(1244 nr total de cuvinte in acest text.)
(169 citiri)   

Motto: Comediant e cel ce pl�nge

Si-i un neOm, cã-i dezertor.

Oricare-ar fi sfirsitul luptei,

Sã stai luptind, cãci esti dator!

La inceput de an…

Nu voi scrie asupra acelui consumat an 2002. Pentru un tanar, bilanturile sunt umiliri. Ce ne mai leaga acum de tot sirul zilelor si noptilor scurse in acelasi ritm meschin, cu aceleasi nelinisti mediocre, cu aceleasi dureri si aceleasi desfatari? Ce s-a petrecut vrednic de tinut in seama pentru noi, tinerii? nu ne mai multumim cu studii adunate in volume cu eroism de gazeta, cu romancieri filosofand asupra tristetilor necesare? De ce sa comentam micile evenimente culturale, o carte, o polemica, un nume nou? Nu le putem privi decat cu dispretuitoare blandete.

In acel an 2002 nici un tanar n-a naruit definitiv faima unui batran. In acel an 2002 nici un tanar n-a daruit tarii cea dintai bijuterie din comorile sufletului nou. Am mers cu totii - sa o recunoastem - pe marginea aceleiasi prapastii, cu aceleasi gesturi mostenite, cu aceleasi strigate imprumutate. Nimeni dintre noi n-a avut nebunescul curaj de a se avanta deasupra intunericului. Nimeni dintre noi nu si-a riscat creierul in vreuna din acele tainice experiente de pe urma careia ar fi putut smulge un autentic diamant pentru zestrea noastra culturala.

Am fost toti mediocrii, ingamfati de o jalnica veselie. Nu trebuie sa ne inselam singuri alaturandu-ne in inchipuire parintilor si fratilor nostrii la aceeasi varsta. Nu trebuie sa ne judecam decat la lumina datoriilor si posibilitatilor noastre. Nu trebuie sa pastram in fata ochilor decat drumul nostru. Ce ne pasa de toti netrebnicii tineri ai generatiilor, de toti cheflii, de toate haimanalele culturale - cand simtim ca mediocritatea ne-a coplesit si pe noi, ca slabiciunile ne-au impiedicat sa ajungem eroi, ca am indurat si noi tristetea sau entuziasmul unei tari intregi, in loc sa pastram necontenit acelasi suflet aspru si mandru?
Asadar - nu avem de ce sa privim inapoi. Nu trebuie sa privim niciodata inapoi. Ce putem gasi? Articole, recenzii, carti? Dar noi am inteles ca toate acestea nu pretuiesc decat oglindind flacarile sufletelor. Iar sufletele se schimba, flacarile se ascut si palpaie in jurul altor ziduri. Teancurile noastre de articole, cartile noastre - nu sunt decat schelete, fara nici o pretuire pentru noi. Ce ne pasa de acel 2002 atat de putin eroic, atat de putin propriu-zis nou, atat de putin tragic?

***

2003! Iata anul nostru, iata tarina ce asteapta samanta sufletului nostru, iata sfanta matrice in care vor rodi nazuintele, dorurile, elanurile cetelor noastre. As vrea ca fiecare tanar sa-si spuna: anul ce vine mi-a fost daruit de Dumnezeu pentru a-mi implini menirile! As vrea ca fiecare sa gandeasca, in fiecare dimineata: odata cu acest an, poate voi odihni si eu, pentru vecie. Ce las in urma mea? Ce dovada a acelei constiinte spirituale, organizate, coerente - care singura e nemuritoare?

Noi nu stim nimic despre acest an 2003. Dar il voim al nostru. Suntem datori sa gandim, calm si ferm: e ultimul an si e anul scadentei! Trebuie sa ne adunam intr-o singura raza, sa ajungem stapani pe clabucii duhului, sa lucram ca niste bestii la opera noastra, la constiinta noastra. Trebuie sa intelegem cu totii ca nimic nu se poate crea fara dureri, fara cumplite renuntari, fara sobra seriozitate. Parintii si fratii nostri s-au temut de seriozitate... Vietuieste acum vreun tanar care sa le invidieze soarta?

Hoatarati-va si meditati asupra singurei opere pe care suntem datori s-o cream: constiinta, personalitatea . Opera ce nu se implineste cu zambete, cu nostalgii, cu literatura, cu filosofie ieftina. Opera cu nesfarsit purgatoriu de patimi mediocre. Cristal luminat in pestera adancita de izvoare repezi, de paraiele culese din experiente.
Iata care trebuie sa fie gandul nostru in acest ultim an pe care il mai avem de trait: sa cautam experientele, sa le intensificam, sa le disciplinam in asa fel incat nici un strop sa nu se piarda. Sa fim mereu noi - si totul sa fie al nostru.

Nu intelegeti ca trebuie sa ne coboram toti in galeriile noastre subterane, ca trebuie sa muncim cum parintii nostri niciodata n-au muncit, ca sa ne transfiguram, sa ajungem Oameni si sa facem din aceasta tara a noastra un pamant al Oamenilor, un pamant in care sfantul sa nu fie socotit nebun, iar dreptul sa nu fie scuipat ca un natang! Nu intelegeti ca acest ultim an trebuie sa-l inchinam aerisirii oraselor noastre, secarii baltilor, ca trebuie sa rasuflam si noi vazduh proaspat macar in ceasul mortii? Si, mai ales, nu intelegeti ca toate acestea nu trebuie sa ramana vorbe rostite, ca la inaintasii nostri?

Oboseala celorlalti nu ne vatama. Pastram freschetea celor ?? de ani oricat noroi ne-ar stropi; oricata ediocritate ne-ar prabusi, oricate infrangeri ne-ar coplesi. Un singur gand: e ultimul an, anul crearilor, al revizuirilor, al scadentei.

O singura tinta: constiinta si rostul ei in purificarea de miasme. O singura arma: aspra si neintrerupta munca de saiprezece ceasuri pe zi. La sfarsitul toamnei, aproape de moarte, vom fi altii si alta va fi tara...

***

Cred ca nici un tanar nu va socoti aceste pagini simple sfaturi ocazionale. Eu le vreau prilej de reculegere si prim pas in acest din urma an.

... Da, ultim an in adevaratul sens al cuvantului. De ce sa ne ascundem? Nu stim cu totii ca vietuim o viata de bucurii si nadejdi minate ? Nu asteptam cu totii scanteia care va aprinde parjolul de acum 13 ani deasupra dragului nostru pamant romanesc? Vom parasi atunci cartile, si dragostele, si visurile noastre. Si poate multi vom muri, nestiuti de nimeni, si nimeni nu ne va plange, si urmasii nostri ne vor uita, cu privirile inlantuite de alte orizonturi Ei, Doamne! nu trebuie sa ne intristam de aceasta moarte a noastra timpurie si nedreapta. Nu ne facem decat o umila datorie asa cum si-o faceau mosii nostri, si de la implinirea ei nu trebuie sa ne abata nici un gand rau, nici chiar constiinta ca suntem o jertfa inutila.

Dar cei care se vor intoarce? Vor mai putea ei sa-si lege viata dinainte? Se vor incalzi cu vechile valori, cu vechile carti? Iata ceea ce nu trebuie sa uitam, calauziti de tragica soarta a fratilor nostri mai mari, cu sufletele schilodite de razboi, cu viata rupta la mijloc, naufragiati fara rost in mijlocul unei lumi pe care ei o cred a lor si care le e, de fapt, inspaimantator de straina. Chemarea i-a surprins pe pozitii provizorii, cautand inca, experimentand dezordonat si la voia intamplarii fara tel spiritual si fara orientare.

Aceasta nu se va intampla cu noi. Peste o personalitate crivatul nu trece. Oricate vom fi osanditi sa induram - vom ramane tot atat de oteliti daca purtam cu noi o constiinta inchegata, o personalitate.
Suntem datori sa precipitam experientele, sa atatam conflictele, sa atingem efectiv cadrele din care nu ne va putea smulge nimeni. Suntem datori sa vietuim o intensa viata spirituala, consumata, neodihnita, fara rezerve integrata. Iar aceasta nu se implineste decat cu infinite si continue renuntari.

... Ati inteles acum de ce acest an 2003 trebuie sa fie Anul Nostru?

Andrada, dupa M. Eliade