Anul este o personificare a Soarelui numit la solsti�iul de iarn� An Vechi, �nainte de a muri la miezul nop�ii de Revelion, �i, imediat dup� rena�tere, An Nou. Sinonim cu marii zei ai omenirii, el se na�te, cre�te, �mb�tr�ne�te �i moare �mpreun� cu timpul calendaristic pentru a rena�te dup� 365 de zile, 366 �n anii bisec�i. Sfin�ii Calendarului popular sunt mai tineri sau mai b�tr�ni, dup� �ansa avut� de ace�tia la �mp�r�irea s�rb�torilor: S�nv�s�i, celebrat �n prima zi a anului, este un t�n�r chefliu care st� c�lare pe butoi, iube�te �i petrece; Dragobete (24 februarie), fiul Dochiei, reprezint� zeul dragostei pe plaiurile carpatice; S�ngiorzul (23 aprilie), S�ntoaderul sunt tineri c�l�ri pe cai; S�ntilie (20 iulie) �i S�medru (26 octombrie) sunt maturi, dup� care urmeaz� genera�ia sfin�ilor-mo�i, Mo� Andrei (30 noiembrie), Mo� Nicolae (6 decembrie), Mo� Ajun (24 decembrie) �i Mo� Cr�ciun (25 decembrie).

Oric�t de diferite ar p�rea vechile culturi ale lumii, acestea aveau �n comun speran�a de regenerare anual� sau sezonal� a universului �nconjur�tor. Anul este o personificare a Soareului numit la solsti�iul de iarn� An Vechi, �nainte de miezul nop�ii de Revelion, �i An Nou, dup� miezul nop�ii, sinonim cu Zeus, Saturn, Cr�ciun, Siva, Mitra, Iisus.
Marea divinitate se na�te, cre�te, �mb�tr�ne�te �i moare �mpreun� cu timpul calendaristic pentru a rena�te dup� 365 de zile, 366 �n anii bisec�i. Anul a fost imaginat ca un ciclu care avea un �nceput �i un sf�r�it. La trecerea de la ciclul vechi (anul vechi) la ciclul nou (anul nou) se desf�ura un spectacol ritual care urm�rea, �n esen��, un singur scop: renovarea simbolic� a luminii. T�ierea „s�ge�ii” unidimensionale a timpului �i ob�inerea unei figuri circulare numit� an a devenit simbolul fundamental al st�p�nirii timpului. Ceea ce i-a inspirat pe oameni s�-�i m�soare existen�a nu �n zile �n�irate la nesf�r�it, ci �n perioade repetabile �i egale ca num�r de zile, adic� �n ani, au fost ritmurile cosmice (fazele Lunii, alternan�a zilei cu noaptea, a solsti�iilor cu echinoc�iile) �i terestre (succesiunea sezoanelor secetoase cu cele ploioase, a sezoanelor c�lduroase cu cele friguroase, ciclurile vegetale �i animale divizate �n perioade caracteristice prin fertilitate sau sterilitate, apari�ia �i dispari�ia animalelor �i p�s�rilor prin migra�ie sau hibernare etc).
�nnoirea anului cuprindea ideea perfec�iunii �nceputurilor, a beatitudinii „v�rstei de aur”, motiv pentru care oamenii tuturor timpurilor a�teptau cu mare ner�bdare sosirea noului an. Dar, �ndep�rtarea de ziua care marca noul ciclu calendaristic �nsemna �i pierderea treptat� a perfec�iunii ini�iale; acumularea zilelor aducea �mb�tr�nire, degenerare �i pierdere. Timpul se na�te anual, se maturizeaz� �n vremea coacerii recoltelor �i apoi �mb�tr�ne�te �i moare, condi�ie esen�ial� pentru re�nceperea unei noi perioade calendaristice. �n unele legende populare, �ntre v�rsta timpului calendaristic (zilele de la 1 ianuarie la 31 decembrie) �i v�rsta sfin�ilor, exist� o coresponden�� u�or sesizabil�. Sfin�ii repartiza�i pe zilele calendarului popular sunt tineri, maturi �i b�tr�ni, �n func�ie de norocul avut de ace�tia la �mp�r�irea s�rb�torilor, mai aproape sau mai departe de Anul Nou. Cei serba�i �n preajma Anului Nou sunt mai tineri, cei serba�i la finele anului sunt b�tr�ni.

ANUL NOU CIVIL

Anul nou este crea�ia repetat� dup� fiecare perioad� de 365 sau 366 de zile. Teoretic, fiecare zi a anului-cerc putea s� devin� zi de �nceput a anului. Data celei mai importante s�rb�tori calendaristice nu era l�sat� �ns� la voia �nt�mpl�rii; aceasta se hot�ra �n func�ie de sosirea echinoc�iilor �i a solsti�iilor, de �nceputul sau sf�r�itul ciclului vegetal sau de reproduc�ie a animalelor domestice sau s�lbatice.
�n spa�iul carpato-ponto-danubian se cunosc sau au fosr depistate, p�n� �n prezent, trei �nceputuri de an: 1 ianuarie, 1 martie �i 1 septembrie. Calendarul popular cuprindea �ns� �i alte �nceputuri de an. Pentru a descoperi datele calendaristice vechi de celebrare a anului nou, se va elabora un important instrument de lucru, scenariul mor�ii �i rena�terii timpului dup� 365 sau 366 de zile, la care se vor raporta apoi s�rb�torile �i obiceiurile calendaristice. Modelul (scenariul) presupune, printre altele: existen�a unei perioade �n care s� se desf�oare un ritual complex de �nnoire a timpului; sacrificiul ritual al unui animal, substitut al divinit��ii care moare �i rena�te anual; preg�tirea unor m�nc�ruri rituale; stingerea �i aprinderea ritual� a focurilor; practici �i manifest�ri orgiastice; jocuri cu m�ti; s�rb�tori nocturne �i priveghiuri; credin�a �ntoarcerii mor�ilor printre cei vii; egalitatea supu�ilor cu st�p�nii; strigatul peste sat; practici de fertilizare a ogoarelor, vitelor �i oamenilor; credin�a deschiderii cerului la miezul nop�ii de An Nou; �ntocmirea calendarelor meteorologice; practici pentru alungarea spiritelor malefice �i mor�ilor la l�ca�urile lor.

Ciclul mor�ii �i rena�terii

�nnoirea timpului �n calendarul popular se desf�oar� dup� un ritual care, pentru a fi �mplinit, necesit� mai multe „zile cosmogonice”. De pild�, moartea �i rena�terea Anului contemporan cuprinde un ciclu de 12 zile (25 decembrie - 6 ianuarie), intersectat la mijloc de momentul culminant al „t�ierii” timpului, la miezul nop�ii dintre Anul Vechi �i Anul Nou. Acesta este un timp condensat, o reducere simbolic� a anului solar de 12 luni. Un scenariu carnavalesc suger�nd „familia” anului solar, format din 12 luni, a fost consemnat �n zona Bucovinei. Patru perechi de boi tr�geau un car frumos �mpodobit, �n care se g�seau cele 12 luni reprezentate prin tot at�tea pesoane de diferite v�rste: luna ianuarie (anul nou) era reprezentat� printr-un copil, luna decembrie (anul vechi) printr-un mo�, etc. „�n urma carului, o tren� carnavalaesc� alc�tuit� din copii, curio�i �i gur� casc�, �nso�esc carul, care umbl� prin sat, �n unele case ospitaliere. Anul Vechi improvizeaz�, �n versuri sau �n proz� (dup� �ndem�narea celui ce-l reprezint�), un fel de dare de seam� asupra activit��ii comunitare a satului: succesele �i insuccesele �n munca c�mpului, �n via�a cultural� a ��rii �i chiar �n via�a interna�ional�. Fiecare lun� completeaz� analitic, la modul ironic sau satiric, lipsurile. Iar Anul Nou �ncheie colindul, promi��nd pentru viitor un an �i mai bun” (Vulc�nescu, 1985).
Instabilitatea timpului care moare �i rena�te la infinit se reflect� �n caracterul ambiguu al tuturor s�rb�torilor. Orice s�rb�toare sezonier� era un moment negativ care marca trepte importante ale timpului, trec�tor pentru oameni, animale �i plante, dar �i un moment de voioas� f�g�duial� a ordinii ren�scute. �n g�ndirea popular� „orice �nceput, fie via��, an, treab�, drum, c�s�torie, moarte, adic� de trecere sau schimbare a unei st�ri �n alta... reprezint� o perioad� de criz�, �n care lupta dintre for�ele r�ului �i binelui este inevitabil�” (Herseni, 1977).
Scenariul s�rb�torilor de Anul Nou cuprinde dou� p�r�i simetrice: perioada dintre ajunul zilei de 25 decembrie �i miezul nop�ii de Anul Nou, c�nd spiritele malefice ale mor�ilor circul� printre cei vii, abund� practicile de pomenire a mo�ilor �i str�mo�ilor, apar elemente ale unor str�vechi practici orgiastice, �i perioada dintre miezul nop�ii de Anul Nou �i Boboteaz�, dedicat� cur��irii spa�iului de for�e malefice, alung�rii mor�ilor, practicilor de divina�ie, propi�iere �i profilaxie. �mp�r�irea ciclului s�rb�torilor de iarn� �n dou� perioade (nefast-vechi, vechi-nou) este mai pu�in evident� ast�zi din cauza amestecului practicilor tradi�ionale provocat de mutarea spectaculoas� a nativit��ii (Cr�ciunul) din ultima zi a ciclului (6 ianuarie) �n prima zi a acestuia (25 decembrie).
R�sp�ndirea cre�tinismului nu s-a realizat �n forma sa pur�; el a vehiculat numeroase practici precre�tine pe care, f�r� s� vrea �i f�r� s� �tie, le poart� cu el. F�r� cre�tinism multe credin�e �i supresti�ii nu ar fi ajuns p�n� �n secolul XXI �n cele mai variate forme combinatorii p�g�no-cre�tine. Acesta este unul din motivele pentru care disocierea practicilor cr�tine de cele p�g�ne, pe de o parte, a practicilor precre�tine greco-romane �i orientale de substratul autohton geto-dac, pe de alt� parte, presupune un mare risc �tiin�ific. Av�nd �n vedere amestecul practicilor rituale, ritologia specific� na�terii anuale a timpului va fi urm�rit� unitar, la nivelul �ntregului ciclu, f�r� �mp�r�irea acestuia �n cele dou� perioade amintite mai sus: nefast� �i fast�.

JERFTE PRIN SUBSTITU�IE ALE DIVINIT��II ADORATE

La popoarele preistorice schimbarea anului �i, uneori, a anotimpurilor cerea sacrificii umane. Cu timpul, sacrificiile s�ngeroase au fost �nlocuite cu sacrificiul animalelor (porcul, mielul, berbecul), arborilor (stejarul, bradul) �i plantelor cultivate (colacul, p�inea din f�in� de gr�u).

PORCUL

Prin ce filier� (greac�, roman�, oriental�) a ajuns porcul s� fie sacrificat ritual �n spa�iul etnic rom�nesc are mai pu�in� importan��. Semnificativ este faptul c� urme extrem de vechi ale ritualului sunt p�strate de rom�ni la cea mai �nsemnat� s�rb�toare tradi�ional�, Anul Nou. Ritualul t�ierii porcului aminte�te de jertfe aduse �n antichitate zeit��ilor care ap�reau �i disp�reau, se n�teau �i mureau �n perioadele de �nnoire a timpului calendaristic.
T�iarea porcilor avea loc �ntr-o anumit� zi, la Ignat (20 decembrie), �i �ntr-un anumit moment al zilei, de obicei �n zori sau diminea�a. Credin�a c� porcul �i viseaz� moartea �n noaptea de Ignat, prinderea �i �njunghierea animalului, efectuarea diferitelor semne rituale pe corpul ne�nsufle�it, jumulirea p�rului pentru confec�ionarea bidinelelor, p�rlirea sau jupuirea pielii pentru opinci, t�iarea corpului �n buc��i etc ofereau suficiente momente pentru s�v�r�irea practicilor rituale menite s� pre�nt�mpine stingerea „semin�ei” porcilor, s� asigure s�n�tatea gazdei �n noul an, s� alunge spiritele rele, s� prezic� vremea pe o perioad� mai �ndelungat� de timp, s� fertilizeze ogoarele pentru a ob�ine roade bogate. De altfel, func�ia ritual� a sacrificiului este bine eviden�iat� de informa�iile etnografice: „La t�iere nu trebuie s� stea nimeni primprejur dintre cei care sunt milo�i din fire, c�ci se crede c� porcul moare cu mare greutate; carnea unui astfel de porc nu va fi bun�. Pe porc s� nu-l vaite nimeni” (Pamfile, 1914) �i altele.
Ignat este, se pare, o divinitate solar� care a preluat numele �i data de celebrare a Sf�ntului Ignatie Teofanul (20 decembrie) din calendarul ortodox, sinonim cu Ignatul Pircilor. Sacrificiul s�ngeros al porcului �i ritul funerar de incinerare (p�rlitul porcului) �n ziua de Ignat (ignis = foc), este o practic� preistoric�, care supravie�uie�te �n �inuturile rom�ne�ti extracarpatice. Perechea lui feminin�, In�toarea, este de asemenea asociat� cu focul �i rugul funerar. Femeile care lucreaz� �n ziua de Ignat sunt torturate �i op�rite cu ap� clocotit�, a�a cum procedeaz� �i Joim�ri�a la Joimari.

STEJARUL

Stejarul sau tufanul este un arbore sacru identificat �n panteonul rom�nesc cu zeul Cr�ciun. R�d�cina indo-european� kark, care a dat numele latinesc al stejarului querqus, pare a fi p�strat� ast�zi de numele Cr�ciun. Zeul fitomorf sacrificat la solsti�iul de iarn�, numit butuc sau buturug� de Cr�ciun, este supus unui rit funerar de incinerare �n noaptea de Cr�ciun (Oltenia, Muntenia, Transilvania). Vechii greci asociau stejarul cu Zeus, romanii cu Jupiter-Capitolinul, lituanienii cu zeul Perkunas, cel�ii cu zeul Donar, vechii slavi cu Perun, rom�nii cu Cr�ciun. La latitudinile medii ale emisferei nordice, stejarul �ndeplinea tr�s�turile fundamentale pentru un zeu: masivitatea arborelui, care poate atinge 40 de metri �n�l�ime; rezisten�a la excesele climatului temperat-continental; longevitatea de sute de ani; marcarea anotimpurilor vechi ale anului prin �nfrunzire (vara), prin desfrunzire (iarna); ultilizarea lemnului pentru construc�ia bisericilor �i caselor de lemn, pentru confec�ionarea sicriului �i altele. Arealul de alt�dat� al stejarului dep�e�te, ca extindere, substitutul fitomorf al zeului indo-european, bradul. Func�iile mito-magice ale coniferelor (brad, molid, zad�, cer) din zonele muntoase sunt preluate, �n zonele de c�mpie, deal �i podi� de foiase, �n special de stejar. Precum bradul la altitudinile ridicate, el devine, la altitudinile joase ad�post postum (sicriu), substitut al mortului (cruce, st�lp funerar, steag de �nmorm�ntare sau suli�� a mortului). Ca divinitate, stejarul este invocat �n desc�ntece de �eap�, epilepsie, Muma p�durii, de deochi:
„Se scula un rom�n, mare, minunat,
Lua o securea mare, minunat�,
Se duse �ntr-o p�dure mare, minunat�,
T�ia un tufan mare, minunat,
F�cu nou� ��nd�ri mari, minunate,
Lu� nou� str�chini, str�chinele,
Lu� nou� linguri, lingurele,
�i s-a suit pe bordei,
Puse masa s� m�n�nce,
Chem� moroii, strigoii, strigoaicele,
Care cum venir�, plesnir�;
Care cum gustar�, cr�par�”."