Intre valea Prahovei si valea Ialomitei, in dosul muntelui Caraiman, pe culmea ce duce catre varful “Omului”, sau catre figura lui Zeus se intinde o frumoasa pajiste, iar in mijlocul acestei poieni se ridica o grupa insemnata de stanci izolate cu forme neobisnuite, si care ne prezinta un aspect misterios.
Aici se mai vad si astazi resturile gigantice ale unui loc sfant preistoric, unde sanctuarele si altarele, unde statuile divinitatilor, atributele lor si scaunele destinate poporului erau formate din masele naturale ale stancilor. Aici fiecare bucata de stanca se pare ca a reprezentat o anumita figura, fiindca natura nu putea sa dea acestor pietre forme atat de neobisnuite legilor sale.


Timpul insa a distrus aproape toate formele primitive ale acestor misterioase figuri, insa cu toate acestea resturile lor par a ne spune ca mana omului a contribuit neconditionat la formele acestea atat de curioase, ca odata aici a fost un loc sfant conscrat religiei preistorice, un loc de adunare comuna pentru vechile triburi pastorale si agricole.
La poporul roman, aceste steiuri enigmatice poarta numele de “Babe”, o denumire traditionala ce ne atesta ca o parte oarecare dintre aceste monumente primitive astazi desfigurate au reprezentat odata simulacrele unor divinitati montane numite in teologia romana din timpul imperiului Deae majores, Deae veteres. Si intr-adevar una dintre aceste figuri informe, contamplata cu toata atentia se pare a ne spune ca ea a infatisat odata simulacrul gigantic al unei divinitati feminine.
Singurele figuri ce ne-au ramas pana astazi in formele lor aproepe primitive din acest templu miraculos al vechimii sunt trei altare de dimensiuni gigantice, grupate toate la un loc in forma unui triunghi. (Aceste altare nu pot fi considerate din nci un punct de vedere ca o consecinta a unor simple eroziuni. Formele lor, mai mult sau mai putin regulate, cu deosebire insa asemanarea lor unele cu altele, ne indica intr-un mod destul de clar, ca aceste figuri nu sunt opera unei actiuni dizolvante a apei si cu atat mai putin a ghetarilor din epoca pliocena sau cuaternara. Astfel de altare taiate in stanca a aflat Pausania in timpul Antoninilor in Atica si in Pelopones).
Fiecare altar e format dintr-o singura bucata de stanca si toate trei ne prezinta aceeasi forma caracteristica a altarelor din epoca mycena.
Aceste altare nu au nici inscriptii, nici basoreliefuri, si chiar daca vor fi avut vreodata ceva semne hieratice, timpul cel indepartat le-a nimicit.
Spatiul ce-l ocupa aceste trei altare are o lungime de 11 m. Inaltimea altarului cel mare (ara maxima) este de 3,50 m, a altarului dinspre apus de 3,50 m, a celui de la rasarit de 3,1 m. Diametrul piedestalului la altarul mare este de 3,80 metri, al altarului al doilea, dinspre apus, de 2,30 m si al altarului dinspre rasarit de 2,20 m. Partea superioara sau masa de sacrificiu la doua dintre aceste altare, la cel dintai si al treilea, are forma patrata, iar la altarul al doilea rotunda, mai mult eliptica.

Poza Altarele ciclopice de pe muntele Caraiman (Romania).

In antichitatea preistorica altarele destinate divinitatilor se aflau pe aceleasi inaltimi, ce le erau consacrate.
Langa aceste altare, acoperite numai de bolta cea inalta a cerului, sau de crengile stajarilor si ale fagilor, se celebra actul fundamental al cultului, rugaciunile si sacrificiile. La picioarele acestor altare se faceau juramintele cele mai solemne, aici isi cautau refugiul cei persecutati, aici era locul de intrunire pentru afacerile comune ale triburilor, aici se celebrau festivitatile celor mari.
Pe varful cel mai inalt al muntelui Ida, numit Gargaron, dupa cum ne spune Homer, se afla un loc sfant si un altar consacrat supremei divinitati a timpurilor troiane, lui Zeus sau Jupiter Avus.
Pe teritoriul Atticei, dupa cum scrie Philochor, Cecrops a fost cel dintai care a dedicat un altar lui Saturn si Rheei.
Locuitorii din Arcadia, emigrati acolo inca din timpurile neolitice din partile de nord ale Dunarii de jos, adorau divinitatea lor suprema pe varful muntelui Lycaeu, unde se afla ridicat un tumul de pamant, drept altar lui Zeus, iar inaintea altarului in partea dinspre rasarit se inaltau doua columne, pe care erau asezate doua acvile aurite.
Insa cel mai celebru altar consacrat marelui Zeus se afla la Olympia din Pelopones, ridicat dupa cum spuneau traditiile de Hercule, ori de alti eroi mai posteriori cu doua veacuri. Acest altar, dupa cum il descrie Pausania, era format din cenusa si din resturile arse ale victimelor. In timpul sau acest altar avea la baza o periferie de 125 picioare (38,53m) si era inalt de 22 picioare (6,78m). Hostiele se aduceau pana la piciorul altarului si aici se taiau, iar soldurile se ardeau pe varful altarului. De langa piciorul altarului se ridicau de amandoua laturile pana la partea superioara doua randuri de trepte formate din cenusa victimelor. Femeile si fetele se puteau apropia numai pana la piciorul altarului, insa numai barbatilor le era permis a se urca pana in varf.
In Italia cel mai vechi altar a fost dedicat lui Saturn. Regele Ianus, scrie Macrobiu, voind sa inalte si mai mult numele si onorile lui Saturn, care disparuse, a dispus sa I se ridice un altar, sa I se aduca sacrificii si sa fie venerat ca un zeu.
Mai exsita in Latiu inca un alt altar preistoric renumit, consacrat lui Hercule, in mijlocul unei paduri si care purta numele de Ara maxima, desigur pentru dimensiunile sale enorme.
Toate aceste altare preistorice, de care amintesc autorii antichitatii, ni se prezinta in tinuturile ocupate odata de pelasgi. Si intr-adevar originea lor era pelasga.
Ni se prezinta acum importanta mostenire istorica, care erau divinitatile, carora le-au fost consacrate altarele cele grandioase de pe muntele Caraiman.
Religia preistorica a Daciei, intelegem cea din timpurile urano-saturnice, era formata pentru necesitatile triburilor pastorale si agricole.
Varro, unul dintre cei mai activi si mai eruditi scriitori romani, ne face cunoscute numele divinitatilor pe care le adorau agricultorii latini.
In tratatul sau De Rustica, dansul face urmatoarea invocatie: fiindca D-Deii ajuta pe cei ce lucreaza, eu voi invoca mai intai pe cei 12 zei “consentes”, insa nu pe cei din orase, ci ma voi adresa la aceia care conduc mai cu seama pe agricultori, astfel voi invoca in locul intai Cerul si Pamantul, pe Jupiter (Saturn) si Tellus, de la care provin toate fructele agriculturii si care se numesc Parinti mari (Parentes magni), iar in locul al doilea voi invoca Soarele si Luna, al caror curs il observa agricultorii si cand seamana si cand culeg.
Acelasi autor in tratatul sau despre limba latina ne mai spune ca altarele ce la consacrase in Roma regele Tatiu, de origine Sabin, au fost dedicate divinitatilor Ops, Flora, lui Vedius, Jupiter, Saturn, Soarelui, Lunii, etc.
In vechea religie pelasga Ops, ca zeita fertilitatii pamantului si Flora, zeita fecunditatii, erau aproape identice, precum erau identici Vedius, Saturn si Jupiter. Sub diferite denumiri sacre aceste divinitati reprezentau Pamantul si Cerul.
Scitii, dupa cum scrie Herodot, onorau dintre toti zeii mai mult pe Vesta, apoi pe Zeus (Saturn) si pe Gaea, crezand ca Pamantyl este sotia lui Zeus, iar dupa acestia ei onorau pe Apollo si Vinerea cereasca, pe Hercule si pe Marte. In teologia antica Vesta era considerata ca una si aceeasi divinitate cu Gaea sau Rhea. Ea reprezenta pamantul ca tron al zeilor Olympici, ca vatra comuna si stabila a Universului.
In fine, mai amintim aici ca regele Filip III al Macedoniei (decedat in 178 I.Hr.) in expeditia ce o intreprinsese asupra Dentheletilor (popor langa frontiera Moesiei), ridica, dupa cum scrie Liviu, pe varful muntelui Hem doua altare, unul consacrat lui Zeus si altul Soarelui.
Pe baza acestor documente istorice noi putem presupune cu toata probabilitatea ca altarul cel mare de pe muntele Caraiman a fost consacrat supremelor divinitati ale timpurilor pelasge, Cerului si Pamantului, sau lui Saturn, ca domn al universului, si Rheei, ce reprezenta pe Mama mare a zeilor, pe Gaea sau Pamantul.
Pe aceeasi culme a muntelui Bucegi se afla si simulacrul cel fara rival in lumea pelasga, al lui Saturn, si care a trebuit incontestabil sa aiba si un altar in apropierea sa.
Al doilea altar de pe muntele Caraiman, a carui parte superioara este rotunda, a fost fara indoiala consacrat Soarelui si Lunii (lui Apollo si Dianei), celor mai adorate divinitati in religia pelasga, dupa Pamant si Cer.
Locul de onoare al lui Apollo dupa ideile antice religioase era la dreapta lui Zeus si aceasta pozitie o are altarul al doilea fata de Ara maxima a lui Saturn.
In ceea ce priveste destinatia altarului al treilea, explicatia o aflam in istoria religioasa a poporului dac.
Marte sau Gradivus pater era una din divinitatile nationale cele mai veneerate la Geti si la Sciti. Tot astfel si la triburile italice Marte era adorat ca zeu al razboiului si al agriculturii totodata. Iar ca divinitate feminina, cea mai apropiata de Marte a fost in traditiile latine Anna. Acestei divinitati, numite Anna, ii erau consacrate idele lui Marte, si ea reprezenta inceputul primaverii, identica cu Flora a romanilor si cu Vinerea cereasca a scitilor.
Pe aceeasi culme a muntelui Bucegi, in partea sa meridionala, mai exista inca o alta grupa de trei altare preistorice, formate de asemenea din stancile naturale ale pamantului (numarul de trei altare, dupa cum rezulta din diferite date istorice, se baza pe un anumit principiu religios, pe care astazi insa nu-l mai putem preciza. Trei altare aminteste Herodot in templul lui Apollo din insula de langa orasul Buto in Egipet. Trei altare a dedicat Heraclit in Pelopones lui Zeus. [Nota personala: si la Sarmizegetusa Regia in incinta sacra au existat 3 sanctuare rotunde din care astazi se mai vad doua, unul fiind distrus in intregime de arheologii romani din nefericire].Descantecele romane, care contin elemente importante din timpurile preistorice, inca amintesc de o “biserica mare cu trei altare”).

din Dacia Preistorica de Nicolae Densusianu