Pam�ntul trac se intindea "pe o suprafata enorma, de la Marea Egee si din vestul Asiei Mici p�na in mlastinile Pripetului si de la cadrilaterul Boemiei p�na spre Bug. Iar daca ii socotim si pe cimerieni tot ca traci, cum pare probabil, atunci limita estica a lor trebuie intinsa p�na dincolo de Marea de Azov, inglob�nd, in cazul acesta, si tot tarmul de miazanoapte al Marii Negre". (Constantin C. Giurescu, Dinu C. Giurescu, Istoria Rom�nilor, p. 28-29).

Cum si ilirii, inclusiv noricii, erau, dupa parerea unor specialisti, tot traci, putem socoti ca hotar apusean Marea Adriatica si Muntii Alpi. Numele etnic de Trax, Threkes (lat. Thrax, Thraeci, Thraces, Tracia etc.) pomenit inca de Homer si mentinut si mai t�rziu de autorii antici, s-a pastrat in etnonimul dac Dragae "atragatori; placuti; iubiti; frumosi; buni; puri" (cf. rom. drag, a drege si v. slav dragu). Tracii purtau si nume ca Aulu-tracus "Prea Placutul", iar armele gladiatorilor din acest neam se numeau Thraeci-dica, "Bine-cuv�ntate" (cf. rom. Dragaica).

Distantele imense intre triburile aflate la marginile spatiului trac vor fi adus si deosebiri intre ele, astfel ca si astazi unii istorici si lingvisti inclina sa creada ca frigienii, panonii si noricii erau diferiti de geto-daci. Insa credinta in nemurire le era comuna, celebra boneta frigiana era aidoma cu caciula nobilului geto-dac, steagul-dragon era purtat in sulita pe ambele maluri ale Danubiului. Limba veche tracica se transformase foarte incet in dialecte, care, insa, erau inteligibile intre ele din aproape in aproape. Inscriptiile tracice, prezentate in acest volum, prezinta deosebiri dialectale, uneori destul de pronuntate. La fel se int�mpla si cu textele altor limbi vechi. Astfel, la data c�nd se ivesc primele texte literare cunoscute de antichitate si cele dint�i inscriptii cu alfabetul grecesc, adica din veacul al VII-lea p�na in al V-lea i.d.C., fiecare cetate greaca isi are dialectul ei; dar acestea nu se deosebesc p�na acolo inc�t sa impiedice comunicarea fundamentala a limbii; un grec putea fi inteles, de obicei, in orice parte a zonelor elene.

Mai t�rziu, germana de sus e si ea lipsita de unitate: fiecare text reprezinta alt dialect. Ca si irlandeza, germana de sus a fost transcrisa fara un sistem definit si exista tot at�tea tipuri de limba si de notari c�te m�nastiri sunt.

Primele stiri despre geto-daci le aflam inca de la Homer, care, in Iliada (II, 844; IV, 533; IX, 5), pomeneste de tracii de nord locuind acolo "de unde bateau v�nturile friguroase", dar descoperirile arheologice atesta ca ei traiau de mai multe milenii in spatiul carpato-ponto-danubian. Desi mai departati de greci, ca ramura extrem-nordica a tracilor, geto-dacii intretineau legaturi de timpuriu cu acestia, daca Hesiod (sec. VIII i.d.C.) pomeneste deja, in Theogonia de "Istrul care curge frumos".

Incep�nd cu sec. VII i.d.C., odata cu infiintarea primelor colonii elene pe coasta estica a Pontului Euxin, stirile despre geti devin din ce in ce mai dese. Astfel, in sec. VI i.d.C., Hecateu din Milet aminteste in fragmentele pastrate din Periodos ges ("Calatorie in jurul Pam�ntului") de crobizi (crobyzi) si trizi (terizi), neamuri trace, si de o cetate "Orgame l�nga Istru", iar Simonide din Ceos scrie in versuri despre "Istrul cel indepartat". Eschil (cca 525-456 i.d.C.) afirma in Prometeu dezlantuit (fr. 73) ca "Istrul de la hiperborei si din muntii Ripei coboara", iar in tragedia Niobe (fr. 155) ca fecioare razboinice, pricepute la calarie si iscusite arcase (Amazoanele) traiesc pe malurile Istrului. Sofocle (cca 497-405 i.d.C.) scrie de Istru (in Oedip rege), de "tracii iubitori de cai" (Tereus, fr. 523) si, pentru prima oara, ii mentioneaza pe geti si pe regele lor Charnabon(tos) (Triptolem, fr. 547); Pindar se refera des la Istrul "cu izvoare umbroase" (Olimpicele, III, 11-17), la "cireada rosie de tauri traci", pe care argonautii au gasit-o la Bosphor (Pitice, IV, 200-206) si la "stralucitoarea insula" locuita de Achille in Pontul Euxin. Tot despre insula Leuke (Insula serpilor) scrie si Euripide (cca 480-406 i.d.C.) in tragedia Andromaca (v. 1262). Hellanicos, contemporanul lui Herodot, aminteste de obiceiul tracilor de a prepara bere din orz (Intemeieri de neamuri si orase, fr. 66) iar in Obiceiurile barbarilor despre zeul Zalmoxis "al getilor din Thracia" si ca neamurile crobi-zilor si terizilor din Dobrogea erau adoratoarele acestei divinitati, crez�nd in nemurirea sufletului.

Herodot, care viziteaza litoralul de Nord-Vest si de Vest al Marii Negre, ne da pentru prima oara mai multe amanunte extrem de valoroase despre traco-geti (in Istorii. De la el stim despre enorma intindere a pam�ntului tracilor si despre marele lor numar. El scrie (in Cartea V, 3) ca "Neamul tracilor este cel mai numeros din lume, dupa cel al inzilor. Daca ar avea un singur c�rmuitor sau daca tracii s-ar intelege intre ei, ar fi de nebiruit si cu mult mai puternici dec�t toate neamurile, dupa socotinta mea. Tracii au mai multe nume, dupa regiuni, dar obiceiurile sunt cam aceleasi la toti, afara de geti, trausi si de acei care locuiesc la Nord de crestonai". Tot despre traci scrie ca "lupta av�nd pe cap caciuli din piele de vulpe, pe trupuri tunici si, deasupra, mantale lungi, impestritate". Poarta incaltaminte si pulpare facute din piele de caprioara. Sunt inarmati cu sulite, scuturi usoare si sabii mici" (VII, 75). Acelasi istoric ne da si amanunte despre zeul suprem al getilor, Zalmoxis, si despre epitetul acestuia, Gebeleizis (IV, 94, 96) si tot el este autorul obiectiv al celei mai sugestive si mai frumoase caracterizari a getilor: "cei mai viteji si mai drepti intre traci" (IV,93).

Dupa Herodot informatiile despre geto-daci abunda. Nu exista scriitor grec sau latin care sa nu pomeneasca despre uriasa putere ce se infiinta la Nordul Dunarii, primejdie permanenta pentru Imperiul Roman. Tucidide, Xenophon, Platon, Aristotel, Demostene, Cezar, Cicero, Vergiliu, Horatiu, Strabon, Titus Livius, Ovidiu, Pliniu cel Batr�n, Tacit, Ptolomeu, Lucian din Samosata, Cassius Dio, ca sa nu-i amintim dec�t pe cei mai importanti, fac referiri adeseori obiective si laudative la tracii nordici. Unii le-au dedicat chiar opere intregi. Astfel, retorul si filozoful Dion Chrysostomos (Gura-de-Aur), nascut la Prusa, in Bithynia, in anul 40, a ajuns in anul 87 in tinuturile getice de la Pontul Euxin. Se presupune ca ar fi fost chiar la Sarmizegetusa, in preajma razboiului daco-roman, fiind surghiunit din Roma si din Bithynia de catre Domitianus. Abia Traianus il va rechema si va stabili cu el relatii bune. Dion din Prusa a scris o carte intitulata Getica ori Istoria getilor, astazi pierduta. Din aceasta opera s-a inspirat enciclopedistul Casiodor (490-575), de la curtea regelui Teodoric, din Italia, care a scris o mare istorie a gotilor, pierduta si ea, iar mai t�rziu Iordanes. Nepotul lui Dion Chrysostomos, Dio Cassius Coceianus, nascut la Niceea, in Bithynia, pe la anul 155, a scris si el o Getica, azi de asemenea pierduta. Despre daci a scris si imparatul Traianus o importanta lucrare ce se va fi numit Dacica sau probabil De bello dacico. Din aceasta opera s-au pastrat doar cinci cuvinte intr-un manual de gramatica intocmit in secolul al VI-lea de Priscianus.

La razboaiele purtate de Traianus in Dacia a participat direct si medicul imparatului, T. Statilius Crito, grec din Heracleea Cariei. El a scris o carte cu titlul Getica, din care s-au pastrat doar c�teva fragmente, intr-un lexicon intocmit in a doua jumatate a secolului al X-lea, cunoscut sub numele de Suidas ori Suda. Razboaiele intre daci si romani au mai fost amplu prezentate de catre Appianus (cca 100-170), grec din Alexandria, unul dintre cei mai importanti istorici din secolul II, care a scris Istoria Romei, in 24 de carti, elaborata, probabil, in a doua jumatate a vietii lui, inainte de anul 165. El infatiseaza cucerirea diferitelor popoare de catre romani. Cartea a XIII-a, pierduta in intregime, se referea la luptele cu dacii. Din Istoria lui Ammianus Marcelinus s-a pierdut numai partea referitoare la Traianus.

Multe alte fragmente din lucrarile istoricilor antici, privitoare exclusiv la geto-daci, s-au pierdut definitiv. Este limpede ca in operele disparute se ascundea Taina Tainelor, pe care, din motive... misterioase, nici acest volum nu o va dezvalui in intregime, las�nd-o doar a fi intrezarita. Constienti ei insisi de intentiile de a li se distruge secretele spiritualitatii, geto-dacii le-au ascuns in inscriptii ce par... latinesti sau grecesti. Astfel, acestea s-au si conservat p�na astazi, continu�nd sa fie crezute ne-tracice. Cum se poate ca un text sa fie inteles in doua limbi deodata?, exclama cu indignare unii insi cu pretentii stiintifice si culturale. Ei, uite ca se poate! Un exemplu, dezbatut si astazi de lingvisti si istorici, este celebrul strigat TORNA, TORNA, FRATRE! In anul 587 avarii navalisera in Peninsula Balcanica si ajunsesera in Tracia; in vreme ce o parte a armatei bizantine se rasp�ndise in jur pentru jafuri, conducatorul ramasese cu o mica trupa; generalul Comentiolus, care comanda armata imparateasca, s-a decis sa dea atacul si, dupa lasarea serii, a inaintat. Cronicarul bizantin Theophylactos Simokattes (urmat apoi de de Theophanes) spune ca, in timp ce oastea inainta, un incident banal a semanat panica in r�ndul ostasilor imparatesti, care au inceput sa fuga in dezordine. Caz�nd incarcatura de pe un cat�r, fara ca soldatul care avea grija de animal sa-si dea seama, caci se afla ceva mai in fata, un alt soldat ce se afla mai aproape, l-a strigat sa se intoarca spre a-si ridica bagajul: RETORNA (sau, dupa Theophanes, TORNA, TORNA) FRATRE, si acesta "in limba locala" (traca!). Aceste cuvinte au fost interpretate ca un ordin de retragere de catre ostenii latinofoni, care erau in primele r�nduri; toti au inceput sa strige c�t puteau de tare (RE)TORNA, astfel inc�t, in scurta vreme, s-a dezlantuit o fuga generala. De fapt, soldatul nu facuse dec�t sa-i atraga atentia compatriotului caruia ii cazuse bagajul si ii strigase in graiul matern: TORN-AF, TORN-AF RA TE!, adica "Ti-a cazut, ti-a cazut!" (literal: A cazut, a cazut la tine!).

"