Cu 1.600 de ani în urmã, istoricul Dio Cassius a notat: "Se gãsirã si comorile lui Decebal, cu toate cã erau ascunse sub apa râului Sargetia... Cãci Decebal, prin mijlocul captivilor lui, abãtu râul, sãpã albia lui si punând întrânsa mult aur si argint, precum si alte lucruri de mare pret si care puteau suferi umezeala, puse peste ele pietre si grãmãdi pãmânt; dupã aceea aduse din nou râul în albia lui, iar în pesteri, tot cu ajutorul acelor captivi, ascunse vesmintele si alte lucruri de felul acesta. Dupã ce fãcu acestea, el ucise pe captivi, ca sã nu spunã nimãnui nimic. Dar Bicilis, un sot de-al lui, care stia ce se lucrase, fu prins si dãdu pe fatã toate acestea..."

Cele de mai sus erau scrise la 200 de ani dupã cel de-al doilea rãzboi daco-roman. Nu se stie dacã ele reprezintã adevãrul istoric, dar o realitate a rãmas: Dupã acel rãzboi, imperiul si-a refãcut finantele, un an romanii au fost scutiti de impozit, Traian a organizat timp de 123 de zile sãrbãtori la Roma si a construit o serie de edificii mãrete. Cercetãtorii au evaluat la 165 de tone aur si 330 tone argint prada luatã de Traian din Dacia, dar oare acesta era tot aurul strãmosilor nostri? Unii oameni de stiintã, evaluând productia de aur din Muntii Apuseni la 15-20 tone/an (exploatarea era intensã si strãveche, sã nu uitãm cã aur din minele de lângã Brad s-au gãsit si în tezaurele antice din piramidele egiptene, fapt demonstrat prin analize chimice), au estimat stocul de metal galben acumulat de daci la circa 1.000 tone! Atunci unde este restul? Cu sigurantã cã Decebal nu a ascuns tot tezaurul în acelasi loc. În plus, în mod sigur, fiecare tarabostes avea averea lui. Sã nu uitãm nici stocurile de la exploatãrile miniere, care erau nu numai în Apuseni, ci si în Banat, în zona Ocna de Fier. Unde poate fi acel aur? Din când în când, aurul dacic a trimis câte un "semnal", cele mai semnificative fiind: - În secolul XVI, la vãrsarea Streiului în Mures, un pescar a scos de pe fundul apei câteva monede de aur. Mai sus, într-o boltã ziditã, a gãsit 40.000 galbeni si bucãti de aur nativ. Unul dintre beneficiarii comorii a încercat sã vândã câte ceva la Alba Iulia, dar a aflat cardinalul Martinuzzi, care, prin mijloace "specifice" a recuperat totul, în urma unor cercetãri intense în apa râului el rotunjindu-si tezaurul. Cardinalul a început sã cheltuie fãrã socotealã, construind un castel la Vintu de Jos si cumpãrând cu nemiluita cai, bijuterii si alte obiecte de lux, atrãgând astfel atentia asupra lui. Drept urmare, împãratul Ferdinand de Habsburg l-a trimis în zonã pe generalul Castaldo, care l-a lichidat pe Martinuzzi, dar nu a mai gãsit decât 2.000 de monede de aur. Un cronicar povestea cã la Gherla, un alt domeniu al lui Martinuzzi, s-au gãsit 1.600 kg. aur nativ si 250.000 florini. - Cronicile vorbesc de niste butoaie cu monede vechi de aur aflate în posesia domnitorului Petru Rares al Moldovei. - La 1716, un clujean pe nume Pavel Varga, îmbogãtit brusc, lãsa un testament în care pomenea de o mare comoarã din care luase ceva, restul, care ar fi putut îmbogãti toatã populatia Transilvaniei, rãmânând ascuns. - Pe la 1800, copilul unui tãran a gãsit 264 monede de aur pe Dealul Aninesului. - În 1804, un preot din Vâlcele a descoperit la rãdãcina unui fag bãtrân 400 de monede dacice tip "koson". Ulterior, în aceeasi varã, s-au mai gãsit 35, respectiv 987 monede de acelasi tip. - În 1970, un lucrãtor a gãsit o monedã tip "koson" (nume care se presupune a proveni de la regele Cotiso, ceea ce ar confirma vechimea si acumulãrile din tezaurul dac) în zona sanctuarelor de la Sarmisegetuza. Enigmele rãmân. Dacã evaluarea la 1.000 tone a tezaurului dacilor este mãcar aproximativ realã, înseamnã cã romanii au mai fost pãcãliti o datã de înteleptul Decebal, chiar si dupã moarte, Bicilis jucând, probabil, rolul de "pion otrãvit". Chiar dacã o parte din aur a fost îngropatã în albia Streiului, restul poate fi oriunde în arealul fostului regat dacic, zona cetãtilor de lângã Orãstie fiind cea mai "fierbinte", dar sã nu uitãm cã toatã zona montanã dintre Olt si Tara Hategului, probabil chiar si Masivul Godeanu, era un spatiu strategic, cu drumuri de culme si cu cetãti la gura vãilor. Dacã mai adãugãm si zona asezãrilor si a exploatãrilor aurifere din Munti Apuseni si Munceii Dognecei, aria de cãutare se mãreste, la fel si sansele de a se mai gãsi ceva si doar norocul sau eroziunea naturalã pot aduce ceva nou.

de ILIE CHELARIU
"