Ca și voi, apoi, bărbați hetiți destoinici,
Să îmi fiți mie următori!
"
