Un prieten imi vorbea despre inriurirea slava asupra literaturii noastre; inchinator indirjit la altarul latinitatii - clare si masurate - el nu ingaduia nici cea mai mica alterare sau spalacire a acesteia prin "maximalismul sclav" [...]. In entuziasmul de o clipa al invierii - sint foarte multi cei ce impartasesc exclusivismului latin, care cu finetea lui Anatole France nu vede in opera lui Dostoievski decit o monstruoasa ciudatenie.



Se exagereaza. Si nu intelegem de ce.
Acest orgoliu al latinitatii noastre e mostenirea unor vremuri cind a trebuit sa suferim risul batjocoritor al vecinilor, care cu orice pret ne voiau subjugati. Azi e lipsit de bun simt. - Vorbim despre spiritul culturii noastre; vrem sa fim numai atit: latini - limpezi, rationali, cumpatati, iubitori de forma, clasici, - dar vrind-nevrind suntem mail mult. Insemnatul procent de singe slav si trac, ce clocoteste in fiinta noastra, constituie pretextul unei probleme, care ar trebui pusa cu mai multa indrazneala. Tineretea ne indeamna sa turburam idealul lesnicios al celor multi ingimfati, aruncindu-le in suflete o indoiala. Sa ni se ierte tineretea. Se va zice ca spunem mituri. Ei bine; numiti-le basme. Avem insa convingerea ca adevarul trebuie sa fie expresiv - si ca miturile sint prin urmare mai adevarate decit realitatea.

Cunoastem experimentul incrucisarii unei flori albe cu o floare rosie a aceleiasi varietati. Biologii vorbesc despre asa numitele dominante. Ce inseamna cuvintul acesta? Ca in generatiile noua ce sa nasc din impreunarea celor doua flori - insurile uneia din ele sunt stapinitoare; bunaoara cele mai multe vor fi albe. S-a dovedit insa ca din cind in cind cu oarescare ciudata regularitate reapar si insusirile curate ale celeilate flori. E o izbucnire din mister, cind nici nu te astepti. Vechile insusiri le-ai crezut pierdute pentru intotdeauna, ele se afirma totusi din timp in timp in toata splendoarea lor trecuta. Intr-o indepartata analogie cu experimentul acesta biologic - atit de convingator in simplitatea sa - se poate spune, ca in spiritul rominesc e dominanta latinitatea, linistita si prin excelenta culturala. Avem insa si un bogat fond slavo-trac, exuberant si vital, care oricit ne-am impotrivi, se desprinde uneori din corola necunoscutului rasarind puternic in constiinte. Simetria si armonia latina ne e adeseori sfirticata de furtuna care fulgera molcom in adincimile oarecum metafizice ale sufletului rominesc.

E o revolta a fondului nostru nelatin.
Nu e lucru nou: sintem morminte vii ale stramosilor. Intre ei sint de aceia pe care ii ocrotim si-i imbratisam cu toata caldura, din motive istorice si politice; dar avem si stramosi pe cari ii tratam ca pe niste copii vitregi ai nostri. Atitudine lipsita de intelepciune, deoarece cu cit ii tinem mai multe in friul intunericului, cu atit rascoala lor va fi mai aspra, mai tumultoasa - putind sa devina fatala "privilegiatilor" de astazi. Istoria noastra se proiecteaza mai mult in viitor decit in trecut. E bine sa ne dam seama de puterile potentiale care ne zac in suflete - vulcani in fundul marilor. De ce sa ne marginim numai la un ideal cultural latin, care nu e croit in asemanare desavirsita cu firea noastra mult mai bogata. Sa ne siluim propria natura - un aluat in care se dospesc atitea virtualitati? Sa ne ucidem corsetindu-ne intr-o formula de claritate latina, cind cuprindem in plus atitea alte posbilitati de dezvoltare? - Intrebarea va nelinisti multe inimi. Din partea noastra, ne bucura cind auzim cite un chiot ridicat din acel subconstient barbar, care nu place deloc unora. Asa cum o intelegem noi - intr-adevar nu ne-ar strica putina barbarie. Daca privim in jur sau in trecut, intilnim o aparitie simbolica: Hasdeu - misticul: un mare indemn pentru viitor.

Cunoscutul ritm de liniste si de furtuna, de masura si de exuberanta, ce-l gasim in viata altor popoare se lamureste mai mult prin logica inerenta istoriei, prin alternarea de teze si antiteze, cum le-a determinat un Hegel bunaoara. Acelasi ritm are la noi radacini cu mult mai adinci in insusiri temeinice de rasa. Deosebirea aceasta ne ingaduie frumoase perspective istorice.

Cei ce apartin trecutului cu pozitivismul lor sec sau neastimparat vor mormai in barba lor apostolica: e un romantic. Ca sa nu le las nici o indoiala, marturisesc: un romantic? - intr-un singur inteles, da. Si anume intrucit am convingerea ca adevarul trebuie sa fie expresiv si ca miturile sunt prin urmare mai adevarate decit realitatea.

Lucian Blaga
"Gindirea", I, 1921, nr. 10, p. 181-182
"