FACTORUL DEMOGRAFIC
Pămâtul românesc aparține unei mari zone de antropogeneză ce coincide cu începutul cuaternarului, în fond cu vârsta de formare a elementului uman. Din paleolitic și neolitic populația s-a constituit în ginți și triburi dând naștere unei mari mase etno-lingvistice și culturale. S-a conturat astfel,în epoca bronzului, blocul tracic, foarte numeros după afirmațiile deloc neîntemeiate ale lui Herodot.


Ramura nordică a acestui neam tracic, geto-dacii constituiau încă din Hallstat, cea mai importantă componenta a acestui bloc etnic. Din cele peste 150 de formațiuni tribale și gentilice ale tracilor, cele ale daco-geților sunt cele mai mari și mai puternice. Definirea ariei etnice a daco-geților și fruntăriile habitatului sau trebuiesc căutate din centrul Europei și până în Caucaz, din nordul Carpaților păduroși și până în Balcani dar geografia istorică și istoriografia antică au fixat hotarele poporului geto-dac în largul spațiu carpato-danubiano-pontic. Identitatea dintre geți și daci este reliefată de o serie de aprecieri atât antice cât și moderne:
- "...geții vorbeau aceiași limbă ca dacii și aveau aceleași obiceiuri. Grecii dădeau, atât geților din Bulgaria cât și dacilor din Moldova, Valahia, Transilvania și Ungaria același nume și credeau că și geții și dacii provin de la traci..."
( L.A. Gebhardi, Geschichte des Reichs Hungarn und der damit Verbudenen Stateen, I, Theil, Leipzig,1778,p.43-44.)
-"...în cele mai vechi timpuri cunoscute, în Transilvania și în țările învecinate locuiau dacii, care mai erau denumiți și geți, și de la ei a primit actuala Transilvanie împreună cu Moldova, Muntenia și regiunile învecinate din Ungaria numele de Dacia..."
(Martin Hochmeister, Siebenburgische Provinziaalblatter, vol.III, fasc. 3, Sibiu , 1808, p.126)
- "dacii sunt primii strămoși ai românilor de azi. Din punct de vedere etnografic dacii par să se confunde cu geții. Aceiași origine, aceiași limbă. Asupra acestui punct toate mărturiile din vechime concordă..."
(Adolonyme Ubicini, Les origines de l'historie roumaine, Ernest Laroux, Paris, 1866, p.6)
- "noi suntem în fond geți și geții reprezintă unul din cele mai vechi popoare autohtone ale Europei, contemporane cu celți, cu grupurile italice anterioare imperiului roman. Acest imperiu roman găsea aici un stat vechi, se lupta cu el si îl răpunea cu greu"
(G. Calinescu, Istoria literaturii Române, Compendiu, Bucuresti, 1968, p.13)
Suma acestor adevăruri îngăduie judecata de valoare potrivit căreia poporul dac, și prin extensie poporul roman, este unul din cele mai vechi popoare europene, singurul popor din sud-estul continentului care nu a venit de nicăieri si printre puținele popoare care nu și-a schimbat vatra de baștina având strămoși ce pot fi urmăriți arheologic până în mileniul II îen. Referitor la hotarele acestui popor, antichitatea ne-a lăsat informații suficiente sub forma ariei etnice, cât și sub cea a elementelor geografice. În perioada de maximă întindere a statalități geto-dace acest spațiu este clar delimitat la sud de munții Balcani, bazinul Bugului la est, Carpații Păduroși la nord, Dunarea de mijloc la vest, cu multe enclave incluse in masa neamurilor vecine.
Ptolemeu definea astfel frontierele etnice ale neamului get:
"se marginesc la miază-noapte cu acea parte a Sarmației europene ce se întinde de la muntele Carpatos până la cotitura pomenită a fluviului Tyras, care se află la gradele 53'- 48'30min., la apus cu Iazigii Metanaști, de pe lânga râul Tibiscos, iar la miază-zi cu acea parte a fluviului Dunărea care merge de la vărsarea râului Tibiscos pâna la Axiopolis, de unde, pâna la Pont, și la gurile sale, Danubios se numește Istros"
(Ptolemeu, Îndreptar geografic, Izvoare privind istoria României, vol. I, Bucuresti, 1964, p.541)
Este neîndoielnic că dacii erau un popor numeros, numai astfel putând să locuiască și să apere un spațiu atât de întins, și această densitate explică continuitatea lor în ținutul central carpato-danubian. Luând în considerație hotarele statului dac sub Burebista, care avea o suprafață de cca. 500000 de kmp și considerând că populația autohtonă avea o densitate de 5 locuitori/kmp (cam 2 milioane și jumatate de locuitori), cifra de 200000 de oameni cât putea ridica în caz de război regatul dac burebistan nu pare deloc exagerată, ba dimpotrivă, pare numărul minim de recrutare. Potențialul militar ridicat reiese și din posibilitatea Imperiului roman de a strămuta în sudul Dunării 50000 de geți în timpul lui Augustus iar apoi în timpul lui Nero alți 100000 trecuți în Tracia.