|
Cuprins |
|
|
|
De ce site-ul
www.dacii.ro? |
 |
|
Motto:
Sa ne miram ca soarta ne mai doare
Si-n cupa vietii ploua cu venin,
Cand ne-am vandut strabunii prin oboare
Si Dumnezeul l-am schimbat pe vin?
DE CE AM FACUT ACEST SITE?
De ani de zile se cultiva ideea neputintei noastre, a romanilor. A
lipsei de mijloace pentru a face ceva bun. Ceva destept. Si asta a prins
de minune. In ciuda faptului ca romanului ii merge mintea extraordinar,
ca e capabil sa faca si bomba atomica artizanal, ca sa nu mai vorbim de
alte chestii mai marunte.
Haideti sa ne descoperim istoria pierduta. Pentru a iesi din faza in
care ne consideram un popor mic si neinsemnat. Sa ne amintim ca suntem
singurii care nu am atacat vreodata un alt popor. Ca suntem neamul de
care s-au lovit in lupta atatia de-a lungul istoriei si nu au putut
trece. Pentru ca pentru noi a fost o datorie sfanta sa ne aparam
pamantul. Pe care Zeii ni l-au harazit noua, si nu altora. Noi n-am
venit de nicaieri. Noi ne-am nascut aici, si daca cineva ne intreaba
raspundem, fara sa stim de ce, ca aici vrem sa si murim.
Sa ne amintim de stramosii nostri Pelasgi, despre care istoria oficiala
nu ne mai invata nimic, de Traci si mai apoi de Daci si de Valahi.
Indiferent de numele ce ni l-am dat sau care ni s-a dat, suntem aceiasi.
Oameni in tara Oamenilor. Mioritici, nu din lasitate, ci pentru ca nu ne
sperie moartea. Noi stim ca suntem nemuritori. Ca spiritul ne e mai
presus de trupurile trecatoare. Ca am putea trai doar cu lapte si miere.
Ca tot restul, averi si onoruri, sunt efemere, ca nimic nu vom lua cu
noi dincolo.
Sa ne amintim toate acestea si sa ne curatim intai fiecare pe noi de
mizeria morala. Apoi sa ne facem datoria de a ne invata copiii valorile
spirituale ale romanilor: Dreptatea, Adevarul, Munca si Credinta!
Ati incercat sa faceti ceva care sa va asigure un nivel de trai decent
in Romania inainte de a emigra? Cati dintre noi au dat telefon
autoritatilor atunci cand am constata o neregula? Cati dintre noi au
iesit sa faca curatenie in jurul blocului in care locuiesc? Cati dintre
noi pot spune ca au facut ceva concret pentru a schimba in bine Romania?
Foarte putini.
II apreciem pe altii pentru ca muncesc pentru tara lor. Si spunem,
culmea, noi despre noi, ca suntem hoti si lenesi. Tu, cel ce citesti
aceste randuri, te consideri pe tine hot? sau lenes? Prietenii tai,
familia ta sunt astfel? Atunci de ce vorbim asa despre noi? Pentru ca ni
se arata la TV sau citim in ziare despre cateva cazuri izolate?
Americanii spun despre ei ca sunt criminali pentru ca zilnic acolo ucide
cineva? Desigur Nu!
De ce nu ne-am sublinia calitatile? Pentru ca stim cu totii ca acestea
nu sunt putine! Nu exista popor mai bun, mai primitor, mai vesel. Ne
cred altii "prosti de buni"? Asa o fi, dar cine sunt ei sa ne judece??
Pe noi ne judeca doar Zeii! Suntem inventivi. Ne descurcam in orice
situatie. Orice roman stie sa schimbe un bec, sau o siguranta arsa. Nu
mai spunem de cate improvizam la nevoie. Altii daca n-ar stii telefonul
electricianului ar sta in intuneric. Suntem vinovati ca gandim,Nu?
Suntem intradevar vinovati ca am ajuns sa nu ne mai pese de nimic,
decat de ban. Nu ne mai pasa de cei de langa noi, de cei ce vor veni
dupa noi. Nu ne pasa ca ni se fura aurul. Ca ne cersesc batranii pe
strazi. Ca tara nu ne e intreaga. "Nu e vine noastra!" Ce poate fi mai
simplu decat sa cautam vinovatii? La asta ne pricepem toti! Dar sa ne
intrebam ce putem face pentru a rezolva problemele, nu!
Acuzati-ne de patriotism! Pentru ca asa am ajuns, in tara noastra sa fie
o vina dragostea de Tara si de Poporul care ne-a nascut si crescut! Sa
ne fie rusine sa ne afisam Steagul!
Da, suntem Patrioti! Da, inca mai credem ca neamul nostru va redeveni
ceea ce a fost. Inca mai stim ca pasarea Phoenix s-a nascut si va
renaste pe plaiurile noastre.
Speram ca munca noastra va va fi de ajutor in cautarea radacinilor
voastre, fie ele spirituale sau istorice. De fapt amandoua pentru ca una
fara alta in istoria noastra nu exista si nu vor exista niciodata!
Si daca ne permiteti, un mic sfat: Intrebati-va inima de ce lacrimeaza
la auzul muzicii noastre traditionale sau cand cititi poezii despre Tara
Noastra. Si veti afla in voi Istoria si Credinta, mai mult decat in
orice alta parte!
Andrada, decembrie 2002
|
|
Stiri |
|
-
A aparut la editura Antet cartea lui A. Nour,
“Cultul lui Zalmoxis”. Aceasta se poate achiziona din Bucuresti de la
libraria Orfeu, aflata in spatele Muzeului National de Istorie de pe
Calea Victoriei, contra sumei de 56.000 lei sau se poate comanda
online de pe situl editurii Antet. Sunt dezbatute singurele dovezi
scrise despre Zalmoxis, si anume textele originale ale urmatorilor
scriitori antici: Herodot, Platon, Hellanicos, Diodor din Sicilia,
Strabon, Iamblicus, Porphyrii, Iulian Apostatul si Pomponius Mela.
-
Intre 27 si 28 noiembrie 2002 a avut loc un
simpozion cu tema "Romanism si antiromanism" organizat de mai multe
fundatii. Invitatii la simpozion au vorbit despre radacinile si
cauzele antiromanismului, prezentand, pe rand, exemple de romanism si
antiromanism. Fostul detinut politic in Gulag, Alexandru Soltoianu, a
dat exemple de antiromanism intern, oprindu-se aici la indiferenta
fata de tara, fata de diaspora. El a amintit ca antiromanism intern si
coruptia, sabotajul, discreditarea tarii, indiferenta clasei politice
din Romania fata de aromani, istroromani, fata de romanii din
Bulgaria, Ungaria, instrainarea romanilor din Basarabia, activitatea
Partidului Comunist din Moldova, "ura salbatica" a separatistilor rusi
din Transnistria. Intre altele, participantii la simpozion s-au
referit si la un asa-numit "antiromanism cinematografic". Ei au
amintit de faptul ca Pro Tv a difuzat pe data de 3 noiembrie 2002 un
film american care continea urmatoarea replica: "Cine si-ar pierde
timpul sa invete limba romana?" Inainte de a fi rostita aceasta
replica, erau prezentati doi romani care apareau in chip de hoti de
tablouri la New York...
Ca exemplu de romanism, toti cei prezenti la simpozion au imbratisat
ideea alcatuirii unei echipe olimpice comune a Romaniei si Republicii
Moldova pentru Olimpiada de la Atena din 2004.
-
Puteti comanda cartea “Dacia Preistorica” de
Nicolae Densusianu publicata de "Arhetip"
in anul 2002. Aceasta editie este o reproducere in facsimil a lucrarii
originale. Cei care doresc aceasta carte, pot scrie direct editorului
pentru a face comanda cu plata ramburs (pentru cei din afara
Bucurestiului) si cei care sunt in Bucuresti se pot intalni direct cu
editorul. Adresa de email a dansului este
dragomi3@yahoo.com si il cheama Iulian Dragomir. Pretul este de
300.000 lei.
-
La inceputul anului 2003 pe situl nostru veti avea
acces la un muzeu virtual ce va contine sute de fotografii inedite ale
siturilor arheologice si ale obiectelor descoperite de-a lungul
timpului in acestea si care se refera la istoria noastra de pana la
cucerirea romana inclusiv, cu explicatii atat in limba romana cat si
in limba engleza. Va fi realizat ulterior si un CD ce va contine un
slide-show cu imaginile respective scanate la o rezolutie superioara.
-
A fost demarata actiunea pentru
Congresul de dacologie "Tartaria-2003" care
se va desfasura la Hotel
Intercontinental Bucuresti in zilele de 21-22
iunie 2003, urmat de o excursie pe 23-24 iunie la
Tartaria.
Cei care doresc sa participe la congres cu
comunicari legate, in special, de scrierea
dacilor,
sunt rugati sa il contacteze pe Dl.
Tiberiu Fratila la adresa
tiberiu62@yahoo.com
autor: Andrada
|
|
Ceahlaul Muntele sfint al romanilor |
|
|
Despre locatia
muntelui sacru al dacilor s-au tot emis ipoteze. Deocamdata cele mai
multe dovezi sunt in favoarea Ceahlaului, si asta am sa incerc sa arat
in acest articol, fara a nega alte posibile locatii si de asemenea fara
a nega faptul ca numele de Kogaion (Kogaionon) ar fi putut desemna un
loc sfant in general.
Haideti sa facem niste legaturi. Deci avem o data legendele despre
muntele acesta. Cu Baba Dochia impietrita sau mormintele celor uriasi (poporul
de uriasi din atatea si atatea scrieri, n-or fi toate minciuni,nu?). Pe
urma avem aspectul masivului in totalitate si al pietrelor de acolo in
particular, care au tot felul de forme ciudate de animale, oameni, etc.
Nu le-o fi facut mama natura chiar asa pe toate acolo! Pe urma daca ne
gandim si la fenomenele gen piramida sau calea cerului, ca sa nu mai zic
de singura dovada scrisa despre Kogaionon, lasata de Strabon, cum ca de
sub el izvoraste apa cu acelasi nume, ce rezulta de aici? Oricum celor
care nu au fost acolo le recomand din tot sufletul, e o zona energetica
extraordinara! Sau, cum scria intr-un articol domnul Luca Dumitre: “
Toti acei care au urcat muntele Ceahlau raman cu o dorinta fierbinte in
sufletul lor, de a-l mai urca si alta data. Un fel de chemare a muntelui,
inexplicabila, pe care oamenii au inceput sa si-o explice. In urma unor
anumite masuratori, s-a emis ipoteza ca pe acest munte ar exista mai
multe zone de iradiere energetica, avand puteri miraculoase. Toti acei
care patrund in perimetrul acestor zone, primesc o incarcatura
vitalizanta, care ii fac sa se simta bine si care le imprima dorinta de
a mai veni si alta data.”
Principele Cantemir, in “Descrierea Moldovei”, scrisa pe la anul 1716,
ne-a lasat urmatoarele notite arheologice despre una din cele mai
importante si mai colosale statui megalitice ale Daciei, aflata pe
varful Ceahlaului:
“Cel mai inalt multe al Moldovei”, scrie dansul, “este Ceahlaul si daca
acest munte ar fi fost cunoscut poetilor vechi, el ar fi fost tot atat
de celebru ca si Olimpul, Pindul sau Pelia. Din varful sau, care se
ridica la o inaltime enorma in forma unui turn, curge un rausor cu apa
foarte limpede…In mijlocul acestui varf se vede o statuie foarte veche,
inalta de 5 stanjeni, reprezentand o femeie batrana, inconjurata, daca
nu ma insel, de 20 de oi, iar din partea naturala a acestei figuri
femeiesti curge un izvor nesecat de apa. Intr-adevar, este greu de a
decide daca in acest monument si-a aratat cumva natura jocurile sale,
ori daca este format astfel de mana cea abila a vreunui maestru. Statuia
aceasta nu este infipta in nici o baza, ci ea formeaza una si aceeasi
masa concreta cu restul stancii, insa de la pantece si de la spate in
sus ea este libera…Probabil ca aceasta statuie a sevit odata ca idol
pentru cultul pagan…De alta parte, cat de inalt este muntele acesta se
poate conchide din imprejurarea ca in timpul cat cerul este senin si
soarele se inclina spre apus, acest munte se poate vedea intreg si asa
de curat de la orasul Acherman (Tyras, Cetatea Alba), departe de 60 de
ore, ca si cand ar fi in apropiere. Iar pe dealurile din jur se vad urme
de cai, de caini si de pasari, imprimate in stanci, in numar asa de mare
ca si cand ar fi trecut pe acolo o oaste imensa de calareti.”
Legendele populare romanesti spun ca acest simulacru o reprezinta pe
 Baba Dochia care urcandu-se in ziua de 1 martie cu oile la munte, a fost
apucata de un ger foarte mare pe varful Ceahlaului, unde a inghetat cu
oi cu tot, iar din gheata s-a prefacut in piatra. Dupa cum scrie
Fruntescu, parte dinspre rasarit a Pionului sau Ceahlaului, si care este
cea mai inalta, se numeste Panaghia sau Fecioara, iar partea dinspre
apus Turnul Butului (sau Turnurile Budei sau Bughei). Cuvantul panaghia
in limba greaca are intelesul de “sfanta”, si aceasta denumire ne arata
ca simulacrul de pe varful Ceahlaului a avut odata un cult public.
Intocmai ca si Panaghia, este de origine greceasca si denumirea de Pion,
columna, stalp.
Tot despre acest munte sfant al vechimii preistorice scria pe la anul
1859 distinsul literat al Moldovei Gh. Asachi:
“Corabierul de pe Marea Neagra”, zice dansul, “vede piscul cel inalt al
scestui munte de la Capul Mangaliei si pana la Cetatea Alba. Locuitorul
de pe tarmul Nistrului vede soarele apunand dupa masa acestui munte, iar
pastorul nomad, dupa ce si-a iernat turmele sale pe campii Bugeacului,
se intoarce catre casa avand in vedere varful Pionului sau Ceahlaului,
intocmai precum o corabie se orienteaza dupa lumina farului ca sa intre
in port.”
Dupa cum se stie, in operele scriitorilor antici greci si latini
informatiile despre daco-geti sunt rare si fragmentare, iar ei insisi
n-au lasat, cel putin din cat se cunoaste pina acum, nimic scris despre
civilizatia lor. In aceste conditii, este dificila reconstituirea
universului lor spiritual, multe dintre aspectele acestuia ramanid in
domeniul ipoteticului. Cu toate acestea, datorita originalitatii
conceptiilor morale si religioase, conceptii care au stirnit interesul
filosofilor, istoricilor, geografilor, medicilor si poetilor antici,
informatiile referitoare la acestea sunt cele mai numeroase si asa se
explica de ce, dupa cum afirma V. Pirvan (1926), “antichitatea recunostea unanim adinca religiozitate a getilor”.
In acest context, una dintre cele mai valoroase informatii privind
religia daco-getilor o gasim la Strabon (Geographia, VII, 3,5), care,
dupa ce mentioneaza ca Zamolxis, la inceput mare preot si apoi zeu
suprem, traia intr-o pestera inaccesibila altora si ca annual venea la
el regele pentru sfat de taina, referindu-se la muntele pe care acesta
traia, consemna ca :”pina si muntele (cu pestera) a fost socotit sfint
si asa il si numesc. Numele lui este COGAIONON, la fel ca al riului care
curge pe linga el”.
Plasarea zeilor ceresti pe virful muntilor era un fapt obisnuit si la
traci, fratii dacilor, dar si la greci, romani si celti, pentru care
muntii erau salasuri ale zeilor, asa cum a fost Olimpul salasul zeilor
greci si inainte de acesta Olimpul divinilor pelasgi.
Dupa R. Vulcanescu (1985), dacii se urcau pe culmile muntilor pentru a
se ruga, pentru a fi mai aprope de cer, in care credeau ca salasluiesc
zeii lor, iar incintele sacre de pe crestele muntilor au fost locuri de
contact cu divinitatea, asa cum era hieropola de la Gradistea Muncelului.
Credinta intr-un zeu celest si apropierea de acesta prin urcarea rituala
a muntilor a determinat plasarea principalelor hieropole ale dacilor la
virful muntelui, asa cum este cazul Gradistei Munelului, cu renumita
Sarmizegetusa, centrul sacru al dacilor, unde au functionat mai multe
temple construite din piatra dura de andezit, care a infruntat
neclintita peste doua milenii.
Judecand dupa dimensiunile blocurilor de andezit ce alcatuiesc hieropola,
perfectiunea cu care au fost lucrate si mai ales dupa distanta si
diferenta de nivel de la care au fost aduse, realizam importanta
sentimentului religios la daci, pentru care nimic nu era greu sau
imposibil, cand era vorba despre religia lor.
Mentionata pentru prima data de Strabon, existenta Kogaiononului ca
munte sacru este confirmata si din alte surse antice. Astfel, de la N.
Densusianu aflam ca poetul roman Papinius Statius plasa Muntele Sfant al
dacilor in apropiere de Tapae, din momen ce armatele imparatului
Domitian ar fi alungat dacii de pe crestetul lui. Se stie ca, desi
invingatori in luptele din anul 88, de la Tapae, romanii au facut o pace
avantajoasa cu dacii. Cat despre ocuparea ariei sacre de catre romani
avem serioase indoieli, avand in vedere atat stilul exagerat de laudativ
al poetului la adresa imparatului, cat si totala tacere a altor izvoare
privind acest eveniment, care nu putea ramine fara rasunet in lumea
antica…
Tot din “Dacia preistorica” aflam ca Martial se referea si el la
“Muntele cel faimos din tara hyperboreilor, unde zeii se legasera, cu
juramint linga altarul cel mare, sa lupte uniti contra titanilor si unde
vechii giganti asalteaza pe zeii olimpici”.
Revenind la mentiunea lui Strabon, trebuie sa recunoastem ca elementele
de identificare ale muntelui sfint sunt putine: un riu cu acelasi nume
care curgea pe linga munte si existenta unor pesteri, cat de cat
locuibile.
Tinind seama de numarul celor care si-au exprimat opinia in legatura cu
amplasarea muntelui sfint al daco-getilor se selecteaza trei masive
muntoase: Ceahlaul, Gradistea Muncelului si Bucegii. Primul care a
afirmat posibilitatea ca un munte al Moldovei sa fi fost similar
Olimpului grecilor a fost domnitorul Dimitrie Cantemir si se referea la
Muntele Ceahlau. De asemenea, in anul 1813, Fabre d’Olivet dupa E. Papu,
1996) il considera pe Orfeu “un pastor, preot si profet” ce locuia in
muntii ce “despart Moldova de Transilvania” si ca “pe versantul
moldovenesc al Carpatilor s-a format mai tarziu traditia cunoscuta de
greci a muntelui Kogaion, adica Ceahlaul”. Tot pentru Ceahlau au optat:
V. Pirvan (1926), V. Voiculescu (1994) si N. si E. Ticleanu (1999).
Dintre cei pentru care muntele sfint al dacilor ar fi fost Masivul
Bucegi amintim pe N. Densusianu (1913) si pe A. Bucurescu (1998), acesta
din urma, pe baza descifrarii unei inscriptii de la Romula, considera ca
Sfinxul din Bucegi se afla pe locul unde a fost ucis Orfeu (Koga-I-Ion=
Capul Magnificului).
Pornind de la existenta hieropolei de la Samizegetusa mai multi autori
(H. Daicoviciu, 1968; M. Petrescu-Dimbovita si al., 1994; P. Tatomirescu,
1997 si altii) si-au exprimat opinia ca Gradistea Muncelului ar fi fost
Kogaiononul. R. Vulcanescu (1985) aminteste ca dintre muntii mirifici ai
Daciei doar trei au avut hieropole: Gradistea Muncelului, Ceahalaul si
Muntele Gaina si prin aceasta ar putea corespunde Kogaiononului.
In afara acestora, exista si alte propuneri: Muntele Godeanu (I. Conea,
dupa R. Vulcanescu); Virful Curcubeta din Muntii Bihorului (I. Bogdan
1976); Muntele Gugu din Masivul Godeanu (Berinde si Lugojanu, 1984);
Virful lui Patru si chiar Retezatul (I. Vulpe, 1996) si lista nu se
opreste aici.
Daca ne referim la cel de-al doilea indiciu dat de Strabon, prezenta
pesterilor, atunci doar Ceahlaul, Bucegii si Gradistea Muncelului
intrunesc conditii geologice favorabile formarii acestora; in ceilalti
munti citati, alcatuiti exclusiv din sisturi cristaline, pesterile fie
ca lipsesc fie ca sint mici si accidentale.
Primul si cel mai important argument pleaca de la insusi numele
Cogaionon. Astfel, intr-o lucrare anterioara, N. si E. Ticleanu au
aratat ca pe platoul superior al Ceahlaului, in partea sa centrala,
exista virful Bitca Ghedeonului, ori la cateva sute de metri spre est,
de sub Piatra Lata din hedeon, izvoraste piriul Ghedeonului, care mai la
vale devine Izvorul Muntelui. Ultimul toponim, unicat in Carpati, poate
fi citit si ca Izvorul Ghedeonului, tinind seama ca muntele de sub care
izvoraste este chiar Bitca Ghedeonului. Dupa opinia dansilor, toate
aceste denumiri disimuleaza vechiul nume Kogaionon.
Ce spune legenda lui Ghedeon
In sprijinul acestei ipoteze a fost adusa, in primul rind, legenda lui
Ghedeon din Biblie (judecatorii, 6, 25), conforma careia Iahve s-a
aratat in vis lui Ghedeon si i-a poruncit sa distruga altarul lui Baal
si sa pune in loc altarul sau, cerere indeplinita intocmai. Apoi, daca
ne referim la aspectul Pietrei Late din Ghedeon, nici ca se poate
imagina un altar mai frumos, mai ales ca spre apus dispune de un
amfiteatru natural construit de insusi versantul estic al Bitcii
Ghedeonului.
Bitca- un cuvint dac
In oronimul Ghedeonului, remarcam mai intai originea dacica a cuvintului
bitca, apoi faptul ca daca numele acesteia ar fi venit, asa cum se
afirma, de la numele unui calugar, atunci, conform traditiei din ceahlau,
ar fi trebuit, mai degraba, sa se numeasca Bitca lui Ghedeon si nu Bitca
Ghedeonului, adica tot asa cum sunt alte denumiri Pestera lui Vucol,
claia lui Miron, Pestera lui Gherman, Piriul lui Silvestru si multe
altele. De asemenea, denumirea Piatra Lata din Ghedeon, care numai de
numele unui calugar nu pare a fi legata, si tot asa toponimul Fundul
Ghedeonului, semnificand aria din care izvoraste piriul cu alelasi nume.
Consideram ca o astfel de disimulare a fost facuta cu intentia vadita de
a transmite posteritatii ca ktistaii (sacerdoti isihastrii) religiei lui
Zamolxis au trecut la noua religie crestina si, in deplina cunostinta de
cauza, ne-au transmis numele stravechi al muntelui, disimulindu-l prin
cea mai potrivita legenda biblica. Coexistenta unor elemente ale
religiei stravechi, alaturi de elementele ortodoxismului au fost
remarcate inca din secolul al XVII-lea de Dimitrie Cantemir in
“Descrierea Moldovei”, in unele locuri ele persistind pina astazi.
Un alt indiciu- toponimia din Ceahlau
In ceea ce priveste prezenta pesterilor, dupa I. Giurgiu (1990) in
Ceahlau se gasesc cateva pesteri, care, asa cum o demonstreaza si
toponimia (vezi exemplele de mai sus), au servit la adapostirea unor
calugari si poate chiar ca locasuri de cult.
In acelasi context, toponimia Ceahlaului este un amestec interesant de
denumiri dacice (Bitca, Brina, Curmatura, Dochia, Durau, Detunata,
stanile, Lespezi, Piatra, Poiana etc.) cu denumiri crestine (Toaca,
Panaghia, Schitul lui..., La caune, sahastru etc.). Aceste consideratii
toponimice se pot constitui intr-un argument de sine statator, intrucat
nicaieri pe intinsul Carpatilor, vechile denumiri dacice nu se imbina
atit de bine si de frecvent cu cele crestine.
Alt argument, legat de hidronimie, se refera la vechea denumire a
Siretului, cunoscut in Geographia lui Ptolemeu cu numele de Hierasus (Sfintul
in lb. greaca). Trebuie sa recunoastem ca o asftel de denumire, unica in
antichitate, presupunea o hierofanie de notorietate in bazinul sau
hidrografic si Ceahlaul putea fi aceasta. In acest sens, avind in vedere
stratificarea hidronimelor si sacralitatea riului Kogaion (Ghedeon)
afluent drept al riului istrita, la rindul sau afluent drept al
vechiului Hierasos, nu excludem posibilitatea ca numele primului sa se
fi extins si asupra celui de al doilea.
Un alt argument si poate cel mai important, dar de data aceasta tinind
intr-o oarecare masura de miracol, consta in faptul ca in prima decada a
lunii august, la rasaritul soarelui, umbra virfului piramidal Toaca
 combinata cu umbra virfului Piatra Ciobanului formeaza, timp e
peste 80 de minute, o holograma naturala , gigantica, incredibila
si terifianta cu aspect de piramida perfecta, motiv pentru care am
denumit-o Umbra Piramida (N. Ticleanu et al. 1999).
Prin unicitate si maretie Umbra Piramida a constituit, fara indoiala,
din cele mai vechi timpuri o autentica hierofanie si, dupa opinia
noastra, constituie principalul motiv pentru desfasurarea, in timpul
aparitiei sale, in prima decada a lunii august, a Sarbatorii Muntelui, o
sarbatoare uraniana, cu o vechime posibila de 5.000 de ani (N. si E.
Ticleanu, 2000) peste care s-a suprapus o sarbatoare crestina.
Un alt fenomen optic, cu care debuteaza formarea hologramei naturale a
Umbrei Piramida, desi de mai scurta durata, este probabil chiar mai
important decit acesta si consta in aparitia spre vest, pentru cateva
minute, a mirificei Cai a Cerului. Datorita jocului de lumini si umbre
din primele minute ale rasaritului, umbra virfului se pierde in
adancimile cerului, astfel incat pare ca inre cer si pamint s-a deschis
un imens si nesfarsit drum intunecat marginit in stinga de un parapet
luminos. Or este sigur ca aceasta sublima cale celesta a fost observata
de oamenii muntelui, in special de sacerdoti, din cele mai vechi timpuri.
Interesant este faptul ca spre est de Ceahlau pornea asa-numita Calea
Sacra (vezi N. Miulescu, 1978), care ajungea la Cheile Bicului, in
sud-estul orasului Chisinau, de unde continua spre est si era marcata
printr-o linie de megaliti amintita si de D. Cantemir in Descrierea
Moldovei, linie ce corespunde cu Exampeos-ul mentionat de Herodot.
Calea Cerului este un fenomen optic de-a dreptul fascinant si absolut
unic. Asa cum am vazut-o, ca un drum intunecat marginit de un parapet
luminos, drum al carui virf se pierdea in infinite inaltimi celeste,
Calea Cerului corespunde intru totul piramidei mult prea ascutite de pe
stema Daciei, publicata in anul 1791 de Ritter Vitezovic si considerata
de M.Dogaru (1994:80, fig.28k) ca una din stemele Moldovei.
Dupa opinia noastra, prin unicitatea si maretia lor, cele doua fenomene
sucesive, calea Cerului si Umbra Piramida, au constituit hierofanii de
prim ordin din cele mai vechi timpuri si pot justifica nu numai
Sarbatoarea muntelui si caracterul de Munte Sfint al Ceahlaului, dar si
Calea Sacra ce pornea de la poalele estice ale muntelui, precum si
Exampeos-ul anticilor.
Un alt element care asigura unicitatea Ceahlaului printre muntii din jur,
si, prin aceasta, posibila sa hierofanie, il constituie morfologia
muntelui: un zigurat gigantic cu patru platforme si un virf piramidal,
Toaca, situat excentric. Prin cei 1.907 m ai sai, Ceahlaul se ridica
majestuos “ca un far”(I. Simionescu, 1940) deasupra tuturor muntilor din
jur, care nu depasesc 1.300 m pe o raza de peste 60 km spre nord si
peste 100 km spre sud. De asemenea, prin numeroasele sale stinci cu
aspecte zoomorfe sau antropomorfe, Ceahlaul a stimulat imaginatia
locuitorilor de la poalele muntelui si a monahilor ce au vietuit pe
coclaurile sale, creatorii unor legende, unele dainuind din vremuri
imemorabile.
Referindu-se la Ceahlau, I. Simionescu (1940) scria: “Pe tot intinsul
tarii nu este alt munte mai cunoscut, mai cantat, mai din povesti,
sfintit chiar de multimi…Horele din Ceahalu la 8 august sint semnele
inchinarii catre muntele cu atitea frumuseti in jurul lui incat putea fi
socotit ca sfint, iar Toaca si Panaghia ca monolitele orientale inaintea
carora se prosternau cei care se inchinau Soarelui”.
Desi tot morfologic, un alt argument se leaga de virful Toaca, care
reprezinta o piramida cu baza patrata, forma de extrema raritate in
natura, cu latura avind lungimea dubla fata de piramida lui Keops si cu
unghiul pantei vestice cu doar 10 diferente comparativ cu aceeasi
piramida. Sa notam ca prin alcatuirea virfului Toaca dintr-un trunchi de
piramida acoperit de o piramida tesita acesta corespunde si cu Piramida
Rombica din Egipt. Aceste stranii coincidente ne-au determinat (N.si E.
Ticleanu, 1998) sa consideram virful Toaca un posibil arhetip al
renumitelor piramide din Egipt si aceasta cu atit mai mult, cu cit la
numai 30 km NE de Ceahlau, la Tiroesti Neamt, in depozitele culturii
Cucuteni (4800-3300 i.Hr.), arheologii au descoperit, incizat in
ceramica neolitica, un motiv unic, reprezentind proiectia in plan a unei
piramide cu baza patrata si diagonalele si apotemele trasate cu mare
precizie.
Un argument interesant il constituie si oronimul Pion, numele vechi al
Ceahlaului (C. Matase, 1926). Locuitorii de la poalele muntelui il
pronunta Pion sau Peon, or acesta pronuntie este cu totul singulara intr-o
arie in care toate cuvintele incepute cu pi se pronunta chi.
Acest fapt a intarit convingerea ca numai o interdictie cu caracter
religios a putut permite conservarea ca atare a numelui. Mai mult, este
interesant ca utilizand seminificatia din egipteana veche a cuvintelor:
pi=casa (vezi G. Rachet, 1970) si on=coloana(Biblia, Iesirea, 1, 11)
Pion ar insemna Casa Coloanei, adica exact ce par sa reprezinte
complexul Toaca (casa) – Panaghia (coloana). Sa precizam ca
Panaghia este o stinca situata la nord-est de virful Toaca, are o inaltime de aproape 70m si un diamentru de 40m, pozitie ce ii asigura
unicitate in Carpati. Daca analizam complexul Panaghia- Toaca- Piatra
Ciobanului, nu excludem pozibilitatea ca acesta sa fi fost arhetipul
Coloanelor Cerului (Kion ouranou, ale vechilor greci) situate, dupa
Homer (Odiseea), pe un munte din tara “divinilor pelasgi” si acasta cu
atit mai mult cu cit N. Densusianu (1913) prezenta o sela funerara din
Sicilia, de la Lilybeu, pe care erau figurate cele trei coloane, or
coloana din centru era mai mare, asa cum este Toaca in raport cu
celelalte doua. Cit despre opinia lui N. Densusianu ca aceste trei
coloane s-ar gasi in Bucegi, avem convingerea ca aceasta opinie se
datoreaza faptului ca eruditul nostru istoric nu a avut prilejul sa
calatoreasca pe Muntele Ceahlau.
Un alt argument il poate constitui faptul ca grecii lui Strabon
calatoreau frecvent spre tarmurile Pontului Euxin, unde aveau cetati
proprii, astfel incat puteau foarte bine sa afle cu usurinta de
existenta unui munte renumit in partea rasariteana a tarii daco-getilor.
Mai mult, conform celor afirmate de D. Cantemir, uneori, din Cetatea
Alba se putea vedea Ceahlaul, fenomen ce nu putea sa scape grecilor
locuitori antici ai cetatii. Cind facem aceasta afirmatie ne bazam si pe
faptul ca in anumite conditii meteorologice, iarna dupa incetarea nei
puternice ninsori, din blocul Institutului Geologic al Romaniei, situat
in nord-vestul Bucurestiului, uneori, poate fi vazuta o imagine
fascinata a Masivului Bucegi, care, desi situat la peste 150km departare,
apare cu detalii incredibile, pina la nivel de pilcuri de padure si
poiene mari. Atunci, datorita puritatii aerului si existentei mai multor
paturi de aer cu densitati si umiditati diferite, se produc reflexii,
refractii, mariri si apropieri de imagini, toate impreuna generind un
fenomen optic de mare raritate.
Un zigurat gigantic, incununat de un virf
Ceahlaul a atras atentia oamenilor din cele mai vechi
timpuri prin apectul sau inconfundabil, de zigurat gigantic incununat de
virful piramidal Toaca, alaturi de care strajuieste stinca Panaghiei,
dar si prin contrastul frapand de altitudine fata de muntii ce il
inconjoara, fapt ce il face vizibil de la mari si foarte mari departari.
Cu toate acestea, Ceahlaul este absolut unic prin fenomenele optice ce
se petrec pe virful sau la rasaritul Soarelui, in prima decada a lunii
august, cand se formeaza imaginea holografica a Caii Cerului ce precede
Umbra Piramida. Consideram ca aceste fenomene au fost remarcate inca de
la sfarsitul paleoliticului, cind pe platoul muntelui existau locuiri
swideriene, cu 12.000-10.000 de ani in urma. Ulterior, probabil in
neolitic, muntele a fost sacralizat, simbolul piramidei patrate de la
virf aparind pe ceramica cucuteniana de la Tirpesti, localitate din
apropiere. Probabil tot de atunci dateaza si Sarbatoarea Muntelui,
aparitia ei fiind legata direct de fenomenele optice amintite.
Muntele sfint al dacilor, Kogaiononul, este apropiat sonor de denumirea
virfului central al muntelui, Bitca Ghedeonului, din a carui parte
estica izvoraste piriul cu acelsi nume Ghedeonul, pe care este posibil
sa il fi avut in vechime si Bistrita, afluent drept al Siretului,
Hierasos-ul (Sfintul) anticilor, al cariu nume il justifica in acest
mod. Pe baza interpretarii legendei biblice a lui Ghedeon, consideram ca
sub acest nume a fost disimulat vechiul nume al muntelui sfint.
Toponimele Ceahlaului, o interesanta si incitanta imbinare intre dacic
si crestin, pledeaza in acelasi sens.
Al doilea munte sfint al crestinatatii ortodoxe
Ioanichie Balan arata ca, dupa Muntele Athos, Ceahlaul este al doilea
munte sfint al crestinatatii ortodoxe, fapt dovedit de sustinuta
activitate monahala desfasurata pe acest munte cu cea mai bogata
toponimie crestin ortodoxa din Romania. Toate acestea arata ca aici a avut loc un transfer de sacralitate de la dacii zamolxieni la cei
crestini ortodocsi, ceea ce impune celor e il viziteaza un respect
cuvenit atitor milenii de sacralitate.
Si in final, o legenda mai putin cunsoscuta a Ceahlaului:
Se spune că pe muntele Ceahlău ar fi trăit cândva un neam de uriaşi,
popor de oameni grozav de înalţi şi de tari. Şi-au adus cu dânşii nişte
vite, un soi de bouri, cu coarne scurte, şi-i păşunau toată vara pe
plaiurile muntelui, până da omătul. Atunci coborau oamenii cu vitele
lor, către apus şi miază-zi, spre Valea Jitanului, care de atunci şi
până acum aşa îi spune.
Dar într-o iarnă, a dat în ei o molimă de s-au prăpădit bătrâni şi
tineri şi bouri. Ar mai fi scăpat doi, o fată şi un băiat. Aceştia,
luând puţinii bouri ce erau feriţi de crunta boală, s-au urcat sus în
plaiul muntelui. Şi numai ce le-a trecut prin gând celor doi tineri: să
ridice acolo sus fiecare câte un turn, doar i-o vedea şi oamenii dinspre
soare răsare. Şi aşa au tot cărat lespezi şi stânci; băiatul a ridicat
un turn mai mare şi mai lat, iar fata unul mai mic, după puterile ei.
Oamenii din văi priveau miraţi cum se ridică zi de zi aceste piscuri
prea măreţe. Numai că în ziua în care îşi schimbă codrul faţa verde,
ziua de Probajini, numai ce trăsni în pereţii muntelui, nori de zloată
şi de gheaţă s-au prăbuşit curmând orice viaţă pe tot cuprinsul
muntelui. Şi peste ceasuri, când mândrul soare şi vânturile limpeziră
hăul, cu-n stânjen se săltase Ceahlăul...
După ce s-au scurs puhoaiele, oamenii din vale nemaivăzând pe cei doi
tineri uriaşi şi nici o mişcare în munte, s-au urcat pe culme şi i-au
căutat. Într-un târziu au dat de ei turtiţi sub greutatea gheţii. Le-au
zidit mormânt de piatră, acolo unde-i aflară. În anul celălalt au venit
iar oamenii, tot de Probajini, şi au adus o toacă pe care au înţepenit-o
acolo sus, pe vârful cel mai înalt. Şi de atunci, în fiecare an, de ziua
aceea, poporul de prin văi şi lunci, bărbaţi, femei şi copii, fac o
slujbă în sobor, cinstind mormântul acelor uriaşi.
Şi iaca aşa, de atunci, turnului mai mare îi zice Toaca, iar celuilalt
îi spune Panaghia. De sub Toaca, printre turnuri în jos, acolo unde
lumina-i fără spor, îi jgheabul ista fioros de-i spunem noi Jgheabul
Urieşilor..
autor: Getul
|
|
Despre ... |
|
|
Odata un copil a spart o piatra cu mainile goale; era o
piatra albastra ce se unduia in apele marilor, o piatra cum nu mai
fusese alta pe pamantul scaldat de soarele verii. inteleptii au incercat
sa o refaca, au incercat sa caute alte pietre la fel de pline de
albastru, dar cautarea lor a fost zadarnica.
Iar copilul statea pe tronul sau de piatra si privea cu uimire acea
adunare de intelepti, forfota lumii in mirarea ei, privirile si cartile
prafuite din care citeau zi si noapte.
- De ce sunteti tristi, inteleptilor, ii intreba copilul, iar ei nu
faceau decat sa il priveasca cu teama si dispret pe cel care cu o
atingere sparsese piatra. acea ... piatra.
Intr-o zi un alt copil a spart o piatra cu mainile goale. Era o piatra
verde, mai verde decat apele marilor, o piatra asa cum oamenii nu mai
intalnisera, si iarasi inteleptii s-au adunat si au citit din cartile
lor si tot nu si-au gasit rasunsurile.
- De ce plangeti, bunii mei intelepti, intrebau copii si continuau sa se
joace nestingheriti printre toate acele pietre frumoase, uitati, aici
mai aveti inca o piatra, rosie ca focul, jarul ei raspandeste lumina ca
ziua, iar atingerea ei este mai calda decat sangele viilor mustind in
pahare!
Dar inteleptii nu auzeau si ii ocoleau asa ca ei au continuat sa se
catere pe tronurile lor de piatra.
Iar piatra rosie aluneca intre mainile lor si inteleptii plangeau
pierderea pietrelor celorlalte si citeau din cartile lor groase imnuri.
- De ce plangeti si va jeliti, inteleptilor, intrebara dupa un alt timp
copiii tinand in maini doua jumatati sangerii de carne de piatra. Iar ei
din nou ii ocoleau si-si ridicau glasurile catre cerurile acoperite de
senin.
- Noi o sa mergem AFARA sa ne jucam cu ceilalti copii...
=========
De ce sa fim intelepti acoperit de negura vremii? De ce sa nu ne ridicam
fruntile din cartile noastre prafuite si sa admiram bogatia fara de
sfarsit a cerului de deasupra Maicii noastre? Suntem Fii ai Daciei
strabune si ar trebui sa revenim la simplitatea luminiii ce ne izvoraste
in suflete... sa nu ne mai privim cu ura cea dintai, sa fim luminosi pe
tronul nostru de stanca, scrutand zarile in asteptarea apusului si a
rasaritului... Sa nu ne cautam sufletul in pietre pe care sa le slavim,
ci sa devenim noi munti in drumul catre inaltimi!
autor: Calauza
|
|
Polovragi.Pestera lui Zamolxis. |
|
|
15 august 2002. Ziua Sfintei Marii, calduroasa si numai buna de vizitat
cate ceva prin tara. Ne-am stabilit de aseara traseul - pestera de la
Polovragi, piramidele de la Sona si, daca timpul ne permite, si templul
de la Sinca Veche pentru ca tot e in zona. Cum drumul spre Polovragi
trece obligatoriu prin Rm. Valcea, profitam ca de fiecare data de ocazie
pentru a manca pe Dealul Negru cei mai buni mici din tara. Verificati,
testati, recomandati la orice ora din zi. Sau noapte, dupa caz. Si bine
facem ca mancam pentru ca pana noaptea pe Valea Prahovei adio hrana de
genul asta, ramanem cu cea spirituala.
Pe drumul spre tinta noastra trecem prin Horezu, localitate celebra
pentru farfuriile pictate din ceramica, pe care le putem cumpara din
multitudinea de mici bazare amenajate in fata portilor. Ne uimeste ca pe
orice bucurestean curatenia oraselului, plin de flori intens colorate pe
mijlocul si pe marginea drumului. Din pacate nu oprim la nici o ispita,
avem drum lung de strabatut, desi tare am arunca o privire prin bazare
macar. Trecem astfel si de Muzeul in aer liber al Trovantilor de la
Costesti, despre care am aflat atatea in facultatea de geologie. Pe alta
data vizita aici.
In sfarsit pe sosea apare un indicator spre Polovragi, undeva pe dreapta.
Drumul ne duce pe langa locul pe care ma asteptam sa gasesc, la fel ca in
copilarie, traditionalul balci de Sf. Maria. Dezamagire. Cateva tarabe
si vreo 20 de cumparatori. Imi pastrez amintirea puhoiului de lume si a
culorilor ametitoare, e mai sanatos asa.
Dupa ce trecem de Manastire, unde la ora aceea (10 dimineata) era slujba,
drumul se elibereaza de casele de pe margine si ne dezvaluie un peisaj
in fata caruia ramanem efectiv amutiti. E de nedescris. Un platou imens
in capatul caruia doi munti se bat cap in cap. De fapt, intrarea in
Cheile Oltetului, inceputul a doua masive gemene: Parangul in stanga si
Capatanii in dreapta. Cheile sunt foarte inguste, cum aveam sa aflam mai
tarziu, in unele locuri au doar 30 de cm distanta intre masivi. Daca am retinut bine,
cele mai inguste chei din Europa.
Ajungem dupa ce inaintam cam 50 de m in chei la intrarea in Pestera lui
Pahonie sau Pestera lui Zamolxis, pe partea dreapta a drumului.
Deschiderea e destul de mare, ar incapea cred 2 TIR-uri unul langa altul
deodata. Bucuria ca suntem singuri acolo ne e umbrita de grilajul foarte
inalt de fier forjat care astupa intrarea si de lacatul ce troneaza pe
usa. Logica ne spune ca e deja un grup inauntru pentru ca lumina in
ghereta paznicului e aprinsa. Cum nu poate sa treaca mult pana la
schimbarea vizitatorilor, coboram vreo 10-15 m spre apa care curge
navalnica la 50 de m mai jos in chei. Din nou imagine de vis.
Urcam inapoi pentru a constata ca a mai aparut o masina, si inca una
plina. Soferul-cap de familie se intereseaza de ce e inchis, noi ne
vedem interesul si ii explicam ceva cum ca paznicul e mare credincios si
e la slujba la manastire pana la ora 12 si deci acolo nu e nimeni. Pare
sa tina pentru ca tipul hotaraste sa se intoarca in sat, dar totusi daca
au venit pana aici coboara cu familia spre apa. De ajuns de mult timp
cat sa apara inca o masina. De data asta soferul e documentat. Ne da
superior peste nas, ce sjujba ca el de la manastire vine si s-a cam
terminat! Apreciem la justa valoare cunostintele lui, mai ales ca e cu
familia in care exista si vreo 2 copilasi plini de energie...s-a dus
vizita noastra in liniste, doar noi si ghidul!
Care ghid si apare dupa vreo 3 minute, deschide poarta si ne anunta ca "imbracati-va
ca inauntru e frig, intram peste un sfert de ora!" Il oprim langa poarta
pana se incotosmanesc ceilalti, pentru o discutie de recunoastere. E
clar ca tipul nu sta degeaba pe acolo. Nu ca am fi crezut asa ceva. Din
pacate e foarte suspicios, ne studiaza pe fiecare si ne citeste ca pe
niste carti deschise. Perfect, are ce citi.
Cat discutam mai trec 5 minute. Apar unii si mai galagiosi, olteni pusi
pe glume. Le taie si lor avantul cu placa cu imbracamintea si -culmea -
tot cu "in 15 minute". Deci vrea sa mai vorbim. Semn bun.
S-au echipat si restul in diverse chestii calduroase, noua ghidul ne
spune confidential ca depinde cui ii e frig, el i-a vazut pe unii
transpirand de caldura in dreptul Scaunului lui Zamolxis...si dupa cum
stim celor cu ganduri rele li se face rau cam tot pe acolo...Nu e de
natura sa ma bucure vestea, ma incearca un gand cum ca Zeul nu m-ar
place foarte mult, e prostie desigur, dar trebuie sa verific.
Intram fara a plati nimic. Aflam ca de fapt se plateste la iesire, ca e
foarte ieftin, 10.000 studentii si 20.000 restul, si ca tristetea
ghidului e mare, sunt oameni care nu-si permit nici atat...ca inainte
veneau mult mai multi in vizita. Si inca ceva: pestera e imensa, nu i se
stie lungimea. S-au exporat cam 30 de km doar. De vizitat se viziteaza
800 de metri, foarte putin. Si asta de la eclipsa, cand a fost o
problema cu niste tipi ciudati care au ramas o noapte inauntru, s-au
departat de grup, ghidul nu i-a observat si i-a gasit dimineata acolo.
Li se terminasera bateriile si nu ajunsesera prea departe (umiditatea in
pestera e imensa, 90%, explicabil). De atunci e foarte atent la cei care
intra, si a inchis iluminatul care inainte ajungea la 1200 de m.
Suntem anuntati sa nu atingem cablurile de curent de pe partea stanga,
sa nu ne departam de grup. Care grup are deja vreo 20 de persoane.
Ghidul nu e prea incantat de tocurile unor doamne. Nici noi. Zice ca
vizita dureaza 20 de minute. Hai sa intram totusi.
Nu facem 20 de pasi in interior ca ne si oprim. Prima chestie
interesanta se afla deasupra noastra. Din tavan se scurg stalactite in
forme cel putin ciudate: un delfin, un vultur in picaj, un alt peste, o
multime de alte animale perfect conturate ne sunt indicate cu fascicolul
lanternei. Straniu si frumos. Pacat ca nu ne iese si poza. Tot aici o
atalactita are forma florii numita polovraga, floarea care ar fi dat
numele pesterii de fapt si care crestea pe creasta muntelui. Un fel de
gin-seng, un miracol al naturii cu care stramosii nostri vindecau orice
boala, si care a disparut de mult.
Ajungem imediat la un perete la care ramanem fascinati. Ghidul ne
 povesteste ca si cum ar fi cel mai normal lucru din lume ca pe perete e
scrisul dacilor! Culmea e ca nimeni nu intreaba nimic, si nu cred ca
pentru ca li se parea normal ca dacii sa scrie, ci mai degraba din
ignoranta. Nici noi nu intrebam, facem poze sa studiem acasa ciudatele
linii si puncte.
A, intre timp mai aflam si ca niste egipteni au venit de curand sa
filmeze acolo un documentar, "Legenda lui Zamolxis" sau asa ceva. Bine
ca fac ei, pe noi romanii nu ne intereseaza:((
Inaintam spre scaunul lui Zamolxis. Energie imensa. Intelegem de ce
unora le e extrem de cald. Ghidul se opreste si explica grupului cum ca
uite, pe scaunul asta statea Zamolxis, aici isi punea paharul, asta din
spate e un sipridus impietrit care il distra ...Ramanem cu el mai intr-o
parte ca sa aflam ca scaunul a fost taiat. Oribil.
Stau destul de mult in fata locului sacru pentru a simti privirile
insistente ale ghidului aflat cu restul cam la 20 de metri mai incolo.
Ma duc cu regret spre ei, n-am de gand sa ii fac probleme. Ne mai spune
ca pestera e ramificata peste tot, de altfel se si vad galerii laterale,
ca exista si o galerie spre cetatea dacica de deasupra. Unde? Doar nu e
nebun sa ne spuna, maine ar fi plin de exploratori pe acolo, care numai
de istorie n-ar fi pasionati...corect, omul are mare dreptate!
Inca ceva interesant: undeva pe la 600-700 de m pe dreapta pe peretele
pesterii, o imagine macabra: un schelet cu coasa, foarte bine conturat
cu negru. Zice ghidul ca e facut de parintele Pahonie, retras in pestera.
Un preot sa deseneze moartea? Da, pentru a fi mereu constienti de
prezenta ei, ni se raspunde gandului nerostit. Grupul trece grabit de
acolo, nici nu arunca prea multe priviri imaginii. Vai cat le e frica de
moarte!
Restul pesterii mai prezinta intre altele o stalagmita imensa, cam cat
un stat de om, si inca una mare care are lateral un cap de maimuta, apoi
o sala cu o acustica deosebita si...gata, capatul in intuneric. Oricum
poze nu mai putem face, bateriile au cedat (intamplator?) in fata
imaginii mortii.
Ghidul asteapta rabdator sa revenim din bezna, apoi ne escorteaza afara.
Platim pretul intreg cu totii, chiar daca 2 dintre noi sunt studenti.
Chestie de respect. Ne luam si niste pliante mai mult pentru a lasa mai
multi bani, si ramanem cu ghidul afara la alte discutii. Timp de exact 7
minute ni se umple si o sticla de 2 litri cu apa de la izvorul ce curge
la intrare. Spune ca ne mai asteapta acolo. Poate cand or sa fie mai
putini vizitatori. Dar sa venim echipati, nu in pantaloni scurti si cu
lanterne...Si spera in renasterea tarii, si a valorilor ei. De ce oare
nu ne mira?
Inca ceva, poate e nesemnificativ, dar ma gandesc ca au remarcat si
altii: cele 20 de minute in pestera trec in cateva clipe, iar cei 800 de
metri nu par mai multe de 50. Ciudata compresie a spatiului si timpului.
Poate mi s-a parut. Sau poate nu?
autor: Andrada
|
|
Cultul Matragunei
in Romania |
|
|
Dintre toate plantele pe care vrajitoarele, femei si fete din Romania,
le cauta pentru virtutile ei magice si medicinale, nu e nici una al
carei ritual de culegere sa comporte atatea elemente "dramatice" ca
matraguna. Tehnica dezgroparii ei e mai complicata si mai stranie decat
a tuturor celorlalte plante care joaca un rol de seama in vrajitorie sau
in medicina populara. Numai operatiunile misterioase efectuate pentru a
smulge matraguna conserva cu siguranta rituri foarte vechi. De altfel,
cum se va vedea in urmarea acestui studiu, pentru culegerea altor
plante, magice sau medicinale, un numar de elemente au fost imprumutate
din ritualul matragunei.
Virtutile magice ale matragunei explica, intr-un anumit sens, destinul
singular al aceste plante. Intr-adevar, radacina matragunei poate avea o
influenta directa asupra fortelor vitale ale omului sau fiintelor: ea
are puterea sa marite fetele, sa aduca noroc in dragoste si fecunditate
in casatorie; ea poate face sa sporeasca laptele vacilor; influenteaza
favorabil afacerile, aduce bogatie si, in general, promoveaza, in toate
imprejuratile, prosperitatea, armonia etc. Pe de alta parte,
proprietatile magice ale matragunei pot sa fie intoarse impotriva altei
persoane. Bunaoara, impotriva unei fete pentru a nu fi invitata sa
danseze de catre flacaii satului, impotriva unui dusman, ca sa se
imbolnaveasca sau chiar sa innebuneasca.
In afara de aceste insusiri magice, matraguna poseda virtuti medicinale.
Dar chiar pentru aceasta din urma folosire, dezgroparea sa se efectueaza
dupa acelasi ritual straniu.
In comuna Vad (jud. Maramures) se aduce matraguna dintr-o "padure
surda", adica suficient de departata de sat ca sa nu se auda cantecul
cocosului.Femeile si vrajitoarele care merg sa caute matraguna ("babele
mestere") pornesc inca din zorii zilei, inainte sa se fi desteptat
cineva din sat, evitand cu grija sa fie zarite. Daca un caine simte
prezenta lor sau daca se aud cumva latraturi, vraja se risipeste si
operatia isi pierde eficienta; matraguna culeasa in aceste imprejurari
nu are nici o putere.
Timpul propice aducerii matragunei este perioada de la Pasti pana la
Inaltarea Domnului. Cand pleaca dupa matraguna, "babele mestere" isi iau
merinde: oua sfintite (la biserica), placinta, pasca, varza umpluta,
pasca, vin etc. Cu o saptamana inainte, matraguna e "sorocita"; se
pleaca in cautarea ei si i se prinde o panglica rosie, ca sa fie gasita
usor in dimineata "aducerii". Cand ajung in padure, femeile merg de-a
dreptul la ea; "nu trebuie sa o caute". Apoi sapa, scot cu radacina
matraguna si o pun jos, pe pamant. In jurul matragunei, de jur imprejur,
se asterne masa cu toate mancarurile aduse de acasa. Apoi "babele
mestere" mananca si beau, "se saruta, se dragostesc". In cele din urma
incep sa vorbeasca despre persoana careia ii e destinata matraguna si
despre scopul ei - noroc in afaceri, respect in sat (primari,
consilieri), cresterea cantitatii de lapte a vacilor etc.
Cand se duc doua fete ca sa culeaga matraguna, ele se saruta si se
dragostesc, spunand:
"matraguna, amtraguna,
marita-ma peste-o luna
ca de nu m-oi marita
oi veni si te-oi ciunta [rupe]"
Tot fetele care vor sa se marite spun"
"matraguna, matraguna,
marita-ma peste-o luna
de nu -n asta, -n cealalta,
marita-ma dup-olalta"
Recurg la matraguna si "femeile dragastoase", ca sa fie iubite de
barbatii lor. femeile cu moravuri mai putin rigide, "femeile lumete",
pentru a aprinde dragostea barbatilor, isi dezbraca, pentru a smulge
matraguna, toate hainele.
In groapa ramasa dupa scoaterea radacinii de matraguna se pun cateva
bucati de zahar, cateva monede si se toarna vin. Tot in vin se scalda si
matraguna. Dupa ce s-a terminat masa si descantecul, se ia radacina in
san si se aduce acasa.Nimeni nu trebuie sa stie ca femeia sau baba
mestera aduce matraguna. De asemenea, acestea vorbesc "frumos si dulce"
tuturor celor ce ii intalnesc si-i saluta pe toti. "Daca cineva stie ca
ele vin cu matraguna sau daca, dupa ce au trecut pe carare si pe drum,
se apuca la bataie, la cearta, la injuraturi, dau cu pietre, rastoarna
toate lucrurile, efectul matragunei e invers celui pentru care a fost
adusa". Acelasi informator din comuna Vad releva urmatoarele fapte:
"Mama unei fete aducea odata matraguna. Slujnica noastra, dupa ce-au
trecut femeile, ma apuca la bataie; ma suduie, ma trage de cap, ma
blastama, ma alunga cu bulgari. Eu incep a plange ca nu stiam ce are cu
mine. Apoi se duce in camara si rastoarna toate vasele, toate covetile
si zicea ca ea nu arunca cu pietre, ci arunca pe cutare si cutare
femeie, ca sa nu fie iubita si sa fie impinsa (respinsa) de feciori si
oameni... La vreo cateva saptamani, fata femeii care aducea matraguna a
fost batuta si scoasa de la joc (hora). Mama-sa se plangea in toate
partile ca nu stie de ce fata ei e urata de toata lumea si de feciori.
Ea nu banuia ca slujnica noastra a stiut ca duce matraguna si i-a facut
contra".
In Maramures, fetele se duc la camp in tovarasia unei vrajitoare si,
dupa ce mananca, danseaza aproape goale in jurul matragunei, zicand:
"Matraguna, poama buna,
marita-ma peste-o luna
ca de nu m-ai marita
da de dulce oi manca
ca de nu mi l-oi aduce
da eu oi manca de dulce".
In judetul Turda, fetele care vor sa fie mai mult jucate de feciori si
deci sa se marite printre cele dintai, se duc la miezul noptii,
strangandu-se in brate pana ajung la o matraguna. Aici ele se descalta
si fac plecaciuni de trei ori.De acasa au venit cu un ban de argint pe
care il tin in gura, in asa fel incat sa atinga si dintii, si limba. Se
pleaca apoi catre matraguna fara sa o atinga cu mainile, si taie cateva
frunze cu dintii pe banul de argint. Se reintorc tot imbratisate si
jucand, luind seama sa nu fie vazute de cineva si sa nu le prinda lumina
soarelui. Daca pastreaza frunza de matraguna, invelita intr-un capat de
panza, fara a o atinge vreodata cu mana, fetele vor fi jucate de feciori
si nu vor intarzia sa se marite.
Tot in judetul Turda, fetele sau nevestele merg cate doua la matraguna,
la miezul noptii, despletite si in pielea goala, strangandu-se in brate
si sarutandu-se tot drumul. Ajunse aici, ele se aseaza una peste alta si
iau cu mana o frunza. Apoi se intorc acasa jucand si sarutandu-se , si
pun frunza de matraguna sa se usuce pana se sfarama si se poate
pulveriza. de la moara, fura faina cu mana intoarsa, o cern pe dosul
sitei si, amestecand frunza de matraguna cu miere de albine, fac un
aluat pe care-l lasa sa se acreasca. Din acest aluat se paote pune apoi
fie in rachiu, fie in ceai, fie in cafea sau in placinta - si se da
feciorului, ca sa se indragosteasca.
In comunca Tritenii de Sus (judetul Turda), ritualul culegerii
matragunei este diferit: "patru fete care vir sa joace in frunte culeg
matraguna, o descnata si o ingroapa in mijlocul ulitei, unde o joaca in
pieile goale. Pe can o joaca, stau pe langa ele patru feciori si le
pazesc si zic:
"matraguna, doamna buna,
marita-ma-n asta luna
de nu-n asta, in ailalta
numai sa nu mai fiu fata"
Matraguna o duc la biserica in postul mare, la Joi Mari, o duc sub sort
sau sub suman si o pun sub piatra bisericii pana ce e slujita, si la
Sfantul Gheorghe o joaca"
Prezenta tinerilor alaturi de fete in "ritualul" matragunei nu se mai
intalneste decat sporadin in folclorul romanesc. Formula cea mai
obisnuita este sa plece doua fete sau doua neveste, cu o baba sau o
vrajitoare. In unele locuri, perechea de femei tinere e inlocuita cu o
pereche de flacai. Asa se obisnuieste in judetul Bacau. O baba pleaca cu
doua fete sau cu doi flacai la padure, dis de dimineata, ca rasaritul
soarelui sa-i surprinda in vecinatatea matragunei. Pleaca cu mancare si
cu vin. "Dupa ce descopera planta, vrajitoarea incepe sa descante, iar
tinerii mananca, beau si-si vorbesc cuvinte de dragoste, strangandu-se
in brate si sarutandu-se. Dupa ce baba a terminat de descantat, tinerii
joaca imprejurul plantei, iar baba o sapa cu multa atentiune, sa nu-i
rupa nici o bucatica din radacina". Astfel se procedeaza cand matraguna
e culeasa "pentru dragoste". Cand e culeasa "pentru urat", adica pentru
a aduce nenoroc si boala asupra unei persoane, tineri, in loc sa se
dragosteasca si sa se sarute, se scuipa si chiar se bat.
In muntii Apuseni, matraguna se culege "pe dragoste", "pe maritat", "pe
joc", "pe bautura", "pr urit" etc. Sunt doua femei care merg sa o caute,
martea si fara sa manance, din-de-dimineata, pentru a nu se intalni cu
cineva pe drum. Planta trebuie culeasa departe de sat, pentru a nu se
auzi nici cocosul cantand, nici pisica mieunand. Pe drum, femeile nu-si
vorbesc deloc. "Aduc paine, sare si un ban. Ele cauta matraguna recitand
in gand rugaciuni, iar cand o gasesc in locuri foarte ascunse, incep sa
o culeaga. Pentru a face aceasta, ele trebuie sa se dezbrace s isa faca
plecacuni de teri ori, cu fata catre rasarit. O inconjoara apoi de trei
ori, recitand mereu formule magice. Se ia apoi matraguna cu cazmaua si
se pune pe pamant, cater rasarit. in locul unde ea crestea in pamant se
pune paine, sare si un banut, <<pretul>> matragunei. Ea trebuie platita
sub pedeapsa nu nuami de a o face ineficace [altminteri], dar chiar si
de a o auzi strigand, noaptea, pe cei care au cules-o, pentr a le cere
sa o aduca inapoiacolo undeera, si de a se razbuna daca nu o duc. In
sfarsit, cele doua femei acopera pamantul in locul undeera matraguna si
fac plecaciuni de trei ori, una cu fata spre rasarit, cealalta cu fata
catre apos. Aceasta ia matraguna si o da primeia. Cu aceasta culegerea
ei se termina".
Cand se culege "pe dragoste", cele doua femei se imbratiseaza si isi
vorbesc inflacarate. Invertindu-se in jurul plantei (reminescente, fara
indoiala, ale dansului ritual pe care l-am intalnit altunde in Romania),
femeile spun:
"matraguna, Doamna buna,
nu te iau de bolunzat
ci te iau pe indragit;
nu te iau sa bolunzasti
ci te iau sa indragesti"
Daca se culege matraguna "pe maritat", se canta recitativul magic ca
aproape pretutinden in Romania, cu varinate nesemnificative:
"matraguna, Doamna buna,
marita-ma-n asta luna.
de nu-n asta,-n haialalta
sa nu fiu nemaritata
ca s-a ros coada de brearta,
degetele de inele
si grumazii de margele"
Daca se culege "pe urat", pentru a impiedica pe cel caruia ii e
destinata sa fie nu numai iubit, dar chiar agreat, femeile isi intorc
fata de la mtraguna si zic aratandu-si spatele:
"eu te iau
pe ce te iau?
pe urat, nu pe placut
nici pe vazut
cine te-o lua
sau te=o bea
numai cu dosu te-o vedea
cu fata ba"
Cand se culege "pe joc", pentru a face cu siguranta sa fie invitata la
dans in sat persoana careia ii e destinata, cele doua femei se invartesc
de trei ori in jurul matragunei zicand:
"hop, hop, hop
cu mine-n joc,
matraguna, Doamna buna"
In Moldova, in judetul Vaslui, matraguna - careia i se mai da si numele
de <doamna-mare>, de <imparateasa> - se ia mai ales "pe dragoste".
Femeile si fetele care o folosesc trebuiesa isi schimbe hainele, camasa
cel putin, cando poarta pe ele; trebuie de asemeena sa-i vorbeasca
respectuos, ca unei plante sacre. Se culege in aprilie si mai, inainte
de Rusalii; caci se crede ca dupa aceasta virtutile magice ale
matragunei dispar. Femeia care culege matraguna trebuie sa fie curat
imbracata si sa nu fi avut relatii sexuale. Ea merge incet, fara sa se
lase vazuta in padure, smulge matraguna si pune in loc paine sau porumb,
miere sau zahar, zicand: "iti dau miere, paine si sare, da-mi virtutea
Sfintiei tale!". Daca femeia trebuie sa treaca in drum peste un izvor,
aruncao farama de paine sau de mamaliga pentru ca apa sa le ia pe
acestea, si nu virtutea magica a plantei.
Ritul trebuie infaptuit intr-o noapte cu luna plena. Perii radacinii
matragunei sunt grupati cate cinci, cate sapte sau cate noua, in timp ce
se pronunta numele persoanei careai ii sunt destinate. Aceste fascicule
poarta numele de <gherbe>. Intr-o zi de sarbatoare se pun primele gherbe
intr-un vas nou, adaugand mire, zahar, paine si vin, si spunand: "Iti
dau aceste, da sanatate si frumusete lui N.". Se varsa apoi peste
amestec apa "neinceputa", luata de la trei izvoare, si apoi se recita:
"cum apa tasneste limpede si curata din izvor, cand N. se spala fie
luminoasa si de fiecare data chemata". (i.e. invitata de tinerii flacai
la dans, de la inceput). Apoi se umple vaul ce aluat si apoi continutul
se pune la foc inabusit pana seara. Cel sau cea pentru care e pregatita
bautura face atunci inchinaciuni un numar de ori egal numarului
gherbelor care s-au folosit si bea din lichid acelasi numar de
inghitituri. Se duce apoi la capatul unui izvor, isi maseaza
articulatiile cu amestecul (mixtura fiarta in vas) si isi lasa sa curga
restul pe crestet, in asa fel incat doar capul sa fie atins si incat
intreg lichidul sa fie dus de apa izvorului. Plecand, nu trebuie sa
privesti inapoi, pentru ca se pierde virtute magica a plantei. Alta
data, se infaptuieste aceasta operatie aproape de un arbore inflorit si
se agata de ramuri ierburile continute in vas, lasandu-le asa pana se
usuca si sunt distruse.
Se pastreaza de asemenea cateodata radacina matragunei sub palarie sau
chiar cusuta in vesminte, ceea ce asigura celui ce o poarta consideratia
oamenilor. Cand se culege matraguna "pe urat", femeile, cum am vazut ca
aceasta se petrece pretutindeni in Roamnia, procedeaza exact invers: ele
merg pana la planta cu hainele murdare, pronunta cuvinte obscene,
miscandu-si capul, mainile si ochii, cu miscari grotesti, pentru a face
negative virtutile magice ale matragunei. Cine gusta dintr-o mancare sau
dintr-un vin continand fire de matraguna astfel conjurata, innebuneste.
In judetul Hotin (Basarabia) se "trateaza" matraguna, inainte de a o
culege, cu sare si rachiu. Apropiindu-te, se spune: "BUna ziua,
Matraguna". la intoarcere, se pune la fiert planta (nu se spune daca
frunzele sa uradcinile); se spala apoi fata cu aceasta apa "pentru a fi
frumos si respectat"
In tara Oasului, unde I. Muslea a reunit o bogata documentatie de
folclor, matraguna e culeasa de toate fetele, insotita de o batrana.
Ziua propice e Vinerea Rusaliilor (comuna Carmazana). Fetele aduc cu ele
rachiu, pun un ban la radacina plantei, incep apoi sa se imbratiseze si
sa danseze in jur. Dupa ce au smuls radacina, o pun in pamant si
danseaza din nou in jurul ei.In sfarsit, isi umplu cu rachiu paharele,
inchina spunand:
"sa traiesti de ma iubesti,
de nu, sa te sodomiesti!"
Se mananca apoi o placinta pe care au adus-o de acasa. Si se reintorc cu
mai multe radacini de matraguna pentru a fi folosite in timpul anului.
Mergand la hora din sat, pastreaza o bucata in naframa si vor fi fara
indoiala invitate la dans.
Intr-o alta comuna di naceeasi regiune, comuna Boineti, tinerele fete
merg cate doua, aducand rachiu, paine, slanina, miere, azima
binecuvantata in ziua de Pasti, pentru a culege matraguna. Ele nu
trebuie sa atinga planta inainte de a inchina in cinstea ei un pahar de
rachiu si de a spune: "Slava lui Iisus Hristos" si "Cum te cinstesc
inchinand, sa ma cinstesti si tu". Se stropeste apoi planta cu rachiu.
Se smulge si se pune in locul sau painea, slanina si azima
binecuvantata. Apoi, pe acel loc, fetele incep, goale, sa danseze.
La Moiseni, tinerele fete pleaca intotdeauna cu o baba mestera, pana la
Sfantul Ioan si Rusalii. Aduc pentru a culege matraguna rachiu si
placinta. "Se dezbraca, beau rachiul ciocnind, se imbratiseaza, se
inlantuiesc, danseaza". Tanara fata care poarta matraguna e foarte
cautata de tinerii flacai la hora din sat.
In vinerea Mare, si in comuna Carmazana, IN Tara oasului, fetele merg cu
o batrana la "gradina Milostivelor" ca sa culeaga ierburi asa cum merg
sa culeaga matraguna. Beau rachiu si danseaza goale pana la rasarit. Se
pun la foc ierburile, inmuiate in prealabil in apa sfintita, recitand-se
mereu formule magice "de dans". Se spala apoi capul cu aceasta apacare
are proprietatea de a face sa creasca parul.
In alta parte (comuna Racsa), tanara fata va merge insotita numai de o
batrana care duce rachiul si placinta. Ajunse aproape de matraguna, ele
incep, amandoua goale, sa danseze. Batrana recita apoi incantatia
cunoscuta:
"matraguna, Doamna buna,
marita-ma-ntro luna etc."
In Moldova, matraguna se gaseste intr-un alt cantec popular:
"frunza verde matraguna
pasere ce esti nebuna,
de-mi tot canti sara pe luna"
Tot in Moldova, flacaii danseaza aruncand cu ironie aceste ersutri
fetelor care nu si-au gasit sot si care au recurs la virtutile magice
ale matragunei:
"matraguna, poama buna,
marita-ma-n iasta luna;
de nu-n asta in cealalta
doar m-oi marita odata
matraguna de sub pat
toata vara te-am udat
si tu nu m-ai maritat
fata mare m-ai lasat"
in judetul Baia, baba mestera merge sa culeaga matraguna insotita de
acelea sau acea careia ii e destinala planta. Ea aduce o lingura de
miere, un pahar de vin, o felie de paine si zahar. Ea cauta matraguna si
o descanta astfel: "doamna matraguna eu cu miere te-oi unge, cu vin
te-oi stropi, cu zahar te-oi indulci si cu paine te-oi hrani(ungi partea
de jos a tulpinii cu miere, o stropesti cu vin si pui painea si zaharul
la lradacina)...
M-am pornit de-acasa, grasa si frumoasa, buna sanatoasa, pe cale, pe
carare. M-am intalnit cu potca-n cale si m-a sagetat prin cap, prin
inima, prin sprincene, prin ochi... si am picat jos mai moarta. Maica
Domnuui m-a auzit plangand si vaicarindu-ma. Ea m-a gomonit: taci
Ileana, nu mai plange,caci eu oi veni si cu apa rece te-oi spala, cu
stergarul te-oi sterge, pe cap, pe gene, pe fata, pe la inima, si repede
ti-a trece si inima ti-oi astampara"
Incantatia fiind incheiata, batrana mestera ia trei radacini de
matraguna pe care le-a gasit inainte, le infasoara si le pune la capul
persoanei pentru care a fost facut decantecul. Aceasta trebuie deindata
sa scoata un chiuit si sa inceapa sa danseze. Atunci baba mestera, ea
pune matraguna colac in traista; se intorc apoi impreuna, una tinand
matraguna in san, atente ca nimeni sa nu chiuie dupa ele. Nu trebuie,
ineinte de a ajunge acasa, nici sa scuipe, nici sa-si sufle nasul, nici
sa urineze. Se pune matraguna pe masa, si casa trebuie pastrat in mare
curatenie. Cateva fire de matraguna in vin sau rachiu asigura
carciumarului clientela. Tinerele fete care o poarta in san sunt
invitate adesea sa danseze sise marita repede. Cateva fire de matraguna
purtate in san, peste tot ude te duci, vor aduce un respect deosebit.
Unii planteaza matraguna in gradina, intr-un loc foarte curat, avand
grija sa nu fie deloc intinata.
In comuna Sapanta, jud maramures, poate sa mearga sa culeaga matraguna
un flacau si o fata sau char grupuri mai numeoase, cu conditia numai de
a nu fi vazuti. Dupa ce au oferit cadouri matragunei, ei danseaza
complet goi, scotand strigate, in jurul ei. Se intorc, la fel atenti sa
nu fie vazuti. Pentru a smulge planta, se sapa in jurul ei cu grija,
pentru a nu o farama. Aceasta e culegerea matragunei "pe bine". Cand
dimpotriva, se culege "pe rau", ea terbuie lovita cu batul culcata la
pamant, facuta bucati si aruncata aceluia cu care se doreste cearta sau
caruia i se vrea moartea, pronuntandu-i-se numele si spunandu-se raul
care i se doreste.
Cand se culege cu scop medicinal, in judetul Baia se invoca matraguna
astfel: "foarte cinstita matraguna imparateasa, te cinstesc cu paine, cu
sare si ma inchin: da-mi tu vestmintele tale. Spala-ma, curateste-ma,
elibereaza-ma de datatura, de facatura. Sa raman curata, stralucitoare
ca argintul trecut prin sita, ca Maica Domnului care m-a adus pe pamant"
In judetul Gorj, matraguna e culeasa cu scop magic dedoua batrane care
"se dezbraca, isi despletesc parul si descanta, facand fel de fel de
miscari din cap, maini si picioare, si fugind intr-o parte ca un nebun.
In judetul Neamt (comuna Garcina), pentru anumite boli grave, se da de
baut pacientului infuzie de matraguna. Cel care e prins de delir si care
trei zile dupa aceea nu si-a revenit, inseamana ca nu se va vindeca
niciodata de boala de care sufera.
Unul din cei mai buni povestitori ai culesului matragunei (pentru a
vindeca) e Simeon Mangiuca, fiu al Banatului, care a scris unul din cele
mai vechi studii despre botanica populara romana. "La dansa, in padure,
trebuie sa te duci cantand, mancand si band, adica bucurandu-te, si
ajuns acolo, te asezi langa ea, tot petrecand de bucurie si nevorbind
nimic cu dansa, pana nu socoti ca si ea va fi cu voie buna. Apoi, dupa
un timp de petecere langa dansa, salutand-o (dand buna dimineata, ziua
sau seara), incepi a vorbi cu ea, preamarind-o si impartasindu-i dorul
pentru care ai venit. Cel bolnav de friguri ia cu sine o camasa noua
de-ale sale, curat spalata, ia miere intr-un pahar neinceput, apa,
arnici, un ban de argint si un colac curat. Luand toate acestea cu sine,
descantatoarea pleaca cu dansul la padure de cu seara, ca sa ajunga
acolo la matraguna la amurg, cand se desparte ziua de noapte. Acolo la
matraguna se asterne camasa bolnavului sub dansa, si celelalte lucruri
duse impreuna cu camasa se pun deasupra acesteia. Apoi, descantatoarea,
facand cruce si inchinandu-se inaintea matragunei, incepe a descanta
astfel: "buna seara matraguna, doamna si mama buna (ori :matraguna mare,
doamna mare), care umbli cu capetele tale pe ceruri, cu radacinile pe
sub pamanturi, iar cu poalele (frunzele) pe vanatari si vanturi, tu,
care esti doamna florilor, caci inaintea ta se inchina si pe tine te
preamaresc toate florile, la tine marog si tie ma inchin cu coatele
goale si cu genunchii goi, si cu fruntea plecata pana la pamant (aci
decantatoarea face matanii, sarutand pamantul), ca tu sa binevoiesti sa
aduci putere si sanatate, adica sa aduci leac pentru bolnavul N.N. etc".
Facand aceasta, batrana se inchina si, dupa ce s-a prosternat pana la
pamant inaintea matragunei si -a urat sanatate si i-a urat sara buna
pentru noapte, se retrage la vreo zece metri, facefocul, se culca si
doarme cu bolnavul intreaga noapte. Dimineata la rasarit, baba mertera
si bolnavul se trezesc si baba se reintoarce la matraguna zicand: "buna
ziua matraguna, maica noastra, doamna buna". Ea reincepe invocatia din
ajun, schimband totisi cateva cuvinte, in loc de"du-te, mergi de cauta
si adu descantecul vindecator", "dusu-te-ai, umblat-ai, cautat-ai si
adus-ai leacul si pusu-l-aiin acest pahar spre a lecui acest bolnav".
Acesta gusta mirea din pahar, in timp ce baba mestra ii varsa toata apa
in cap; ea il unge apoi cu miere, leaga la gatul sau cu firul de bumbac
rosu banul de argint, il imbraca cu camasa noua si se intoarce cu el
acasa.Inainte de a pleca totusi, ea multumeste matragunei, ii ureaza
sanatate si ii celebreaza puterea".
Se culege de asemenea matraguna pentru a vindeca anumite boli precise.
in comuna Doftana (Targu-Ocna) se foloseste matraguna impotriva
durerilor de picioare, de maini, impotriva febrei etc. Dar se culege
pentru vindecare cu acelasi ritual cu care se culege si pentru scop
vrajitoresc. Se pune la fiert apa intr-un vas nou. Inainte de a da de
baut bolnavului, se agata langa patul sau, pentru ca inainte de a fi
gustat din bautura sa delireze ca un nebun. Se spal intreg corpul
bolnavului cu acest sul de matraguna si i se dau sa bea trei linguri din
bautura. Aceasta de trei ori pe zi, trei zile la lrand. Bolnavul nu
trebuie totusi sa manance de trei zile ceapa cruda, nici sa bea rachiu
de doua saptamani sau vin de sase. De lapte dulce s ide alte mancaruri
dulci el nu trebuie sa se atinga de cel putin patru saptamani. In tot
acest timp, bolonavul trebuie tinut foarte curat.
In Moldova, matraguna sialte cateva plante servesc la descnatece
impotriva lipiturii; se vindeca tusea cu frunze de matraguna uscate si
arse.
In alte locuri se folosesc frunzele de matraguna in cataplasme pentru
abcese si impotriva hidrofobiei omului si a vitelor. Pentrucei care sunt
atinsi de febra, se aplica pe frunte si foarte adesea se vindeca. "Atata
e rau ca acest medicament cam inebuneste pe cei ce-l intrebuinteaza, dar
trece destul de crepede". Se recomanda de asemenea matraguna impotriva
durerilor de dinti.
In Basarabia, frunzele sunt folosite si impotriva furunculilor. dar e
foarte probabil ca in Basarabia, ca si in alte provincii romanesti,
folosirea medicala a matragunei (Atropa Belladonna) sa fie inlocuita de
naparc (Bryonya dioica), planta foarte des folosita in medicina populara
basarabeana. In reginea Nistrului de Jos, matraguna e eficace impotriva
viermilor intestinali ai vitelor. Se pun frunze uscate si pisate pe
rani.
Se pune de asemenea matraguna pe pietrele de moara, pentru a atrage
clientela la moara. Crasmarii se folosesc de ea pentu a-si atrage
clientele. "Se platesc atunci doua femei care stiu sa o culeaga. Acestea
aduc tot felul de bauturi din carciuma, apoi maine, sare, un ban si
praf, acesta de asemenea din carciuma, dupa ce l-au invartit de trei ori
in jurul unui butoi, contrar mersului soarelui. Cu toate acestea se
inconjoara matraguna, inchinand si dorindu-le celor ce intra in carciuma
sa nu mai iasa cu punga plina de acolo. Astfel culeasa, ea se pune sub
butoiul cu vin sau, puitna din ea, in bautura. Se si crede, despre unele
carciumi, ca pentru aceea merge lumea la ele, pentruca o aduce
matraguna". Aceeasi credinta apare si in Moldova. Carciumarii pun
matraguna conjurata pe butoiul devin sau pe butoiul de rachiu: acesta
sesfarseste in doua sau trei zile, "pentru ca oamenii beau pana isi
pierd mintile".
Credinta ca cel care poseda matraguna ii poate cere orice si poate sa se
imbogateasca imediat - credinta raspandita in Europa Centrala - se
regaseste in Moldova (jud vaslui). "Mergi intr-o duminica la ea,
gaseste-o intr-un camp, da-i sa manance si sa bea - vin si paine - si
adu-o la tine, inconjutara de lautari si de lume; daca ii faci apoi
cinstea pe care o merita si daca ii faci fata bucuroasa, daca nu te
certi si nu injuri, <vei putea sa o trimiti oriunde, sa ceri orice, pe
care ti-l va da> [subl M.E.]. Dar ai grija: sa nu treaca duminica in
care sa nu-i aduci lautari si romani din sat; si nici sa nu-ti lipseasca
bucuria, mai ales in acea zi."
taranul roman cunoaste si alteplante cu virtute magica pe care trebuie
sa le culeaga asemenea matragunei. In Basarabia, toate plantele
medicinale sau magice care se culeg inainte de Rusalii trebuie sa fie
sapate dupa ce descantatoarea, fiind dusa la ele, pune un pic de paine
langa tulpina su spune:
"eu va dau paine si sare
dar voi sa-mi dati sanatate"
In anumite locuri chiar, se prescrie sa se ia camasa curata cand se
merge sa se culeaga plante magice. Planta numita in Basarabia "iarba lui
Barboi" are "fata de drac", adica "radacina transformata in fata de
diavol". Se pare ca aceasta planta e o varietate de matraguna: ea este
de asemenea eficace pentru deselare si trebuie culeasa dupa un ritual
identic. se pleaca in cautarea ei marti seara; cel care merge nu trebuie
sa priveasca inapoi nici la dus, nici la intors; trebuie sa aiba o
camasa curata si sa nu spuna un cuvant de-a lungul drumului. Punand
alaturi de camasa o bucata mica de paine si un capat de panza, el spune
incantatia urmatoare:
"eu va dau paine si sare
dar voi sa-mi dati sanatate"
O alta iarba, "inalta, intr-un fir, cu frunzele camatasea", se culege la
fel, in zilele de mare sarbatoare, cea care o ia schimbandu-si lenjeria
si saplandu-si corpul". Se pune painea si se spune:
"eu va dau paine si sare,
dar voi sa ma faceti folositoare"
se da aceasta iarba tinerelor fete, pentru a o pune in apa in carese
scalda, "apa luata din Nistru inainte de rasaritul soarelui". NImeni
atunci nu le uraste. La fel ca tinerele fete care aduc matraguna, ele au
simpatia tuturor, sunt invitate la dans si au noroc in dragoste. E de
altfel o regula generala ca femeile care merg sa ia ierburile sa fie
curate pe corp si sa poarte haine proaspete; altminteri, planta nu are
nici o eficacitate. Se pun painea si sarea si se spune:
"fac cruce si bat matanii
si pui painesi sare
sa-mi dai leac"
O alta planta, <iarba cu 5 degete> (Potentila rectra), un fel de
panaceu, buna penrtu toate bolile, trebuie pusa la fiert intr-un vas
nou, dupa ce ai pus-o in fata icoanei si te-ai inchinat de trei ori. In
acelasi timp se invoca :iti dam paine si sare, sa ne aduci noroc"
Si in basarabia (satul Nicsan) se culege scolopendra (Nephroditum filix
mas) dupa ce s-au pus painea si sarea si s-au facut plecaciuni de tei
ori. invocatia e urmatoarea: "asa cum se lupta pentru paine, as afac
tinerele fet esa se lupte pentru mine". Alta informatoare (60 de ani,
analfabeta) da urmatoarele indicatii; "Du-te la navalnic, inchina-te,
pune painea, sarea si zaharul si fa plecaciuni de 9 ori: <<pe dragoste
ai crescut, pe dragoste te rup. tu, cistit impart navalnic, cum tu ai
stiut creste si ai stiut a navali peste toete florile, asa sa navaleasca
toata lumea la [cea] care te-a cumparat>>. Apoi il pui in ceara, il
porti, t espeli cu el". La fel in Tara Oasului sunt alte plante decat
matraguna care se sapa punanfd langa radacina poua, pasca, vin etc.
Datina de apune anumite daruri in alocul plantei pe care o iei se
intalneste si la romani. Pliniu vorbeste de verbina (Hist. nat. XXV,
59), de planta numita Asclepion (XXV, 11), de scanteiuta (Anagalis
arvensis; XXX, 92)
de Mircea Eliade
|
|
Poeme |
|
|
RUGA…
Ia-ne Doamne orice perspectiva
Roza, tricolora, cum o fi,
Ia-ne si bomboana din coliva,
Dar reda-ne verbul a iubi.
C-am uitat sa ne iubim, parinte,
Si ne omoram noi intre noi
Da-ne saracia dinainte
Dar revarsa-ti dragostea spre noi!
Nu ma bate, frate, nu mai da!
Uite cum se zbate luna-n tampla mea!
Nu ma bate, frate, ma omori!
Uite cum se zbate sangele-mi pe flori!
O ciozvarta de orgoliu-acolo,
Setea de putere-a oarecui
Ne-a-mbracat sperantele in doliu
Si ne-a dat sa fim ai nimanui!
Nu sunt lacrimi multe-n tara asta,
Noi am plans in noi, si-a fost mai greu,
Dar ma doare ca ne-a spart fereastra
Si ne vede-n lacrimi Dumnezeu!
autor:Necunoscut
***
COLINDA…
Florile de mar uscate
Le-am uitat in carti presate
Si cand vantul iernii geme
Florile se fac poeme.
Si poemele ma cheama
Sa le trec fara de vama,
Din cerneluri si hartie,
In plans greu de ciocarlie.
Cand colindele rasuna,
Imprejurul meu se-aduna
Roi de flori de mar uscate
Si colinde necantate!
Si ma-nvart, si ma ridica
Pan' se face lumea mica,
Si ma leagana-n descantec
Pana ma prefac in cantec...
Apoi ma strecor in casa
Unde-i mai saraca masa
Ma fac lacrima pe ochii
Reci ca moartea-ai Babii Dochii...
Apoi ma strecor la grinda,
Rugaciune si colinda,
Floare grea de mar presata
La casa necolindata...
Sau m-arunc peste taciunii
Care-nfoaie ca paunii,
Hot de flacari jucause
Peste lemne si cenuse.
autor:Necunoscut
***
Rugaciune Nescrisa e
istoria poporului meu Dac
Si mare e durerea ce-acuma ma cuprinde
Veni-vor oare timpuri sa pot si eu sa fac
Macar un sfert, o parte din ce-au lasat stramosii?
Sa pot sa-mi cresc copiii in legea cea curata
Asa cum au trait demult, inaintasii,
Sa spulber azi uitarea ce greu s-a asezat
Pe timpla incercata a Sfintei Mele Dacii !
Da-mi Doamne azi Puterea ca ochii sa-mi deschid
Sa mai privesc odata la cerul cel albastru
Si fa Mare Zamolxis ca miine sa ridic
In lupta cu uitarea stindard, pe Lupul Dacic!
autor:Getul
***
|
|
|
|
|