Zamolxes si Kogaion
Date: Wednesday, March 02 @ 03:22:09 EET
Topic: Mitologie
"Muntele care se ascunde privirilor" nu se vrea o formulare metaforicã, ci o realitate a cãrei acceptare si întelegere îl ancoreazã într-un spatiu geografic determinat în contextul unor legi fizice. Este vorba de Muntele Gugu (2.291 m) din Masivul Tarcu-
Godeanu, semn de hotar, convergent, pentru cele trei provincii istorice: Banatul, Ardealul si Oltenia, care constituiau arealul
spiritualitãtii si politicului geto-dacilor, dar si a ceea ce avea sã fie Dacia Felix, dupã cucerirea de catre imperiu.
Personajul Zalmoxis (denumire datã de Herodot (484-425 î.e.n.) în "Istorii") sau
Zamolxis (dupã Strabon (63 î.e.n.-19 e.n.) în "Geografia") pare a se regãsi sub aceastã denumire de-a lungul secolelor în formele de manifestare spiritualã la geto-daci, precum si la traci, cu un specific aparte pentru teritoriile nord-dunãrene, prin personaje cu
rol de mari preoti, care s-au identificat cu zeul suprem al cãrui
nume l-au împrumutat. Herodot, pãrintele istoriei, îl plaseazã pe
unul din acesti Zalmoxis ca si contemporan cu Pitagora, iar pentru a-
i da o dimensiune perenã, adaugã: "...mi se pare, însã, cã el a trãit
cu multi ani înainte de Pitagora"(Istorii. IV.96). Personajul
Zalmoxis, contemporan cu Pitagora, era considerat un reformator,
pentru cã el, prin învãtãturile pe care le propovãduia, a
adus "zalmoxianismul " mai aproape de puterea de întelegere a
poporului, popor care l-a cinstit ca pe unul "vrednic de domnie",
adicã de a conduce, a sfãtui. În baza afirmatiilor lui Herodot cu
privire la Zalmoxis, despre care spune - legat de natura lui umanã-
cã "fiind doar un muritor, a fost rob, în Samos, robul lui Pitagora",
se pot formula câteva idei: - Cunoscând cã Pitagora (cca 580 - 500
î.e.n.) a fãcut cãlãtorii de studii în Iudeea, Persia, Fenicia,
Egipt, apoi Sparta si Creta, se pare cã l-ar fi întâlnit pe acel
epopt în zalmoxianism în cãlãtoria din Egipt, unde, conform lui
Strabon, deprinsese cunostinte astronomice de la initiatii (preotii)
de acolo. Este posibil ca Pitagora si epoptul în zalmoxianism, care
va deveni un Zamolxis, sã se fi apropiat ca dascãl-învãtãcel si nu
neapãrat ca stãpân-sclav. Trebuie subliniat cã si la epoptii în
zalmoxianism cãlãtoriile de studii erau relativ curente, dacã se au
în vedere cele scrise de Lucian de Samosata în "Scitul sau
oaspetele", unde este vorba de Toxaris - figurã legendarã- care a
vizitat Atena în vremea lui Solon (sec VII î.e.n.), cu mult înaintea
lui Anacharsis. - Initierea va fi durat pânã la anul 531 î.e.n., când
Pitagora emigreazã în Italia meridionalã, la Crotona, unde fundeazã o
comunitate religioasã si politicã, datoritã cãreia cetatea obtine
suprematia în regiune, devenind un model, ulterior, si pentru Tarent
si Siracuza. Aici este posibil ca epoptul în zalmoxianism, devenit
colaborator apropiat lui Pitagora, sã se fi "îmbogãtit"(cf. Herodot.
IV.95), ca dupã aceea "...sã se întoarcã în patria lui, unde a clãdit
o casã pentru adunarea bãrbatilor, în care îi punea sã benchetuiascã
pe fruntasii tãrii, învãtându-i..." (Herodot) Ceea ce pare o
certitudine în relatia celor doi, este faptul cã getul a fost profund
marcat de cunostiintele astronomice învãtate în Egipt si la Samos, la
care se adaugã initierea fãcutã de Pitagora în matematicã si
filozofie. Herodot subliniazã: "Zalmoxis avuse legãturi cu grecii si
cu Pitagora, un însemnat gânditor al acestora...". Pitagora i-a
transmis getului - ca o premierã pentru lumea sa - realitatea cã
matematica este o stiintã demonstrativã, iar numerele, principiul,
rãdãcina si sursa tuturor lucrurilor. Atentia s-a concentrat asupra
numãrului 10, care apãrea sub forma unui triunghi, cu laturile
alcãtuite din patru unitãti (tetraktys) In cosmologie, Pitagora îi va
fi transmis cã numãrul avea un rol esential, el constituind partea
rationalã a universului, granita lui cu infinitul. . Ceea ce s-a
pãstrat din toate acestea, implantate de Zalmoxisul secolului VI
î.e.n. în structura spiritualã a geto-dacilor nord-dunãreni, ca formã
de gândire si conceptie, independent de elementele filozofice si
stiintifice, a fost o profundã religiozitate. Trebuie mentionat cã în
acea perioadã istoricã, când noul Zalmoxis reforma religia geto-
dacilor, tulburãtor, în întreaga lume anticã se întâmplau lucruri
deosebite, decisive pentru istoria umanitãtii: - La Babilon, în
timpul lui Nabucodonosor, se construia (între 605-526 î.e.n.)
zigguratul Etemenaki, cunoscut ca "Turnul lui Babel", în mod cert si
cu rol de observator astronomic. - Trãia si crea filozoful chinez Lao-
Tse (604-531 î.e.n.), întemeietorul daoismului. - Trãia si crea
Zarathustra (599-522 î.e.n.), filozof si întemeietor al religiei
iraniene. - Trãia Sakya-muni, adicã Gauthama Buddha (555-486 î.e.n.),
întemeietorul budismului. - Trãia filozoful si moralistul Kon -Fu -
Tzî (551 - 479 î.e.n.), întemeietorul confucianismului. - Se scriau
cele mai vechi pãrti ale Bibliei, parte redactate în sec. VI î.e.n. -
În Capitoliul din Roma se instala un simbol de origine
etruscã, "Lupoaica", devenitã simbolul cetãtii Eterne . O explicatie
la aparitia aceastei incredibile liste de reformatori si reforme, ar
putea fi cele spuse de Diodor din Sicilia (?-21 e.n.): "Într-adevãr,
se povesteste la arieni cã Zarathustra a fãcut sã se creadã cã o
zeitate bunã i-a dat legile întocmite de el. La asa-numitii geti,
care se cred nemuritori, Zamolxis sustine si el cã a intrat în
legãturi cu zeita Hestia, iar la iudei Moise cu divinitatea cãreia îi
spune Iahve..."("Biblioteca istorica" 1.94.2.) Dupã întoarcerea
acasã, ZAMOLXE avea sã construiascã amintita "casã" în care-i aduna
pe puternicii tãrii, punându-i sã "benchetuiascã", cert fiind vorba
de mese rituale, învãtându-i cã sunt nemuritori. Aceastã "casã"
trebuie sã se fi aflat într-o zonã accesibilã si frecventatã. Herodot
specificã, legat de casa în care marele preot fãcea cunoscute
învãtãturile sale în "adunarea bãrbatilor", cã era o constructie cu
caracter public si aminteste cã noul Zamolxis a poruncit sã i se
construiascã apoi si o locuintã subpãmânteanâ, de uz personal, în
care avea sã trãiascã timp de trei ani, fãcând prorociri bazate pe
semne ceresti si primind numele de zeu, dupã care s-a
retras, "petrecându-si viata într-o pesterã..." Între perioada de
locuire în acel centru unde era "casa bãrbatilor" si retragere, din
textele lui Herodot si Strabon se constatã cã a existat o perioadã de
locuire de trei ani într-o locuintã subpãmânteanã, care a însemnat
prorociri pe bazã de semne ceresti, ceea ce ne poate duce la
concluzia cã acea locuintã ar fi putut fi un observator astronomic,
construit undeva într-o zonã favorabilã observãrii mersului astrelor
si planetelor, care nu putea fi decât un munte, devenit o zonã sacrã.
De-a lungul timpului, au fost numeroase propuneri ale istoricilor în
legãturã cu "zona sacrã" sau "muntele sacru", în mai tot lantul
Carpatilor, cum ar fi Muntii Cãlimani (M. Sadoveanu) sau Vf. Omul (N.
Densusianu). Împotriva acestor variante de amplasare a Kogaionului-
muntele sfânt- s-au ridicat obiectii legate de faptul cã muntele în
cauzã trebuia sã fie, neapãrat,"un munte ascuns", asa cum pretind
vechile traditii. În legãturã cu localizarea Kogaionului (Cogaenum,
Kogaionon, Gogaionul), trebuie amintit cã majoritatea istoricilor,
urmând pe Constantin si Hadrian Daicoviciu, sustin ideea cã
muntele "Kogaionon" al dacilor este Dealul Muncelului ( Dealul
Grãdistei), din Muntii Orãstiei, cu complexul sãu de sanctuare.
Istorici de seamã ca C.C. Giurescu si Dinu C. Giurescu par a admite
cã Cogheonul ar fi actualul munte Gugu, bazat, în principal, pe
existenta unei pesteri situatã aproape de vârf, adusã în atentie de
naturalistul Alexandru Borza în anul 1942, dar si pe o similitudine
de fonetism: Cogheon, Coghen,Gugu, atât pentru munte, cât si pentru
apa care curge în preajma lui (amintitã de Strabon) Conform vechilor
traditii, o însusire a muntelui sacru trebuia sã fie aceea de a se
ascunde privirilor, dar nu într-o banalã ceatã, care ar exclude ideea
de supranatural. Or, un asemenea fenomen, real, a fost
descris: "...acest cel mai înalt pisc al masivului Godeanu uneori se
ascunde. Dacã vii din Retezat spre apus si e senin si soarele
strãluceste în sens avantajos, Gugu poate fi învãluit în ceatã, sau
cine stie cum si în ce, fiindcã pentru vedere apar numai cerul si
orizontul, ca si cum muntele ar fi strãveziu. Nu se întâmplã
totdeauna aceasta, poate destul de rar, dar uneori muntele Gugu se
ascunde." (Victor Kernbach-"Muntele ascuns al lui Zamolxis", România
pitoreascã nr.7/1972). Înainte de a da o explicatie acceptului de
egalitate între "muntele sacru" si Vf. Gugu, trebuie subliniat cã
este vorba de un fenomen optic de totalã refractie a luminii, care se
produce în anumite conditii meteo. El se datoreazã straturilor de
aer, cu densitãti diferite, care se "pliazã" pe versantii estici ai
muntilor din zonã, în conditii de calm atmosferic local. Fenomenul,
de o deosebitã complexitate, poate fi explicat prin rolul de factor
determinant ce-l are "centrul de frig local", generat de prezenta a
douã cãldãri glaciare în imediata apropiere a vârfului Gugu si a
vârfului Cracul Pesterii, care modificã densitatea stratului de aer
si, implicit, indicele de refractie. Un alt fenomen asociat
acestui "centru" este cel de drenare a nebulozitãtii (ceatã, nori) de
pe versantul estic al celor douã vârfuri sub forma unui condens în
albia pârâului Branului. Pe versantul vestic, fenomenul determinã
precipitatii, care alimenteazã pârâul Izvorul Gugului. In aceste
conditii, mai ales deasupra versantului rãsãritean, este frecvent cer
senin. Caracteristicile mentionate conferã locului o trãsãturã
de "sacralitate", dar mai ales versantului estic îi oferã conditii ce
permit observarea cerului. Conexând cele de mai sus cu afirmatia lui
Strabon legatã de faptul cã Zamolxis "întemeiat pe semne ceresti,
fãcea prorociri..", se pot avansa urmãtoarele: - În perioada în care
Zamolxis "îi învãta pe fruntasii tãrii", în sec VI î.e.n., în zona
paralelei 45, clima Europei se rãcise considerabil (dovadã studiile
de climatologie istoricã, pe baza miscãrilor ghetarului Fernau),
rezultând si o nebulozitate accentuatã si de lungã duratã, ceea ce
ridica probleme în privinta amplasãrii unui observator astronomic. -
Zamolxis a cãutat un loc, de unde, în ciuda conditiilor neprielnice,
sã poatã observa nestingherit cerul. Acest loc a fost gãsit, era "o
locuintã subpãmânteanã", în fapt o crevasã naturalã în apropierea
vârfului muntelui, care a fost modificatã, pentru a obtine un coridor
din care se putea observa cerul într-o anumitã dechidere unghiularã. -
Dupã ce lucrarea a fost terminatã, Zamolxis "dispare din mijlocul
tracilor, coborând în locuinta lui de sub pãmânt. A trãit acolo trei
ani. Tracii doreau mult sã- aibã, jelindu-l ca pe un mort. In al
patrulea an, el le-a apãrut si astfel Zamolxis fãcu vrednice de
crezare învãtãturile lui..."(Herodot.IV.95). Desi vreme de trei ani a
lãsat sã se creadã cã este mort, ca apoi sã aparã iar în comunitate,
se pare cã Zamolxis nu a urmãrit o "reînviere" care sã întãreascã
învãtãturile lui despre nemurire, ci cu totul altceva. Scopul
autoizolãrii de trei ani a fost observarea unui anumit fenomen
ceresc, considerat de o deosebitã importantã. Locuinta subpãmânteanã,
ca un observator astronomic si poate ca o constructie ce permitea
urmãrirea astrelor si ziua, pentru cã, desi fântânarii se feresc sã o
spunã, se stie cã din fundul fântânilor adânci se poate vedea si ziua
licãrirea stelelor, datoritã reflexiei razelor de luminã sub un
anumit unghi de incidentã în mediul dat. În plus, dacã lumina
soarelui n-ar "estompa" în timpul zilei cerul, atunci s-ar putea
observa cum în 24 de ore constelatiile zodiacului se perindã una dupã
alta, la o orã si jumãtate, deasupra orizontului. Terenul ales,
un "amfiteatru" cu "amplificare" naturalã, datoritã orografiei
locului, ar fi putut sã fi fost incinta sacrã, unde, dupã reaparitie,
se asista la "revenirile" zeului si de unde acesta îsi fãcea
cunoscute învãtãturile si prorocirile pe baza observatiilor
astronomice. Referitor la aceste cunostiinte, ele erau extrem de
avansate pentru acea epocã, iar Iordanes (sec.VI e.n.), istoric al
gotilor, atrage atentia cã geto-dacii, în timpul regelui Burebista si
a marelui preot Deceneu, cunosteau "teoria celor douãsprezece semne
ale zodiacului, cum creste si scade orbita Lunii, cu cât globul de
foc al Soarelui întrece mãsura globului pãmântesc, sub ce nume si sub
ce semne cele treisute si patruzeci si sase de stele trec în drumul
lor cel repede de la râsârit la apus, spre a se apropia sau depãrta
de polul ceresc, eclipsele solare, rotatia cerului, regulile
prestabilite ale astrelor care se grãbesc sã atingã regiunea
orientalã si sunt duse înapoi în regiunea occidentalã". Este ceva,
nu? Amplasarea "observatorului astronomic" din Gugu, semnalat pentru
prima datã de Alexandru Borza ("Sanctuarul Dacilor",Publicatiile
Institutului Social Banat-Crisana,Timisoara, 1942), permite
observarea cerului pe o deschidere de cca. 160 grade, pe directa de
la NE la S. În situatia datã, în perioada solstitiului de iarnã se
putea observa Constelatia Gemenii, care prin orbita ei culmineazã
deasupra orizontului de sud. Cerul nocturn din solstitiul de varã
permitea observarea culminatiei Constelatiei Sãgetãtorului, tot
deasupra orizontului sudic, ea având orbita cea mai joasã dintre
toate constelatiile zodiacului. Între orbitele celor douã
constelatii, se înscriu orbitele celorlalte constelatii zodiacale.
Vârful Cracul Gugului cu "observatorul astronomic" îsi primeste
astfel încã o legitimitate. Trebuie subliniat cã la o încercare,
astãzi, de a se reconstitui "cerul" observat de Zamolxis, ar apãrea
probleme majore, datoritã procesiei echinoctiilor în timpul celor
peste 2.500 de ani trecuti, în care punctul vernal si semnele
zodiacului s-au deplasat în sens retrograd cu cca. 28 de grade fatã
de constelatiile zodiacale. In ce priveste "observatorul", acesta
este o crevasã amenajatã în Vf. Cracul Gugului, dimensiunile fiind:
lungime 10m, lãtime 2 m, înãltime 2-3 m, coordonatele geografice
fiind 45 16' 54'' latitudine nordicã si 22 42' 44'' longitudine
esticã, altitudinea fiind de de 2.150 m. Accesul nu este deloc facil,
muntele putând fi abordat dinspre vest, dar mai ales dinspre est,
unde se gãsesc si astãzi stânele, care acum douã milenii si
jumãtate "asigurau" probabil pe cel de la "observator". Acolo se
poate ajunge venind doar pe plaiuri, pe creste, dinspre (fapt
semnificativ) Depresiunea Hateg, Valea Jiului sau Valea Cernei.
Piscul secundar al vârfului Gugu - Cracul Pesterii - este alcãtuit
din blocuri de granit dezagregate, peisajul oferit de clivajul
rocilor dizlocate si prãvãlite de climatul aspru de altitudine, fiind
spectaculos. Cu toatã inaccesibilitatea muntelui si duritatea
rocilor, "pestera" sugereazã o muncã titanicã de amenajare, intrarea
amintind de o poartã megaliticã. realizarea constructiei subpãmântene
a marelui preot a necesitat calcule si eforturi, care nu puteau avea
decât o motivatie - o credintã intensã, capabilã sã mobilizeze
energii spirituale si materiale la un înalt nivel.. În afarã de
acel "confort astronomic" necesar, locul trebuia sã mai continã si
unele simboluri ale marelui preot, cum ar fi tringhiul dreptunghic
format de cele trei vârfuri, posibile elemente de triangulatie pentru
mãsurãtori ceresti.
|
|