Despre capturile si jaful romanilor �n Dacia
de Claudia Bãluta

Campaniile de subjugare a Daciei carpatice s-au incheiat printr-o actiune de capturãri si jafuri de mari proportii, organizatã de comandament si executatã riguros de trupa romanã. In primul r�nd au fost confiscate comorile regale si lucrurile de valoare, apoi produse agrare, mai ales turme de vite si oameni luati in robie ori bãrbati luptãtori prinsi cu arme cu tot si incorporati in formatii auxiliare ale armatei romane.

Celebrul pasaj cu atare informatii al lui Ioan Lydianul (dupã medicul impãratului Criton) este necesar si util sã fie observat mai deaproape spre a fi comentate in cele ce urmeazã a fi folosit pentru problema populatiei si a realitãtilor social-economice din provincia Dacia.

Din textul lui Lydus (Criton) poate sã-si facã oricine o idee despre posibilitatea de documentare si eventuala valoare pzitivã a unor asemenea “informatii”.

Titus Statilius Crito, de origine grec din Heraclea Cariei, probabil libert al vreuni membru al mari familii romane a Statiliilor, a fost medic practician in capitala imperiului, cunoscut in ultimii ani ai sec. I i. Chr.

In DE MAGISTRATIBUS, II, 22, p. 931, fragm. 1, scria: “Intelept om fiind (impãratul Iustinianus I) si afl�nd din cãrti c�t de bogatã este in avutii Fara (Scythia) si puternicã prin arme acum ca si odinioarã, tarã pe care primul a cucerit-o marele Traianus, pun�nd m�na pe cãpetenia getilor Decebalus si a capturat aur in greutate de 5.000.000 libre si dublu de argint, in afarã de paharele si vasele de nepretuitã valoare, turmele de vite si armament (ca) si bãrbati luptãtori excelenti, in numãr de peste 500.000 luati cu arme cu tot, precum Criton care a fost pãrtas la rãzboi o dovedeste”.

Cum s-a recunoscut si apare evident pentru oricine asemenea cifre importante sunt mult exagerate, poate departe de realitãti, poate de c�teva zeci ori sute de ori mai mari dec�t vor fi fost in realitatea capturile romane in Dacia. Nu se stie de la cine privine aceste sume enorme in textul lui Lydus, nu este imposibil ca ele sã fi fost date chiar in manuscrisul original de insusi medicul Crito cu scopul evident de a impresiona publicul cititor, cont�nd pe lipsa de criticã si pe naivitatea anticilor, - indiferent dacã le calificã cineva ca scorniture “ale unui creer in delir”, cum spunea istoricul parizian J. Carcopino, care a incercat o explicatie spre a identifica ce s-ar putea ascunde real in dosul cifrelor date de Lydus. Dupã Corcopino, din cauza transcrierii cifrelor in manuscrisul lui Lydus pentru “chiliade” - 1000, ca “myriade” - 10.000, au rezultat sume inzecite fatã de c�t ar fi fost in original. Astfel, 500.000 este in loc de 50.000, iar 5.000.000 aur este in loc de 50.000, adicã 164.000 kg aur, 331.000 kg de argint. Dacã prin retusarea cam la 1/10 practicatã, cifra prizonierilor, 50.000 ar fi oarecum plauzibilã, in schimb cea a metalelor pretioase redusã la 10 prin calculul paleografic al savantului parizian rãm�ne totusi exageratã, problematicã, desi a fost amisã de aheologii rom�ni V. P�rvan si D.O. Popescu ba chiar fãcutã oarecum verosimilã prin compararea cu cifre referitoare la tezaure capturate de la cãpetenii de state aduse la supunere si jefuite de romani. Este adevãrat cã precum se admite, Transilvania era, alãturi de Irlanda, de Spania si de Macedonia cu Tracia si insula Thaos, o regiune din cele mai bogate in aur ale antichitãtii, si s-a afirmat cã “au abundat prin noutatea lor acum 18 veacuri (Corcopino), in aceastã “californie carpaticã”. Dar conditiile de muncã si exploatare trebuie sã fi fost cu totul rudimentare, primitive in Dacia preromanã, randamentul foarte redus. Apare astfel putin verosimil sã se fi putut obtine si sã se stocheze aurul cu sutele de tone, 10-15 vagoane sau chiar mai mult. Tezaurul de 40.000 de “aurei” descoperit in r�ul Streiu in anul 1540, dupã o traditie destul de suspectã. Ori “kosoni” aflati ici-colo prin Tansilvania, nu pot alcãtui dovezi ori indicii despre existenta unor tezaure mari in posesiunea regilor sau cãpeteniilor lor si aristocratiei dacilor.



S-ar pãrea totusi cã un efect al capturilor de metal pretios in Dacia a fost si scãderea pretului la aur si argint in Imperiu, cu 10I, dupã o ipotezã verosimilã, si acest efect vorbeste de la sine.
"