Tãranii-soldati daci
Date: Sunday, December 14 @ 00:23:01 EET
Topic: Armata Dacică
"acolo la ei [la geti]
puteai sa vezi peste tot
sabii, platose, lanci,
peste tot cai,
peste tot arme,
peste tot oameni inarmati"
Dio Chrysostoms
In luptele defensive, dacii preferau lupta de gherila care obosea armata adversa pana la batalia decisiva, in plus obiceiul pastrat pana tarziu in Tarile Romane de a parjoli cimpurile din fata dusmanului si a otravi fantanile, pentru a reduce resursele alimentare ale inamicului, le creea avantaje considerabile. De asemenea se foloseau tactici de intimidare a dusmanului (scrisori de amenintare) precum si de inducere in eroare (se spune ca Decebal a taiat la liziera unei paduri arborii de statul unui om si imbracandu-i in haine "a creat" o armata numeroasa). Nici de tentativele de asasinat nu sunt straini regii daci. In ultima instanta cetatile, refugiile supreme, erau astfel construite incat "getii erau invulnerabili" (Sidonius Appolinaris).
Armamentul care predomina in oastea dacica arata ca majoritatea luptatorilor erau oameni luati de la muncile cimpului si abia apoi soldati:
STINDARDUL DACIC - o fiinta cu cap de lup (realizat din metal) si corp de balaur (realizat din solzi metalici si franjuri tricolore) care era astfel construit incat in bataia vantului sau in goana cailor producea un suierat care afecta psihologic soldatii inamici, si imbarbata ostenii care luptau sub el. In plus acest suierat si efectul de miscare care il producea, induceau o stare de nervozitate cailor neinvatati cu suierul lui.
FALX - sabie curba de dimensiuni mari care a determinat comandamentul armatei romane sa schimbe coifurile soldatilor. Aceasta sabie printr-o lovitura data in plin trecea prin coif si ranea mortal soldatul. Pentru a contracara acest efect, romanii au fabricat casti cu doua benzi metalice rigide, dispuse in cruce cu intersectia in varful coifului, locul unde era aplicata de obicei lovitura. Numai asa s-a putut diminua efectul devastator al acestor arme.
SICA - sabia scurta caracteristica dacilor. Aceasta arma de dimensiuni cuprinse intre marimea unui pumnal si a unei sabii mici, incovoiata ascutita pe exterior, era foarte eficienta in lupta corp la corp.
SABIE DE TIP CELTIC - sabia dreapta de marime medie cu garda dreptunghiulara se afla cu preponderenta in dotarea nobilimii.
TOPORUL - arma eficienta, de gabarit mare foarte folosita datorita faptului ca era de fapt o unealta ce se putea transforma in arma .
MACIUCA - ca si in cazul toporului maciuca era folosita in incaierarile accidentale, si nu pe campurile de lupta, ramanand insa arme foarte eficiente. Maciuca , ghioaga si bita sint arme folosite pina in zilele noastre aproape de catre ciobani.
COASA - uneori soldatii care nu faceau parte din armata permanenta, agricultori fiind, schimbau pozitia lamei coasei astfel incat aceasta facea un unghi de 180 de grade cu coada. Aceasta arma nu avea forta mare de lovire ca si falxul, dar fiind foarte ascutita intrau adanc in corp si retezau usor membre, coasa era foarte periculoasa deoarece nu omora dar producea grave rani care scotea definitiv adversarul din lupta. Acest rol al coasei s-a pastrat pana in evul mediu la taranii romani.
LANCEA - arma aflata in dotarea cavaleriei si mai rar a pedestrimii dacice, folosita in bataliile statice deoarece era greu de folosit dar in aceste cazuri era foarte eficienta. Ea era alcatuita din varf si coada. Varful era lucrat dintr-o singura bucata de fier si sunt de doua feluri: cu corpul in forma de frunza de salcie strabatut de o nervura mediana dubla sau cu lama ingusta si plata, fara nervura.
SULITA - similara cu lancea ca si constructie, era insa de dimensiuni mai mici pentru a fi folosita de pedestrime, ca arma de aruncat cu mana sau cu balista. Sulita a fost o arma de baza a taranilor fiindca era usor de construit sau de inlocuit.
ARCUL - arma care a ajuns in armata dacica la performante deosebite, fiind manuita cu multa maiestrie de arcasi. Tehnicile de realizare a arcurilor (alegerea lemnului, fierberea lui pentru a-l incovoia ) erau foarte dezvoltate,. Unele arcuri erau realizate din coarne de animale, altele din lemn de corn sau zada ( tisa). Sagetile avea trei tipuri de varfuri: majoritatea cu trei muchii, altele conice si cu doua muchii. Uneori inmuiate in otrava erau pastrate in tolba frumos ornamentata. Arcul, cu o bataie in jurul a o sutacincizeci de metri era folosit ca arma ofensiva atat in atacuri statice de catre pedestrime cat si in atacuri rapide de catre cavalerie, calaretii daci tragand foarte bine din goana calului. Arma folosita inca din paleolitic in zona noastra la vinatoare si aproape inexistenta in armata romana ( cu exceptia unor unitati auxiliare).
PRASTIA - arma banuita ca foarte mult folosita in armata dacica dar neatestata, era alcatuita din saculetul pentru incarcatura si doua sfori din care una se lega de aratator iar cealalta se tinea intre degete eliberandu-se la momentul oportun pentru a elibera piatra. Aceasta arma de distanta avea avantajul munitiei care se afla din belsug. S-au gasit proiectile de plumb ascutite la ambele capete folosite ca munitie.
SCUTUL - arma defensiva a dacilor era in marea majoritate a cazurilor de marime medie, de forma ovala, realizat din lemn si acoperit cu piele tare, rareori cu metal. S-au descoperit scuturi placate cu aur si frumos ornamentate, cel mai probabil, scuturi de parada. In partea centrala cu rezistenta minima era aplicata o semisfera de metal numita "umbo". Scuturile erau ornamentate cu diferite modele.
COIFUL - purtat mai mult de nobilime, era realizat din metal cu forma cilindrica pentru ricosarea sagetilor, si cel mai adesea cu ochi incrustati in dreptul fruntii si gauri pentru urechi, uneori cu protuberante pe partea superioara. Desi oamenii de rind luptau adesea goi pina la briu si cu capul descoperit, pe Columna lui Traian se vad ca trofee dacice un mare si variat numar de coifuri. Deasemenea coifurile de aur descoperite, coifuri de parada, arata ca totusi armata regulata daca le folosea, probabil sub influenta instructorilor romani din epoca lui Decebal.
CAMASA DE ZALE - asemanatoare cu modelul sarmatic, era purtata mai mult de cavalerie si mai putin de pedestrime. Exista doua tipuri de zale:
--din solzi ( solzi de piele sau mai des din copite de cal) care acopereau o mare parte a corpului luptatorului, uneori si calul in cazul calaretilor. Acest tip de zale sint de influenta sarmatica. Calaretii astfel inzauati se numeau catafractari.
--din lamele de fier sau bronz care acopereau doar bustul .acest tip era de influenta romana
Numarul armatei cu excpetia perioadei in care a domnit Burebista a fost in jurul cifrei de 50.000 de soldati. Inainte de Burebista stim de la Arrian ca imediat dupa sosirea lui Alexandru Macedon la Dunare, pe malul nordic al fluviului si-a facut aparitia in scurt timp o armata (probabil cea permanenta a tribului care domina in acele regiuni) alcatuita din circa 4000 de calareti si 10000 de pedestrasi. In aceasta perioada cand nu exista o uniune de triburi, o armata de 15.000 de soldati a unui singur trib, era un lucru de remarcat. Odata cu faurirea marelui regat, Burebista putea sa ridice in caz de razboi o armata de 200.000 de soldati asa cum ne spune Strabon. Pe vremea lui Decebal numarul soldatilor din armata a scazut sub 100.000 si in primul razboi din 101-102 en, o armata romana de 150.000 de soldati, specializata in cuceriri nu a reusit sa infranga armata dacica. In al doilea razboi cu forte sporite, chiar ajunsa la Sarmizegetusa, capitala Daciei nu a reusit sa fie cucerita decat prin tradare si cu eforturi deosebite.
Dacii traind la granita cu cel mai mare Imperiu al antichitatii, intr-un spatiu geografic aflat la intersectia traseelor triburilor migratoare, si dupa un mod de viata mereu in contact cu animalele salbatice il indreptateau pe Lucian sa spuna "de cate ori am privit tara getilor, i-am vazut razboindu-se".
|
|