LIMBA PELASGILOR DUPA TRADITIUNILE BIBLICE SI HOMERICE

In cele mai vechi timpuri ale migratiunii tri�burilor
pastorale pelasge, limba nationala a acestui popor era
rasp�ndita peste partea cea mai mare a Asiei de apus, a
Europei si a Africei de nord.

Dupa detronarea lui Saturn, �nsa, vechea limha nationala a
pelasgilor �ncepe a se dife�rentia �n rnai multe dialecte. De
o parte, exten�siunea cea enorma a populatiunilor pastorale
pelasge, iar, de alta parte, amestecul lor cu elemente de alte
rase, cu popoare supuse si tributare, avu de consecinta
formarea mai multor idiome pelasge.

Dupa traditiunile religioase ale ebreilor, a existat p�na la
�ntemeierea Babilonului �numai o singura limba uzuala peste
Intreg pa� �ntul.

„Si era peste tot pamantul o singura limba, si vorbire"
- ne spune cartea I a lui Moise. In timpurile aceste, o parte
din generatiunile lui Noe plec�nd spre rasarit aflara o c�mpie
in pam�ntul Sinar si zisera: haideti sa zidim o cetate si un
tron cu v�rful p�n� la ceriu si sa ne facem nume.

Atunci Iova (Iehova) se po�gori ca sa vada cetatea si turnul.
„Si Iova zise: iaca un singur popor este si toti o limba
au si ce incepura a face... Veniti dar sa le amestecam acolo
limba lor, ca ei sa nu �nteleaga unul limba celuilalt. Si
astfel �i �mprastie pe ei de acolo peste fata a tot
pam�ntul..., c� Iova acolo amesteca limba a tot pam�ntul".

Din punct de vedere istoric, Iehova din re�ligiunea ebreilor
sau Iova in cele mai bune texte biblice, reprezinta pe Jupiter
sau Iovis al dinastiei divine, pe Iova sau Iov imparatul din
c�ntecele epice rom�ne.

Mestecarea limbelor coincide asadar, dupa traditiunea
mozaica, cu detronarea lui Saturn, cu risipirea titanilor si a
gigantilor si cu ridi� carea elementelor meridionale �n contra
domi�natiunii politice a pelasgilor de nord.

Insa date mai pozitive istorice despre limba cea veche a
pelasgilor incepem sa avem numai din timpurile lui Homer.

„In orasul cel mare al lui Priam", ne spune Iliada,
„se aflau multi, cari venise �n ajutoriul troianilor din
diferite tinuturi departate, unii de o limba, altii de alta
limba"...2. „In oastea troianilor nu era numai o singura
strigare de razboi si un singur grai, ci limba era mestecata,
fiindca venise luptatori chemati din multe tinuturi" .

Homer mai aminteste, �n particular, de limba a doua popoare
pelasge. Locuitorii din Caria, �n Asia Mica, ne spune d�nsul,
vobeau o limba barbara, iar pelasgii din Lem�nos (sintii)
aveau o limba salbatica, rustica adeca tot barbar�.

2. PELASGII, DUPA HERODOT, VORBEAU O LIMBA BARBARA

Alte notite istorice despre limba cea veche a pelasgilor le
avem la Herodot.

„De ce limba s-au folosit pelasgii", scrie d�nsul,
„eu cu siguranta nu pot sa afirm ; dar daca ne este
permis sa facem o concluziune dupa pelasgii ce mai exista si
astazi �n orasul Crestonia deasupra tursenilor (�n partea
orien�tala a Macedoniei, l�nga mare) si cari locuiau odata �n
regiunea numit� astazi Thessaliotis. . . . de asemenea, daca
vom avea �n vedere limba pelasgilor, cari au �ntemeiat orasele
Placia si ,Scylace din Hellespont si cari loeuise mai �nainte
laolalta cu athenienii, atunci vom putea face concluziunea ca
pelasg ii s-au folosit de o limba barbara. . .

�n ce priveste �nsa neamul hellenilor, acestia �nca de la
�nceputurile lor s-au folosit �ntotdeuna de aceeasi limba,
�nsa diferita de a neamului pelasg... Pelasgii �nsisi erau un
popor de neam barbar" .

Herodot vorbeste aici dupa cum vedem, nu�mai de pelasgii cari
locuise odata pe teritoriul Elladei si de coloniile acestor
pelasgi, stabilite pe tarmurii de nord ai Marii Egee. Rezulta,
asadar, din notitele ce le aflam la Homer si la Herodot, ca
limba barbara, ce o vorbeau pelasgii de pe teritoriul Elladei,
era o limba externa.

Masa cea mare a natiunii barbarilor o for�mau populatiunile
pelasge din nordul fron�tierelor grecesti, cu deosebire insa
cele din nordul Istrului de jos si al Marii Negre.

Aceeasi numire etnica si geoarafica o adop�tase si romanii.

In primele timpuri ale Imperiului Roman se �ntelegea sub
numele de Barbaria, Barbaricum, Barbaricum solum si terra
Barbarorum teri�toriul cel vast al Europei din nordul Istrului
p�na la Ocean si p�na la frontierele Asiei.

Traian, scrie Sextus Rufus, a cucerit Dacia, care era situat�
pe pam�ntul barbariei si a prefacut-o �n provincie .

Intreg pam�ntul cel vast al Scytiei, cupins �ntre Dunarea de
jos si Lacul Meotic, se numea, dupa Isidor, terra barbarica .

Partile de rasarit ale Mesiei s�nt numite la Ovidiu barbariae
loca si barbara terra . La Ammian, toate tarile din nordul
Pannoniei fi�gureaza sub numele de Barbarorum terrae,
Bar�baricum si Barbaria .

3. CARACTERUL ETNIC AL LIMBEI BARBARE VECHI

Venim acum la una din cele mai importante cestiuni cu privire
la limba pelasgilor, si anume: cari erau caracterele limbei
barbare, dupa ideile celor vechi ?

Autorii romani au �nceput a face, �nca din timpurile lui
Cicero, o deosebire mai clara �ntre limba barbara si limba
peregrina.

Expresiunile de: barbare loqui si peregrinitas ne apar �n
literatura clasica latina ca doua con�ceptiuni cu totul
diferite.

Dupa Quintilian, caracterele modului de vor�bire barbar erau
urmatoarele: se adaugau la cuvintele latine, ori se lasau
afara, unele litere sau silabe, ori �n fine, se schimba o
litera cu alta, sau se stramuta din locul sau .

Dupa Isidor din Sevilla, se numea barbarism modul de vorbire
al gintilor barbare, cari nu .stiau sa pronunte cuvintele
latine �n toata in�tregimea lor. Erau barbarisme cuvintele
latine corupte, fie prin literele ce le contineau, fie prin
sunetul cu care se pronuntau . Cuvintele numite de autorii
romani „bar�bare" erau, asadar, cuvinte de origine
latina, insa forma lor era mai lunga, ori mai scurta; uneori
literele erau dislocate, ori se pronuntau cu alte sunete.
Peste tot, autorii romani considerau ca limba barbara idiomele
populatiunilor de rasa pe�lasga, din Africa, Hispania, Gallia,
Germania de nord, Rhetia, Dacia, Sarmatia meridionala,
Thracia, Macedonia, Mesia si Illyric, �n care se mai cuprindea
Pannonia, Noricul si Vindelicia Inca in timpurile lui Enniu
(239-169 �.e.n.), limba nationala a populatiunilor din
Peninsula Iberica era considerata ca o limba romana corupta -
Hispane non Romane loqui - cu toate ca romanii de abia �n
timpurile aceste intrara pentru prima oara cu legiunile lor �n
Peninsula Pyreneica. Ca barbari, erau considerati si gallii,
iar limba lor, „Gallicus sermo", era privita ca o limba
rustica romana.

De asemenea, se vorbea in partile de nord ale Germaniei o
limba barbara latina. Drus, fiul adoptiv al lui August, ne
spune Sue�toniu, cutreierase cu legiunile romane aproape
intreaga Germania si el nu inceta s� urmareasca incontinuu pe
germani p�na �n momentul c�nd ii iesi inainte o femeie
barbara, care vorbindu-i in limba latina �l dojeni sa nu
indrazneasca a merge mai departe .

Sarmatii formau unul din popoarele cele mari „barbare"
. Mesienii erau numiti „Barbari Barbarorum." Bessii, pe
cari Florus �i numeste „Thracum maximus populus", aveau
aceleasi insemne mi�litare si aceleasi obiceiuri ca romanii ;
erau lnsa priviti ca „barbari" si „barbarus
populus".

Toate aceste populatiuni, dupa cum vom vedea �ndata, aveau o
limba nationala barbara latina.

Senatul roman, dupa cum ne spune Cicero, �nsarcina adeseori
pe augurii barbarilor sa cer�ceteze si sa-si dea parerea daca
auspiciile mai importante ale consulilor romani s-au facut �n
conformitate cu prescriptiunile vechi reli�gioase .

4. LIMBA LATINA CONSIDERATA CA LIMBA BARBARA

Aceleasi idei despre caracterul latin al limbii barbare le
aveau si grecii.

Ei numeau pe romani barbari, nu pentru ca erau inferiori
grecilor �n civilizatiune, dar fiindca apartineau, dupa
origine si dupa limba, la familia popoarelor barbare.

„Grecii", scrie Pliniu, „ne numesc si pe noi
barbari si ne insulta cu cuvinte mult mai spur�cate de cum
insulta pe Opici" .

De asemenea, ne spune Papa Nicolae I �ntr-o scrisoare
adresata la a. 865 �mparatului bizan�zin Michail III, ca
grecii numeau limba latina o limb� barbara si scita . In
istoria lui Polybiu, romanii figureaza sub numele de
„barbari" . Dionysiu din Halicarnas numeste pe sicilieni
popor barbar, iar dupa Diodor Sicul, limba sicilienilor vechi
era o limba „barbara".

Insa nu numai grecii, dar si autorii romani din timpurile
clasice, considerau limba latina poporala sau rustica ca o
limba barbara. Plaut (sec. II a.c.) numeste pe Neviu
„poetam barbaru.m"' si �ntrebuinteaza cuvintele de:
Barbaria pentru Italia si „barbaricae urbes" pen�tru
italieni.

Quintilian scrie: „adeseori teatrele si gloatele din
circ fac exclamatiuni �n limba barbara"', adeca vulgara. Tot
astfel si Cicero numeste barbaries domestica limba poporala,
ce se vor�bea in casele cetatenilor romani .

Cetatenii din Brundusiu, scrie Gelliu, �si adu�sese din Roma
un profesor de limba latina; insa acesta citea pe Virgiliu
�ntr-un mod bar�bar si ignorant .

Limba barbara avea, asadar, dupa autorii romani caracterele
limbei latine vulgare sau rustice. Gelliu constata, de
asemenea, ca limba barbara era una si aceeasi cu limba latin�
rustica.

„Cind zicem astazi", scrie dinsul, „ca cineva
vorbeste o limba barbara, aceea nu este altceva dec�t limba
rustica" .

5. LIMBA PEREGRINA

Limba barbara era cu totul diferita de limba asa-numita
peregrina (peregrinitas). Dupa ideile autorilor romani, limba
barbara era o limba negramaticala, o limba rustica, pe care o
vorbeau populatiunile autohtone din celelalte provincii ale
Europei, Africei si Asiei, de aceeasi origine nationala cu
romanii.

Limba peregrina �nsa era limba unui popor strain de
nationalitatea romana. Cieero caracterizeaza aceste doua
genuri de limba prin cuvintele : „rustica asperitas" si
„peregrina insolentia" .

Grecii nu erau socotiti �ntre barbari. Ei erau peregrini si
limba lor peregrina. Astfel Quintilian face deosebire �ntre
limba rustica si limba peregrina. Pe cea dint�i o atribuie
barbarilor, iar pe a doua grecilor . La Ovidiu aflam aceeasi
separatiune: �ntre greci (Graii) si �ntre barbari (barbara
turba).

Tot astfel scrie Plato: grecii toti s�nt din aceeasi familie
si �nruditi �ntre sine, iara fata de barbari, ei s�nt straini
si nu s�nt de acelasi neam . De notat ca dupa Herodot,
pelasgii nu faceau parte din aceeasi familie etnica cu grecii,
si el considera limba pelasgilor cu totul deosebita de a
grecilor .

6. LIMBA LATINA BARBARA NUMITA SI „LINGUA PRISCA"

Cea mai veche limba latina, ne spune Isidor, a mai fost
numita de unii autori si lingua prisca, adeca limba batrana.

„Limba prisaca", scrie dansul, „a fost aceea de
care s-au folosit locuitorii cei mai vechi ai Italiei �n
timpurile lui Ianus si Saturn,. Aceasta limba �nsa nu avea
forme regulate si stabile. dupa cum se poate vedea din
carminele saliare" . De asemenea, scrie Festus: „Prisci
Latini au fost aceia cari au existut inainte de inte�meierea
Romei ".

Limba prisca, asadar, care se vorbise, dupa traditiunile
vechi, �n timpurile lui Ianus si Saturn, nu se formase �n
Italia. Ea a fost limba triburilor pastorale, arimice si
latine, ce se vorbise �n timpurile marelui imperiu pelasg, si
era astfel identica cu limba barbara veche.

Aceasta rezulta si din �mprejurarile, ce ni le comunica
Cicero, ca senatul roman �nsarcina la diferite ocaziuni pe
augurii barbarilor sa cerceteze si sa-si dea parerea daca
consulii ro�mani au f�cut auspiciile lor dupa toate formele
prescrise de vechea religiune .

Inca, �ncet cu �ncetul, sub curentul ideilor grecesti, limba
prisca fu considerata in Itlaia ca o limba nenobila, barbara,
nedemna de poporul roman, si astfel eliminata din uzul
literar. Ea ramase �nsa si mai departe limba c�ntecelor
religioase vechi, fiindca textele aces�tor c�ntece erau
consecrate prin un uz antic religios si nu se mai puteau
schirnba .

Text din "Dacia Preistorica" de Nicolae Densusianu"