(935 nr total de cuvinte in acest text.)
(185 citiri)   

Traim vremuri de razboi - un razboi de dominatie (culturala, economica..) - rareori conventional. Am fost nascuti in timpul altuia - de indoctrinare - care a schimonosit, a mutilat, sau, cel putin a adormit constiinte…

S-a demodat lupta dreapta… Odinioara, ti-ai mai fi privit in ochi dusmanul atunci cand isi primea (sau cand iti daruia ) ultima lovitura. A trecut vremea cand ai mai fi putut sa te izbesti racnind in inima luptei, cu arma in mana si pieptul gol, sa simti otelul lovind otel, sa vrei sa traiasti invingand prin tine ori sa mori luptand pentru asta - egal…

De ce “vremurile bune” trebuie sa insemne ceva demult apus ? … De ce “eroi” pot fi numai Oameni din trecut ?...

Culmea e ca lumea asta nici macar nu mai are gravitatea sau tragismul, nu mai are nici asprimea si ostilitatea care sa te cizeleze - sa ciopleasca, fara mila si fara drept de apel, un Om.

Poate n-ar fi atat de rele “razboaiele” de azi ( de imagine, propaganda sau economice ) - pentru ca se feresc sa faca victime evidente, pentru ca evita orice pierdere (din ratiuni economice ) - n-ar fi atat de rele daca n-ar lasa in urma numai indivizi indobitociti, fara individualitate.. invinsi fara lupta ...

Unul din neajunsurile razboiului ar fi ca mor cei bravi, cei mai buni si mai puternici ... Poate ca asta s-a si intamplat: poate toti eroii au murit pentru o sleahta de nevolnici ... Da: ultimii au murit acum treisprezece ani, in toiul iernii ... Si pentru cine ?! ...

Parca imi doresc sa fi murit (Doamne iarta-ma ! ) noi, astia .. narcolepticii; in felul asta Ei ar fi trait si ar fi facut ceva frumos din tara asta ...

Astazi, propria noastra istorie e despartita parca de noi (cei de acum ), ca de un perete de sticla, dicolo de care privim confuz - ca abia treziti si gata sa adormim la loc - cum se savarseste fara noi ...

Inca sper - cine stie ... - sa mai fi ramas vreo corcitura de erou printre noi.

Si daca esti printre noi, daca simti macar o picatura din sangele strabunilor clocotindu-ti in vene - atunci vei fi, intr-un fel, Alesul ... Ridica-te si invata-ne si pe noi cum ! Arata-ne cum sa mai fim eroi macar o data ! ... Noi am cam uitat ...

Azi, cei mai multi nu vad in istorie eroii care sa vorbeasca direct si nemijlocit sulfetului. Orbi cu vedere, ei nu mai vad in mit si istorie povestea “ de succes” care spune ca poti fi altfel decat invins ...

In epoca imaginii, oamenii respira cu ochii; si istoria nu are destul “ambalaj” ; mitul nu are destul “aspect comercial” pentru “consumatori” ! Traditia nu este destul de cosmetizata ...

Undeva ne lipseste coerenta, ne lipsesc exemplele pozitive - Oamenii cu rol de model, de la care cine nu stie, sa poata afla ce inseamna: sa fii bun, drept, curat, viteaz; sa afle cine sunt - sa-si (re )descopere identitatea ...

In lipsa, ne justificam mereu incapacitatea sau lipsa curajului prin tot soiul de fatalitati sau reactii de genul “- De ce tocmai eu ?” - reactii si justificari care, adesea sunt scuze pentru pasivitate: ne plangem cat de nedreptatiti, umiliti si marginalizati suntem; avem o intreaga traditie culturala (care se invata inca din scoala ! ) ce ne repeta obsesiv ca noi , rom�nii, am fost mereu oropsiti, mereu “calcati”, ca un fel de victime al unui continuu viol istoric colectiv ! Ne vaicarim ca niste orfani neajutorati, oarecum uimiti ca nu stoarce nimeni o lacrima de mila noastra ...

Jumatate de secol de comunism ne-a “invatat” ca avem nevoie de protectori - protectori carora sa le intram neaparat in gratii, ca apoi sa fim cat mai repede asimilati ( adica “in siguranta” ) ! Asta pentru ca e prea greu sa ne asumam diferentele - diferentele care ne fac unici ... E mult mai usor sa faci parte dintre “cei multi” ( impersonalitatea mutimii deroga de orice responsabilitate si da senzatia de putere ) ...

Sa nu uitam, totusi: “cu penele altuia te poti impodobi, dar nu poti si zbura” (Lucian Blaga ) ...Neimplicarea si uitarea propriei identitati nu sunt decat moduri mai rafinate, aparent nedureroase, de sinucidere colectiva ... ...

AxisMundi