Pagina: 1/3
(5775 nr total de cuvinte in acest text.)
(445 citiri)   

Calendarul lunii IANUARIE (GERAR)

1 Ianuarie

ANUL NOU

Calendarul popular este deschis de ziua renasterii divinitatii preistorice An, personificare a Soarelui, care poarta epitetul de Nou, asa cum Luna se numeste in noaptea reaparitiei ei pe cer, ( Luna ) Noua. In raport de cei doi astri, Soarele si Luna, calendarele solare sau solar-lunare au fost dedicate zeilor solari ( Zeus, Saturn, Silva, Craciun, Mitra, Iisus ) sau zeitelor lunare ( Hecate, Artemis, Dochia ).

Timpul calendaristic se naste, creste, imbratraneste si moare pentru a renaste dupa 365 de zile in noaptea care separa Anul Vechi de Anul Nou. “Sfintii” care apar in calendarul popular sunt mai tineri sau mai batrani, dupa sansaavuta de acestia la impartirea sarbatorilor: Sanvasai, celebrat in prima zi a anului, este un tanar chefliu care sta calare pe butoi, iubeste si petrece; Dragobete ( 24 februarie ), fiul Dochiei, reprezinta zeul dragostei pe plaiurile carpatice;Sangiorzul ( 23 aprilie ) este un tanar razboinic infatisat calare pe cal; Santilie (20 iulie ) si Samedru ( 26 octombrie ) sunt maturi dupa care urmeaza generatia sfintilor-mosi, precum Mos Andrei ( 30 noiembrie ), Mos Nicolae ( 6 decembrie ), Mos Ajun ( 24 decembrie ) si Mos Craciun ( 25 decembrie ).

SIVA

Obiceiurile romanesti din preajma solstitiului de iarna pastreza amintirea jertfirii violente a zeului adorat prin substituirea acestuia cu arborele sacru, bradul sau stejarul, taiat siincinerat simbolic in noaptea de Craciun, cu taurul, reprezentat de o masca, Capra, Brezaia, Turca sau Borita care, dupa ce insoteste unele cete de colindatori, este omorata simbolic si, mai ales, cu porcul, reprezentare neolitica a spiritului graului, sacrificat ritual la Ignatul Porcilor ( 20 decembrie ).

Porcul a devenit, datorita prolificitatii ridicate ( gestatie scurta, de numai trei luni, trei saptamani si trei zie si numarul mare al purceilor fatati ), simbol al spicului de grau. In antichitate, el a fost asociat cu divinitatile vegetatiei: Demeter, Persefona, Attis, Adonis, Osiris, Dionysos. Adoratorii zeului Attis si, probabil, adoratorii zeului Adonis refuzau sa manance carne de porc, intrucat acesta intruchipa zeul insusi. Atitudine ambigua fata de porc au avut si evreii, despre care grecii antici nu au putut sa-si dea seama daca acestia detestau sau mai degraba adorau controversatul animal. Desi pocul era considerat in vechiul Egipt un animal dezgustator, oamenii il jertfeausi il mancau ritual, o singura data pe an, in cinstea zeului Osiris. Dupa multe milenii de la atestarea porcului ca divinitate, romanii ii pastreaza amintirea cultului preistoric: il sacrifica ritual la Ignatul Porcilor ( 20 decembrie ), din corpul lui se prepara alimente rituale ( carnatul, bundaretele, piftia ), I se imita glasul cu un instrument special, numit surla, apare in folclorul de mare vechime precum jocurile de copii ( De-a Poarca, Purceaua ) si, mai ales, are o colinda speciala, numita Siva, numele marelui zeu indian Shiva.

Obiceiul Siva, structurat dupa modelul vechilor colinde romanesti, este practicat in noaptea de Revelion sau in ziua Anului Nou. Cunoscuta masca a colindatorilor, imbracata si jucata de un fecior ( Capra, Turca, Cerbul etc. ) este inlocuita cu capul impodobit al porcului jertfit la Ignat. De remarcat este faptul ca obiceiul a fost atentat in Europa numai la romani si aromani, iar in Asia, la indieni. Obiceiul, care are o bogata sinonimie locala sau zonala ( Siva, Puiul Sivei sau , prin contopire cu Vasile, Vasilca, Sila ), cuprinde, in esenta, aceleasi secvente rituale si ceremoniale: expunerea divinitatii gatite cu inele, cercei, bratari, flori in fata ferestrei sau in casa colindata; colinda cantata care nareaza viata Sivei in Raiul din padurile de fag si stejar, coborareain vale pentru a bea apa; moartea violenta si incinerarea corpului; judecarea Sivei de un juriu in care apar, adesea, Batrunul Craciun, Maica Precesta; urarea “La multi ani !” si primirea darului. Colindul cu Siva a fost preluat in ultimul secol, asemanator si altor obiceiuri ( Umblatul cu Ursul, Paparuda ), de tigani si transformat in sursa de castig.

2 Ianuarie

SURLA

Instrumentul muzical, asemanator unei trompete cu sase gauri, cu ajutorul caruia Junii brasoveni imitau glasul porcului, reprezentare preistorica a spiritului graului, se numeste surla. Sunetele surlei, asemanatoare cu grohaitul porcului, insoteau alaiurile junilor din Scheii Brasovului la sarbatorile echinoctiului de primavara desfasurate. La auzul lor, oamenii ieseau in intampinarea alaiurilor junilor, faceau semnul crucii si multumeau lui Dumnezeu ca le-au dat zile sa mai auda o data “Sfanta Surla”. Surlasul, personaj important in ceata junilor, mergea in fruntea alaiurilor imitand glasul zeului jerfit si astazi de romani la Ignatul Porcilor.

3 Ianuarie

BUHAIUL

Buhaiul, numele popular al taurului, este un instrument care imita glasul ( ragetul ) taurului, substituit al zeului trac Dionysos sau zeului iranian Mitra, purtat de ceata care colinda cu Plugusorul in ziua Anului Nou. Sunetele infricosatoare, lipsite de muzicalitate, pastreaza amintirea scenei sangeroase a jertfei taurului la sarbatoarea solstitiului de iarna. Instrumentul este construit dintr-un vas de lemn ( putina, donita, cofa ), impodobit pe dinafara, caruia i se scot cele doua funduri. Una din gurile vasului este astupata cu o piele de oaie, capra sau vitel, bine intinsa si cu un orificiu prin care trece o suvita din par de cal. Buhaiul este purtat de un membru al cetei sau, daca are dimensiuni mai mari, in sania sau caruta trasa de boi sau de cai. Prin trecerea parului de cal printre degetele umezite se obtine un sunet grav, asemanator cu mugetul sau ragetul taurului infuriat. Buhaiul a fost atestat la romanii din sud-estul Europei, de unde a fost preluat si de alte popoare vecine.

4 Ianuarie

ZIUA PLANETEI SI ZEULUI MARTE

Spre deosebire de ziua de sambata, dedicata mortilor ( postexistentei ), de miercurea, joia, vinerea, duminica si lunea, zile dedicate viilor ( existentei ), romanii au rezervat o zi a saptamanii, martea, celor care se vor naste ( preexistentei ). Daca zilele “lumii de aici” pot avea un “ceas rau”, aducator de necazuri, martea si sambata, zile dedicate “lumii de dincolo”, au fiecare cate trei ceasuri rele. Sub influenta mitului biblic,oamenii credeau ca in ziua de marti s-ar fi urzit lumea si pamantul ( Moldova Centrala, Gorj, Hunedoara ). Dar, de cele mai multe ori, este considerata o zi rea (Muntenia, Oltenia, Moldova de Sud), fara noroc ( Moldova Centrala), aducatoare de nenorociri in cele trei “ceasuri rele” (Oltenia, Muntenia, Moldova), nefasta pentru inceperea unor activitati importante (aratul, semanatul, construirea casei sau fantanii etc.), pentru nunti logodne sau petit.

Martea, ziua zeului si planetei Marte, este patronata de doua ciudate reprezentari mitice feminine: Martolea si Martiseara. In Calendarul popular apar mai multe zile de marti cu statut de sarbatori: Matcalaul, Martea Vaselor, Martea Ciorilor, Martea Dracului, Martea Stramba, Martea Trasnetului, Paparuda, Martea Testelor.

5 Ianuarie

GOGEA

Practica magica de aflare a norocului, in special a ursitei, din noptile sarbatorilor importante ale anului (Craciunul, Anul Nou, Boboteaza, Lasatul Secului de Paste, Pastele si altele) se numea, in unele zone etnografice din Banat si Transilvania, Gogea. La ceremonie participau fie numai fete si feciori necasatoriti, fie persoane diferite ca varsta, sex si statut social. Recuzita obisnuita se compunea din doua nuiele din lemn cu coaja verde, numite vergele, substitute ale divinitatii prezicatoare, una pentru feciori si alta pentru fete, unul sau doua vase (cofe, farfurii) cu apa neinceputa, un cearsaf sau o albie mare din lemn de salcie sau de plop.

In Bihor, la lasatul serii, cei asteptati se adunau la gazda prezicatorului numit Gogea, Vergelator sau Vestitor de Anul Nou. Dupa o scurta petrecere, incepea ceremonia propriu-zisa; fetele si feciorii isi aruncau fiecare inelul, sau alte semne, in cofele sau farfuriile cu apa; Gogea, acoperit cu cearsaful saubagat sub copaie pentru a fi ferit de privirea asistentei nerabdatoare, amesteca inelele cu vergelele de lemn, timp in care invoca divinitatea pentru a da oamenilor roade bogate in noul an; tinerii interpretau un cantec ceremonial prin care cereau Gogii sa scoata inelele, simbolurile casatoriei; Gogea scotea doua inele, unul din cofa fetelor si unul din cofa feciorilor; recunoasterea inelelor si prezicerea ca ceidoi tineri se vor casatori. Obiceiul se repeta pana ce Gogea termina de scos inelele si, fireste, “casatorea” toate fetele si feciorii.

In alte zone, precum Bucovia, feciorii alegeau si ei din timp gazda Vergelului, cumparau bautura si plateau lautarii. In seara Anului Nou, la sunetul buciumului si al trambitei, se strangeau cu mic cu mare, la Vergel. Dupa cinstirea oaspetilor, Vestitorul de Anul Nou sau Vergelatorul aseza pe masa un ciubar cu apa neinceputa in care participantii aruncau cate un semn (inel, cercel, bumb sau nasture etc.). vestitorul de Anul Nou batea cu vergelele, betisoare din lemn cu coaja verde, in marginea ciubarului, precum toaca la biserica, si recita un colind-urare de buna stare in noul an. Un baiat neprihanit de, de zece-treisprezece ani, scotea din ciubar primul obiect si, dupa ce era cunoscut de proprietarul sau, Vergelatorul ii prorocea acestuia ca norocul i-l va aduce Sfantul Vasile, prima sarbatoare a anului. Operatiunea se repeta, cu buna dispozitie si dupa acelasi scenariu, pana se termina de scos obiectele din apa si se terminau sfintii de noroc din Calendarul Popular. Vergetul Feciorilor se incheia cu o petrecere, joc si voie buna. Obiceiul supravietuieste astazi I noaptea de Revelion, sub forma jocurilor de noroc (carti, zaruri, table, ruleta), a placintei cu surprize si altele.

6 Ianuarie

BOBOTEAZA

In ziua de 6 ianuarie, care corespunde cu a sasea zi a creatiei biblice, parintii Bisericiicrestine au fixat atat nasterea materiala (nasterea propriu-zisa), cat si nasterea spirituala (Botezul). Comasarea celor doua sarbatori crestine intr-o singura zi, logica din punct de vedere al noii credinte, a devenit, cu timpul, sursa de neintelegere si confuzie pentru credinciosi.in aceasta situatie teologii au gasit o situatie de compromis: au pastrat Botezul lui Iisus pe data de 6 ianuarie si au devansat nasterea cu doua saptamani, pe data de 25 decembrie, unde oamenii continuau sa celebreze moartea si nasterea zeului Mitra. Translatia datei Nasterii Domnului din ultima zi in prima zi a ciclului de iarna, peste Anul Nou, praznuit la Calendele lui Ianuarie, avea sa produca un amestec greu de descris al sarbatorilor si obiceiurilor crestine cu cele precrestinesti.

Ziua de Boboteaza cuprinde motive specifice tuturor sarbatorilor de Craciun: local, se colinda; se fac si se prind farmecele si descantecele; se afla ursitul; se fac prorociri ale timpului si belsugului in noul an; se crede ca se deschide cerul si vorbesc animalele si altele. O pondere deosebita o detin insa actele rituale si practicile magice de profilaxie si purificare. La riturile crestine de sfintire a apei (aghiasma), de umblatul preotilor cu botezul si de scufundarea (aruncarea) crucii in apa, poporul a adaugat altele noi, unele crestine, altele precrestine, de purificare si alungare a spiritelor malefice: stropirea, spalatul sau scufundarea rituala in apa raurilor sau lacurilor; impuscaturi; strigaturi (Chiraleisa) si zgomote; aprinderea focurilor (Ardeasca), producerea si imprastierea substantelor urat mirositoare; afumarea oamenilor, vitelor si anexelor gospodaresti; incuratul cailor. Se credea ca la aceasta teribila ofensiva impotriva spiritelor rele sar in ajutorul oamenilor si lupii, singurele vietati care vad diavolii, ii alearga si ii sfasie cu dintii. Alimentele rituale, specifice Bobotezei, sunt piftia si graul fiert.

7 Ianuarie

IORDANITUL FEMEILOR

Iordanitul Femeilor este o petrecere de pomina a nevestelor, organizata in ziua si noaptea Sfantului Ion (7 ianuarie), care aminteste de anticele manifestari dionisiace. Femeile se adunau in cete de 7-30 d epersoane la o gazda, unde aduceau alimente (oua, faina, carne) si bautura. Dupa ce mancau si beau din belsug, spunand ca “se iordanesc”, cantau, jucau, chiuiau toata noaptea. Dimineata ieseau pe drum, unde ridicau in sus barbatii iesiti in calea lor si ii duceau cu forta la rau sau la lac, amenintandu-i ca-i arunca in apa daca nu se rascumpara cu un dar, de obicei cu o vadra de vin. Unele se trageau, in loc de sanie, cu grapa de lemn, mergeau prin case si stropeau cu apa pe cei intalniti etc. In aceasta zi, numita si Tontoroiul Femeilor, normele de buna-cuviinta ale satului traditional erau abolite, iar excesele de bautura si petrecerile peste masura tolerate. Femeile se considerau mai “tari” ca barbatii si cu mai multe drepturi decat acestia: lipseau de acasa, chefuiau, se distrau fara sa dea cuiva socoteala. In unele sate tinerele neveste erau integrate in comunitatea femeilor casatorite printr-un ritual special care cuprindea, printre altele, udatul lor cu apa la rau, lac, fantana. Obiceiul a fost consemnat pana la inceputul secolului al XX-lea in sud-estul Romaniei, in judetele: Buzau, Braila, Ialomita, Tulcea, Constanta.

8 Ianuarie

ZIUA ZEULUI SI PLANETEI SATURN

Sambata, ultima zi a saptamanii, dedicata de romani zeului si planetei Saturn, este considerata pentru cei vii, fara noroc, cu trei ceasuri rele. In aceasta zi nu se mergea la petit sau la logodit, nu se pleca la drumuri lungi, nu se incepeau activitati importante. Sambata este insa favorabila pentru spiritele mortilor, care primeau ofrande si erau invocate in timpul vrajilor si practicilor magice. Adesea, ziua este asemuita cu un rau, apa Sambetei, care ar inconjura Iadul sau ar lega lumea de aici cu lumea de dincolo. Semnificatia, in general nefavorabila pentru oameni, este generata de locul zilei in cadrul saptamanii. Timpul saptamanal de sapte zile care se scurge intre doua faze consecutive ale astrului lunar se naste duminica, este tanar luni, marti si miercuri, se implineste joi, mijlocul sau miezul saptamanii, dupa care imbatraneste si moare sambata. Vitele nascute in aceasta zi se numeau Sambotin sau Sambotina. Spre deosebire de surorile sale dedicate viilor si numite sfinte (Sfanta Duminica, Sfanta Miercuri, Sfanta Joi, Sfanta Vineri), sambata este dedicata mosilor si stromosilor, adica mortilor, motiv pentru care se numeste, in preajma marilor sarbatori calendaristice, Mosi sau Sambata Mortilor.