Corbii de piatra

Corbii de piatr�, a�a se numea locul acesta �nainte, �i o istorie nesf�r�it� �l acoper� cu aripa. Dincolo de R�ul Doamnei se afl� peretele vertical din st�nc� �n care se mai g�se�te �nc� biserica rupestr�, apoi sunt acolo altarele acelea ciudate, cu trepte s�pate piatr�, cu g�uri �i jgheaburi prin care poate, c�ndva, se scurgea s�nge omenesc. Dincolo de peretele vertical din piatr� sunt ruinele cet��ii lui Dromichetes despre care se spune c� ascundea bog��ii imense. �i-apoi…scobiturile acestea stranii f�cute �n st�nc�, zisele chilii ale unor c�lug�ri din timpuri imemoriale �i…Doamne, �mi spun, satul acesta din care au pornit Corvine�tii pentru a ajunge neam de regi �i de eroi ai unei Europe apuse…ce-a mai r�mas din el? �n ce s-a transformat istoria de 10 mii de ani a acestui loc? O b�nuial� teribil� �mi d� t�rcoale �n aceast� duminic� de Sf Ilie, o r�ceal� stranie m� �nconjoar�, poate din cauza ploii m�runte sau poate din cauza a ceea ce v�d. Sunt peste drum de biserica satului �i acolo a fost o poman� �i oamenii ace�tia, b�tr�nii ace�tia decrepi�i ies de-acolo cu p�ini �n m�n�, ca �i cum s-ar fi petrecut un miracol biblic, le v�d vechile porturi obosite de timp �i v�d m�inile lor ca ni�te crengi, str�ng�nd patetic p�inile calde, plec�nd prin ploaie ca �i cum ar fi izb�ndit �ntr-o b�t�lie ne�tiut�. Simt o scurt� spaim�, ca un pumnal. Aceea c� din gloria apus� a acestui loc nu a mai r�mas nici m�car amintirea.

Despre corbi �i despre jgheaburile istoriei

�mi spun c� �ntr-un fel, Rom�nia este infinit�, necuprins�, dup� cum istoria complet� a unui loc, nu poate fi cuprins� cu mintea. Ei bine, �n felul acesta, aici, �n satul Corbi, ai sentimentul c� te scufunzi �n trecut, c� hoarde de umbre neclare b�ntuie ploaia m�runt�, amestec�ndu-se straniu cu b�tr�nii ace�tia care ies din curtea bisericii, care str�ng cu o anume inocen�� la piept p�ini aburinde primite la pomana de sf�ntul Ilie al ploilor. Ei nu simt nimic, nu v�d nimic, nu aud umbrele ce se amestec� discret printre ei, b�tr�nii ace�tia sunt absorbi�i de clipa etern� a acestei duminici ploioase �i de izb�nda m�runt� a p�inilor calde, �n timp ce pietrele pe care calc� mustesc, nu de ap� de ploaie, ci de amintiri f�r� de timp. Locurile acestea au fost locuite dintotdeauna �i aveam s� aflu c� unii dintre b�tr�nii ace�tia mai cred c� aici, la Chilii, undeva sub malul de piatr�, Dumnezeu le-a dat “drumul din palm�” primilor oameni. Reporterul �tie c� ceva este adev�rat din toate acestea, �tie c� acolo, sus, deasupra bisericii s�pate �n piatr�, pe malul �n care corbii uria�i �i s�pau s�la�uri cu ciocurile �i cu ghearele, s-au g�sit urmele oamenilor de acum 10 mii de ani, �tie c� locurile acestea stranii poart� �ncrustate �n ele memoria potopului, �tie c� �n alte timpuri, triburile de carpi �i ascu�eau s�biile de piatra friabil� �i c� pe Plaiul de Mijloc sunt ruinele ce�oase ale Gezidavei despre care legendele povestesc c� zg�ria cerul cu turnurile sale �i c� soarele p�lea �n fa�a str�lucirii bog��iilor sale. �tie c� uria�ele pietre scobite straniu pe care calc�, au fost altare �ns�ngerate �nainte de Iisus, c� hrubele grozave ale acestor maluri ale corbilor au servit dintotdeauna �nchin�rii la un �ir nesf�r�it de divinit��i succesive, c� acolo, sus, deasupra r�ului, sunt ultimele pietre ale castelului lui Voicu Corbin, fiul lui �erb �i tat�l legendarului Iancu Corvin de Hunedoara cel care avea s� p�streze pentru totdeauna blazonul corbului, tranform�ndu-l �ntr-un semn al regilor.

Cine sunt �i ce-�i mai amintesc oamenii ace�tia care se scurg �n jos, pe str�zile g�urite, despre gloria apus� a acestor locuri? Unii dintre ei poart� haine ca ale vechilor carpi, unii dintre ei poart� centuri ca ale haiducului Zdrelea, c�pitanul, fratele de cruce al lui Tudor Vladimirescu, reporterul m�r��luie�te al�turi de ei, prin ploaia de var�, pun�nd �ntreb�ri absurde, uimindu-i pe ��ranii ace�tia de treab�…Ce leg�tur� au ei cu biserica milenar� s�pat� �n st�nca Corbului, ce s� �tie ei despre biserica “adormirei”, zidit� c�ndva de Magdalena, fiica lui Mogo�, “apoi nu �tiu, b�iatul tatii, c� n-am dec�t 4 clase �i pensia e mic�”. Ploaia cade �n rafale, preotul bisericii din care se scurg oamenii ace�tia are b�rbu�� decupat� �i privire arogant�, corbii se ascund de ploaie �n marile g�uri ale zidurilor, pe mo�ul cu care vorbesc �l cheam� State, timpurile sunt grele, istoria s-a sf�r�it aici la Corbi, pe malurile r�ului Doamnei. At�t numai �tie b�tr�nul State, c� acolo, la Jgheaburi, e un loc important, c� acolo e o hrub�, o scobitur� uria�� �n care el se juca atunci c�nd era copil �i despre care bunicul lui �i spunea c� e magic� �i c� �n nop�ile cu lun� nou� s-ar fi auzit voci �i scr�nete de lan�uri �i z�ng�nit de s�bii. De ce se nume�te “la Jgheaburi”? �ntreab� reporterul �n mijlocul perdelei de ploaie, “ai s� vezi matale”, face b�tr�nul State cu p�l�ria dat� pe spate. Zece minute mai t�rziu aveam s� intru pe o poart� de lemn, aveam s� adulmec b�tr�na cas� din lemn vopsit� �n albastru, aveam s� o cunosc pe mama U�a, aveam s� p�trund �n abisurile unei cur�i cum n-am mai v�zut niciodat� �i cum nu cred c� mai exist� nic�ieri �n Rom�nia, o curte abisal�, ad�nc�, din alt� lume, o curte ca decorul unui film despre sf�r�itul sau despre �nceputul lumii. Ploaia se opre�te, o gean� de soare spintec� aerul ca o lam� de sabie �i acolo, �n str�fundurile cur�ii se aude spargerea necontenit� a unei cascade. Aveam s� aflu c� este Jgheabul.

Casa de pe muchea istoriei

Pe mama U�a o cheam� de fapt Maria, Vl�descu dup� r�posatul ei so�, �i Jghebeanu dup� numele de fat�. �i mama U�a s-a n�scut chiar aici, �n casa asta albastr�, �i casa a fost albastr� de c�nd ea era copil - asta a fost acum �aptezeci �i ceva de ani. Dar e neschimbat� casa, �i prispa asta, zice mama U�a, la fel era �i atunci, ci apa din fundul cur�ii tot a�a curgea pe jgheabul cela, �i tot a�a se auzea dup� ploaie. Facem c��iva pa�i �i pe m�sur� ce intr�m �n str�fundurile de piatr� ale cur�ii, o uimire mut� �l sufoc� pe reporterul care sunt. Un p�r�ia� str�bate curtea pe l�ng� cas�, cobor�nd de la cascad� �i, Dumnezeule, o scobitur� gigantic� �n st�nc�, un fel de c�u� de piatr� se afl� acolo, servindu-I acestei femei drept gard, st�nci uria�e pr�bu�ite �n timpuri imemoriale zac �mpr�tiate pretutindeni, de sus de tot cade firul acela de ap�, spulber�ndu-se �n mii de cioburi translucide. Locul acesta pare ad�postul unui monstru atemporal, mama U�a z�mbe�te mereu, ea nu �n�elege entuziasmul, uimirea absolut�, sentimentul straniu al cobor�rii �n timp, mama U�a spune c� ea acolo, sub acoperi�ul colosal de st�nc� are ni�te oi�e, spune c� mai �ncolo, “vezi, mai �ncolo am lemnele puse la ad�post, s� nu le plou�”, �i reporterul prive�te atunci �n sus, extraordinar� priveli�te, c�ci lemnele mamei u�a sunt �ntr-adev�r acoperite de buza colosal� de piatr� a muntelui. E ca �i cum ai fi deschis poarta lumii celeilalte, �mi spun, e ca �i cum ai fi cu piciorul �n pove�tile cu gnomi �i cu cavaleri �i cu pitici �i cu z�ne. B�tr�na Maria a Jgheabului de piatr�, Maria a jgheabului prin care se scurge �n curtea ei istoria, e fericit� de bucuria mea, ea umbl� ame�it� s�-mi arate toate cele, porcul Ghi�� alearg� �mprejurul ei ca un c�ine juc�u�, ea e z�mbitoare, ulcele stranii stau suspendate �ntr-un gard de lemn, pere�ii de st�nc� sunt colora�i �n griuri nebune de c�tre ape �i de c�tre timp. Eu �ntreb dac� �tie ceva din b�tr�ni despre cetatea de sus, despre Iancu Corvin, generalul care a salvat cre�tin�tatea, despre eroi, despre timpurile str�vechi c�nd �n hrubele astea locuiau c�lug�rii singuratici �i carnivori ai preistoriei, ea z�mbe�te mereu cu o bun�tate grozav� pe deasupra iiei minunate pe care o poart�, apoi spune c� a auzit ea ceva de la taic�-s�u, c�ruia i se spunea Jghebeanu pentru c� locuia aici, sub cascad�. Mama U�a �tie c� “regii st�teau acolo sus, pe platoul de deasupra jgheabului, unde acum numai caprele se mai ca��r�, c� aveau castel, c� dacii se rugau acolo, sus, �i mai ales la biserica de piatr�, la Dumnezeul lor, c� ei nu prea erau cre�tini”, �i c� odat�, demult, au venit aici, la ea �n curte, ni�te profesori mari de la Bucure�ti, au s�pat cu elevii lor �i au g�sit s�bii �i arme �i…Extraordinar, �mi spun aceast� m�m�i�� de treab� locuie�te pe marginea istoriei, e suficient s� priveasc� pe fereastr�, s� se aplece pu�in �nafar�, ca s� z�reasc� abisurile din fundul cur�ii sale nemaiv�zute. Poate c� aici, la ad�postul c�u�ului de st�nc� se aflau faimoasele tabere de antrenament ale crucia�ilor lui Iancu Corvinul, cavaleri veni�i din toat� Europa s� lupte sub semnul corbului de piatr�, s� se adape din cascada aceasta url�toare care peste 500 de ani avea s� fie podoaba cur�ii mamei U�a. “Nu mereu curge a�a de frumos”, zice ea c�tre mine, numai c�nd plou� mai tare �i c�nd se topesc z�pezile”, apoi �mi arat� fericit� pietrele stranii pres�rate pe iarba cur�ii sale, printre pruni, masa uria�ului, col�ul de lup, �i mai ales piciorul acela ciudat, gamba aceea colosal� care se vede ie�ind din peretele de st�nc� �i pe care eu o privesc frec�ndu-mi ochii de uimire. C��elul L�bu� se �ncurc� printre picioarele mamei U�a �i printre picioarele porcului juc�u�, mama U�a vorbe�te despre p�rin�ii ei, Petru �i Elisaveta, despre moartea tat�lui ei petrecut� demult - ea avea numai trei ani�ori, poveste�te despre sora ei Elisaveta - “o chema ca pe mama”- m�ritat� la Nuc�oara, reporterul prive�te fota colorat� nebune�te a st�p�nei acestui paradis. Au f�cut foamea �i au m�ncat buruieni fierte �n laptele singurei vaci pe care o mai aveau, asta era dup� r�zboi, ele erau mici �i bunicul lor le �inea pe genunchi pe ele, pe fete, �i le povestea despre uria�ii cobor��i din cer care se jucau cu st�ncile ca ni�te copii, pentru c�, de�i erau uria�i, erau cam pu�ini la minte. De ce se numea locul acesta “corbii de piatr�”? �ntreb cu g�ndul la cronica lui Bonfini de la 1568, care poveste�te despre locul �n care s-a n�scut Iancu Corvinul, tat�l regelui s�u Mateia�. “Pentru c� a�a a l�sat Dumnezeu pietrele astea, zice mama U�a inocent�, ca oamenii �i corbii s�-�i fac� ad�post �n ele c�t �i lumea”.

Apoi, �n timp ce ea sporov�ia despre toate cele, a ap�rut din senin un copil, Marinu�, un copil din vecini care o iubea pe mama U�a, �i pe care ea �l m�ng�ia pe cap cu nesf�r�it� tandre�e. Marinu� “merge pe-a treia” �i vine la mama U�a pentru c� omul ei, nenea Gheorghe care a murit, �i spunea pove�ti �i pentru c� �i mama U�a mai �tie c�teva, pentru c� �i place s� se joace printre pietrele uria�ilor �i pentru c� nu prea mai sunt copii pe.aici cu care s� se joace.

Mama U�a v�zut� din cer

O cronic� ungureasc�, dup� ce afirm� c� Iancu Corvinul Valahul este unul dintre marii eroi ai cre�tin�t��ii, vorbe�te despre locul na�terii sale, despre plaiul numit “al oii”, cea mai frumoas� vale din Valachia Transalpina, unde Corvinii �i aveau ob�r�ia. �n schimb, nici o cronic� nu o va pomeni pe mama U�a, �mi spun, �nafara acesteia de fa��. Singura leg�tur� �ntre regele Mateia� al Ungariei, fiul lui Iancu, �i mama U�a, va r�m�ne pentru eternitate aceast� cascad� miraculoas� �i acest� clip� solar�, �n care ea z�mbe�te cu m�na pe cre�tetul lui Marinu�, spun�nd ceva. �uvoiul nesf�r�it al cascadei ar putea fi chiar istoria �ns�i, dac� n-ar fi mai �nt�i sursa de ap� a porcului Ghi�� cel juc�u� ca un c�ine.

Marinu� m� �ine de m�n�, e mic, vrea s�-mi arate ceva, un secret, a b�gat de seam� c� �mi plac pove�tile de demult �i el are un loc ascuns unde n-a mai fost de mult timp �i pe care vrea s� mi-l arate. Ie�im din curtea mamei U�a care r�m�ne �n urm� f�c�ndu-�i de treab�, ocolim curtea, apoi urc�m prin spate, pe marile st�nci, pe unde numai caprele �i oile satului �tiu urca. Ultima poveste pe care i-a spus-o mama U�a a fost chiar asear� �i era despre o pas�re foarte b�tr�n� �i foarte mare care, dup� ce c� a fost de fa�� c�nd Domnul a f�cut lumea, a tr�it p�n� acuma, f�c�nd ou� uria�e din piatr�. Nimeni nu �tie c� pietrele astea rotunde sunt ou�, numai el �i mama U�a. Urc�m tot mai sus, pu�tiul e sprinten, reporterul e stoic �i ar fuma o �igar�. Mama U�a i-a mai spus �i despre haiducul Roman Copilul, care lua de la boieri �i de la popi �i care �i-a ucis din gre�al� fra�ii �mbr�ca�i �n turci, �i apoi s-a omor�t �i el pl�ng�nd dup� ei. “A �nfipt sabia cu m�nerul �n p�m�nt �i s-a aruncat cu burta �n ea, uite-a�a”, zice marinu� urc�nd o ultim� treapt� uria��. Suntem sus, deasupra casei mamei U�a, deasupra cur�ii sale magice, suntem cu picioarele pe o platform� colosal�, fisuri gigantice las� s� se vad�, 15 metri mai jos, pe fundul pr�pastiei, ad�postul oi�elor de sub marele col� de st�nc�. Sunt impresionat, Marinu� e fericit de asta �i r�de cu gura p�n� la urechi de uimirea mea, va s� zic� �mi place locul lui secret, �mi place jgheabul prin care curge apa �n jos, f�c�ndu-se cascad�. Priveli�tea care se deschide sub noi este �ntr-adev�r extraordinar�, marea alveol� de piatr� care cuprinde curtea este acolo, �mbr��i��nd-o pe mama U�a �i oile �i porcul �i lemnele sale, o vedem de sus de tot, mic�, pe unul dintre bolovanii enormi, c���rat�. Marinu� o strig�, �ncearc� s�-i spun� ceva, vuietul cascadei acoper� vorbele, mama U�a nu aude, nu �n�elege nimic, prive�te �n sus ca �ntr-un film mut, Marinu� pare un g�nd�cel r�t�cit pe o planet� pustie, dup� un cataclism nuclear. Bag de seam� c� acolo, jos, mama U�a st� l�ng� o uria�� gaur� f�cut� �n st�nc�, l�ng� un fel de pu� �i m� �ntreb cine, cum, c�nd au f�cut doamne oamenii gaura aceea, pentru c� mama U�a �i taic�-s�u �i bunicu-s�u a�a au apucat-o. Marinu� st� �n genunchi, pe marginea pr�pastiei, apele curg, corbii au ie�it din g�uri �i se rotesc ca ni�te cruci pe cer. “Tu �tii vreo poveste mai ca lumea?” m� �ntreab� Marinu� �n timp ce jos, mama U�a face semne disperate s� cobor�m. Casa ei pare o juc�rie pentru uria�i. P�i… daa…zic c�tre Marinu�, cu ochii la corbi. Era odat� un cneaz, adic� un fel de rege de pe-aici, �l chema Voicu Corbin, c� era din Corbi, �i avea un fiu, Iancu care era foarte mititel atunci �i se juca cu un inel de aur. Marinu� e interesat. A�a, zic, �i pe c�nd traversau mun�ii c�tre Transilvania, c� se duceau la Sibiu, un corb din �tia a atacat copilul ca s�-I ia inelul, �i atunci Voicu a luat arcul �i a s�getat corbul. Mai t�rziu, copilul a crescut mare �i viteaz, i-a b�tut pe turci de i-a uscat, a ajuns �i el un fel de rege �i de cavaler �i �i-a p�strat ca semn corbul cu un inel �n cioc, �n amintirea tat�lui s�u �i al locului unde se n�scuse. Hm, Marinu� m� prive�te cu interes. Da, a�a, �i mai departe fiul lui Iancu, Mateia� Corvinul, a ajuns un rege �i mai mare �i a p�strat �i el semnul corbului, numai c� a schimbat inelul cu o cruce, �i to�i domnii au �inut semnul corbului mai departe. Marinu� pare mul�umit de scurta istorie, pare c� se g�nde�te la ceva, a�ezat pe vine deasupra marilor st�nci. “Corbii tr�iesc foarte mult, nu?” face el la mine g�nditor. Da. “Cam c�t?” P�i…cic� vreo dou� trei sute de ani. “�i chestia cu Corvinul �la c�nd s-a-nt�mplat?” �ncep s� �n�eleg unde bate Marinu� cu g�ndul, �i ca s� nu se mai chinuie cu socotelile (a terminat clasa a doua cu premiul trei - “bun �i �la!”) completez : s-ar putea ca oricare dintre corbii �tia s� fie rud� cu s�getatul de corb care-a furat inelul. Sau poate c� s�getatul a sc�pat �i…”Eu cred c� �tiu care e, pentru c� dac� a fost corb ho�, ho� a r�mas” face Marinu�, “�i mai de mult, un corb a furat verigheta de la tanti Irina pentru c� str�lucea… Ea sp�la rufe…” Apoi prive�te �n jos, c�tre mama U�a. “Zici c� suntem �n cer”, adaug� g�ndindu-se probabil mereu la istoria cu corbii.

Pu�tiul �sta, marinu� , �mi place. Cam de v�rsta lui trebuie s� fi fost Iancu Corvinul, atunci c�nd s-a petrecut episodul cu corbul. Cascada era la fel, corbii la fel, cerul era la fel. Numai mama U�a nu era. Ce-ar fi s�….

Horia Turcanu