Transcendenta dacica a neamului rom�nesc

“Niciodata adoratorii lui Zalmoxis n-au �nteles sa cedeze fara lupta” afirma un istoric contemporan. Aceasta credinta �n nadejdea existentei razboinice vine din ad�ncul unui crez deosebit de alte popoare ale timpului. Vasile P�rvan �l surprinde esential �n etica - “...sufletul e nemuritor. Trupul e o �mpiedicare pentru suflet de a se bucura de nemurire: de aceea el nu are nici un pret, poftele lui nu trebuie ascultate, la razboi el trebuie judecat fara parere de rau. Omul nu poate ajunge la nemurire dec�t curat�ndu-se de orice fel de patimi, carnea, vinul, femeile sunt o murdarire a sufletului. Prin ascelasi monoteism, dacii respectau precepte crestine �nainte de crestinism.”

Pentru daci, odiseea sf�ntului Andrei a venit �n �nt�mpinarea ethosului zalmoxian. O viziune a modelelor exemplare confirmata de Porphirios atunci c�nd relateaza ca pe Zalmoxis, daco-getii “�l adora ca pe Heracles”. Ni se dezvalule astfel si un alt aspect al principiului zalmoxian, care duce la existenta unui cult al eroismului “la cele mai razboinice populatii” - cum numea Pliniu cel T�nar pe stramosii nostri.

Istoriografia a dat numeroase valente timpului: ciclic, spirala, vertical. Mircea Eliade vorbea despre un timp al oamenilor cavernelor precum si de unul al grecilor ca un timp ciclic, mitic al eternei re�ntoarceri. “Din traci s-au nascut rom�nii” spunea Mihai Eminescu intuind esenta etnica a poporului rom�n. Rom�nii au mostenit de la daci, ramura nordica a tracilor, tipul si trasaturile de suflet �ntru Zamolxis.

Constantin Br�ncusi, sculptorul rom�n al universalitatii, a �nsufletit �ntr-o binecunoscuta sculptura a sa, “Cumintenia Pam�ntului”, o trasatura ingenua de bun simt �ncarnat din spiritul neamului nostru. Popor cu ad�nci radacini taranesti, �n spatiul mioritic, rom�nii au cultivat bunul simt, smerenia, buna vecinatate. Peste ei, de-a lungul istoriei au trecut toate invaziile barbare din spatiul euro-asiatic. Ei au ramas aici ca o piatra din muntele Kogaionului. Aceasta trainicie telurica izvoraste din originea milenara, de la �nceputul vietii umane, a stramosilor neamului rom�nesc, pe aceste meleaguri carpato-danubiano-pontice. Din aceasta experienta milenara s-a nascut �ntelepciunea “Cumintenia Pam�ntului”.

Viata pe aceste meleaguri “gura de rai” a fost supusa permanentei incursiuni barbare. Daco-rom�nii s-au aparat, razboit, rasculat, numai atunci c�nd “a ajuns cutitul la os”.

O alta fateta a spiritului nostru o gasim �n acel weltanschaung razboinic, haiducesc, “a se face nemuritor” (Herodot): care este sufletul zalmoxian, sub semnul lupului. Lup -”daos”- este numele de origine indo-europeana a dacilor ca temelie a “Cuminteniei Pam�ntului”. De la daci, rom�nii au mostenit aceasta sinteza �ntre “cumintenia pam�ntului” si spiritul trairii razboinice”. Ovidiu, exilatul do la Tomis, a intuit aceasta traire spirituala �n cele doua poeme din “Tristele” si “Scrisori din Pont”. Iata versunile din “Tristele”, dacii: „au glas aspru/chip salbatic, si sunt cea mai adevarata �ntruchipare a lui Marte/ Parul si barba lor n-au fost tunse niciodata/ Mana lor dreapta e totdeauna gata sa �nfinga cutitul / pe care �l are legat la sold orice barbar.”

�n “Scrisori din Pont” Ovidiu spunea: “...un batr�n, care �nt�mplator se afla �n acea adunare,/ raspunse vorbelor mele astfel,/ Si noi, bunule oaspe, cunoastem numele prieteniei,/ noi care locuim departe de voi, la Pont si la Istru”.

Prin aceasta mostenire ancestrala zalmoxiana rom�nii s-au ridicat �ntotdeauna la lupta, razvratire, razboi de c�te ori fiinta lor a fost agresata de factori externi. Astfel, din ad�ncul metafizic al trairii rom�nesti s-au nascut simboluri nationale unice, colectivitati unite �n individualitate, personaje tragice prin destinul lor: Burebista, Decebal, Gelu, Mircea, Stefan, Mihai, Horea, Tudor, Avram Iancu, Antonescu. Sunt numai suflete din sirul lung al eroilor neamului. Rom�nii au creat propriul lor timp, cel al trairii telurice, chtonice ancestrale, metafizice - Timpul transcendentei ce leaga pe Pam�nt si �n Ceruri omul si neamul cu Dumnezeu �ntr-o trinitate a vesniciei.

Pentru neam sacrificiul eroului reprezinta m�ntuirea sufletului colectiv. �n acest fel se explica sacriflciul individual al celui mai bun si frumos fiu al neamului, pe altarul credintei lui Zalmoxis (fapt consemnat de Herodot) pentru victoria �n razboi - Fiinta Omului pentru perenitatea fiintei Neamului, �ntr-o simbioza indestructibila. Pentru rom�ni, urmasii dacilor, mitul, credinta �n Zalmoxis, �n “a te face nemuritor” se substituie Vechiului Testament. Pornind de la aceasta adorare a lui Zalmoxis de catre vechii daci, putem descoperi cai nebanuite ale sufletului stramosilor nostri.

Dacii sunt cel mai deosebit popor din spatiul european si universal. O sinteza unica de cultura si civilizatie originara. Ei sunt dupa Nicolae Densusianu ob�rsia panthenonului grec, scuar al zeilor. Dacii “cum �si spun ei �nsisi si cum le zic si romanii” (Dio Cassius), au fost cu siguranta “cei mai viteji si mai drepti dintre traci” (Herodot). Originea lor a nascut multe controverse, dar datorita cercetarilor din ultimii ani, �n special ale lui Nicolae Miulescu prin cartea “Dacia - Tara Zeilor” s-au dezvelit multe secrete despre trecutul stramosilor nostri. Nicolae Miulescu afirma ca populatia continentului nostru are la baza doua mari grupuri de europeni care, av�nd aceleasi radacini de la omul erei glaciare, s-au diferentiat unul de celalalt p�na au format
astfel doua mari familii �nrudite. Ramura nordica, pe care o numim baltica -masuriana (...) popoarele germanice si cele slave (…) cea de-a doua ramura, ramura de sud, era formata din acea populatie care s-a dezvoltat �n bazinele mai joase si a devenit ceea ce am numit noi carpato-dunarenii (carpato-istrieni)...” “Dacii s-au nascut sub semnul lupului, al razboiuIui, �nca din timpuri imemorabile, legendare. “Grupul carpato-dunarean, dezvolt�ndu-se ca un prim nucleu �n tara din urul muntilor (...) de unde cele mai frumoase r�uri se �ndreptau spre Dunare (Istrul), care le aduna �n apele ei curgatoare, dupa ce a adoptat viata de tip pastoral a �nceput sa se simta tot mai �nghesuit �ntre dealurile natale” (Nicolae Miulescu). Asa cum grecii au prin Homer,
legenda razboaielor Troiei, Nicolae Miulescu vine cu teoria unui razboi, un fel de Goterdamerung al dacilor sustin�nd o cucerire de catre stramosii nostri a subcontinentului indian, aduc�nd pentru aceasta afirmatie dovezi de asemanare �ntre
limba dacasi cea sanscrita. Nicolae Miulescu aseaza epopeea razboinica din Mahabharata si Ramayana la originea spiritului razboinic al dacilor. Ion Horatiu Crisan �n Civilizatia geto-dacilor vorbeste despre influenta miceniana asupra caracteristicilor armelor de lupta dace �n epoca bronzului. Dar merg�nd pe linia teoretica care o impune Nicolae Densusianu �n “Dacia preistorica” vom putea sustine ca topoarele de lupta din tezaurul de la Tufalau sau sabia de la Perisani - toate cu profunde caractere miceniene - dupa I. H. Crisan - pot fi considerate prin teoria lui Nicolae Densusianu ca originare din spatiul carpato-dunarean. Un model al mijloacelor de lupta pe care micenienii, vechi greci, il preiau de la daci. �n acest mod au preluat si orfismul sau sam�nta filosofica a lui Pitagora.

Dacii - �n semnul lupului -dupa o ipoteza a lui I. H. Crisan �si trag denumirea “dintr-un cuv�nt -daca - ce ar fi desemnat un pumnal scurt cu lama curba, arm� specifica a geto-dacilor, numai ca un asemenea cuv�nt nu este atestat �n texte literare sau inscriptii. Arma specifica dacilor �n textele de limba latina se numeste sica.” Mai degraba exista o apropiere �ntre denumirea dacilor cu indo-europenismul “dhaukos”, ce �nseamna lup. Deci aceasta asemanare justifica apropierea pe care o face I. H. Crisan, ca “legatura �ntre numele dacilor prin lup sugereaza originea totemica ce ar putea fi sustinutasi de stindardele �n forma de cap de lup �nt�lnite pe Columna lui Traian sau pe ceramica”. La daci religia se interfera intr-o sinteza inseparabila cu doctrina militara.. Herodot remarca doua lucruri la daci “daca ar avea a singura conducere si s-ar �ntelege �ntre ei ar fi dupa parerea mea de ne�nfr�nt si cu mult mai puternici dec�t toate semintiile pam�ntului” si faptul ca “stap�nesc mestesugul de a te face nemuritor. (...) si faptul ca ei nu mor si ca cel care piere se duce la Zalmoxis”. Numai aceasta credinta organica explica marile victorii ale dacilor �n luptele cu scitii, persanii, macedonenii, celtii sau romanii.

Sunt interesante de analizat doua texte ale unui istoric antic, Strabon, pentru a surprinde str�nsa legatura �ntre cele trei elemente de rezistenta ale neamului dac: Zalmoxis, rege, armata. Strabon face urmatoarele referiri la Burebista “...ajung�nd �n fruntea neamului sau, care era istovit de razboaie dese, getul Burebista i-a �naltat at�t de mult prin exercitii, abtinerea de la vin si ascultare fata de porunci, �nc�t �n ultimii ani s-a facut un stat puternic si a supus getilor cea mai mare parte din populatiile vecine. Ba �nca a ajuns sa fie temut si de romani”.

Denumirea de geti a fost data dacilor de greci, care aveau obiceiul sa dea denumiri diferite de numele pe care si-l dadeau popoarele siesi. Dupa Strabon, dacii se numeau “daoi”. Iar a traditie consemnata de Hesychios ne informeaza ca daos era numele frigian al lupului. Dupa Mircea Eliade dacii se numeau ei �nsisi mai demult “lupi” sau “cei care sunt asemeni lupilor, cei ce seamana cu lupii”. Tot dupa Eliade numele lor etnic deriva foarte probabil din iranianul “dahoe”, ce �nseamna “lup”. Lupul �n antichitate era simbolul ‘fugarului”, o ipoteza susceptibila de a explica numele dacilor scoate �n evidenta capacitatea de a se transforma �n lupi (...). Imitarea rituala a lupului caracterizeaza �ndeosebi initierile militare si prin urmare ale celor M�nnerbunde, confreriile secrete de razboinici” (Mircea Eliade).

Eliade afirma ca datorita eroismului si tenacitatii tineretului razboinic al unui trib, epitetul lor ritual “lupii” a devenit numele �ntregului trib! Mai departe Eliade crede ca “epitetul acestor tineri imigranti victoriosi a fost acceptat de aborigenii invinsi si supusi. Continu�nd putem afirma ca numele lor de daci vine de la un grup de tineri razboinici razvratiti, purtatori de sabie, care la romani sunt cunoscuti ca haiduci ce impun societatii dacice epitetul lor ritual de lupi. Conducatorul acestui grup a fost probabil un t�nar cu numele de Zalmoxis care a daruit dacilor un principiu religios ascetic monoteist, monogam precum si credinta �n nemurire; un principiu compatibil cu spiritul razboinic al oamenilor locului. S-a creat astfel o stare de spirit unificatoare care a dus la ivirea unei armate invincibile cu un rol hotar�tor �n formarea statului dac centralizat al lui Burebista. Aceasta credinta naste tipul de rege - zeu - conducator suprem al armatei. Remarcabila este descoperirea �n anii ‘50 ai secolului XX a unei inscriptii dat�nd din jurul anului 300 �nainte de Hristos, cu numele regelui dac Zalmodegekos. Aceste nume ale regelui sintetizeaza functia politicpa de rege cu cea spirituala �ntru Zalmoxis. Regele dac devine simbolul unui principiu spiritual si credintei �n nemurire si vitejie. O data cu Burebista se produc mutatii importante privind rolul regelui �n spiritualitatea dacica. Cu doua secole �nainte de Burebista, dupa victoriile lui Dromichaites �mpotriva lui Lisimah, datorita influentelor negative ale coloniilor grecesti de la Pontul Euxin asupra moravurilor si credintei dacilor se remarca o decadere a spiritului combativ din cadrul armatei dace al razboinicilor lupi.

Aceasta pervertire a credintei traditionale dace s-a sf�rsit odata cu Burebista. Perioada o putem �ncadra cronologic �ntre 290 si 80 �nainte de Hristos. �nca pe vremea lui Dromichaites, cel care l-a �nvins pe regele macedonian. Diodor din Sicilia ne arata cum dacii i-au cinstit pe prizonierii macedoneni cu mese bogate, iar ei desi erau �nvingatori au pastrat atitudine rezervatasi modesta deoarece Zalmoxis nu avea nevoie de sclavi ai placerilor ci de oameni robusti, puternici, capabili sa �ndure foametea si setea, sa reziste durerilor fizice si sa �nfrunte moartea cu neasemuit curaj.

Dacii, asa cum ne arata Jordanes dupa victoria asupra generalului roman Fuscus “i-au numit pe conducatorii lor semizei, adica “anzi” si nu simpli oameni..” Porphirios relateaza ca pe Zalmoxis, dacii “�l adora ca pe Heracles”.

Odata cu Burebista are loc o renastere a credintei traditionale dace. Burebista cu ajutorul marelui preot Deceneu repune �n drepturi vechea religie a lui Zalmoxis, vechile rituri traditionale, oarecum uitate si datorita razboaielor intestine �ntre daci, precum si a influentei celtilor. �n vremea lui Burebista are loc o revolutie a fondului autohton autentic. Strabon in Geografia arata ca Deceneu era “barbat vrajitor, care umblase prin Egipt si �nvatase oarecare semne de proorocire, las�nd a se crede ca �i sunt cunoscute tainele divine. Dupa c�tva timp era socotit chiar zeu (…). Ca dovada de c�t �l ascultau getii, e ca s-au lasat convinsi sa-si st�rpeasca viile si sa-si duca viata fara vin”. Relatarea ne dovedeste ca Zalmoxis era un principiu, o stare de spirit, ascetica, unificatoare, creatoare de religie si stat. Deducem din text cum dacii �nlatura influentele orgiastice ale cultului lui Dyonisos care contribuiau la o scadere a combativitatii razboinice. �n acea perioada are loc o regenerare morala prin Zalmoxis.

Grigore Tocilescu afirma ca �n Dacia ar fi existat familia poligama. Burebista si Deceneu au interzis-o tocmai pentru a feri de moleseala soldatul dac. S-a dus o lupta acuta �mpotriva dezintegrarii si disolutiei valorilor traditionale dace, de sorginte zalmoxiana. Pe Deceneu �l interpretam ca pe un restaurator, nu ca pe un creator de religie. Odata cu epoca lui Burebista, regele pastreaza functia politicasi militara dar pierde din prerogativele spirituale care trec �n seama marelui preot Deceneu, care devine un fel de patriarh al dacilor.

�n jurul anului 80, �nainte de Hristos, a avut loc o revigorare a spiritului razboinic al dacilor. Ovidiu �l surprinde �n Tristele. Spirit razboinic, Zalmoxis, personaj consubstantial a daruit Daciei o religie compatibila cu sufletul razboinic al stramosilor nostri. Zamolxis precede eroii nostri nationali, Mircea, Mihai, Horea, Tudor, Avram Iancu si bine�nteles si multi altii. Acesti eroi au ceva din spiritul de sacrificiu al haiducului, din acel ceva jertfit �ntru nemurirea lui Zamolxis.

Numeroase sunt reprezentarile calaretului pe placutele de argila de la Letnita. El este �mbracat �n armura cu sulita �n m�na atac�nd un urs ce sta �naintea calului. Si sub cal este reprezentat un lup. Acest personaj �l putem considera o reprezentare a lui Zalmoxis sub chip de Sf�ntu Gheorghe.

Ionut Tene"