Socotit de Dante „il maggior poeta, duca e maestro” (cel mai mare poet, conducator si maestru ) al pleiadei scriitorilor latini din „veacul de aur” al lui Octavian August, Publius Vergilius Maro (70-19 i.e.n.) — cunoscut, cel mai adesea, doar sub numele Vergiliu — a lasat, in importanta sa opera, cuprinzand pe langa vasta epopee Eneida, o culegere de poezii pastorale (Bucolice) si un poem despre munca pamantului (Georgice) in care gasim numeroase informatii nu numai despre romani si stramosii lor, ci si despre multe alte popoare cunoscute lumii de atunci. intre acestea, tracii si ramura lor nordica — geto-dacii, precum si alte neamuri, sithonii, bisaltii, ciconii, bebricii, edonii. Nu lipsesc agatarsii, care, potrivit lui Heredot, locuiau in podisul Transilvaniei si in centrul Moldovei. Deseori vorbeste Vergiliu si despre legendarele amazoane pe care le considera de origine traca „Threiciae amazones„.
Despre fiecare din aceste neamuri, poetul mantovan (s-a nascut in orasul Mantova) ne da amanunte interesante. Astfel, in legatura cu getii vorbeste de pustiul getic „deserta Getarum” — din nordul gurilor fluviului Dunarea — dar si de ogoarele lor, ocrotite de zeul Marte „Mars Gradivus„, in ipostaza sa de zeu nu al razboiului, ci al semanaturilor.
Una dintre cele mai comentate informatii despre geti este cuprinsa intr-un vers din Georgice (II,- 497) — coniurato descendens D acus ab Histro (dacul coborator de la Istrul [Dunarea — n.n.] pe care a jurat). Potrivit unor mentiuni din opera istoricului Aufidius (care a trait ?n sec. I e.n.), dacii ar fi avut obiceiul ca, de fiecare data cand porneau in expeditie, sa bea din apa fluviului Istru, jurand sa nu se intoarca din lupta decat biruitori. Dar verbul coniurare mai are un sens, acela de „a constitui un fel de coalitie„. Asadar, nu este exclus ca Vergiliu sa se refere la o coalitie a neamurilor geto-dacice, ce traiau pe ambele maluri ale Dunarii. Aceasta „coalitie” constituia desigur acel „pericol dacic„, despre, care vorbeste Horatiu, alt mare poet din „secolul de aur” al lui Octavian August, in anul 31 i.e.n., cand Roma traia sub psihoza unei iminente invazii dacice dinspre nord-est, prin Pannonia si Alpii Carintiei, o intrebare frecventa in capitala imperiului arata Horatiu, era „numquid de Dacis audisti?” (ce-ai mai auzit despre daci?).
Pamanturile traco-geto-dacilor se intindeau, cum rezulta din opera lui Vergiliu, spre tinuturile „polare„, avand drept limite la sud, Marea Egee si la est Pontul Euxin. El considera spatiul tracic ca foarte indepartat, dincolo de el aflandu-se regiunile hiperboreene, intinderile vesnic acoperite de omaturi si gheturi. Cand incepea sa bata crivatul, intregul peisaj tracic isi schimba aspectul. O imagine vie a acestor tinuturi tracice, asa cum o vedea poetul, se desprinde din Georgice (III, 349-381). Stihurile vergiliene ne vorbesc despre „Istrul rostogolind nisipurile galbene„, de zapezile de-acolo, de carele ce trec peste apa inghetata a raurilor, de apele marii, favorabile mai inainte navelor, acum insa blocate de ger, de vinul pe care il tai bucati cu securea, de oameni imbracati cu blanuri de fiare, care beau zeama de sorb, ce imita rodul vitei s.a.m.d.
Toate aceste imagini constituie, in buna masura, rodul fanteziei unui meridional neobisnuit cu iernile reci ale tinutului carpato-danubian. Pe de alta parte insa in imagini aproape identice a descris tinuturile noastre si poetul Ovidiu, in perioada in care a trait exilat in Tomis. Nu este deci exclus ca — asa cum par s-o indice si alte izvoare ale vremii (istorii, geografii s.a.) — perioada cuprinsa intre sec. I i.e.n.-sec. II e.n. sa fi cunoscut o racire accentuata a climei, marcata prin ierni deosebit de aspre.
De mare interes pentru cercetatorul modern sunt informatiile din Eneida despre diferite personaje mitologice sau capetenii legendare ale tracilor: regi si printese, ca Tereu, Thesus, Lycurg, Harpalyce, luptatorul Butes ce se falea ca se trage din neamul regelui Amycis al bebricilor — trib tracic. Tot traci erau regele Ciseu (a carui fiica, Hecuba, a fost sotia lui Priam) si Polymnestor sau Polymnester, casatorit cu Ilione, fata cea mare a regelui Troiei. Toate aceste personaje apar in Eneida si ni se pare sugestiv sa aratam ca arheologia zilelor noastre a relevat ample similitudini intre descoperirile de la Troia si descoperiri arheologice de pe teritoriul Romaniei (asa-numita cultura Babadag).
Din trasaturile fizice si sufletesti ale acestor personaje, ca si din alte informatii cu privire la semintiile tracice, putem reconstitui, in tehnica mozaicului (punand informatie langa informatie), portretul tracilor, asa cum il vedea marele poet antic. Erau oameni de statura inalta, uneori chiar uriasa, ca Butes, de pilda. Se infatisau cu o vigoare deosebita, ca oameni din tinuturile nordice, deprinsi cu frigul, cu asprimile vietii. Oricand gata de lupta, erau vestiti pentru sagetile lor. O tolba cu sageti trace e oferita ca premiu la jocurile funebre organizate de Enea in Sicilia, pentru a comemora moartea lui Anchise. Tolba avea o cingatoare lata, era batuta cu aur si cu o pafta dintr-o piatra scumpa, stralucitoare.
Tracii insa nu erau numai razboinici, ci si crescatori de vite si agricultori. Caii tracilor aveau mare faima printre eroii Eneidei. Turnus, unul din tovarasii lui Enea, mergea „calare pe un cal trac cu pete albe, cu pintenii gleznelor albi si purta sus fruntea tot alba„. Cresteau, de asemenea, turme de oi, pricepandu-se la tamaduirea animalelor.
Agricultura constituia o indeletnicire importanta, „tracii ara”, mentioneaza Vergiliu, atunci cand vorbeste de cetatea intemeiata de Enea la varsarea Hebrului.
O indeletnicire de seama era si viticultura. Pentru baut vinul, foloseau craterae, vase de forma si marime diferita. Un asemenea crater descrii de Vergiliu era „un vas cu chipuri sapate pe dansul, pe care Ciseu, regele Tracici i l-a dat [lui Anchise], odinioara ca amintire si chezasie a prieteniei„. Astfel de vase, cari amintesc mult de rhytoanele atestate prin descoperiri arheologice, vadesc inclinare; pentru frumos si maiestria artistica a tracilor. Calitati ce au facut, dealtfel, faima lui Orfeu mitologicul personaj trac care cantand din lira sau din acel instrument propriu tracilor pe care Vergiliu il numese Threicia cithara a, reusit, fie si pentru putina vreme, sa patrunda in Infern, pentru a o vedea pe iubita lui sotie, Euridice.
de IOAN MICU
RSS