Dacă după N. Densușianu pelasgii au construit cel mai mare și mai puternic imperiu în Europa preistorică, întinzându-se din pustiurile Saharei până în munții Norvegiei, din păcate nu au lăsat nimic scris care să le dovedească trecutul măreț în afară de pietre și ruine cu "zmângălituri" ciudate, despre care nimeni nu s-a gândit că ar putea reprezenta ceva.

Alergând pe întinsurile Europei, răspândindu-și cultura și limba, arienii, pelasgii, tracii au generat "cultura latină". Întotdeauna în spatele unei culturi mari se găsește o alta, neobservată, uitată, neglijată, ignorată... Și care a fost cultura, civilizația în spatele celei grecești, latine?
Departe în lume, foarte departe, pe întinsurile Asiei, tocmai în India, o civilizație Ariana i-a "invadat", în urma cu 4-5000 de ani, provocând o adevărată "explozie", nu numai culturală, dar și socială. Indienii își amintesc și azi de acei arieni, populație albă, care s-a suprapus populației locale negroide și, din dorința "rasistă" de a nu se amesteca fizic cu populația locală au creat "castele", ei reprezentând-o pe cea a "ramanilor" (brahmanilor). Cultura Vedică, considerată până azi cea mai veche din lume, din care își trag originea cele caldeiană, egipteană, iudaică și creștină, care stă la baza întregii civilizații a lumii, este considerată ca pornind din spațiul Carpato-Dunărean... (și nu de către români, ci de cei de la Cambridge - Anglia, precum și de către americani și asta nu de 5 sau 10 ani, ci de mai mult de o sută de ani!). Când ni s-a spus nouă în istoria "noastră" de posibilitatea originii Culturii Vedice de la noi... câți dintre români au auzit despre ea?!
De multe ori trebuie să ne uitam la istorie "privind ca în oglinda retrovizoare a automobilului" (privind în ea în spate te ajută de fapt să mergi înainte!), observând efectele unei civilizații asupra altora și descompunând-o cu privirea. Este foarte greu de imaginat căutarea urmelor acelei imense civilizații pelasgice în... centrul Asiei, dintr-o perioadă preistorică fără literatură scrisă (cel puțin negăsită încă), fără anale și cronici, ci numai cu ce a rămas în "literatura vorbită" ...vedică.
Când, nu de mult, vorbeam cu un prieten, R. Cristian, despre relația dintre traci și sanscriți, el mi-a replicat imediat: "...cu ani în urmă mă aflam în Tibet, într-unul din templele hinduse, acomodându-mă religiei locale, am fost surprins de asemănarea cuvintelor acestora cu cele românești... nimeni în lume, nici un popor nu are cuvântul OM ". Helena Petrovna Blavatsky (1831-1891) în DOCTRINA SECRETĂ - o sinteză a științei, religiei și filozofiei, amintește despre acei "pur arieni", ale căror urme se găsesc peste tot în Europa, urme pe care Dr. Schliemann le scoate la iveală din ruinele Troiei, semne și simboluri gravate pe pietre, vase și obiecte, de neînțeles și ignorate ca atare ori considerate simple ornamente, dar cărora ancestorii noștri le dădeau înțelesuri mistice (legate de acel Arhitect al Universului) pe care le mai găsim încă în culturi izolate, uitate în lume.
Când în vara anului 1995 călătoream în Orient, m-am oprit și în insula Bali din Arhipeleagul Indoneziei, a cărei populație hindusă trăia într-o epocă uitată de sute de ani, închinându-se la zei și zeițe luate dintr-o lume de povești, construind "în disperare" temple ciudat ornamentate și colorate, cu zvastici desenate pe pietre de hotare și care, cu superstiții necunoscute nouă, trăiește într-o lume spirituală amintindu-mi de cea a noastră, tracică, unde un simplu cerc desenat sau săpat în lemn avea o anumită însemnătate, iar dacă-i adăugau un punct, o linie ori o cruce în mijloc își schimba cu totul înțelesul.
În acest univers difuz de religii uitate, pierdute sau actuale, în care lumea preistorică ne invadează prezentul prin simboluri ciudate, în care-i descoperim pe străbunii noștri pelasgii arieni răspândindu-se spre vestul Europei dând naștere la italieni, spanioli, portughezi și francezi - ori răspândindu-se în Asia împrăștiind cultura vedică ce renaște acolo departe ori cutreierând drumurile Asiei Mici, trecând peste Egipt până în Caldeea, creând sacrul și ocultul în Babilon... uneori ai impresia unui chibrit aprins într-o magazie de praf de pușcă, veche și uitată, dar care încă poate exploda.
Cine au fost acești arieni, pelasgi, traci... în ce colturi uitate ale lumii ori... ale țării noastre vor descoperi arheologii într-o zi trecutul lor simbolistic - spiritual pe care azi îl vedem doar ca reflexii ale unor imagini din oglinzile istorice ale altor popoare, cu care au venit în contact!

SIMBOLISTICA LA PELASGII - ARIENI
Cercul simplu - pe care-l găsim și azi sculptat pe poarta de la intrarea ogrăzii țăranului român ori pe sub cornișele caselor, desenat și multiplicat... Ce o fi însemnând? V-ați gândit că acum 5-6 milenii avea o însemnătate? Cercul este o unitate divină, de unde totul pornește și se... reîntoarce. Este universul fără limite, este energia emanată de zeul suprem, Gebeleizis; circumferința lui este uneori interpretată ca liniștea mentală a ființei umane. Când fața discului este albă, fundul negru ar reprezenta marea respirație, mișcarea continuă a universului în sens nelimitat.
Cercul cu un punct în mijloc - în credința arienilor din Rig-Veda reprezintă prima diferențiere a manifestărilor periodice și eterne în natură, asexuale și... infinite.

Așa îl considerau strămoșii noștri acum mai bine de cinci milenii.
Ce ușor le-a fost "filozofilor" greci ai antichității să-i "transfere" aceasta cultură și s-o traducă în... grecește! Cercul cu punctul în mijloc mai reprezintă în cultura Arienilor și spațiul potențial în contact cu spațiul abstract. Tot el înseamnă și redeșteptarea naturii, trezirea universului, fiind un semn Universal pe care-l găsim și în KABALA. Când acesta a căzut în mâinile creștinilor neștiutori ai simbolismului universal, aceștia l-au confundat cu "MUNDANE CROSS" (CRUCEA LUMII).
Ce spuneți stimați cititori, să ne continuam călătoria în lumea simbolistică generată de ai noștri strămoși?

Cercul în care punctul central se transforma extinzându-se într-un diametru simbolizează, se pare, DIVINA IMACULATA, MAMA NATURĂ. Este considerat uneori ca o umbră, o aluzie la procreație.

Când linia este verticală, cercul simbolizează separarea sexelor (să fi cunoscut acest simbol și sculptorul Brâncuși?... cine știe?). Este un semn mai mult feminin, omul își cunoaște mai bine mama decât tatăl (natura și până la o anumită limită, chiar unele Spirite, sunt considerate de sex feminin.)

Lucrurile încep să se complice când punctul central se extinde în patru puncte cardinale dând naștere la așa numita și controversata CRUCE A LUMII - MUNDANE CROSS.
La acest moment se consideră că lumea a atins nivelul celei de-a treia rase și este "semnalul începerii vieții oamenilor" (să fie și un simbol Lemurian?); simbolizează purul PANTEISM, doctrină care considera Zeul Suprem nimic altceva decât forțele și legile Universului, fiind mai mult o "credință" ateistă din acest punct de vedere. Să fie aceasta oare o simbolistică veche de milenii? Nici nu ne vine a crede! Și azi bunicile noastre la țară îl desenează pe colaci și cozonaci, având însă un înțeles schimbat; la creștinii mistici este simbolul "unirii dintre spini și cruce", coroana din spini de trandafiri uscați pusă pe capul Domnului Isus Cristos: "The Union of the Rose and Cross" ori "Roși Cruciați" ("Rose Cross").

Când cercul dispare simbolul își schimba și el sensul: lumea se schimbă - unii, tilutenii, îl consideră simbol al apariției celei de-a patra rase... Dar crucea, necircumscrisă, devine uneori simbol "phallic". Târziu în istorie când va apare creștinismul, ea va deveni un simbol reprezentativ acestuia.

Dar, surpriză, punctul central uneori se răspândește numai în trei puncte cardinale, însemnând "TAU". Când Biblia ne povestește de Noe și de Potop nu credem că se va descoperi aceeași istorie la Caldeeni, de această dată cu câteva sute de ani înaintea creștinismului, avându-l ca erou pe XISUTHRUS... Dar iată că și ei, caldeenii, au luat această poveste de la arieni; în alegoria lui VAIVA SWATA MANU se vorbește despre Potop și aventurile eroului principal. Cum să nu-i credem acum pe Fenicieni, care-i acuzau pe Caldeeni, pe Egipteni și pe Israeliți, că-și construiau cultura pe cea a misterioșilor pelasgi?

Când TAU coboară ajungând tangent la polul sudic al cercului regăsim Emblema Vieții, cum de altfel o vom găsi mai târziu la vechii egipteni.

Ciocanul lui Thor (Thor's hammer) sau Crucea Jaina sau simplu Zvastica într-un cerc... Crucea Hermetica. Când este separată de cerc are și un înțeles "phallic": reprezintă cea mai filozofică știință a simbolurilor, fiind cea mai complexă formă a muncii de creație și evoluție, a renașterii, fiind ascunsă în religiile oricărei vechi civilizații. La Caldeeni (civilizație născută între cele două fluvii Tigru și Eufrat - în zona Irakului de azi, cu orașul Babilon dominând lumea antică) în "Cartea Numerelor" cât și în "Cartea Misterelor Ascunse" se vorbește despre ciocanul lui Thor ca despre o armă magică folosită de pitici în lupta împotriva giganților ori împotriva forțelor Titanice pre-Cosmice ale Naturii. Ciocan al Creației, cu cele patru brațe îndoite în unghiuri drepte, sugerând mișcarea continuă, revoluția Cosmosului invizibil și el forțelor lui; cele două linii din mijloc reprezintă spiritul și materia în timp ce brațele îndoite (unul în sus - reprezentând Cosmosul, iar altul în jos - Pământul) și sunt legate între ele prin Spirit și Materie.
Semnul zvasticii, născut în concepția mistică a Arienilor timpurii (pelasgilor), după Blavatsky (vol. 2, pag. 99) și de ei plasat ca semn al Eternității îl găsim pe capul lui Ananta, este Alpha și Omega al forțelor creative ale Universului, de la forța pură Spirituală la cea Materială, este cheia ciclului Științific, Divin și Uman. Ea va fi preluată și de Marii Maeștri ai lojilor Masonice.
Când Schliemann, săpând în ruinele vechii Troia, a scos la lumină obiecte cu ornamente ciudate și "fără sens", el de fapt scotea la lumină, reînviind tradiția pelasgică a celor mai vechi Arieni, simboluri vechi de peste 50 de secole, despre care și N. Densușianu amintește în 1884 în a sa "Dacia Preistorică", menționând Păsarea Phoenix care venea din nordul Egiptului să moară în Munții Cernei, pentru a renaște din propria-i cenușa. Ea purta în cioc acest semn al vieții veșnice și al eternității.

Este un semn sacru care în preistorie simboliza pe al 7-lea Constructor al "Universului de mai jos", al "Universului fizic".
El îi reprezintă pe cei șapte constructori ai lumii avându-l în centru pe conducătorul lor, pe DAKSHA, reprezentând și cele 7 perioade ale creației. Și nu ne miră când autorul lui Qabbalah remarca că cu sute de ani înaintea Creștinismului, lumea era dominată de religia NOASTRĂ, RELIGIA ÎNȚELEPCIUNII, religie pe care ei Vedicii, Carpato-Dunărenii, au purtat-o prin Asia Centrală, Persia, India și Mesopotamia, de la Uhr și Haran până în Palestina.
Fii ALEȘI AI MARELUI ZEU DAKSHA, dacii, carpato-dunăreni și-au revărsat cultura nu numai asupra Egiptului, dar și a Chinei și în special a Indiei.
Când cu multe mii de ani mai târziu se năștea creștinismul, el Isus Cristos în cei 17 ani ai dispariției lui, nu a făcut altceva decât să călătorească pe urmele noastre a vedicilor. Și ca un bun elev să se îndoctrineze cu aceasta religie a înțelepciunii și ca un adevărat vedic, născut de două ori, să se întoarcă și să o propovăduiască (după cum Elizabeth Clare Prophey în cartea "The Lost Years Of Jesus" încearcă să ne convingă, prezentându-ne evidente documentare despre această călătorie.)
Unul dintre cele mai vechi simboluri este cel ce era tatuat pe capul marelui zeu al creației, al Genezei lumii, a celui ce și-a așezat pe primii 10.000 de fii - "pe poporul ales" - pe cele mai frumoase plaiuri ale lumii. Acest semn se găsește pe capul zeului "DACIA" (DAKSHA) - fiind și un simbol al apei, al potopului și al materiei. Îl găsim și astăzi peste tot cuprinsul vechii Dacii - țara pe care EL marele zeu al genezei lumii a iubit-o așa de mult "Țara Zeilor".
Dar nu numai la noi ci și peste tot în lume, îl vom găsi mai târziu, ca în vechiul alfabet hieroglific egiptean având înțeles de apă. El apare persistent pe portalurile caselor țăranilor daci, ori pe covoare, ori pe fote și țesături, arătând că respectivii sunt aleșii fii ai lui DAKSHA a lui Dacia - pe care chiar dacă aparent ei l-au uitat, EL încă continua să-i protejeze pe ei, pe noi, fii lui iubiți, primii fii ai genezei lumii.

SPIRALA DACICĂ este poate cel mai caracteristic, dar și cel mai ermetic simbol al poporului nostru:

- simplă, dublă și în special triplă, ea probabil reprezintă viața veșnică ce ne-a hărăzit-o EL, DAKSHA zeul suprem și zămislitor - creator al poporului DAC.
Este semnul nemuririi nației noastre, al răspândirii noastre în spirală, spre infinit, fără a ne uita niciodată, originea dacă, este semn al poporului ales de el DAKSHA zeu al genezei care să-l reprezinte aici pe pământ, este semnul nemuririi fiilor lui; este și cu sens de blestem, pentru cei ce-și uita limba, neamul.