Tipul asezarilor umane a fost determinat si influentat din cele mai vechi timpuri de stadiul de dezvoltare al societatii si de factorii naturali existenti in imprejurarile istorice date.

Datorita conditiilor geografice si climaterice prielnice, Campia Munteniei a oferit de-a lungul veacurilor posibilitatea de a fi neintrerupt locuita. Continuand obiceiurile inaintasilor, daco-getii si-au intemeiat in numeroase locuri ale campiei, fie asezari de tip rural, fie centre fortificate si aglomerate in spatii restranse. Indiferent de caracterul asezarilor, ele au fost situate in imediata apropiere a apelor curgatoare, deoarece apele, ca si vaile, constituiau drumuri sigure , iar vecinatatea raurilor garanta securitatea in cazul incendiilor sau eventualelor atacuri venite din afara.



In raport cu albia apelor, getii si-au fixat asezarile, de obicei, pe terasele joase sau inalte ale raurilor, pe boturi de dealuri, in majoritate inconjurate din doua sau trei parti de ape.
Din categoria asezarilor geto-dace nefortificate amintim pe cea de la circa 10 km nord-vest de orasul Giurgiu si la 2 km departare de satul Ghizdaru, unde geto-dacii au ocupat o terasa de sub care izvoraste paraul Gurbanul, alcatuind o asezare deschisa.
Asezarile deschise si nefortificate artificial, dealtfel cele mai numeroase in regiunea de campie, se pare ca au fost preferate de catre geto-daci. Ca statiuni de acelasi tip pot fi mentionate si cele din apropierea apei Mostistei: Manastirea, si Piscul Coconi, iar din vecinatatea Dambovitei: Negoiesti, Budesti - punctul Ciocarla - si altele.

Pe actualul teritoriu al orasului Bucuresti au fost depistate, atat prin cercetari arheologice mai vechi cat si prin cele recente, o serie de statiuni deschise plasate tot in preajma apelor. Caracteristica in acest sens este asezarea de la Dudesti, identificata pe o colina inconjurata de trei parti de vechea albie a Dambovitei. La Catelu Nou, populatia geto-dacilor a ocupat un spatiu ridicat, de forma triunghiulara, marginit pe laturi de balta Colentina - Pantelimon, in timp ce la Bragadiru asezarea este situata pe un promontoriu intins si nu prea inalt,la distanta de circa 200 m fata de vechea albie a raului Sabar. La Tanganu, locuirea se afla pe una dintre terasele inalte ale raului Dambovita, la confluenta luncii largi a acestui rau cu valea Tanganului, fiind in acelasi timp aparata de codrii care formau si continua sa alcatuiasca si in zilele noastre padurea Cernica.

In partea de nord a capitalei, prin anii 1929 - 1930, se descopera o asezare din a doua epoca a fierului, instatalta fiind pe o terasa deschisa, ce domina si astazi locul de confluenta al raului Colentina cu lacul Tei,la punctul denumit Tei. Numarul locurilor de pe boturi de dealuri ori pe platouri inalte este destul de ridicat; ne-am limitat la a da doar cateva exemple. Tipul acesta reprezentativ de asezari are unele trasaturi comune:
1) sunt mult raspandite;

2) nu sunt organizate dupa vreun criteriu bine
determinat, casele fiind dispuse la distante variabile intre ele.

Locuirile fortificate artificial sunt mai rar intalnite in Campia Munteniei. Dintre acestea, cea de la Zimnicea, cetate intarita de forma trapezoidala, era aparata printr-un sant adinc creat artificial, care o inconjura dinspre nord, est si sud-est; spre est si sud-est santul era dublu; spre vest si sud-vest acesta era inlocuit cu o rapa naturala. Trebuie retinut faptul ca pe langa sant a existat si un val, pastrat pe o mica portiune. Asezarea domina comunicatiile dintre centrul Traciei balcanice pe valea Iskerului (Oescus) si pasurile carpatice: Turnu Rosu si Bran.

Tot in judetul Teleorman s-au mai identificat inca alte trei locuiri de acelasi gen: Albesti, Orbeasca de Sus, si Rosiorii de Vede.

Cetatea de la Albesti, avand o fortificatie in lungime de 200 m era aparata printr-un sant adanc de 2m; pe marginea lui, cu scopul de a rezista la intemperii, a fost construit un val de pamant ars. Pe baza materialului existent, cetatea se dateaza in secolele IV - III ien.

Locuirea de la Orbeasca de Sus, inconjurata de o prapastie adinca, se afla pe un promontoriu inalt intins pe o suprafata de 3 ha, cercatarile intreprinse aci au scos la iveala, pe doua dintre laturile terenului, santuri de aparare si valuri de pamant.

In apropierea raului Vedea, nu departe de orasul Rosiorii de Vede, in punctul "La Cetate" exista o alta asezare neexplorata, dar identificata printr-o serie de materiale aflate cu ocazia lucrarilor agricole. In prezent pot fi observate atat santul cat si valul de aparare ce o inconjurau.

Pe malul Ialomitei, pe dealul Piscului Crasani s-a aflat de asemenea o asezare getica fortificata. Prin pozitia sa reprezenta a adevarata cetate "naturala", inconjurata in toate partile de rapi abrupte si inalte, fiind legata de restul malului numai printr-o fasie de pamant, ca o sa ingusta, taiata de un val si de un sant artificial. Piscul Crasani se situa la intretaierea a doua drumuri: drumul nord-sud spre Dunare si cel de pe valea Ialomitei care facea legatura dintre Pontul Euxin si Transilvania. Se presupune a fi fost un centru de negot. Probabil ca aici, negustorii greci sau de alte semintii, veneau sa isi vanda marfurile dacilor.

Asezarea de la Popesti-Novaci, constituita pe un pinten al terasei Argesului - inca din epoca fierului - a fost impartita prin saparea a doua santuri transversale, create in scop de aparare, in trei segmente inegale.Tot ca o masura de precautie s-a inaltat un val consolidat cu turte de valatuci, arsi pe loc, impreuna cu argila in care erau prinsi. Vechea fortificatie hallstattiana refolosita in epoca Latene geto-daca, prin adaugarea unei palisade, avea apararea asigurata si in mod natural prin mlastinile ce inconjurau terenul.

O locuire getica aparata tot de un sant creat de mana omului s-a aflat la Radovanu.

In Bucuresti, la Radu Voda, pe o colina - reprezentand astazi un martor desprins din cuprinsul terasei, prin actiunea de eroziune a Dambovitei , s-a cercetat o asezare getica aparata de un sant artificial, ulterior distrus de o locuire feudala din secolul al XVII-lea.

Insula Snagov, aparata de codri, era menita sa fie, prin situatia sa geografica si strategica, un loc prielnic pentru asezari omenesti ce au apartinut epocilor: bronzului, Latene si feudala.

Daca muntii Orastiei, ca o expresie a culturii materiale a daco-getilor exista un mare complex de asezari si cetati, intarite cu ziduri de piatra, in schimb Campia Munteniei stramosii nostrii si-au creat locuiri mult mai simple, din punctul de vedere al sistemelor tehnice de constructii.

O analiza, fie si sumara, asupra tipurilor de asezari din Campia Munteniei ne duce la urmatoarele clasificari:

1. Asezari aflate in apropierea diferitelor cursuri de ape, pe terase sau platouri nefortificate artificiale. Cele mai multe asezari, din spatiul, geografic la care ne referim, fac parte din aceasta categorie de locuiri.
2. Asezari situate pe platouri prevazute cu sant de aparare (Radu Voda si Radovan).
3. Asezari create pe promontorii sau dealuri aparte prin santuri si palisade (Popesti-Novaci).
4. Asezari fortificate printr-un sant si val de pamant (Albesti, Orbeasca de Sud, Piscul Crasanilor si Zimnicea).
5. Asezari fixate pe insula si aparate din toate partile de apa (Snagov).

Majoritatea acestor locuiri consideram ca aveau o nota caracteristica: ele reprezentau niste centri mici, economice, cateodata chiar militare sau politice. Exceptie au facut numai acele asezari care au jucat rolul de centru al unei uniuni tribale (Piscul Crasanilor, Zimnicea, Popesti-Novaci, Radovanu).

S-a constatat ca toate asezarile din Campia Munteniei isi inceteaza deodata existenta, probabil datorita expeditiei lui Sextus Aelius Catus care a stramutat dincolo de Istru 50 000 getii, creand astfel o zona "nelocuita" pe malul stang al Dunarii de Jos. Dar este cu totul imposibil sa ne inchipuim ca romanii au transferat intreaga populatie. Desigur ca este vorba doar de locuitorii valizi si ca atare tineri, capabili sa munceasca. Este absolut cert ca restul populatiei s-a retras in regiuni deluroase sau poate chiar in crovurile Dunarii, unde locurile ofereau adaposturi naturale.

S-ar putea tot atat de bine ca geto-dacii ramasi pe loc si, ca atare, netransferati la sud de Dunare sa-si fi continuat viata in acele asezari, insa intr-un mod foarte restrans, alcatuind mici salasuri temporare. Urmele materiale ale acestora, incadrandu-se in secolul I en, nu sunt deocamdata cunoscute in regiunea de campie a Munteniei.
"