“Dacia Preistorica”

Nicolae Densusianu


X.TERIMINII LIBERI PATIRIS


CALEA CEA ADMIRABILA A HIBERBOREILOR



In istoria monumentelor megalitice ale Daciei; un loc important �l ocupa o lunga serie ne�n�trerupta de mai multe mii de bolovani sau lespezi enorme, ce se �ntindea p�na �n sec. al XVIII-lea, din Besarabia prin Rusia meridio�nala catre Crimea si din care astazi mai exista �nca unele putine resturi �n apropiere de Chisinau.
Invatatul domn al Moldovei, Dimitrie Can�temir, scria pe la a. 1716 �n aceasta privinta urmatoarele :
„Nu departe de Chisinau, orasel l�nga raul B�cul, se vede o serie de lespezi foarte mari, dis�puse �n linie dreapta �n asa mod ca si c�nd ele ar fi fost asezate acolo prin activitatea omului. Insa, ceea ce ne �mpedica de a crede aceasta, este, de o parte. marimea acestor lespezi, iar, de alta parte, lungimea spatiului pe care se �ntind. Intru adevar. unii din bolovanii acestia acopera un spatiu de 3-4 coti �n lat si �n lung, iar seria lor trece peste Nistru si se �ntinde p�na la Crimea. In limba poporului, acest sir de petroaie poarta nunele de Cheile B�cului, si taranii �n simplitatea lor spun c� aceasta con�structiune e facuta de zmei cari se conjurase ca sa inchida cursul r�ului B�cul" .

Poetul Constantin Stamati, care locuia �n Chisinau, �ntr-o notita scrisa ruseste despre anticitatile Besarabiei si publicata pe la a. 1850, ne mai comunica �nca urmatoarele date importante cu privire la aceasta constructiune megalitica: „Ca la trei verste mai �n jos de Chisinau", scrie d�nsul, „se vede un sir �n linie dreapta de lespezi foarte mari �ngropate pana la jumatate �n pam�nt, pe cari locuitorii le numesc Cheile r�ului B�c. Acest sir de petre se �ncepe de la Prut, construit �n chip de parete, trece prin codrii Caprianei si taie �n lat �ntreaga Besara�bia. Locuitorii �nsa din timp �n timp dezgroapa acele petre, astfel ca vechiul zid se distruge"
Iar capitanul Zascuk, �n cea mai buna des�criere statistica-geografica a Besarabiei, pe care o compusese clin �nsarcinarea guvernului rusesc ca ofiter de stat major, ne spune urma�toarele: „De la actualul Chisinau �n direct,iune catre Prut prin codrii Caprianei se �ntindea ndata un sir de lespezi pe jumatate �ngropate �n pam�nt. Acele lespezi s-au mai conservat inca �n unele locuri, iar despre altele mai poves�tesc taranii ca le-au luat r�nduri pentru tre�buintele lor. Nu cred ca cineva se va apuca a dovedi ca acele petre formau oarec�nd un zid compact., din dosul caruia vechii locuitori se vor fi aparat �n contra invaziunii rapitorilor vecini. Acele petre mergeau fara �ntrerupere prin paduri, prin balti si prin r�pe. Dupa toata probabilitatea, ele serveau, ca si santurile de pamant, drept semne de hotar". Capitanul Zascuk mai adauge totodat� �n nota: „In deli�mitarile posterioare ale unor mosii manastiresti din Besarabia, mai ales ale celor din zona paduroasa a districtelor Chisinau, Orhei si Iasi, se mentioneaza �n acte siruri de petre de lespezi, �mpl�ntate �n p�m�nt si ramase din timpuri vechi" .

In fine, �ntr-o notita manuscripta, patriotul roman Alexandru Hasdeu din Besarabia, con�stata si d�nsul ca a vazut acele „blocuri de peatra �nfipte �n pamant", aproape de Chisinau pe mosiile Petricani si Ghidighis .

Din aceste date pozitive, ce ne-au fost trans�mise de diferiti autori, martori oculari, rezulta ca acest monumental sir de lespezi �mpl�ntate vertical �n pam�nt nu era altceva dec�t ceea ce in stiinta arheologica preistoric� se numeste o aliniare (alignement), insa de o lungime extra�ordinara si care se intindea din Moldova pe l�nga valea B�cului p�na departe spre rasarit. . . catre Crimea, cum zice Cantemir.

Insa o constatare este de lipsa sa facem aici �n ce priveste aspectul si sistemul tehnic a acestei constructiuni megalitice. Aceasta gigan�tica serie de mai multe zeci de mii de bolovani nu a avut niciodata caracterul unui mur sau constructiuni de aparare. Nici principele Cantemir, nici, altii, cari au vazut, cari au examinat si au descris acest uimitoriu monu�ment al vechimei, nu afirma ca lespezile sau monolitele ce compuneau aceasta linie megali�tica ar fi fost astfel dispuse si at�t de alipite unele de altele, �nc�t sa formeze un mur com�pact si impenetrabil. Principele Cantemir le numeste simplu numai „series maximorum lapidum", Constantin Stamati, „un sir in linie dreapta de lespezi foarte mari", iar capitanul Zascuk, destul de competent spre a cunoaste caracterul fortificatiunilor de aparare, declara foarte precis: „nu cred ca cineva se va apuca a dovedi ca acele petre formau oarec�nd un zid compact; dupa toate probabilitaitile ele ser�veau... drept semne de hotar".

At�t dupa natura locurilor pe unde trecea, cat si dupa directiunea sa de la apus spre rasarit, aceasta lunga �nsirare de lespezi brute �mpl�n�tate �n pam�nt prin pustietatile: cele salbatice ale Scitiei vechi nu era facuta ca sa impedice o invaziune.

Ni se prezinta acum cestiunea cea impor�tanta in istoria evenimentelor si a civilizatiunii preistorice europene, care a fost originea si care a fost destinatiunea acestei miraculoase lucrari megalitice ?
0 amintire foarte pretioasa despre acest incomparabil monument al vechimei preistorice o aflam la Quint Curtiu Ruf, unul din istoricii romani, care traise, probabil, sub �mparatul Vespasian.
Pe baza fantanelur grecesti, din cari o mare parte noi astazi nu le mai avem, Quint Curtiu Ruf, compusese o lucrare �n zece carti De gestis Alexandri Magni, si �n care d�nsul ne spune ca regele Alexandru �ncurajat de succesele sale �n Asia, dupa ce supuse pe persi, pe bactriani si alte populatiuni barbare de l�nga Marea Caspica, se hotar� a-si extinde expeditiunea si asupra scitilor din Europa; anume regele Alexandru era de parere ca p�na c�nd macedonenii nu vor supune pe scitii din Europa, considerati �n aceste timpuri ca ne�nvinsi, p�na atunci impe�riul macedonean �n Asia va avea o existenta numai efemera. Populatiunile subjugate ale Asiei, din cari unele �ncepuse a se revolta, vor dispretui pe macedoneni ; iar daca vor supune si pe scitii din Europa, macedonenii se vor arata cu mandrie peste tot locul ca neinvinsi. Astfel, regele AleYandru soseste cu trupele sale la Tanais (Don), r�ul cel mare, care desp�rtea �n aceste timpuri pe bactriani de scitii Europei si Europa de Asia. Dupa ce regele Alexandru puse aici fundamentele unui nou oras, numit Alexandria, si facu toate pregatirile necesare pentru un razboi cu scitii, dede ordin trupelor sale sa treaca �n Europa. Scitii cercara a i se opune pe celalalt tarmure al r�ului Tanais. Insa regele Alexandru si trupele sale, pe l�nga toata ploaia de sageti a scitilor si pe l�ng� toata impetuozitatea cea mare a r�ului Tanais, trecura cu luntrile la tarmurele european. Scutasii macedoneni parasind luntrile �ncepur� �ndata lupta cu lancile �n contra cetelor cala�rete ale scitilor, ce ocupau tarmurele, iar cava�leria macedoneana, vaz�nd c� scitii �ncep a-si �ntoarce caii, se arunca asupra lor si le rupse sirurile. Scitii nemaiput�nd sustinea atacul si vociferarile de r�zboi ale macedonenilor, lasara cailor fr�nele libere si incepura a fugi, iar cava�leria macedoneana din ordinul lui Alexandru fi persecuta tot restul zilei si trecu chiar dincolo de St�lpii lui Liber Pater.
Acesti St�lpi ai lui Liber Pater, ne spune Quint Curtiu, „erau niste monumente ce con�sistau din bolovana sau lespezi mari asezate �n sir regulat la mici intervale unele de altele" .Avem asadar aici un text pozitiv si precis din istoria lui Alexandru cel Mare; text, care se rapoarta direct la aceasta aliniare megalitica din Scitia europeana.
Din acest important document istoric, re�zulta asadar ca aceasta monumentala �nsirare de petroaie, al carei capat de rasarit ajungea p�na in apropiere de Don, forma numai una si aceeasi constructiune megalitica cu series maximorum lapidum, care dupa Cantemir se �ntindea din Besarabia prin Rusia meridionala catre Crimea.

�n vechea literatura istorica asadar acest grandios monument de la nordul Marei Negre, compus din un sir extraordinar de lung de monolite brute, �mpl�ntate �n pam�nt, purta numele de Termini Liberi Patris.Iar acest Liber Pater al romanilor, dupa cum am vazut si �n capitulul precedent, era una si aceeasi personalitate legendara cu Dionysos al grecilor si cu Osiris al egiptenilor .

Aceeasi perfecta identitate �ntre Liber Pater si Osiris o aflam in traditiunile preistorice ale poporului rom�n. Dupa unele din aceste le�gende brazda cea uriasa de plug, care taie de la apus spre rasarit, c�mpiile Rom�niei si Rusiei meridionale p�na la Don, ar fi tras-o, �mparatul Jidovilor, Ostrea-Novac (Osiris), iar dupa alte traditiuni aceasta brazda se atribuie lui Ler �tnparatul (Liber-Pater), care venise cu osti nenumarat de multe si rele asupra locui�torilor acestei tari .
Insa care a fost destinatiunea primitiva a acestor faimoase monolite asezate �n sir, ce se �ntindeau de la Prut peste Besarabia si Rusia meridionala catre Don p�na �n apropiere de punetul unde din Asia se trecea �n Europa ?
In anticitatea preistorica, columnele de peatra bruta au mai avut totodata si o desti�natiune de utilitate publica. Ele serveau �n aceste timpuri departate spre a indica calato�rilor directiunea drumurilor prin tinuturile mai putin populate si pe unde alte semne de orientare lipseau .Intreaga �ntinderea cea vasta a Scitiei me�ridionale a format, p�na t�rziu �n timpurile istorice, o regiune Pastorala, niste pustieta�ti de pasuni, fara limite, fara orase, fara sate , si fara paduri pe cari rataceau necontenit ne�numarate triburi de pastori, transport�ndu-si pe care dintr-un loc �n altul casele si familiile lor.

„Noi nu avem nici orase, nici campuri culti�vate ca sa ne temem ca vor fi cuprinse si devas�tate cle inimici", raspunde Idanthyrsus, regele scitilor, catre Darie, regele persilor, c�nd acesta �i cerea ca ori sa primeasca lupta, ori sa-i aduca daruri, pam�nt si apa, drept semne de supunere .
Grecii, dupa cum ne spune Curtiu, numeau �ntreaga regiunea geografica a Sarmatiei euro�pene, „solitodinile .scitilor", iar partea dintre gurile Dunarii, Nistru si Pont, sau tinuturile Besarabiei de jos, au purtat �n particular numele de „desertul getilor" .

Prin aceste solitudini de la nordul Marei Negre se ratacise Darie, regele persilor, cu �n�treaga sa armata ; se ratacise chiar si cetele militante ale scitilor, cari urmareau pe Darie .
In aceste timpuri departate istorice, singu�rul drum, care prezenta mai putine dificultati pentru comunicatiunea dintre Carpati si tinu�turile de l�nga lacul Meotic, era pe valea B�cu�lui din Besarabia de astazi, si care apoi de la Nistru se prelungea catre Don. Insa si aceasta linie ramase numai o simpla cale „per deserta".Pe aici, se operase, �n timpurile preistorice, invaziunea cea puternica a triburilor neoli�tice �n Europa. Pe aici a fost p�na t�rziu linia cea mare de comunicatiune �ntre rasarit si apus, �ntre Asia totdeauna lipsita si �ntre Europa cea opulenta.


„Termini Liberi Patris", aceste monu�mente ale vechimei, ce se intindeau in linie dreapta de la Prut pe l�nga Valea B�cului catre Tanais, ni se prezinta astfel, din punct de vedere al intereselor publice, ca simple co�lumne itinerare prin deserturile cele salbatice ale Scitiei, spre a indica calatorilor si comercian�tilor linia drumului celui mare dintre Asia si Europa .
Osiris regele egiptenilor sau Liber Pater; dupa cum il numeau rom�n�; cucerise deadata cu �nfr�ngerea lui Typhon si tinuturile din nordul Marei Negre. Lui Osiris �i atribuiau tra�ditiunile si legendele vechi �nfiintarea acestui uimitoriu sir de bolovani �mpl�ntati �n pam�nt �ntre Asia si Carpatii Daciei.
In vechile litanii ale egiptenilor, redactate de preotii. din Teba si din Memphis pentru divinizarea lui Osiris, se aminteste ca o bine�cuv�ntare eterna, ca una din gloriile cele mari ale acestui monarh, ca el a deschis drumurile din regiunea nordului, iar sub regiunea nor�dului, geografia timpurilor antice �ntelegea prin excelenta tara scitilor .
Chiar si Herodot ne spune ca st�lpii sau colum�nele lui Sesostris (acelasi cu Osiris) mai existau si �n timpurile sale �n tinuturile Scitiei.
Iar poetul Ovid, in cartea a III-a a Fastelor sale, face de asemenea amintire de caile, trium�fale ale lui Bach sau Liber Pater prin Scitia.

Aceasta monumentala cale de glorie a lui Liber Pater ajunsese a fi legendara in tinuturile grecesti �nca cu mult mai �nainte de timpurile lui Herodot. Poetul Pindar aminteste �n doua ode ale sale de acest admirabil monument din tara hiperboreilor, stabiliti �nca din timpul migra�tiunii neolitice la nordul Dunarei de jos si al Marei Negre. In una din aceste ode, textul relativ la aceasta lunga serie de columne itinerare suna astfel: „At�t dincolo de izvoarele Nilului, c�t si �n
tara hiperboreilor, exista o multime nenumarata de st�lpi itinerari, din peatra taiata, inalti de c�te 100 de picioare si asezati �n sir, drept monu�mente ale unor fapte glorioase". Aceasta nenumarata multime de stalpi itine�rari, asezati �n sir prin tara hiperboreilor, de cari ne vorbeste Pindar, ni se prezinta astfel ca una si aceeasi aliniare megalitica cu "series maximorum lapidum", de cari ne vorbeste Cantemir si cu „lapides crebris intervallis dis�positi", sau cu „Termini Liberi Patris" de la Quint Curtiu. In alta oda a sa, poetul Pindar mai glorifica inca odata acest extraordinar monument din tara hiperboreilor:

Cuvintele sale sunt urmatoarele:
„Nici daca vei calatori pe mare, nici pe uscat, nu vei afla calea cea demna de admiratiune, care duce la locul principal de adunare al hiperbo�reilor" .

Din aceste cuvinte ale lui Pindar rezulta asadar ca �n tara hiperboreilor de la nordul Dunarii si al Marei Negre exista �nca �n timpu�rile sale o cale monumentala, �nsa miraculoasa prin multimea si prin marimea cea colosala a st�lpilor sai itinerari asezati �n sir. Originea acestei cai, zice Pindar, se reducea la niste fapte glorioase. Era, astfel, o cale triumfala identica cu „Scythici triumphi" ai lui Liber Pater, de cari aminteste Ovid. Ambii. poetii, Pindar si Ovid, aveau �n vedere aceleasi evenimente de razboi, aceleasi monumente legendare. Aceasta admirabila cale sf�nta de la nordul Dunarei de jos si al Marii Negre conducea, dupa cum ne spune Pindar, la locul comun de adu�nare al hiperboreilor. Ea traversa, asadar, o mare parte clin teritoriul cel vast al acestui popor. Dupa cum stim, magnificul templu al lui Apollo Hiperboreul, se afla �n insula numita Leuce sau Alba de l�nga gurile Dunarei.

Iar �n partile de jos ale Prutului si �n apro�piere de aceasta metropola religioasa a hiper�boreilor, mai exista �nca �n epoca roman� un oras numit Piroboridava, incontestabil aceeasi capitala, acelasi centru politic, pe care Pindar �l numeste Hyperboreon agon. Tot in partile de rasarit ale Daciei, �ntre fluviile Agalingus (azi Cogalnic) si Hypanis (Bug,) ne apare stabilita, in epoca romana, o populatie �ntinsa numita „Dac(i) Peto�poriani" , numire evident, alterata �n loc de Daci Piroboriani, adeca hiperborei.

Rezumam:

Calea cea miraculoasa a hiperboreilor", de care ne vorbeste Pindar, si pe l�nga care erau �nsirate o multime nenumarata de. st�lpi itine�rari, ni se prezinta at�t pe bara situatiunei geografice a hiperboreilor, c�t si dupa caracte�rul si destinatiunea acestor monumente, ca una si aceeasi constructiune megalitica cu linia cea lunga de petroaie �mpl�ntate �n pa�m�nt, de care face amintire Cantemir si Quint Curtiu.

2. CAILE SACRE ALE SCIITILOR

Herodot, �n descrierea Scitiei, face amintire de un. tinut de la nordul Marei Negre, pe care scit,ii �n limba lor �l numeau Exampaeos, cuv�nt care �n traducere greceasca �nsemna Caile sacre.
Aceste locuri, numite Exampee, erau, dupa Herodot, situate la o departare de 4 zile navi�gatiune pe raul Hypanis (Bug) �n sus si formau
frontiere dintre scitii agricoli asezati mai la nord si �ntre alazoni cu locuintele despre sud. Aceasta cale sf�nta, din nordul Marei Negre,
se afla asadar aproape pe aceeasi paralela cu
Chisinaul de astazi, avand directiunea de la
apus spre rasarit, ori de la rasarit spre apus.
Despre originea si destinatiunea acestor cai sfinte ale scitilor, Herodot nu ne mai spune nimic.
In anticitatea greceasca se numeau "cai sfinte" drumurile de comunicatiune, ce erau stabilite �ntre centrele principale si intre locu�rile religioase rnai importante.
Pe l�nga aceste drumuri sfinte se aflau �nsi�rate �n vechime diferite sanctuare si temple ale divinitatilor, columne, statue, mormintele eroi�lor si ale persoanelor de distinctiune si alte mo�numente comemorative.

Pe aceste cai se faceau procesiunile solemne ale clerului si ale poporului, pe ele se c�ntau imnele funebre, peanele de rugaciune, de �nvin�gere, de laude si de multamire zeilor. In fine, pe aceste drumuri de siguranta public� se transportau darurile particularilor, ale orase�lor si populatiunilor la sanctuarele zeilor.
0 astfel de cale sf�nta, exista �n anticitate �ntre Atena si orasul Elcusis, loc celebru pentru misteriile Eleusine si unde se credea ca era resedinta marilor divinit�ti Ceres si Proserpina .
0 alta cale sf�nta era stabilita �ntre Elis, capitala provinciei cu acest nume, si �ntre Olympia, campul cel renumit pentru jocurile olimpice ale Greciei vechi .
Unele din aceste cai sfinte traversau pro�vincii intregi.
Cu deosebire la sanctuar ele cele celebre din Delphi, care a avut un rol at�t de imens �n isto�ria religioasa si politica a Greciei, conduceau trei cai sfinte. Una din acestea �ncepea �n partea de nord, la valea Tempe, trecea peste toata Tesalia, peste .Doris si Locris si era desti�nata pentru peregrinii din partile nordului si ale Traciei. Alta cale sf�nta venea din partea de sud-est, din Atica. La era construita, dupa cum spun traditiunile, de Teseu si servea pentru trimiterea darurilor la Delphi din partea atenienilor, a peloponesilor si beotienilor. In fine, o a treia cale sfanta catre Delphi incepea de 80 de stadii si era destinata pentru piosii calatori, ce veneau pe mare.
Aceeasi institutiune a cailor sfinte a aflam si la vechii egipteni.
Strabo, vorbind de constructiunea mora�bilelor temple de la Teba, cea cu o suta de porti, din Egipt, ne face urmatoarea descriere a cailor sfinte de aci:
Inaintea templelor, ne spune d�nsul, se afla un spatiu �n latime de un fugar ori mai putin, �nsa lung de 3-4 ori pe at�ta, si chiar mai mult. Acest spatiu se numeste drumul sfant iar de-a lungul acestei cai sfinte, pe ambele sale laturi, se afla insirate statue de sfincsi, asezate la o distanta de c�te 10 coti una de alta, astfel ca un sir de aceste statue se afla �n partea dreapta, iar altul �n partea st�nga a drumului, ca numarul acestor sfincsi nu e limi�tat, ei depinde de la lungimea fiecarei cai, iar la capatul acestor doua linii de statue se afla vestibulul templului.
Acelasi aspect monumental a trebuit s�-1 aiba si Exampeele sau caile cele sfinte ale sci�tilor.
Insa ce fel de monumente religioase puteau ca sa orneze aceste cai sfinte din pustietatile cele �ntinse de la nordul Marii Negre ?

Scitii, dupa cum ne spune tot Herodot, nu ridicau divinitatilor sale nici statue, nici altare, nici temple . Monumentele principale, ce decorau caile cele sfinte ale scitilor, nu puteau fi, asadar, dec�t o serie lunga de tumule enorme, precum si stalp� cei faimosi ai lui Liber Pater, considerati de sacri. Mai exista �nsa o importanta proba geogra�fica, ca aceasta serie de lespezi enorme �mpl�n�tate �n pam�nt, ce se �ntindea de la Prut catre Crimeea si Tanais, constituia unul din Exampe�ele sau din drumurile cele sfinte ale Scitiei meridionale. Apa B�cului, pe l�nga care trecea, p�na �n secolul al XVIII-lea, aceasta faimoasa linie de monumente monolite, se varsa, �n vechiul Tyras sau �n Nistru, �n apropiere de satul rom�nesc numit ast�zi Gura-B�cului.

La o mica distanta spre nord de acest punct, noi aflam situate astazi doua sate: unul pe malul drept si altul pe malul st�ng al Nistrului, purt�nd am�ndoua una si aceeasi numire carac�teristica de Speia. Din punct de vedere istoric si filologic, aceste doua numiri topografice de "speia" ni se prezinta intru toate ca identice cu terminul scitic de Exampae-os, ultima silaba formand aci numai un simplu sufix grecesc. Aceste numiri de „Speia`` ne rnai probeaza totodata ca vechiul Exampaeos al luii Herodot:, care forma frontiera dintre scitii agricoli si alazoni se intindea spre apuls pana. dincoace de~ Nistru, in valea Bacului.

Restabilim, asadar, urmatoriul fapt pozitiv pentru istoria timpurilor arhaice ale Daciei. Sirul cel lung de lespezi enorme �mpl�ntate �n pam�nt, ce se �ntindea din Besarabia catre Crimea si Don, reprezenta �ntr-o vechime depar�tata tot at�tea monolite sacre sau .stilpi itinerart, numit,i �n literatura istorica romana „Termini Liberi Patris" �nsirati pe l�nga drumul cel mare, lipsit de sate si orase, ce trecea prin pustietatile Scittiei vechi si care leaga Asia de Europa. Aceasta cale sf�nta, care �ncepea �n Dacia orientala, prezenta un aspect grandios, ea ne apare la Pindar ca una din minunile lumei preistorice.

Originea ei se reducea la fapte rnemorabile de razboi. Era o cale triumfala, identica cu „Scuthici triumphi" ai lui Bach sau Liber Pater.Numirea acestei cai �n limba triburilor scite era Exampae-os, dupa Herodot, cuv�nt de origine pelasg a carui forma nationala se vede a fi fost „sim-biae", adeca “sanctae viae”.