Pagina: 1/2
(4165 nr total de cuvinte in acest text.)
(817 citiri)   

Despre locatia muntelui sacru al dacilor s-au tot emis ipoteze. Deocamdata cele mai multe dovezi sunt in favoarea Ceahlaului, si asta am sa incerc sa arat in acest articol, fara a nega alte posibile locatii si de asemenea fara a nega faptul ca numele de Kogaion (Kogaionon) ar fi putut desemna un loc sfant in general.

Haideti sa facem niste legaturi. Deci avem o data legendele despre muntele acesta. Cu Baba Dochia impietrita sau mormintele celor uriasi (poporul de uriasi din atatea si atatea scrieri, n-or fi toate minciuni,nu?). Pe urma avem aspectul masivului in totalitate si al pietrelor de acolo in particular, care au tot felul de forme ciudate de animale, oameni, etc. Nu le-o fi facut mama natura chiar asa pe toate acolo! Pe urma daca ne gandim si la fenomenele gen piramida sau calea cerului, ca sa nu mai zic de singura dovada scrisa despre Kogaionon, lasata de Strabon, cum ca de sub el izvoraste apa cu acelasi nume, ce rezulta de aici? Oricum celor care nu au fost acolo le recomand din tot sufletul, e o zona energetica extraordinara! Sau, cum scria intr-un articol domnul Luca Dumitre: “ Toti acei care au urcat muntele Ceahlau raman cu o dorinta fierbinte in sufletul lor, de a-l mai urca si alta data. Un fel de chemare a muntelui, inexplicabila, pe care oamenii au inceput sa si-o explice. In urma unor anumite masuratori, s-a emis ipoteza ca pe acest munte ar exista mai multe zone de iradiere energetica, avand puteri miraculoase. Toti acei care patrund in perimetrul acestor zone, primesc o incarcatura vitalizanta, care ii fac sa se simta bine si care le imprima dorinta de a mai veni si alta data.”

Principele Cantemir, in “Descrierea Moldovei”, scrisa pe la anul 1716, ne-a lasat urmatoarele notite arheologice despre una din cele mai importante si mai colosale statui megalitice ale Daciei, aflata pe varful Ceahlaului:
“Cel mai inalt multe al Moldovei”, scrie dansul, “este Ceahlaul si daca acest munte ar fi fost cunoscut poetilor vechi, el ar fi fost tot atat de celebru ca si Olimpul, Pindul sau Pelia. Din varful sau, care se ridica la o inaltime enorma in forma unui turn, curge un rausor cu apa foarte limpede…In mijlocul acestui varf se vede o statuie foarte veche, inalta de 5 stanjeni, reprezentand o femeie batrana, inconjurata, daca nu ma insel, de 20 de oi, iar din partea naturala a acestei figuri femeiesti curge un izvor nesecat de apa. Intr-adevar, este greu de a decide daca in acest monument si-a aratat cumva natura jocurile sale, ori daca este format astfel de mana cea abila a vreunui maestru. Statuia aceasta nu este infipta in nici o baza, ci ea formeaza una si aceeasi masa concreta cu restul stancii, insa de la pantece si de la spate in sus ea este libera…Probabil ca aceasta statuie a sevit odata ca idol pentru cultul pagan…De alta parte, cat de inalt este muntele acesta se poate conchide din imprejurarea ca in timpul cat cerul este senin si soarele se inclina spre apus, acest munte se poate vedea intreg si asa de curat de la orasul Acherman (Tyras, Cetatea Alba), departe de 60 de ore, ca si cand ar fi in apropiere. Iar pe dealurile din jur se vad urme de cai, de caini si de pasari, imprimate in stanci, in numar asa de mare ca si cand ar fi trecut pe acolo o oaste imensa de calareti.”

Legendele populare romanesti spun ca acest simulacru o reprezinta pe Baba Dochia care urcandu-se in ziua de 1 martie cu oile la munte, a fost apucata de un ger foarte mare pe varful Ceahlaului, unde a inghetat cu oi cu tot, iar din gheata s-a prefacut in piatra. Dupa cum scrie Fruntescu, parte dinspre rasarit a Pionului sau Ceahlaului, si care este cea mai inalta, se numeste Panaghia sau Fecioara, iar partea dinspre apus Turnul Butului (sau Turnurile Budei sau Bughei). Cuvantul panaghia in limba greaca are intelesul de “sfanta”, si aceasta denumire ne arata ca simulacrul de pe varful Ceahlaului a avut odata un cult public. Intocmai ca si Panaghia, este de origine greceasca si denumirea de Pion, columna, stalp.
Tot despre acest munte sfant al vechimii preistorice scria pe la anul 1859 distinsul literat al Moldovei Gh. Asachi:
“Corabierul de pe Marea Neagra”, zice dansul, “vede piscul cel inalt al scestui munte de la Capul Mangaliei si pana la Cetatea Alba. Locuitorul de pe tarmul Nistrului vede soarele apunand dupa masa acestui munte, iar pastorul nomad, dupa ce si-a iernat turmele sale pe campii Bugeacului, se intoarce catre casa avand in vedere varful Pionului sau Ceahlaului, intocmai precum o corabie se orienteaza dupa lumina farului ca sa intre in port.”
Dupa cum se stie, in operele scriitorilor antici greci si latini informatiile despre daco-geti sunt rare si fragmentare, iar ei insisi n-au lasat, cel putin din cat se cunoaste pina acum, nimic scris despre civilizatia lor. In aceste conditii, este dificila reconstituirea universului lor spiritual, multe dintre aspectele acestuia ramanid in domeniul ipoteticului. Cu toate acestea, datorita originalitatii conceptiilor morale si religioase, conceptii care au stirnit interesul filosofilor, istoricilor, geografilor, medicilor si poetilor antici, informatiile referitoare la acestea sunt cele mai numeroase si asa se explica de ce, dupa cum afirma V. Pirvan (1926), “antichitatea recunostea unanim adinca religiozitate a getilor”.
In acest context, una dintre cele mai valoroase informatii privind religia daco-getilor o gasim la Strabon (Geographia, VII, 3,5), care, dupa ce mentioneaza ca Zamolxis, la inceput mare preot si apoi zeu suprem, traia intr-o pestera inaccesibila altora si ca annual venea la el regele pentru sfat de taina, referindu-se la muntele pe care acesta traia, consemna ca :”pina si muntele (cu pestera) a fost socotit sfint si asa il si numesc. Numele lui este COGAIONON, la fel ca al riului care curge pe linga el”.
Plasarea zeilor ceresti pe virful muntilor era un fapt obisnuit si la traci, fratii dacilor, dar si la greci, romani si celti, pentru care muntii erau salasuri ale zeilor, asa cum a fost Olimpul salasul zeilor greci si inainte de acesta Olimpul divinilor pelasgi.
Dupa R. Vulcanescu (1985), dacii se urcau pe culmile muntilor pentru a se ruga, pentru a fi mai aprope de cer, in care credeau ca salasluiesc zeii lor, iar incintele sacre de pe crestele muntilor au fost locuri de contact cu divinitatea, asa cum era hieropola de la Gradistea Muncelului.
Credinta intr-un zeu celest si apropierea de acesta prin urcarea rituala a muntilor a determinat plasarea principalelor hieropole ale dacilor la virful muntelui, asa cum este cazul Gradistei Munelului, cu renumita Sarmizegetusa, centrul sacru al dacilor, unde au functionat mai multe temple construite din piatra dura de andezit, care a infruntat neclintita peste doua milenii.
Judecand dupa dimensiunile blocurilor de andezit ce alcatuiesc hieropola, perfectiunea cu care au fost lucrate si mai ales dupa distanta si diferenta de nivel de la care au fost aduse, realizam importanta sentimentului religios la daci, pentru care nimic nu era greu sau imposibil, cand era vorba despre religia lor.
Mentionata pentru prima data de Strabon, existenta Kogaiononului ca munte sacru este confirmata si din alte surse antice. Astfel, de la N. Densusianu aflam ca poetul roman Papinius Statius plasa Muntele Sfant al dacilor in apropiere de Tapae, din momen ce armatele imparatului Domitian ar fi alungat dacii de pe crestetul lui. Se stie ca, desi invingatori in luptele din anul 88, de la Tapae, romanii au facut o pace avantajoasa cu dacii. Cat despre ocuparea ariei sacre de catre romani avem serioase indoieli, avand in vedere atat stilul exagerat de laudativ al poetului la adresa imparatului, cat si totala tacere a altor izvoare privind acest eveniment, care nu putea ramine fara rasunet in lumea antica…
Tot din “Dacia preistorica” aflam ca Martial se referea si el la “Muntele cel faimos din tara hyperboreilor, unde zeii se legasera, cu juramint linga altarul cel mare, sa lupte uniti contra titanilor si unde vechii giganti asalteaza pe zeii olimpici”.
Revenind la mentiunea lui Strabon, trebuie sa recunoastem ca elementele de identificare ale muntelui sfint sunt putine: un riu cu acelasi nume care curgea pe linga munte si existenta unor pesteri, cat de cat locuibile.
Tinind seama de numarul celor care si-au exprimat opinia in legatura cu amplasarea muntelui sfint al daco-getilor se selecteaza trei masive muntoase: Ceahlaul, Gradistea Muncelului si Bucegii. Primul care a afirmat posibilitatea ca un munte al Moldovei sa fi fost similar Olimpului grecilor a fost domnitorul Dimitrie Cantemir si se referea la Muntele Ceahlau. De asemenea, in anul 1813, Fabre d’Olivet dupa E. Papu, 1996) il considera pe Orfeu “un pastor, preot si profet” ce locuia in muntii ce “despart Moldova de Transilvania” si ca “pe versantul moldovenesc al Carpatilor s-a format mai tarziu traditia cunoscuta de greci a muntelui Kogaion, adica Ceahlaul”. Tot pentru Ceahlau au optat: V. Pirvan (1926), V. Voiculescu (1994) si N. si E. Ticleanu (1999).
Dintre cei pentru care muntele sfint al dacilor ar fi fost Masivul Bucegi amintim pe N. Densusianu (1913) si pe A. Bucurescu (1998), acesta din urma, pe baza descifrarii unei inscriptii de la Romula, considera ca Sfinxul din Bucegi se afla pe locul unde a fost ucis Orfeu (Koga-I-Ion= Capul Magnificului).
Pornind de la existenta hieropolei de la Samizegetusa mai multi autori (H. Daicoviciu, 1968; M. Petrescu-Dimbovita si al., 1994; P. Tatomirescu, 1997 si altii) si-au exprimat opinia ca Gradistea Muncelului ar fi fost Kogaiononul. R. Vulcanescu (1985) aminteste ca dintre muntii mirifici ai Daciei doar trei au avut hieropole: Gradistea Muncelului, Ceahalaul si Muntele Gaina si prin aceasta ar putea corespunde Kogaiononului.
In afara acestora, exista si alte propuneri: Muntele Godeanu (I. Conea, dupa R. Vulcanescu); Virful Curcubeta din Muntii Bihorului (I. Bogdan 1976); Muntele Gugu din Masivul Godeanu (Berinde si Lugojanu, 1984); Virful lui Patru si chiar Retezatul (I. Vulpe, 1996) si lista nu se opreste aici.
Daca ne referim la cel de-al doilea indiciu dat de Strabon, prezenta pesterilor, atunci doar Ceahlaul, Bucegii si Gradistea Muncelului intrunesc conditii geologice favorabile formarii acestora; in ceilalti munti citati, alcatuiti exclusiv din sisturi cristaline, pesterile fie ca lipsesc fie ca sint mici si accidentale.
Primul si cel mai important argument pleaca de la insusi numele Cogaionon. Astfel, intr-o lucrare anterioara, N. si E. Ticleanu au aratat ca pe platoul superior al Ceahlaului, in partea sa centrala, exista virful Bitca Ghedeonului, ori la cateva sute de metri spre est, de sub Piatra Lata din hedeon, izvoraste piriul Ghedeonului, care mai la vale devine Izvorul Muntelui. Ultimul toponim, unicat in Carpati, poate fi citit si ca Izvorul Ghedeonului, tinind seama ca muntele de sub care izvoraste este chiar Bitca Ghedeonului. Dupa opinia dansilor, toate aceste denumiri disimuleaza vechiul nume Kogaionon.

Ce spune legenda lui Ghedeon
In sprijinul acestei ipoteze a fost adusa, in primul rind, legenda lui Ghedeon din Biblie (judecatorii, 6, 25), conforma careia Iahve s-a aratat in vis lui Ghedeon si i-a poruncit sa distruga altarul lui Baal si sa pune in loc altarul sau, cerere indeplinita intocmai. Apoi, daca ne referim la aspectul Pietrei Late din Ghedeon, nici ca se poate imagina un altar mai frumos, mai ales ca spre apus dispune de un amfiteatru natural construit de insusi versantul estic al Bitcii Ghedeonului.

Bitca- un cuvint dac
In oronimul Ghedeonului, remarcam mai intai originea dacica a cuvintului bitca, apoi faptul ca daca numele acesteia ar fi venit, asa cum se afirma, de la numele unui calugar, atunci, conform traditiei din ceahlau, ar fi trebuit, mai degraba, sa se numeasca Bitca lui Ghedeon si nu Bitca Ghedeonului, adica tot asa cum sunt alte denumiri Pestera lui Vucol, claia lui Miron, Pestera lui Gherman, Piriul lui Silvestru si multe altele. De asemenea, denumirea Piatra Lata din Ghedeon, care numai de numele unui calugar nu pare a fi legata, si tot asa toponimul Fundul Ghedeonului, semnificand aria din care izvoraste piriul cu alelasi nume.
Consideram ca o astfel de disimulare a fost facuta cu intentia vadita de a transmite posteritatii ca ktistaii (sacerdoti isihastrii) religiei lui Zamolxis au trecut la noua religie crestina si, in deplina cunostinta de cauza, ne-au transmis numele stravechi al muntelui, disimulindu-l prin cea mai potrivita legenda biblica. Coexistenta unor elemente ale religiei stravechi, alaturi de elementele ortodoxismului au fost remarcate inca din secolul al XVII-lea de Dimitrie Cantemir in “Descrierea Moldovei”, in unele locuri ele persistind pina astazi.