„Toate aceste tezaure asteapta insa si vor mai astepta pe sapatori, care, din asezarile viilor si din mormintele adormitilor din Campia munteana, ca si din platoul transilvan, sa le cheme iara la lumina zilei.”
V.PARVAN - GETICA
In august 1953, in cariera de andezit aflata intre localitatile Sancraieni si Jigodin, jud. Harghita, in apropierea unei asezari dacice, a fost descoperita cea mai insemnata marturie a toreuticii geto-dacice tarzii, sec. I i.e.n. - I. e.n.). In urma aruncarii in aer a unei stanci ce ameninta cu prabusirea, a iesit la iveala o buna parte a unui tezaur de vase si podoabe de argint. Spunem o buna parte, fiindca el ar fi trebuit sa cuprinda cel putin inca doua fibule si mai multe monede decat cele doua piese recuperate: o tetradrahma din insula Tasos si o drahma emisa de orasul Dyrahium.
Vasele ce alcatuiesc tezaurul recuperat sant: doua cupe hemisferice cu buza profilata, trei cupe conice lise (netede) la exterior, dintre care la una se pastreaza doar partea superioara ornamentata, opt cupe cu picior si cu doua toarte (una din cupe, doar fragmentar). Acestor vase de baut li se adauga doua bratari, si cele doua monede mentionate mai sus.
Desigur si in cazul tezaurului de la Sancraieni, ca la atatea alte realizari de acest gen din sanul societatii geto-dacice, am putea vorbi de finetea executiei artistice, de bogatia motivelor ornamentale — adica de multe din elementele pe care le-a relevat, in general, toreutica geto-dacica si pe care le-am subliniat in articolele consacrate altor tezaure. Dincolo de aceste trasaturi generale, tezaurul de la Sancraieni ne furnizeaza insa temeiuri pentru o analiza a conceptului pe care geto-dacii il aveau despre spatiu si forme — concept legat nemijlocit de esenta spiritualitatii geto-dacilor, analizata de Vasile Parvan, de Lucian Blaga si de alti ganditori ce s-au aplecat asupra civilizatiei stravechilor locuitori ai acestui pamant.
Sa explicam.
Civilizatia geto-dacica nu ne-a lasat, in general, monumente arhitectonice in piatra. Chiar la Sarmizegetusa Regia, elementele de suprastructura ale Zonei sacre par a fi fost de lemn, numai fundatia fiind din piatra. Si aceasta nu din pricina nepriceperii geto-dacilor de a utiliza piatra ca material de constructie, ci pentru simplul motiv ca lemnul era cea mai lesnicioasa si imbelsugata materie prima. Din pacate insa lemnul este perisabil, el nu rezista intemperiilor si, din acest motiv, asemenea constructii nu au ajuns pana in zilele noastre, in absenta lor, iata ca avem posibilitatea de a decodifica ideile despre spatiu la geto-daci prin intermediul unor obiecte de pret, care, printr-o serie de elemente ale lor, tind sa sugereze monumentalul unei constructii de mari dimensiuni. Precizez ca nu este vorba de o interpretare sui-generis. Si in alte cazuri cercetatorii au pornit de la arhitectura vaselor ceramice de lux (in speta, ceramica greceasca de tip Dipylon, a perioadei geometrice) pentru a descifra ideea de spatiu la un popor, suplinand astfel absenta unor construcatii care sa reziste in timp pana la noi.
Ce elemente ne furnizeaza, din acest punct de vedere, vasele de la Sancraieni?
In lumea elenistica (civilizatie ce a influentat cultural o arie geografica mult mai larga decat intinderea ei teritoriala propriu-zisa), vasele de argint au cunoscut o mare raspandire din Asia Mica pana in Peninsula Iberica — produsele caracterinzandu-se prin unitate tipologica, chiar prin stereotipie. Iata ca vasele de la Sancraieni confera sensuri noi acestei stereotipii, demonstrand de la inceput originalitatea, capacitatea interapretativa a mesterilor argintari geto-daci.
Este cazul, in primul rand, al cupelor conice, forma obisnuita la vasele din lumea elenistica. S-ar putea argumenta ca asemenea forme sant optiunea gustului vreunui orfevrier sau poate al beneficiarului localnic, neavand in nici un fel semnificatia care li s-a atribuit, in acest caz se cuvine amintit ca astfel de forme se intalnesc si la alte obiecte descoperite in alte locuri din tara: principele preot, figurat sezand, de pe obrazarul drept al coifului de aur de la Baiceni (jud. Iasi) tine in maini un ryton si o cupa conica, drept vase rituale.
Celebrul vas de cult monumental descoperit la Gradistea de Munte, purtand nu mai putin vestita inscriptie DECEBALVS PER SCORILO, reda aidoma la proportii mari, fireste, forma conica a vaselor de la Sancraieni. In sfarsit in mai multe asezari dacice din Campia munteana au fost descoperite cupe conice miniaturale din lut. Aceeasi forma repetata la trei dimensiuni diferite ne obliga sa recunoastem deschiderea spirituala a vechilor locuitori ai Daciei, capabili sa preia, sa asimileze si sa se exprime pe plan artistic in felul ei propriu!
Aceeasi originalitate o constatam si in cazul cupelor cu picior de la Sancraieni. Rezulatat al iradierii elenistice, care in sec. I i.e.n. s-a facut simtita din plin in interiorul arcuslui carpatic, cupele cu picior erau la inceput cantaroide (adica similare vaselor grescesti cu picior scurt si doua toarte, numite din aceasta pricina cantaros = carabus). Analiza cupelor de la Sanacraieni (indeosebi cele notate cu nr.9 si 8 in studiul lui Dorin Popescu: Dacia, II, 1958, pp. 164-167) vadeste maniera originala de evolutie a acestui motiv, care, finalmente, se elibereaza complet de prototipul elenic. Insasi cupele vaselor se modifica devenind din ovoidale, hemisferice. Picioarele cilindrice se lungesc, capata o nodozitate centrala, incat existenta piciorului inalt anuleaza utilitatea toartelor, care nu fac altceva decat sa mareasca instabilitatea vasului. Aceasta supraetajare de elemente seamana, intrucatva, cu grandilocventa pe care barocul o va aduce mai tarziu in istoria artelor. Sa nu uitam insa ca civilizatia romana procedase la fel, etajand elemente unele incompatibile, ale arhitecturii grecesti! Evolutia cupelor cu picior de la Sancraieni vadeste, asaadar, vointa torentului de a descoperi noul, de a crea o monumentalitate compusa din elemente diferite, puternic proafilate.
In sfarsit, original este si aspectul decorativ. Exterioarele cupelor hemisferice cu picior sant impodobite cu motive tipice asa-ziselor cupe deliene de ceramica, descoperite cu precadere in asezarile de la sud de Carpati.
Mai ramane sa subliniem un aspect al semnificatiei teazaurului de la Sancraieni. Vreme de doua secole, tezaurele monetare au constituit, dupa cum am vazut, o forma de stocare a argintului. O data cu inaintarea legiunilor romane in Balcani si cu slabirea economiei elenistice, argintul pentru baterea monedelor — procurat din sudul Peninsulei Balcanice — a scazut cantitativ. Aceasta are drept urmare faptul ca, pe de o parte, ultimele monede geto-dacice au samburele din bronz si doar o pojghia exterioara de argint, iar, pe de alta parte, tezaurizarea putinului argint inceteaza de a se face prin monede, ci sub forma de vase.
Cele doua monede descoperite impreuna cu vasele de la Sancraieni arata care era sursa argintului — Peninsula Balcanica. Vasele insesi, ca si multitudinea de marunte tezaure descoperite pe intreaga arie geto-dacica, vadesc noua forma sub care va fi acumulat metalul traditional al economiei de schimb in lumea egeica si traco-dacica.
de MIHAI GRAMATOPOL
RSS