Pagina: 1/2
(3959 nr total de cuvinte in acest text.)
(364 citiri)   

Inceputurile fiintei

Str�vechi era veacul,

Doar Ymir pe lume,

Nici st�nc�, nici mare,

Nici val �nspumat,

Nici cerul deasupra,

Nici ��rn� sub stele

Doar h�u f�r� fund �i

Nici iarb� niciunde.

Feciorii lui Bur,

Ei singuri, doar, volnici,

Zidit-au p�m�ntul,

F�cut-au Midgard-ul;

Spre sud str�lucea

Doar soarele-n cruce;

Pe h�turi crescut-au,

Verzindu-le ierburi.

(Din “Voluspa” sau “Prezicerile vizionare”)

Timpul �nceputului fiin�ei era, �i �n mare m�sur� mai este �i ast�zi o necunoscut� pentru umanitate. Odat� cu trecerea de la condi�ia vegetativ� la cea a con�tiin�ei de sine, omul primitiv, neav�nd alte mijloace, a �ncercat s�-�i explice primele lic�riri ale existen�ei sale, a stelelor, a soarelui, a lunii �i a tot ce-l �nconjura; d�nd fr�u liber imagina�iei, a imprimat muzicaliate �i culoare viului grai prin c�ntece �i poeme. Odat� cu trecerea veacurilor, toate acele opere anonime au devenit realitate, o realitate numai a sa, pentru c� faptele �i �nt�mpl�rile mitice, pentru el, p�reau a se fi �nt�mplat aievea.

Noroadele din miaz�noapte credeau c� la �nceputul �nceputurilor nu se afla nimic �n locul unde e ast�zi lumea, numai nefiin�a ce se c�sca asemeni unei genuni f�r� fund �i c�reia �i zicea Ginungagap, adic� “H�ul ce se casc�”. Peste aceast� mas� �ntunecoas� domnea duhul P�rintelui-a-toate care a r�nduit primele alc�tuiri ale �nceputului, desp�r�ind miaz�noaptea de miaz�zi. “P�rintele-a-toate” era un concept r�sp�ndit la foarte multe popoare, intra �i extraeuropene, fiind o entitate tabu pentru ne�n�elegerea na�terii lumii, el nu este definit antropologic. El este creatorul primordial ce a a�ezat la miaz�noapte Niflheim-ul sau Nobelheim-ul, adic� “T�r�mul negurei”, �n care bezna �i gerul se �ntindeau pretutindeni. �n mijlocul Niflheim-ului, spuneau vechii germani, a ��nit un izvor ce-i zicea Hvergelmir sau “Cazanul clocotitor”; din el s-au n�pustit la vale dou�sprezece fluvii care s-au rostogolit �n h�ul acela complet nedefinit �i de ne�n�eles, p�n� l-au umplut; apoi au �nghe�at cam prin locul unde se afl� ast�zi p�m�ntul. De partea cealalt�, spre miaz�zi se afla alt t�r�m, ce-i zicea Muspelheim, adic� “T�r�mul focului”. Acest t�r�m era guvernat de iu�eala focului �i era locuit doar de uria�ul Sutur sau Surt, adic� “Cel r�u” sau “Cel negru”, el str�juia hotarele �narmat cu o spad� de foc. Cu timpul, ghe�urile din Ginungagap, c�rora li se spunea Elivagar, adic� “Talazuri furtunoase”, s-au �ntins p�n� ce au ajuns la hotarul “��rii focului”. De aici cele dou� principii antagonice ale crea�iei �nt�lnindu-se au dat na�tere primului uria�, Thurs, adic� “�nt�i n�scut”; pe numele luiYmir, “�ntunecatul” care era androgin �i �ntruchipa marea furtunoas�. Acesta a c�zut �ntr-un somn ad�nc �i �n timp ce dormea, i-au crescut la sub�iori dou� f�pturi nespus de mari, una b�rb�teasc� �i alta femeiasc�; apoi, din frecatul coapselor lui Ymir s-a mai n�scut un uria�, Thrudgelmir, adic� “Cel ce r�gne�te puternic”, care a fost str�mo�ul tuturor “urie�ilor negurii” �i ai “urie�ilor gerului”. Ace�ti urie�i c�rora li se spunea Hrimthursen, fiind precum str�mo�ul lor, n�scu�i din sc�ntei �i ghea�� otr�vit�, erau nespus de crun�i �i pu�i pe rele �i f�r�delegi. Unul dintre urma�ii lui Ymir a fost Vafthrudnir, adic� “Cel me�ter �n ticluieli”; acest uria� cu �apte capete st�p�nea �n�elepciunea de a pune �ntreb�ri �nc�lcite �i c�ndva s-a �ntrecut cu �nsu�i Odin, zeul suprem �n panteonul scandinav.

Tot din pic�turile ghe�ei topite a mai luat fiin�� �i o vac� uria��, Aubhumbla, “Cea l�ptoas�”, din ugerul c�reia curgeau patru r�uri de lapte din care se hr�nea uria�ul Ymir, c�ci altceva nu se g�sea de m�ncare. Vaca Aubhumbla tot ling�nd steiurile de ghea�� s�rat� a �nceput s� scoat� la iveal� din suprafa�a sticloas�, o alt� fiin�� ce s-a numit Bur sau Buri, adic� “Cel n�scut”. Fiul s�u a primit numele Borr sau B�r �i a z�mislit �mpreun� cu Besla, trei feciori, pe Odin, pe Wili �i pe We, primii n�scu�i dintre zeii Aseni. Spre deosebire de Ymir, Buri �i urma�ii s�i erau senini din fire, �ns�, uria�ului nu i-a luat mult timp p�n� ce s-a luat la har�� cu ei.

Zidirea lumii

Skinfaxi se cheam�

Cel ce zilnic, �n zori,

Lumina aduce

Deasupra nordului;

Vitejii-l socot

Cel mai bun bidiviu,

�i coama-i luce�te

Ca flac�ra zorilor.

Hrimfaxi se cheam�

Cel ce marilor zei

�n fiece sear�

Le-aduce amurgul

Cu umbra-i tihnit�;

�n zori pe z�bala-i

Curg picuri de s�nge

�i asta e roua

�nverzitelor v�i.

(Din “Walfthrudnism�l” sau “C�ntecul lui Wafthrudnir”)

De m�na feciorilor lui B�r; Odin, Willi �i We, a pierit aprigul uria� al �nceputulu, Ymir. A s�ngerat atunci trupul uria�ului, o mare de s�nge s-a �ntins peste �ntreaga fiin�� �i to�i uria�ii gerului s-au �necat, �n afar� de unul singur, Bergelmir, adic� “Cel ce url� cu ursul”, care a sc�pat cu soa�a sa �ntr-o luntre lucrat� din trunchiul unui arbore, ce i-a purtat peste valuri �i i-a ferit de �nec. S� fie oare aceasta o alt� versiune a “potopului”? Din cei doi s-a tras apoi noua stirpe a urie�ilor chiciurii. Din r�m�i�ele trupe�ti ale uria�ului Ymir, cei trei fra�i Aseni, Odin, Willi �i We, au f�urit lumea. Astfel, din s�ngele lui au prins fiin�� toate apele �i marea cea mare care acoperea totul; dar cei trei zei au dat apele �nl�turi �i din carnea lui au �ntins uscatul, din p�rul lui au f�cut pomii, din oasele �i din�ii lui mun�ii �i st�ncile: �easta lui goal� au a�ezat-o deasupra lumii, �n chip de bolt� a cerului sprijinit� cu cele patru col�uri pe umerii a patru pitici ce se chemau Austri, Vestri, Nordri �i Sudri, adic� “R�s�ritul”, “Asfin�itul”, “Miaz�-noapte” �i “Miaz�-zi”. Dup� numele acestor pitici au fost denumite �i cele patru puncte cardinale ale lumii. Apoi cei trei fra�i au luat creierii lui Ymir �i i-au aruncat �n mare de s-au pref�cut �n nori; iar din spr�ncenele lui au f�urit un val mare de p�m�nt care s� apere t�r�mul oamenilor, Midgard-ul, de apele m�rii �i de urie�i. Cum besna ad�nc� se �ntindea pe p�m�nt �n locul lumini pe care o �tim noi ast�zi, au luat sc�nteile ce ardeau �n Muspelheim �i le-au pres�rat pe cer �n chip de stele c�rora le-au r�nduit locul pe bolt�, le-au dat nume fiecreia �i le-au hot�r�t crugul. Odin, cel mai mare dintre zeii Aseni, a statornicit �i rostul luminii �i al besnei ca s� urmeze regulat una dup� alta. Apoi a dat unei copile de uria�, care era noaptea cea �nv�luit� de besn�, un car negru �i un telegar, ce-i zicea Hrimfaxi, adic� “Coad� brumat�”; iar fiului ei ce �ntruchipa ziua cea luminoas�, i-a d�ruit un cal str�lucitor ca aurul �i un arm�sar alb, pe numele lui Skinfaxi, sau “Coad� lucitoare”. Vechii scandinavi credeau c� noaptea vine carul cel negru m�nat de mam� iar Hrimfaxi �i scutur� bruma din coam� �i sufl� din n�ri o spum� ce cade pe p�m�nt �n chip de rou�. Peste zi, spuneau ei, str�bate bolta cerului carul cel auriu al feciorului ei, tras de Skinfaxi, care lumineaz� �ntreaga fire. Mai apoi Odin a pref�cut doi urie�i �n soare �i lun�; ei se numeau Sol �i Mani, �i erau z�misli�i de Mundilf�ri, adic� “Rotitorul osiei”, care era m�ndru de frumuse�ea copiilor s�i �nc�t cuteza s�-i asemuie cu zeii; pentru asemenea trufie divinii l-au pedepsit, i-au luat copiii �i i-au r�nduit pe bolta cerului pentru a-i slujii pe zei: copila Sol a devenit astfel Soarele, iar b�iatul Mani, Luna. �n toate limbile germanice cuv�ntul care denume�te soarele e de gen feminin, iar numele lunii este masculin. Peste zi, Sol str�b�tea bolta cerului, de la o zare la alta, �n “Carul soarelui” tras de telegarii Arvakr sau “Straja zorilor” �i Alsvidr, adic� “Cel f�r� seam�n de iute”; iar �n timpul nop�ii se ivea Mani �n “Carul lunii”. Legenda spune c� �ntr-o noapte, c�nd mergea pe crugul r�nduit de zei, Mani a g�sit �n calea sa doi copii; o fat� pe numele ei Bila adic� “Cea ce apune”, �i un b�iat Hiuki, sau “Cel ce viu lumineaz�”. Copiii se c�zneau s� care dou� ciubere pline cu ap�, dar se opriser� locului, osteni�i, �i priveau la ele. Mani i-a luat �n carul s�u �i de atunci chipurile copiilor se v�d pe fa�a lunii. Dar, acolo, copii tr�iau �ntr-o ve�nic� team� c�ci lupul Hati, adic� “Cel vrednic de ur�”, alerga toat� noaptea pe urma lunii, la fel precum lupul Sk�ll, “Cel feroce”, gonea toat� ziua dup� carul lui Sol, p�n� c�nd acesta se cufunda �n mare. Iar dac� lupii ajungeau uneori prea aproape de carele a�trilor, lumino�ii lor conduc�tori p�leau �i astfel se n�teau eclipsele.

Mai t�rziu, c�nd zei au terminat cu rostuitul �ntregii crea�ii, a �nceput s� �nverzesc� �i p�m�ntul �i s� se acopere de toate ierburile, h��i�urile �i p�durile pe care le vedem ast�zi.