Durpaneus se-ntreab� cu ardoare: Aflãndu-m� pe patul cel de moarte,
Acum, �n aste vremi �n�elatoare cãnd ��ri puternice sunt cotropite,
Cu frica-n sãn du�manul ne love�te, hotarele sunt tot mai pustiite,
Iluzia puterii d�inuie�te, p�cat �n jur, valori sunt putrezite,
Iluminat� mintea-mi ce dore�te nepotul meu coroana s� o poarte?



Sunt ani de cãnd stindardul ce ne cheam� �n lupte-i dus �i sãnge-l coloreaz�
Uni�i st�m dacii, demni �i f�r� team� �i cãini romani se-mpr�tie cu groaz�.
Nevoie-avem de-urma�i cu foc �n carne, credin��, spate drept �i ochi de aur,
Temu�i eroi �n oase s� le toarne priviri de lup �i furie de taur.
E timp nepotul spada mea s� poarte �i-urma�ilor s� lase mo�tenire
M�car scãnteie-n fiecare-n parte a focului ce-nseamn� nemurire…

Noi d�m acum de �tire, din solul plin cu fra�ii urma�ilor �n care cu foc rena�tem iar�
Odat� st�pãnire �ineam peste Carpa�ii de voi l�sa�i �n zare. Fi�i regi la voi �n �ar�!
Iar somnul din azur barbarii de-ntrerup, i veleg xin Turnur fir min ustubi mup.
"