Vechile traditiuni istorice ale grecilor, egiptenilor, fenicienilor si assyrienilor aminteau de un vast imperiu al rasei pelasge, care, in epoca sa de putere si de marire, se extinsese peste o mare parte din Europa, Asia si Africa. I Regiunea de la Oceanos potamos

Insa, istoria acestor timpuri primitive, pelasge, este invaluita in o multime de legende si mituri.

Cei dintii regi ai rasei pelasge au excelat cu deosebire prin virtutile lor personale, prin meritele lor politice si peste tot prin binefacerile lor fata de genul uman. Ei au fost cei dintii cari au adunat in societate familiile si triburile raspindite prin caverne, prin munti si paduri, au intemeiat sate si orase, au format cele dintii state, au dat supusilor sai legi si au introdus in modul lor de viata moravuri mai blinde; peste tot au indreptat intreaga activitate a lor spre o existenta mai buna, fizica si intelectuala, si astfel au deschis o noua cale pentru destinele omenirii pe acest pamint.



In semn de recunostinta pentru aceste merite neperitoare ale lor, acesti regi ai rasei pelasge au fost divinizati si onorati cu un cult religios; unii dupa moarte, cum au fost Uran si Saturn, iar altii inca pina traiau, cum a fost d.e. Joe.

Vechea teologie pelasga a considerat apoi pe acesti regi civilizatori ai lumii vechi ca asemenea zeilor, mai mult ca adevaratii zei, descinsi din ceriu pe pamint, le-a ridicat temple si altare, le-a instituit sacrificii si sarbatori, le-a compus imne, legende si rituri, le-a infiintat colegii de preoti si oracule; si, in fine, numele lor au fost eternizate pe sfera cereasca, atribuite la anumite constelatiuni.

Astfel acesti regi, cari avuse o existenta muritoare, incep sa fie numiti zei; ei devin capi ai religiunii vechi si privegheaza chiar dupa moartea lor, ca niste stramosi gloriosi, asupra popoarelor sale.

Indata ce natura divina a acestor regi - cari au pus cele dintii fundamente ale fericirii omenesti - ajunse sa fie proclamata, epoca lor incepe a se intuneca. Traditiunile istorice, redactate de colegiile preotilor, se schimba in legende miraculoase. Fiinta lor incepe, tot mai mult, a fi adusa in legatura dogmatica cu formatiunea lumii si astfel istoria lor devine mitica-teologica.

Cei vechi, scrie Evchemer, au transmis posteritatii doua notiuni diferite despre zei: anume, ca unii au fost si sint eterni, adica nesupusi peririi, precum sint soarele, luna si astrele; iar altii au fost oameni paminteni, cari, pentru binefacerile lor fata de genul uman, au cistigat onori divine si cult religios. Uran a fost cel dintii rege, care a domnit, un barbat cu sentimente inalte de dreptate si un mare binefacatoriu pentru toti. El era totodata si un adinc instruit, in ce priveste cursul astrelor si cel dintii care a introdus jertfele cu victime pentru divinitatile ceresti, din care cauza a fost numit Ceriu. Lui Uran i-a urmat apoi in domnie Saturn; iar dupa Saturn a domnit Joe.

Tot astfel se spunea in vechime despre Saturn ca a fost un simplu muritoriu; ca el a fost cel dintii care a adunat in societate, in sate si in orase, pe oamenii raspinditi prin muntii cei inalti si le-a dat legi. Ianus, scrie Macrobiu, a fost cel dintii care a ridicat altare lui Saturn ca unui zeu si a dispus sa fie considerat ca cea mai inalta autoritate religioasa, fiindca dinsul a fost incepatoriul unui mod de viata mai bun.

De asemenea, scrie Tertullian ca dintre toti autorii, cari s-au ocupat cu cercetarea anticitatii preistorice, nu exista nici unul singur, nici Diodor Grecul, nici Thallus, nici Cassiu Sever, nici Corneliu Nepos, care sa fi infatisat pe Saturn altmintrelea decit numai ca un simplu om.

Cercetarile arheologice, facute in cei din urma cincizeci de ani, constata, de asemenea, ca a existat in timpurile preistorice o unitate de notiuni religioase si de precepte morale, acelasi gen de institutiuni politice, civile si militare, aceeasi directiune a activitatii omenesti, peste tot o unitate de civilizatiune care, in rezultatele sale pentru progresele omenimii, a fost mult mai fecunda si mai intensiva decit civilizatiunea egipteana si greco-romana, ce s-au intemeiat si dezvoltat numai pe substratul celei dintii.

Insa, inainte de a incepe a ne ocupa cu istoria celor dintii regi traditionali ai rasei pelasge, este sa cunoastem leaganul unde vedem ca se desteapta si se dezvolta cele dintii notiuni ale vietei sociale vechi si unde se manifesta centrul cel mare si puternic al vietei politice pelasge.

II

Dupa Homer si Hesiod, patria celor dintii regi divinizati ai lumii vechi a fost in partile extreme ale orizontului grecesc, in nordul Thraciei sau al Istrului, numit in legendele grecesti Oceanos potamos, parintele zeilor.

Vechiul Oceanos potamos din geografia timpurilor pelasge nu era o mare interna, dar nici externa cum s-a crezut mai tirziu, ci un simplu riu, mediteran, mare; adinc curgatoriu, sale si cari, dupa cum ne spune Homer, nu se putea trece cu picioarele, ci numai cu corabii ori cu luntri bine construite.

Dincolo de Oceanos potamos, adica in regiunile despre nord mai exista inca o parte considerabila din continentul european, cu alte riuri, cu munti inalti, stinci, paduri, cimpii intinse si manoase, numita adeseori in geografia acestor timpuri, adeca regiunile extreme; la Ovidiu, ultima terra.

In legendele argonautilor, Oceanos potamos este unul si acelasi riu lin curgator cu Istrul din timpurile mai tirzii.

Dupa Hesiod, Pindar, Antimach si Orpheu, argonautii trec din Pontul Euxin in Mediterana, navigind pe Oceanos potamos, iar dupa Apolloniu Rhodiu si Valeriu Flac, ei se intorc pe aceeasi cale catre apus, insa navigind pe Istru, numit si Apollonii Rhodii.

Riul cel mare, numit Oceanos potamos, venea din regiuni departate, curgea catre Pontos, de la apus spre rasarit, trecea prin strimtorile cele inguste ale muntilor Riphei sau Carpati, unde forma o multime de virtejuri adinci si foarte periculoase pentru navigatiune. Din aceeasi munti, Riphei, curgea, dupa Eschyl, si Istrul. Linga Riphei si linga Istru locuiau agathyrsii.

Oceanos potamos, dupa ce parasea apoi strimtorile cele prapastioase ale muntilor Riphei, curgea prin valea sau bazinul acestor munti Riphei, trecea pe linga cimpii cu pasuni intinse, unde locuiau oamenii cei mai drepti si triburi numeroase pastorale de scyti, hiperborei, geti, sau romati, sindi, arimaspi etc.

Pe Oceanos potamos in sus, corabiile cu pinze navigau cu ajutorul vintului de nord, Boreas.

La Hesiod, Oceanos potamos este un riu sfint, Hesiodi, ori cu alte cuvinte, el apartinea istoriei religioase a timpurilor primitive. Mai tirziu, acelasi epitet se mosteneste asupra Istrului.

Linga Oceanos potamos se aflau insulele celor fericiti, destinate ca locuinte eterne pentru barbatii cei ilustri cazuti la Theba si la Troia.

Intre aceste insule fericite cea mai faimoasa a fost in timpurile homerice Leuce, astazi Insula Serpilor, situata linga gurile Dunarii si unde, dupa legende, a fost inmormintata Achille, marele erou al timpurilor troiane.

In apropiere de Oceanos potamos isi aveau locuintele lor pigmeii cei legendari, cari, dupa cum ne spune Homer, se aflau in razboi continuu cu stolurile de gruie, cari, fugind de iarna si de ploile cele multe din partile de nord, zburau catre meazazi peste apele curgatoare ale Oceanului. Aceiasi pigmei ne apar si in notitele geografice ale lui Pliniu ca stabiliti in partile de sud ale Istrului de jos sau pe teritoriul Dobrogei actuale.

Este, asadar, afara de orice indoiala, ca fluviul cel renumit al timpurilor antehomerice, Oceanos potamos, care curgea in partile de nord ale Illyriei si Thraciei, intre apus si rasarit, era identic cu riul cel mare si sfint al antichitatii greco-romane, numit Istros si Danubius.

III

Cimpiile cele intinse si manoase de linga Oceanos potamos se numesc in teogoniile si in poemele epice ale antichitatii sau Terra, iar muntii din partile de nord, cari incingeau ca o coroana fruntea acestei tari, au la Hesiod muntii cei lungi si inalti, la Homer, muntii cei inalti si la Asiu, muntii cu culmile inalte.

Pamintul acesta avusese inca din timpurile cele mai vechi renumele unei tari, fericite, inzestrate in abundenta cu toate darurile naturei si cu o putere de productie extraordinara.

Aici, scrie Homer, pamintul produce toate, fara saminta, si fara aratura, griu, orz si vite cu struguri mari. Linga Oceanos potamos, ne spune Hesiod, pamintul infloreste si produce fructe de trei ori pe an.

La Homer, Oceanos potamos este numit parintele zeilor, se intelege al regilor vechi divinizati. La Hesiod insa, genealogia acestor regi se reduce la Gaea, tara cea fericita de linga Oceanos potamos. In fine, dupa poetul Asiu, Pelags cel dintii rege al gintii pelasge, identic de altmintelea cu Uranos, a fost nascut pe Muntii cei cu culmile inalte, de pe teritoriul numit Tara cea neagra.

Dupa cum vedem, noi avem aici una si aceeasi traditiune istorica despre aceeasi regiune geografica, pe care Homer o caracterizeaza prin Oceanos potamos, Hesiod prin cimpiile cele fecunde, numite Terra, iar poetul Asiu prin muntii cei cu coamele inalte si intinse.

In ce priveste configuratiunea geografica a acestei tari, filosoful stoic Posidoniu (secolul al II-lea i.e.n.) ne spune ca Terra sau Gaea avea forma unei prastii, mai alta in partea de mijloc si mai ingusta in partea de rasarit si de apus.

Aceeasi figura geografica o avea dupa Strabo si tara getilor, care la inceput era ingusta, apoi se prelungea in partea meridionala pe linga Istru, iar in partea opusa sau de meazanoapte, se intindea pina la poalele muntilor Hercynici, mai cuprinzind si o portiune din muntii acestia; in fine, in partile de nord (intelege de rasarit) se deschidea pina la tyregeti.

Despre tara getilor, considerata in antichitate ca identica cu tara de linga Oceanos, mai avem o importanta notita geografica. Astronomul Pytheas, din secolul al IV-lea i.e.n., numise tara getilor, adica tara de linga Oceanos potamos, si dinsul sustinea aceasta numire geografica intemeindu-se pe vechile descrieri astronomice si geometrice.

Nu sufera astfel indoiala ca teritoriul, numit Gaea sau Terra, din legendele antichitatii, care mai aveau si epitetul de munteana, si tara uriasilor, era identica cu regiunea din nordul Dunarii de jos, care pina in zilele noastre mai poarta numele de Tara si Tara Munteneasca, iar in legendele poporale tara uriasilor.

IV

Dupa alte traditiuni istorice, imperiul cel mare al rasei pelasge si-a avut inceputurile sale linga muntele cel inalt Atlas, din partile de nord ale zonei grecesti, situat in regiunea geografica Gaea sau Terra.

Titanul Atlas, dupa teogoniile grecesti, a fost frate cu Oceanos potamos, ori frate cu Saturn, iar dupa alte genealogii, frate cu Prometheu.

Atlas luase parte la luptele titanilor in contra lui Joe, din care cauza noul stapinitoriu al lumii vechi il condamnase sa sustina ceriul cu umerii si cu miinile sale neobosite. Insa mai tirziu, Atlas a fost prefacut intr-un munte imens, pe care se rezima polul nordic al ceriului, numit cardines mundi, septentrio, Rhiphaeus axis, Hyperborei axes si Geticus polus.

Din punct de vedere al pozitiunii geografice, muntele Atlas din legendele vechimii reprezinta catena meridionala a Carpatilor, prin mijlocul careia strabate riul numit astazi Olt, la Herodot, Atlas, si in epoca romana, Alutus.

Pe cele mai vechi monede ale Daciei, Maia, fiica titanului Atlas, este adeseori reprezentata ca o divinitate protectoare a acestei tari.

Tara peste care domnise titanul Atlas este numita in traditiunile grecesti Atlantis identica dupa nume si dupa pozitiunea geografica cu regiunile de linga muntele ori de linga fluviul Atlas, astazi Oltenia si Tara Oltului, dincoace si dincolo de Carpati.

Despre locuitorii acestui tinut, numit atlantes (olteni), Diodor Sicul scrie: atlantii, cari locuiesc in tinuturile de linga Oceanos potamos, stapinitorii tarii celei fericite, se disting, dupa cum se vorbeste, intre toate popoarele vecine prin pietatea si ospitalitatea lor deosebita. Ei se glorifica, ca zeii s-au nascut la dinsii si spun ca cel dintii rege al lor a fost Uranos (Munteanul) care a adunat in sate si in orase pe oamenii ce locuiau risipiti si le-a interzis ca sa mai traiasca si de aci inainte in faradelegi si dupa modul fiarelor salbatice. Acest Uran a avut sub stapinirea sa partea cea mai mare a lumii, cu deosebire regiunile despre apus si meazanoapte.

O alta naratiune istorica despre locuitorii de linga muntele Atlas o aflam la Plato, extrasa dintr-un manuscris al lui Solon, ce ramasese in posesiunea familiei Critias.

Solon, ilustrul arhont al Athenei, nascut pe la 639 e.n., facuse in viata sa mai multe casatorii, in scop de a cunoaste starea de civilizatiune si moravurile popoarelor vecine. Vizitind si Egiptul, Solon avusese cu aceasta ocaziune o interesanta convorbire cu preotii din Sais, oras situat in Delta Nilului.

Unul din preotii acestia se exprima astfel catre Solon: Toate evenimentele mari si memorabile, a caror faima a ajuns pina in Egipt, au fost inca din timpurile cele mai departate scrise si aceste documente s-au conservat apoi in arhivele templelor noastre. Anume, se afla scris in analele noastre cele vechi ca Athena infrinsese odata o mare putere, care plecase de la apa cea mare, atlantica, supusese mai multe tinuturi si ajunse sa fie stapina peste Libya pina in Egipet si peste Europa pina in Tyrrhenia. Aceasta tara, numita Atlantis, si adunase odata toate puterile sale ca sa cucereasca si tara noastra (Egipetul) si tara voastra (Ellada). Atunci orasul vostru, Soloane, care se distingea prin virtutea si puterea sa, punindu-se in fruntea celorlalti elleni a raportat pe cei ce nu erau inca subjugati si a liberat de domnia acestora toate popoarele ce locuiesc dincoace de columnele lui Hercule. Insa, dupa ce trecura aceste evenimente mari de razboi, urmara niste cutremure de pamint, insotite de inundatiuni si tinutul Atlantis disparu intr-o singura zi si noapte, sub talazurile apelor, asa ca nici pina astazi nu se mai poate naviga in partile acelea, din cauza namolului mult, ce l-a depus tinutul scufundat.

Manuscrisul lui Solon despre convorbirile sale, cu preotii din Sais, se ocupa apoi cu istoria politica, militara si economica a tarii, numite Atlantis. Din aceste notite, noi extragem aici urmatoarele:

La inceput, zeii (regii din dinastia divina a pelasgilor) impartise intre dinsii intreg pamintul prin sorti si ei guvernau genul muritor dupa intelepciunea lor, intocmai ca si conducatorii unor corabii. Atunci Neptun (Posidaon) capatase prin sorti tinutul numit Atlantis, pe care apoi l-a impartit intre cei zece fii ai sai. Partea cea mai buna a acestei tari, dinsul o dede lui Atlas, fiului sau mai mare, pe care l-a pus sa fie rege peste ceilalti frati, iar pe acestia ii numise comandanti de osti dind fiecarui domenii intinse si o putere de guvernare peste o multime mare de oameni.

Dupa numele lui Atlas, intreg tinutul acesta si apa cea mare de acolo s-a numit Atlantica. Regiunea aceasta era avuta de tot felul de minerale, ce se extrageau din sinul pamintului in stare solida ori fluida; cu deosebire insa se scotea din minele de acolo un fel de arama galbena (aurichalcum), care in timpurile acele se considera ca metalul cel mai pretios dupa aur. Tinutul acesta mai era avut de tot felul de lemne trebuincioase pentru constructii, iar pamintul producea aici recolte abundente de doua ori pe an. Intreaga regiune era formata din cimpie, cea mai frumoasa din toate cimpiile, inzestrata cu toate darurile naturei si inconjurata cu o coroana de munti, ce descindeau pina la apa mare. Prin extensiunea, prin marimea si frumusetea lor, muntii acestia intreceau pe toti muntii cunoscuti pina atunci. In acesti munti se afla o mare multime de sate avute, cu riuri, lacuri si pasuni abundente si cu tot felul de animale blinde si salbatice. Cimpia era plana si privita de la mare, ea avea aspectul unui ses ridicat. In partea sa cea mai mare, cimpia aceasta avea forma unui patrat lungaret cu directiunea de la sud-vest catre nord-est, aflindu-se situata pe linia vintului de nord. Una din laturile acestui patrat avea o lungime de 3000 stadii adica 540 kilom., iar largimea de la mijloc, incepind de la apa cea mare in sus, era de 2000 stadii adica 360 kilom. In fine, perimetrul acestei cimpii avea o lungime aproximativa de 10000 stadii adica 1800 kilom2.

Dupa cum rezulta din aceste notite geografice, teritoriul numit Atlantis avea aceeasi configuratiune ca si tara de linga Oceanos potamos, despre care ne spune Posidoniu, ca avea forma unei prastii; de asemenea, ca si tara getilor, cum ne-o infatiseaza Strabo, ingusta la inceput sau in partea de apus si deschisa spre nord-est; in fine, ca si figura geografica a Tarii Rom�nesti din timpurile noastre, a carei lungime de la Portile de Fier pina la Marea Neagra este in linie dreapta de 551 kilom., si care ne prezinta o circumferinta aproximativa de 1611 kilom. Fiind astfel aproape egala in forma si marime cu tara numita de cei vechi Atlantis.

Manuscrisul lui Solon despre convorbirile ce le avusese cu preotii din Sais se termina astfel: In curs de mai multe secule, locuitorii acestei tari Atlantis fiind condusi de cele mai nobile sentimente de dreptate au fost moderati si intelepti; pentru virtute, ei dispretuiau toate lucrurile lumesti. Insa, dupa ce partea divina a inceput sa dispara din ei si natura umana a invins, ei cazura in depravare si atunci Joe, zeul zeilor, care domneste prin legi, intelegind ca un gen bun de oameni a devenit plin de rautati, a cugetat sa le aplice o pedeapsa, ca pedepsiti, ei sa devina mai moderati.

Dupa cum vedem tara, ori tinutul, numit de autorii grecesti Atlantis, apartine regiunii geografice din nordul Thraciei. Istoria politica a rasei pelasge incepe astfel la Carpati si la Dunarea de jos.

Dacia cu muntii sai cei inalti, cu cimpiile sale manoase, cu riurile sale cele multe si frumos curgatoare, cu avutiile sale cele frumoase de aur, de argint si arama si, in fine, cu populatiunile sale ospitale, religioase, juste, viteze si fericite, este tara cea legendara a timpurilor preistorice.

"Dacia Preistorica", Nicolae Densusianu