Motto: „a plecat la razboi [Traian] cu soldati incercati, care dispretuiau pe parti, dusmanii nostri si nu se sinchiseau de loviturile de sageati ale acestora, dupa grozavele rani ce le-au fost pricinuite de sabiile incovoiate ale dacilor”
Fronto, Principia Historiae, II (trad. in Izvoare privind istoria Romaniei, I, 1964, pag. 533)
Nenumaratele cercetari facute, au adus contributii deosebite la dimensionarea civilizatiei ii a culturii geto-dacice, la fixarea locului pe care il ocupa dacii in ansamblul Europei antice si a aportului acestora la imbogatirea tezaurului cultural universal. Sapaturile arheologice efectuate in ultimii treizeci de ani, pe tot cuprinsul Daciei, printre care la loc de frunte se numara cele din complexul situat in muntii Sebesului, cele de la Piatra Craivii Tilisca, Bãnita, Capalna, Cugir, Pecica, Racot si inca multe altele din spatiul intracarpatic la care se adauga cele de la Poiana, Racatau, Brad, Piatra Neamt, Barbsi, Carlomanesti etc, din Moldova sau cele de la Crãsani, Bucuresti, Popesti, Cotofenesti, Bazdana, Sprancenata etc, din spatiul extracarpatic au adus noi si importante date cu privire la metalurgia dacilor. Pe langa sapaturi s-au efectuat numeroase studii cu privire la prelucrarea fierului. Toate acestea ne ingaduie astazi definirea civilizatiei fierului la daci cat si rolul metalurgiei la desavarsirea civilizatiei dacice.
Armele se pot inscrie printre elementele care pot ilusta gradul de civilizatie al unei populatii. Cercetarile au dovedit ca cele mai vechi piese de fier descoperite la noi dateaza din Hallstatt A, (sec. 12 i.e.n.) existand indicii ca reducerea si prelucrarea se faceau pe loc, fapt dovedit cu certitudine pentru faza urmatoare (Hallstatt B). O aparitie atat de timpurie a metalurgiei fierului arãta stadiul la care ajunse-se metalurgia fierului in perioada de maximã inflorire a statului dac.
Iscusitii mesteri geto-daci care prelucrau de multa vreme si cu deosebita pricepere bronzul au invatat si prelucrarea fierului ce implica o tehnologie mai complicata. In atelierele faurarilor, care aveau un inventar bogat de nicovale, baroase, ciocane, clesti de forme si dimensiuni diferite, dalti, dornuri, pile, mestesugarii daci realizau o mare diversitate de unelte si arme. Piesele de fier erau lucrate prin martelare, se incalzea si apoi se intindea si se uniformiza forma obiectului ce se dorea obtinut. Cu daltile se taia piesa apoi se suda—prin batere la cald—sau se gaurea. Calitatea pieselor este dovedita de lipsa urmelor de zgura din piesele finite sau din lipsa pieselor stangaci executate. Diferite procedee de calire asigurau duritatea si rezistenta obiectelor de fier prelucrate. Maiestria mestesugarilor autohtoni in ce priveste calirea este demonstrata de faptul ca toate piesele gasite sunt calite, ba mai mult, calirea nu este uniforma ci se executa diferentiat, numai asupra parailor active din piesa.
In sec. 3—2 i.e.n. se constata o considerabila inmultire a cuptoarelor de redus minereu raspandite fiind pe intreaga arie de locuire a geto-dacilor. Din fier se lucrau uneltele de baza in agricultura, nenumarate unelte mestesugaresti si un impresionant arsenal militar. Atelierele de fierarie descoperite atat in interiorul cat si in exteriorul arcului carpatic erau capabile sa satisfaca necesitatile in obiecte de fier ale comunitatilor de pe cuprinsul intregii Dacii.
Se presupune ca secera ca atare este o inventie nord-tracica [1] avand centrul in interiorul arcului carpatic, din care secera ulterior s-a dezvoltat arma nationala a dacilor -FALX DACICA—sabia incovoiata.
Falxul este un soi de secera mai mult sau mai putin adusa de varf, ceva mai mica decat sabiile lungi si curbe sarmatice. Este arma tipica de lupta a dacilor drept pentru care apare figurata pe numeroase monumente si pe monede imperiale din secolele II-III en. Ilustrarea ei abunda si pe scenele de pe Columna lui Traian [2] de la Roma sau pe monumentul de la Adamclisi [3]. Putinatatea exemplarelor gasite in site urile arheologice arata importanta pe care o aveau ca prada de razboi, dar cu tot acest impediment s-au gasit exemplare—sau fragmente—in aproape toate cetatile importante cercetate. Acest lucru ne da o dimensiune a numarului de exemplare existent in epoca de maxima inflorire a statului dac.
Multitudinea de reprezentari a acestei arme specifice denota popularitatea ei in arsenalul lumii antice si impactul pe care aceasta arma l-a avut in bataliile pe care dacii le-au purtat, fie in Dacia fie acolo unde i-a insotit pe purtatorii ei. Un astfel de exemplu il reprezinta o inscriptie de pe o cladire din castrul Cohortei I Aelia Dacorum. Aceasta inscriptie cu relief reprezentand sabia dacica contine si numele truibunului Claudius Menander care a tinut sa-si sublinieze descendenta dacica prin raportarea la sabia incovoiata [4]. Mai mult inca una din legiunile participante la razboaiele dacice si ramasa in zona Sarmizegetusei pentru supravegherea zonei si-a incrustat numele unitatii pe un bloc de marmura prin cioplirea literelor sub forma de sabii curbe [5]
Este foarte probabil ca, la origine, Falx Dacica sa fi fost o simpla unealta, folosita la recoltarea fainoaselor, si sa fi evoluat, datorita dublului rol al taranului dac, nevoit adesea sa lase muncile campului si sa apuce armele. Acesta este si motivul pentru care falxul este o arma folosita indeosebi de catre pedestrime. Aparitia sabiei curbe in forma ei consacrata coincide cu trecerea de la epoca bronzului la cea a fierului, metal mult mai potrivit pentru o astfel de arma-unealta [6].
Aceasta arma este raspandita in toate tinuturile geto-dacilor fiind exportata si in lumea celto-germana si sarmatica. Avea lama lunga si ingusta, ascutita pe partea concava si prevazuta cu un maner de lemn sau de os, foarte potrivita pentru taiere si spintecare si mai putin pentru impungere. Unele exemplare descoperite prezinta santuri de scurgere a sangelui [7] si incrustatii pe lama. Varianta mai scurta se numea Sica ( in limba daca) iar cea lunga ( cu o lungime medie intre 0,60—0,70 cm) se numea FALX (in limba latina) [8]. Falxul era curbat inspre treimea anterioara ceea ce o facea deosebit de eficace impotriva ligamentelor picioarelor inamicilor.
Falxul in sine este o arma inspaimantatoare: lama curbata asemenea unui cosor asezata la capatul unui maner de lemn se dovedea a fi o arma mortala in mainile unui luptator bun si toate populatiile care inconjurau tara dacilor au invatat sa se teama de ea .[9]
Actiunea de taiere se facea printr-o miscare de lovire si tragere. Taierea era amplificata de folosirea ambelor maini. Cand era folosit cum trebuie putea taia cu usurinta un membru sau sa putea decapita un adversar. Deasemenea datorita ciocului care rezulta din curbura si a manerului lung putea patrunde prin coifuri si armuri, provocand rani grave sau producand comotii cerebrale in cazul loviturilor la cap.
Luptatorii foloseau de obicei falxul pentru a croi o cale prin unitatile inamice compacte, dar puteau lupta la fel de bine impotriva cavaleriei usoare datorita lungimii falxului.. Cei inarmati cu falxuri, care se asemana ca mod de folosire cu romphaia tracica, luptau in unitati mici, avand ca dispozitiv de lupta modelele scitice de triunghi cu varful inainte. Deoarece aveau nevoie de spatiu pentru a-si folosi armele cat mai avantajos, nu foloseau decat rar scuturi caci acestea i-ar fi incomodat. De obicei ei luptau cu pieptul gol si numai cu o scufie pentru protectie.
Falxul era o arma grea, manuita cu ambele brate. In unele reprezentari pare sa fie o lama asemanatoare unei coase atasata la capatul unui maner rezistent de lemn sau alt material, iar in altele pare mai degraba asemanatoare unei sabii, luand o forma usor curbata. Faptul ca putea cauza rani grave sau amputari, a generat atata teama in randul soldatilor romani incat un grup special de legionari purtau armuri la brate si picioare si erau oponenti ai luptatorilor cu falxul. In urma tot mai deselor intalniri ale romanilor cu manuitorii de Falx, a facut ca armurierii romani sa adauge doua benzi transversale de metal pe coifurile soldatilor pentru a putea rezista loviturilor naucitoare.
Printre primele reprezentari grafice care ilustreaza sabia incovoiata poate fi socotit si blocul de piatra de var descoperit la Gradistea Muncelului si pastrat la Muzeul din Deva. Relieful a fost gasit in afara perimetrului cetatii si este de dimensiuni modeste (h=0.83m; lat.= 0.57 cm si grosimea de 0.33 cm) si executat grosolan, conservat intr-o stare precara, reprezinta doua personaje din care unul in picioare cu o lance in mana si altul asezat pe pamant, avand capul acoperit cu o boneta. Langa acest personaj—fara indoiala un tarabostes dac—se vede o sabie curba, de fapt cu lama dreapta si numai catre capat curbata brusc. Nationalitatea acestui individ este precizata de sabia curba, figurata in spatele lui. Genul acesta de sabie apare des pe monedele imperiale romane batute dupa terminarea razboaielor de cucerire a Daciei cat si pe monumentul roman din Britania (B.Mitrea, Sabie dacica pe un monument roman din Britania, in Revista ist. Romana, IX, 1939, pag. 264—270)
O alta reprezentare a falxului dacic este pe placa de marmura gasita tot la Gradistea Muncelului printre ruinele unei cladiri si aflata acum tot in custodia Muzeului din Deva. Aceasta placa de dimensiuni ceva mai mari ( 1,115 mX 0,57m) si in campul superior, incadrate de o tabula ansata se afla mai multe semne adancite si executate sub forma de litere intruchipand intr-un fel artistic numele Legiunii a IV Flavia Felix. Cercetatorii au stabilit ca aceasta legiune a fost cantonata la Sarmizegetusa—probabil prin cateva detasamente de supraveghere dupa primul razboi dacic si sigur prin mai multe efective dupa cel de al doilea (Dio Cassius, XVIII, 9, 7). Este relevant faptul ca o legiune a ales sa isi graveze numele sub forma de sabii curbate pentru a intelege faima acestui tip de arma. (M. Macrea, Sargetia, II. 1941, pag. 133-136)
Faptul ca aceste arme au reprezentat principalele trofee luate de catre invingatori a facut ca numarul de exemplare gasite sa fie extrem de mic. Totusi in aproape toate cetatile si localitatile mai importante din Dacia s-au gasit sabii curbe, intregi sau fragmentare.
Pumnalele curbe—Sica—au fost gasite in mai multe morminte dacice din Transilvania cum sunt cele de la Blandiana (H. Ciugudean, in ActaMN, XVII, 1980, pag. 425—426, fig. 2/1—2),
—Tartaria(H.Ciugudean; D.Ciugudean, Ephemeris Napocensis, III, 1993, p. 77—79.),
—Calan (Sargetia XXX, Mormantul tumular dacic de la Calan (jud. Hunedoara), A. Rustoiu; V.Sarbu, I.V. Ferencz)
—Osen (B.Nikolov, Trakiijski nahodki ot Severozapadna Balgaria, in Arheologija—Sofia, XXXII, 1990, 4, fig. 9, 10)
—Tarnava (B.Nikolov, Trakiijski pametnici vav Vracansko, in Izvestija—Sofia, XXXII, 1965, (in NV Bulgariei)
—Calarasi ( C.S Nicolaescu—Plopsor, Antiquites celtiques, in Oltenie, in Dacia, XI—XII, 1945—1947, pl. I/6)
—Cetate (in Oltenia) (idem)
—Cugir (I. H. Crisan, Civilizatia geto-dacilor, II, Bucuresti, 1993, fig. 11)
—Popesti (jud Giurgiu) (Al. Vulpe, La necropole tumulaire gete de Popesti, in Thraco-Dacica, I, 1976, pag. 201, fig. 14/2-3)
—Solotvino (Ucraina Transcarpatica)—-cea mai nordica—- (A. Rustoiu, E. A. Balaguri, C, Cosma, Solotvino—„Cetate” (Ucraina Transcarpatica). Asezarile din epoca bronzului, a doua varsta a fierului si din evul mediu timpuriu, Cluj-Napoca, 2002,fig. 4 dreapta)
—Histria ( D.M Pippidi et al., Raporta asupra activitatii tantierului Histria in campania 1956, in Materiale, V, 1959, pag. 309, fig.11)
Cercetarile arheologice efectuate in diverse puncte ale fostei Dacii au dovedit dezvoltarea deosebita a metalurgiei cu cel putin doua-trei secole inaintea cuceririi romane, transformand civilizatia dacica intr-o civilizatie binara, o civilizatie a lemnului dublata de o civilizatie a fierului de tip La Tene perfect comparabila cu cea a celtilor si cu nimic mai prejos decat cea romana
[1] –Clemens Flavius Alexandrinul 1, 16, p. 132 (Stahlin, II, p. 49). „Tracii au inventat asa-numita «harpe». Este un cutit mare, incovoiat”
[2] –Radu Vulpe; Columna lui Traian, monument al etnogenezei romanilor; Editura Sport—Turism; Bucuresti, 1988
[3] –V. Barbu; Adamclisi, Edit. Meridiane, Bucuresti, 1965
[4] –I.I. Russu; Daco-geti ?n imperiul roman, Edit. Academiei, Bucuresti, 1980
[5] –I. Glodariu, E. Iaroslavski, Civilizatia fierului la daci, Edit. Dacia, Cluj-Napoca, 1979
[6] –Gheorghe Tudor; Armata geto-daca, Edit. Militara, Bucuresti, 1986
[7] –Nicolae Lupu; Tilisca, asezarile arheologice de pe Catanas, Edit. stiintifica si Enciclopedica, Bucuresti, 1989
[8] –I.Glodariu, E. Iaroslavski, opera citata
[9] –N. Densusianu, Istoria militara a poporului roman, Edit. Vestala, Bucuresti, 2002
Catalin Borangic
RSS